Atitudini

Ursuleţul criminal şi miliţiştii iohannişti

  Sibiu. Punctul de plecare şi de întoarcere al celui mai important navetist al ţării şi al celei mai scumpe […]

 

Sibiu. Punctul de plecare şi de întoarcere al celui mai important navetist al ţării şi al celei mai scumpe navete din România decontate din bani publici. Locul de naştere al „lucrului bine făcut”. Fostă capitală culturală europeană. Actuală capitală europeană a prostiei cu chipiu. Un prieten din domeniu mi se plânge, ori de câte ori vorbim, că la noi există un mare deficit de poliţişti. Nici nu ştie câtă dreptate are! La câţi miliţieni roiesc prin structurile poliţiei din toată ţara, lipsa poliţiştilor a devenit o reală problemă. Nu o să vă spun acum bancuri cu miliţieni. E treaba lor cum schimbă becurile arse sau cum plantează copăceii. Oroarea de la Sibiu nu este o anecdotă şi nici muşamalizarea ei nu ar trebui să fie luată în glumă.

winnie

Ni se tot spune, obsesiv, că actuala poliţie nu mai are nici o legătură cu miliţia ceauşistă. Că s-a reformat şi acum se conformează standardelor europene. Le doresc, din suflet, celor care fac astfel de afirmaţii fanteziste să nu aibă nevoie vreodată de ajutorul poliţiei „europene” de la noi. Pentru că altfel vor fi siliţi de adevărata realitate să-şi înghită cuvintele. Dezinteresul total faţă de victimele infractorilor, fraternizarea cu aceştia şi obşteasca şpagă sunt cele mai întâlnite lucruri pe care cei care au cerut ajutorul acestei instituţii le povestesc cu mare obidă. Nu-i dracu’ chiar aşa de negru vor spune unii, şi infractorul e om, e bună şi câte o şpăguţă să nu-ţi ia carnetul sau să scapi de răspunderea penală. Oameni suntem, nu? Ne înţelegem şi noi „ca oamenii”…

Dar să revenim la animalul din om. Un ursuleţ, nu se ştie cum, ajuns în centrul unui oraş considerat de unii că fiind un exemplu de civilizaţie, demn de a fi luat ca model de către toate localităţile urbane din România. Zeci de poliţişti, excitaţi la culme, sirene şi girofaruri, urlete animalice. Nu săracul animal urla. Poliţiştii… Un şef ordonă subordonaţilor prin staţie: daţi cu maşina peste el! Haos total. Până şi Pintea haiducul s-ar fi speriat de o asemenea poteră, ce să mai vorbim de un ursuleţ. În acest timp, cei care ar fi trebuit să tranchilizeze bietul animal erau trimişi să caute cai verzi pe pereţi, în altă parte a oraşului. Însă vânătorul chemat de poliţişti era lângă aceştia, să-i apere de sângerosul ursuleţ.

Acum au început obişnuitele muşamalizări ale miliţiştilor (această struţocămilă postrevoluţionară, obţinută prin convertirea ratată a multor miliţieni în poliţişti). Aflăm că ursuleţul ar fi atacat o femeie. Nu se ştie care femeie a fost atacată şi în ce fel. Nu ţine, dragi tovarăşi! M-am uitat la CNN şi nu l-am văzut pe Anderson Cooper spunând că Donald Trump, îmbrăcat într-o blană de urs, ar fi agresat vreo sibiancă. Deşi tare mult i-ar fi plăcut celebrului jurnalist să prezinte o asemenea ştire… Prietenii ştiu de ce! De asemenea, am constatat cu mirare că, după deces, ursuleţul a crescut în câteva ore cât alţii în mulţi ani de viaţă, devenind un serios concurent al celebrilor urşi gigantici din Alaska. Dar suntem obligaţi să credem în cei care i-au făcut autopsia şi l-au incinerat imediat după această procedură. Sau înainte? Că, remarcând discrepanţele evidente între vârsta şi mărimea ursuleţului filmat, fotografiat şi asasinat în oraş şi rezultatele autopsiei, putem să ajungem să credem că avem probleme grave de vedere.

Dar ursul trece, câinii latră, adaug eu, miliţiştii îl hăituiesc cu maşinile şi sirenele din dotare, vânătorul îl omoară, autorităţile îl transformă în cenuşă, deci toată lumea ar trebui să fie fericită. Doar toţi şi-au făcut datoria! Aşa să fie? De când poliţiştii sunt hăitaşi, vânătoarea are loc într-un oraş plin cu oameni şi victima unei orori este incinerată rapid pentru a dispărea probele incriminatoare? Aştept cu nerăbdare de la Miliţia Sibiu următoarele justificări. Nu m-ar mira să aflăm cu toţii că, la autopsie, în burta ursului s-a găsit un lup, iar în burta lupului se afla o bunicuţă a cărei dispariţie fusese reclamată la poliţie de către Scufiţa Roşie, chiar cu câteva ore înainte de omorârea ursuleţului. Iar prefectul de Sibiu, impresionat de vitejia vânătorului, să-i propună preşedintelui decorarea acestuia cu Ordinul Naţional Steaua României!

stema sibiu

A, era să uit! Cică ursuleţul ar fi atacat o bancă, spărgându-i un geam. E posibil, poate o fi avut şi el un credit în franci elveţieni. Mulţi şi-au pierdut cumpătul în faţa abuzului băncilor. De ce un ursuleţ ar fi mai răbdător decât un om? Totuşi, aici mă văd nevoită să iau apărarea bancherilor. De ce au împuşcat bietul animal, oricum îl jupuia banca de viu pentru nesăbuinţa de a se împrumuta ca să-şi cumpere şi el un bârlog… Acum de unde să-şi mai recupereze instituţia financiară mărunţişul dat cu împrumut, plus căruţa de bani reprezentând dobânda aferentă? De fapt, eu fac haz de necaz. Necazul nostru al tuturor, instituţii încă nereformate, incompetente şi corupte, reprezentând statul român în relaţia sa cu cetăţeanul, dar şi cu natura patriei.

Pădurile sunt „retrocedate” şi tăiate, animalele exterminate, oamenii sunt chinuiţi inutil şi chiar omorâţi de acest sistem numit „Stat”. Şi statul nu ar trebui să fie un grup restrâns de îmbuibaţi, ci ar trebui să fim noi toţi, cei care îl hrănim cu sudoarea frunţii, muncind cinstit şi plătind aproape tot ce câştigăm pentru a-l susţine. Oricât ar suna asta a limbaj de lemn, reprezintă crunta realitate. Dar, dacă îndrăznim să ne plângem de stat, suntem acuzaţi că am fi „anti-sistem”. Poate n-ar fi rău chiar să fim, altfel ne vom trezi, la un moment dat, hăituiţi şi vânaţi cu acelaşi sadism ca în cazul bietului ursuleţ de la Sibiu. Ce legătură are titlul cu articolul? Nici una probabil. Iohannis se poate apăra spunând că nu are nici o legătură cu miliţiştii din oraş. Că el, ca primar atâţia ani, nu trebuia să se ocupe şi de instituţiile responsabile cu ordinea publică pentru că altfel nu ar mai avut timp de meditaţii şi ar fi rămas, săracul, fără locuinţe…

                                                                                 Simona POPESCU

 

poezie urs

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*