Coruptie

Umbra imperialismului german în UE

Distrugerea ţărănimii româneşti şi planurile economice ale celui de-al Treilea Reich Politica actuală de reformă a statului, al cărei obiectiv...

Distrugerea ţărănimii româneşti şi planurile economice ale celui de-al Treilea Reich

Politica actuală de reformă a statului, al cărei obiectiv este distrugerea ţărănimii, poate sa aibă la baza planurile economice ale celui de-al Treilea Reich. Ministrul nazist al Agriculturii, Backe, şi Institutul de Analiza Ştiinţifică a Muncii a Frontului Muncitoresc german au conceput în 1941 modelul de cooperare si colaborare cu hinterlandul german, cum numeau sud-estul Europei.

În realizarea planurilor de subordonare economică a acestei regiuni, autorii considerau că ar avea de trecut următoarele obstacole majore: „Mentalitatea acestei populații şi lipsa de înțelegere. Așa se explică lipsa de interes de a produce dincolo de nevoia subzistenţială de alimente…”. Expertul german in agricultură, Franges, sugera o nouă împărţire a terenurilor agricole pentru monoculturi de soia, hamei şi plante furajere. Desființarea agriculturii de subzistenţă a fost considerată cel mai important pas. În cadrul acestei restructurări agricole, experții naziști considerau că România ar avea, luând în considerare suprafaţa arabilă, o suprapopulaţie rurală care ar împiedica aceste planuri.

Taxa propusă de Guvernul Boc este de natură să favorizeze astăzi aceste planuri, silind ţăranii să-şi vândă terenurile. În 1940, experţii germani Seraphim şi Franges estimau ca suprapopulaţia de „ţărani mâncăi” (bäureliche Esser) a României ar fi de aproximativ 40%. Soluția consta în mobilizarea acestor ţărani ca forţă de muncă ieftină în Germania. Am putea crede ca originea etimologica a numelui expertului german Franges provine de la termenul latin al căpşunii – „frangaria”. Astăzi, numele său ne trimite inevitabil cu gândul la termenul de „căpşunari”, ce defineşte muncitorii de pe plantațiile vest-europene, pentru care acasă nu s-au mai găsit locuri de munca.

O altă soluție propusa de experții naziști viza formarea de suprafețe agricole mari, prin reforme politice. Taxa impusă acum țărănimii pare desprinsa din  recomandările specialiștilor politicii de hinterland. Ar trebui sa ne întrebam de ce au fost desființate cooperativele agricole, după 1989, dacă tot în acea direcție ne îndreptăm? O analiză a mult lăudatei lozinci de împărțire a muncii între Germania şi ţările din est, arată că Germania nici pe departe nu intenționa ca tările răsăritene să ajungă la un nivel de trai comparabil cu cel german. Delegatul pentru planul de patru ani a lui Göring, Kehrl, nota, în 1941, următoarele: În marele spațiu economic, muncitorii germani pot presta doar cea mai bine plătită muncă. Produsele care nu îndeplinesc aceste condiții trebuie lăsate pe mâinile popoarele de la marginea Europei. Vom culege pentru muncitorii germani doar ce e mai bun din producția industrială europeană“. .

Expertul nazist preciza că, în niciun caz, Germania nu are voie să tolereze o dezvoltare industriala în România, deoarece ar fi în defavoarea surplusului de produse germane. Succesul României constă într-o dezvoltare agricola în domeniul monoculturii de plante non-alimentare, a cărei plusvaloare să fie consumată pentru produse germane. Rudolf Kratz, delegatul german pe lângă prefectul Berlinului la Viena, afirma, ca recomandare generala: „A duce o politica colonială în domeniul agro-politic înseamnă să procedăm precum au procedat turcii cu sute de ani în urma: să scoatem din ţară cele de care popoarele pot fi private fără a le sărăci cu totul”.

Ulrich von Hassell, fost ambasador german în Iugoslavia în anii 1930 şi membru marcant al celei mai influente organizații economice germane, MWT (Tag-ul economic central european), propunea în 1940 ca în ţările din sud-estul Europei să fie permise pe plan industrial doar următoarele domenii: exploatarea minereurilor, industria morăritului, industria textila, industria silvica, forestiera, prelucrarea lemnului si producția de produse de consum, care nu solicita mână de lucru calificată. Oricare altă industrie trebuia evitată. Sub nicio formă, preciza Seraphim, directorul Institului Est-European din Breslau în 1941, nu trebuie ca Germania să accepte dezvoltarea industriei electrotehnice şi mecanice în sud-estul Europei. Materia primă a hinterlandului trebuie prelucrată doar de industria germana şi nu la sursă.

Experții Societăţii de Studii Sud-Est europene SOEG au concluzionat în 1942 că, pentru interesele industriei germane, este mai indicat să se păstreze suveranitatea statelor sud-est europene, deoarece ar fi mai uşor de dezindustrializat economia, de implementat diferite poltici etc. fără lezarea mândriei naţionale a acestor state. Aceste state trebuiau cucerite pe cale paşnică, deoarece dacă nu ar mai fi fost suverane ar fi putut fi afectate investiţiile şi creditorii non-germani. Un Guvern servil, ca cel din zilele noastre, care – după cum spunea reprezentantul României la FMI, economistul Mihai Tănăsescu – pentru a atrage banii instituției financiare, calcă pe spinarea săracilor şi îi sacrifica pe pensionari şi bolnavi, aplică şi această ultimă recomandare a experților germani amintiți mai sus. Regimul vamal de după 1989, care a facilitat, alături de o politica necoordonată sau poate chiar bine instrumentată de marile puteri ale Europei, dezindustrializarea României, desființarea industriei mecanice, electrotehnice şi  agroalimentare, ca şi destructurarea agriculturii, au creat condițiile preliminarii pentru realizarea planurilor economice ale celui de al Treilea Reich.

Poate ar trebui sa ne întrebăm dacă nu trăim un deja vu ori o înspăimântătoare continuitate.

Radu GOLBAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>