Ancheta

Veteranii de razboi, pacaliti la Seica Mare

Oamenii în impas Ne este destul de greu să credem că mai există astfel de nedreptăţi în ziua de azi. […]

Oamenii în impas

Ne este destul de greu să credem că mai există astfel de nedreptăţi în ziua de azi. Şeica Mare, mai demult numita Şelca Mare, de străbuni, se mândrea cu o bogăţie a naturii excepţională, dar şi cu oamenii de caracter. Pe vremuri nu existau certuri pentru pământ, deoarece localnicii convieţuiau în liniştie şi pace. Şi la nevoie se sprijineau unii pe alţii, pentru că, aşa cum spun ei, trăiau într-o comunitate, şi aşa „era frumos”. Astăzi, odată cu atâtea schimbări de ordin social, economic, dar mai ales politic, comuna Şeica Mare, nu a mai rămas cu nici o valoare din trecut. Mulţi şefi s-au perindat pe la „castel”, iar fiecare a furat, a minţit, şi a „tras pentru el” cât a putut de mult. Bătrânii noştri ne-au povestit cu lacrimi în ochi această istorioară. O etapă a vieţii pe care nu o doreau s-o treacă, vreodată. După cel de-al doilea război mondial, în care aceştia şi-au riscat viaţa pentru a mai da o şansă acestei ţări, întorşi acasă, au crezut că mâna întinsă în semn de ajutor şi răsplată, este „sinceră”. Pământul primit de la primărie a însemnat pentru ei, un motiv în plus pentru a începe o nouă etapă. Acesta putea fi folosit în mii de feluri, de la agricultură, cultivarea pomilor fructiferi şi până la păşunat. De aici s-ar fi „născut” bucata de pâine ce aveau mai târziu să o pună pe masă. Şi s-au bucurat de el, însă nu pentru mult timp. Fostul primarul al comunei a venit într-o zi şi i-a convins pe bătrânii noştri să-i înmâneze lui titlurile lor de proprietate, pentru că „aşa se cere de mai sus”. Naivi şi încrezători în adevăr şi dreptate, că acestea încă ar mai exista pe la noi pe meleaguri  şi pe motiv „că toţi au făcut aşa”, au ascultat de el. Acesta, în schimb, promitea să le dea alte pământuri, în schimbul celor actuale. Aşa că, după cele spuse, nu aveau de ce să se îndoiească sau să creadă că vor avea de suferit în urma acestei acţiuni. Supriza a fost când, în schimbul pământurilor iniţiale, au primit terenuri, cu suprafeţe înjumătăţite. Şi în zone greu de accesat. Eroii noştri ce puteau face? Că titlurile de proprietate nu se mai aflau în posesia lor. Ba mai mult, ulterior, ei au auzit că acestea ar fi fost arse în Primărie. De ce a luat fostul primar această decizie? De ce s-a hotărât să ardă documentele? Pentru a nu le da nici o şansă acestor veterani să demonstreze cândva, cuiva, că au fost înşelaţi! Dar, ca să nu se creadă că ceea ce scriem noi nu sunt adevăruri, am să încep să expun povestea unuia din aceşti bătrâni. Numele lui este Aron Hila şi este în vârstă de 89 de ani. El, ca şi alţi consăteni ai lui, a primit teren de la stat deoarece este veteran de război. Fostul primar, Ioan Anghelină a luat acest titlu, împreună cu multe altele. Acesta le-a promis tuturor că îşi vor primi alte pământuri, în alte zone, decât cele ce le aveau. Aşa cum am spus şi mai sus terenurile le-au fost înmânate însă cu altă suprafaţă. Cu alte cuvinte, nu au mai primit luncile. Mai mult de 300 de ha de pământ nu a mai fost restituit, aşa cum a fost promis, pământ pe care acum încă mai păşunează oile fostului primar. Toată această nedreptate durează de mai bine de 19 ani. Alţi domni ce trec prin acelaşi calvar sunt: Bucur Purea, Ioan Stănilă, Ioan Kemendy, Ioan Mănişor, Nicolae Mănişor, Horia Nicolae, Andrei Stoia, Ioan Armie. Toate aceste persoane privesc cu neputinţă, de atâţia amar de ani, cum luncile, cu o suprafaţă de peste 200 de ha, care trebuiau să fie ale lor, sunt terenuri ce se folosesc în scopurile personale ale lui Eugen Frăţilă, care îşi păşunează şi în ziua de azi oile acolo. Aproximativ 250 de ha, în zona Teiuş, Hula Găunoasa şi După Deal reprezintă pământ ce nu a fost înapoiat veteranurile. Pe această suprafaţă pasc oile lui Stoia Bucur. Ambii au participat la ilegalităţile făcute de fostul primar, având şi ei, evident, beneficii. Domnu Aron Hila însă a pierdut de trei ori. O dată că nu a primit întreaga parcelă de pământ promisă, a doua oară că a pierdut lunca, şi a treia oară, că a pierdut o altă porţiune dintr-un alt pământ ce l-a primit drept moştenire din partea bunicului său, pe numele lui Frăţilă Ioachim. Acesta se situează în zona Hedel, Visa şi ar fi trebuit adăugat lângă titlul cel nou. Deşi inginerul Burchea a demonstrat, în nenumărate rânduri, că şi porţiunea în suprafaţă de 3,11 ha, din acest pământ, aparţine domnului Aron, acesta este folosit şi în acest moment pentru păşunat. Din păcate, proprietarii sunt legaţi de mâni. Ei nu pot demonstra nedreptatea ce li s-a făcut pentru că nu au în posesie vechile titluri de proprietate. Nici actualul primar nu vrea să clarifice această situaţie. Nu restituie vechile documente, motiv pentru care putem bănuii că actele au fost într-adevăr arse, aşa cum se vehiculează! Toate sesizările şi declaraţiile depuse la Primărie, de către bătrâni, au rămas în sertarul biroului lui Suşea (actualul primar), prăfuite. Nimeni nu are bunăvoinţa să îndrepte lucrurile şi să facă dreptate.  Pentru a scăpa de orice vină din toată această poveste, fostul primar, în momentul când a fost acuzat de toate aceste nereguli, a preferat să se interneze, pentru a face rost de un certificat, care să ateste faptul că el, în toată această perioadă, nu se afla în deplinătatea sa mentală. Adică, se dilise subit şi tam-nisam! Însă, orice om cu raţiune poate constata, că un om nebun, aşa cum pretinde el că este, nu poate face avere aşa cum a făcut el. Vile, pământuri multe, oi sau maşini de lux sunt numai câteva „reuşite” din perioada când se afla la cârma acestei comune. Şi este simplu să ne dăm seama că ele nu au fost câştigate în mod cinstit, că doar nu au fost moştenite de la o rudă „fantomă” aşa peste noapte.

Poliţia vegetează

Coşmarul nu încetează pentru domnul Aron. Soţia lui se îmbolnăveşte subit şi paralizează. La ceva vreme se stinge din viaţă. Supărarea în legătură cu pământurile furate, plus suferinţa survenită în urma pierderii persoanei iubite l-au făcut pe acesta să piardă din forţă şi să renunţe încet-încet la acest „al doilea război” din viaţa lui, cel mai nedrept. Timp de mai bine de un an şi jumătate, când trebuia să fie lăsat să-şi jelească jumătatea în linişte, el era hărţuit cu zeci de telefoane, zi şi noapte. La capătul celălalt al firului se afla cu siguranţă cineva, însă acesta nu scotea nici un cuvânt. Doar suna! Doar hărţuia! Pur şi simplu, se „juca” cu nervii lui Hila, încercând să-l facă să-şi iasă din minţi. Fiica acestuia încearcă să depisteze numărul de telefon de pe care suna persoana respectivă, schimbând aparatul cu unul mai performat, care, în momentul iniţierii sau primirii unui apel, afişează pe ecran numărul destinatarului sau a celui care suna. Aşa a fost aflat numărul de telefon cu pricina. Aşadar Aron merge la poliţie, aşa cum ar proceda orice cetăţean român, fiind convins că aceste autorităţi veghează asupra dreptăţii şi face o sesizare.

Sesizare făcută de domnul Hila Aron, domiciliat în Şeica Mare, nr. 669, judeţul Sibiu, în data de 7 iunie 2009.

Răspuns Poliţie Şeica Mare

„Urmare a sesizării dumneavoastră adresată conducerii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu, înregistrată cu numărul 6277/JS/11.06.2009, vă comunicăm că au fost efectuate verificate de către lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, rezultând faptul că aspectele sesizate nu sunt de natură penală sau contravenţionale şi vă îndrumăm să apelaţi la Romtelecom pentru a vă schimba numărul actual de telefon, şi astfel a nu mai fi deranjat. Vă asigurăm şi în continuare de întreaga noastră disponibilitate, în soluţionarea legală a problemelor dumneavoastră”

Comisar de poliţie

Lucian Ioan Munteanu

„Întreaga disponibilitate” a poliţiei reprezintă de fapt o ironie amară, deşi noi suntem tentaţi să o încadrăm ca nesimţire. Rezolvarea pe care au găsit-o, a fost să-i proună schimbarea numărului de telefon, nu să investigheze acest caz, să găsească vinovatul, şi să-l pedepsească. Nemulţumirea oamenilor din comuna Şeica Mare este una mare, vizavi de indolenţa autorităţilor de aici. Cu aşa „sprijin” din partea Primăriei şi a Poliţiei nu ajungi să rezolvi nimic. Şi în aceste condiţii, tu, cetăţean corect, ce trebuie să faci?

Pedepsiţi pe jumătate

Fostul primar al comunei Şeica Mare, Ioan Anghelină, şi fostul viceprimar Ioan Bleoca, alături de un referent al Primăriei din localitate, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, în baza unui dosar referitor la atragerea unor fonduri europene. Acest dosar se află în evidenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din februarie, acest an. Conform rechizitoriului, Amghelină l-ar fi determinat pe Bleoca să formuleze în nume propriu o cerere către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (APIA) Sibiu pentru acordarea unor subvenţii finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură. Fostul viceprimar a declarat în mod fals că posedă o suprafaţă de 1. 061,38 ha de păşune, teren care de fapt nu-i aparţine, acesta fiind în realitate închiriat şi utilizat de către 31 de crescători de animale care aveau contracte cu Consiliul Local Şeica Mare.

 

COMUNICAT DE PRESĂ

17 FEBRUARIE 2009 – NR. 29/VIII/3

„Procurorii din cadrul Diredcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judeactă a inculpaţilor.

Anghelină Ioan, fost primar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

– instigare la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

– fals intelectual, instigare la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată

Bleoca Ioan, fost viceprimar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu, în perioada 2004 – iunie 2008, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

– folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor;

– schimbare fără respectarea prevederilor legale a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugete administrate de acestea

– două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată;

Raicu Steluţa, referent  fiscal la Primăria Şeica Mare, în sarcina căreia s-au reţinut două infracţiuni de fals intelectual, din care una în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

În perioada ianuarie 2007 – iunie 2008, inculpatul Anghelină Ioan, în calitatea sa de primar al comunei Şeica Mare, judeţul Sibiu, l-a determinat pe inculpatul Bleoca Ioan, viceprimar al aceleaşi comune, să formuleze în nume propriu o cerere către Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură (A.P.I.A.) Sibiu, pentru acordare de subvenţii finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (F.E.G.A.). În cererea respectivă, inculpatul Bleoca Ioan a declarat în mod nereal că utilizează o suprafaţă de 1.061,38 hectare păşune de pe raza comunei Şeica Mare. În realitate, suprafaţa de păşune era închiriată şi utilizată de către 31 de crescători de animale care încheiaseră contracte cu Consiliul Local Şeica Mare. Pentru a crea aparenţa unei situaţii de legalitate, în aceeaşi perioadă inculpaţii Anghelină Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals un document intitulat „Contract de asociere privind administrarea Păşunilor Şeica Mare”. În această modalitate, Bleoca Ioan a obţinut pe nedrept suma de 88.661,76 de lei reprezentând subvenţie acordată din fondul Comunităţilor Europene Garantate pentru Agricultură aferentă anului 2007. în cursul lunii iunie 2008, la cererea lui Anghelină Ioan, inculpatul Bleoca Ioan a schimbat destinaţia acestor bani (respectiv de a-i utiliza exclusiv pentru întreţinerea suprafeţelor de păşune) astfel încât banii au fost utilizaţi pentru amenajarea de străzi şi drumuri din intravilanul comunei Şeica Mare. La instigarea lui Anghelină Ioan, inculpaţii Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa au întocmit în fals trei procese verbale de execuţie de lucrări de amenajare a unor căi de acces la păşunea Şeica Mare, lucrări în realitate neefectuate. Minitrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale s-a constituit parte civilă cu suma de 88.661,76 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor imobile aparţinând inculpaţilor Anghelină Ioan, Bleoca Ioan şi Raicu Steluţa.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Mediaş. Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului în instanţă, spre judecare, situaţie care nu poatei în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE / DIRECŢIA NAŢIONALĂ ANTICORUPŢIE (www.pna.ro)

Acestea au fost motivele oficiale pentru care aceşti hoţi şi mincinoşi au fost trimişi în judecată. Ceea ce nu s-a precizat, pentru că nu mai există acte care să dovedească veridicitatea celor spuse de veteranii din Şeica Mare, este faptul că aceste pământuri pe care le folosesc aceşti indivizi penali în scopuri ilegale, sunt ale lor, ale veteranilor de război! Aşadar, bătrânii noştri, în loc să-şi petreacă în linişte şi armonie ultimii ani din viaţă, se luptă să scoată adevărul la suprafaţă. Ce alte dovezi să mai aducem pentru a demonstra că fostul primar şi trepăduşii lui sunt lipsiţi de caracter? Cum altfel putem să-i ajutăm pe cei care au luptat pentru glia strămoşească, decât dându-le ceea ce este al lor şi a fost obţinut cu riscul propriei vieţi, adică chiar glia lor care le-a fost furată!

Oana RUBA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*