Coruptie

Tun imobiliar la Sibiu: Retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică

  Tunul imobiliar de la Sibiu Retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică   Retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică a […]

 

Tunul imobiliar de la Sibiu

Retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică

 

Retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică a fost pusă în aplicare de instituția mult hulită a ANRP, condusă la acea vreme de inculpata Ingrid Zaarour, care, între timp, a fost anchetată și trimisă în judecată de procurorii DNA, pentru retrocedări ilegale. (Nota redacției „Justițiarul sibian”: Despre escroaca Ingrid Zaarour și retrocedările ei abuzive, ilegale, am scris și noi: http://www.justitiarul.ro/jaful-comis-de-ingrid-zaarour-la-autoritatea-nationala-pentru-restituirea-proprietatilor-anrp/)

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) împreună cu Corpul de Control al premierului au demarat o anchetă asupra modului în care s-au făcut unele retrocedări la Sibiu, ca urmare a unor articole publicate pe această temă.

Un caz controversat, asupra căruia se vor apleca inspectorii de la ANRP, este și restituirea (a se citi înstrăinarea) Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică, fapt întâmplat în 2005. Este vorba despre un muzeu care face parte din patrimoniul național, aflat în subordinea Ministerului Culturii, care a fost retrocedat unei entități private. Instituția este finanțată în continuare de la bugetul de stat (aici fiind vorba despre salariile angajaților, investiții de restaurare și întreținere a clădirilor), dar toate veniturile încasate în urma expozițiilor, manifestărilor, a plăţilor făcute de vizitatori intră în buzunarul Bisericii Evanghelice. O formulă de căpușare a banului public, situată la limita legii.

Cum s-a ajuns la înstrăinarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică

Surse politice ne-au declarat că ar fi fost vorba despre un troc politic între Klaus Iohannis și Traian Băsescu, în timpul campaniei electorale a alegerilor prezidențiale din 2004. Fiind la Sibiu, în campanie, Băsescu i-ar fi promis lui Iohannis că dacă îl susține să ajungă președinte, viitorul guvern, sub regimul său, va da drumul la retrocedări de instituții publice, pe listă fiind și Muzeul Brukenthal. Aşa s-a întâmplat ca primarul Sibiului să trădeze PSD, cu care avea o înțelegere politică, și să treacă în barca Alianței DA.

Drept urmare, după ce Băsescu a devenit șef al statului, în 2005, guvernul, prin comisia specială de retrocedări de imobile către minorități naționale, aflată în subordinea ANRP, condusă de celebra Ingrid Zaarour, a întocmit o rezoluție prin care restituia (înstrăina) Muzeul Brukenthal către Biserica Evanghelică.
Amintim faptul ca Ingrid ­Zaarour este cea care, în calitate de președinte ANRP, a deschis Cutia Pandorei a restituirilor de clădiri instituții publice (şcoli, licee, grădinițe, muzee, arhive), dar și de proprietăți (clădiri, terenuri agricole și păduri), către urmași ai criminalilor de război (vezi cazul Grupului Etnic German). Interesant este faptul că rețeaua de samsari imobiliari constituită în jurul lui Iohannis, din care face parte și Biserica Evanghelică, nu a procedat la intentarea de procese pentru a pune mâna pe Muzeul Brukenthal (aşa cum acționase până în 2005 pentru multe clădiri din centrul istoric), ci a achiesat la o decizie politică, luata la București, ca urmare a negocierilor purtate personal de Iohannis cu Băsescu, în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale.
Astfel, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a emis decizia nr. 614 din 21 noiembrie 2005, „privind soluționarea dosarului întocmit în baza cererii de retrocedare nr. 49 din 19.12.2002, depusă de către Parohia Evanghelică Sibiu, prin Consistoriul Superior, reprezentat de către domnul Friedrich Gunesch și de către doamna Gertrud Kred, prin care se solicită retrocedarea imobilului (construcție și terenul aferent) situat în Municipiul Sibiu, str. Piața Mare, nr. 4, județul Sibiu“.

        Muzeul Brukenthal, în domeniul public al statului

În decizie se spune că, „la data soluționării cererii de retrocedare, imobilul se află în administrarea Ministerului Culturii și Cultelor și reprezintă sediul Muzeului Național Brukenthal“. Deci este retrocedat un muzeu aflat în patrimoniul național, terenul aferent fiind în domeniul public. Oare nu era nevoie de o hotărâre de guvern prin care acest teren trebuia trecut din domeniul public în domeniul privat al statului, înainte de a se face retrocedarea? Oare nu este vorba în acest caz despre abuz în serviciu?
La articolul 1 din decizia de retrocedare se spune că „se restituie construcția veche a Muzeului Național Brukenthal, evidențiată în Planul de situație anexat (care constituie parte integrantă a prezentei Decizii), ca reprezentând corpul A, împreună cu terenul aferent acesteia, din imobilul situat în Municipiul Sibiu, Piața Mare, nr. 4, județul Sibiu, înscris în cartea funciară nr. 1603 a localității Sibiu, nr. top 365, Parohiei Evanghelice CA Sibiu“.

La articolul 2, se precizează că, odată cu imobilul retrocedat în natură, „se restituie și bunurile mobile, dacă acestea au fost preluate împreună cu imobilul respectiv și dacă acestea mai există la data depunerii cererii de retrocedare. Aceste bunuri mobile urmează a fi evidențiate într-un Protocol de predare-primire încheiat cu deținătorul actual“.

Cu alte cuvinte, odată cu imobilul, a fost retrocedat integral Muzeul Național Brukenthal, cu întreg patrimoniul inestimabil al acestei instituții de cultură națională. Totul a intrat în proprietatea privată a Bisericii Evanghelice. Oare cum sună acest lucru pentru organele de anchetă?
„Predarea efectivă a imobilului se va face prin protocol de predare-primire între deținătorul actual și titularul retrocedării. Terenul disponibil aferent imobilului retrocedat se va evidenția în schița cadastrală întocmită de către cele două părți“, se mai spune la articolul 3. La articolul 6, se menționează faptul că „prezenta decizie poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicarea la instanţa de contencios administrativ în a cărei circumscripție teritorială este situat imobilul solicitat la retrocedare“.
Ca urmare, pentru că statul nu a fost în stare să-și apere drepturile, înstrăinând un muzeu național, la limita sau chiar în afara legii, către un cult religios de drept privat, 50 de cetățeni din Sibiu au atacat în instanţă aceasta decizie a ANRP. Sibienii de bună-credință au pierdut la Curtea de Apel, pe motiv că nu aveau calitate procesuală. Deci nu pe fond, ci doar prin chichițe avocățești. Oare cine avea calitate procesuală în acest caz, de vreme ce statul și-a abandonat, cu bună știință, un bun de o valoare culturală ce depășește granițele României?

                     Plângerea cetățenilor sibieni

„Subsemnatul Sasu Ioan, domiciliat în Sibiu, reprezentant al unui grup de 50 de sibieni, formulează cerere de chemare în judecată împotriva Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin președintele Zaarour Ingrid, prin care solicit: anularea deciziei nr. 614/21 noiembrie 2005, emisă de pârâtă, prin care s-au retrocedat Muzeul Național Brukenthal și terenul aferent acestuia, situate în municipiul Sibiu, Piața Mare, nr. 4, Județul Sibiu, către Parohia Evanghelică Sibiu; suspendarea formalităților de publicitate imobiliară prevăzute de lege, până la soluționarea cauzei“, se arată în plângerea depusă de cetățenii sibieni.
În continuare, se arată că „deoarece niciuna dintre autoritățile statului, mai ales Primăria Mun. Sibiu (n.r. – reprezentată de Klaus Iohannis), nu a luat nicio poziție oficială, credem că este de datoria noastră în a încerca, prin demersul nostru, să păstrăm acest inestimabil bun pentru comunitatea sibiană. Considerăm că aceasta este o problemă de ordin public și, astfel, avem un interes legitim, în calitate de cetățeni români, dar mai ales ca sibieni, în a contesta actul administrativ al retrocedării“.
În argumentația lor, sibienii au făcut apel la istorie: „Testamentul baronului Samuel Von Brukenthal prevede că unicul moștenitor este Johann Michael Joseph Von Brukenthal, care va intra în posesia întregii averi“ (conform testamentului); este enumerată averea, iar clădirea în care se află muzeul, numită în testament „casa din Sibiu – palatul din Piața Mare”, intră în posesia și proprietatea acestui unic moștenitor; tot testamentul prevede: „casa din Sibiu” să fie folosită pentru păstrarea bunurilor care vor trece în proprietatea Gimnaziului Evanghelic; testamentul lui Brukenthal prevede că bunurile și valorile trec în proprietatea veșnică și de necontestat a Gimnaziului Evanghelic din Sibiu, și anume: biblioteca, tablourile, gravurile, colecțiile de minerale, antichitățile, colecția de numismatică și fondul de 36 mii de florini – se precizează în documentația depusă la dosar.
În contestația sibienilor, se subliniază faptul că „Biserica Evanghelică, potrivit testamentului contelui Von Brukenthal, are rolul să vegheze (n.r. – nu să aibă în proprietate) prin prim-preotul bisericii din oraș la menținerea integrității institutului (gimnaziului) și nicidecum nu este beneficiarul legatului din testament. Gimnaziul Evanghelic din Sibiu, indicat în testament se numea, în anul 1940, Liceul de băieți Brukenthal și asupra «integrității patrimoniului» trebuia să vegheze consistoriul Bisericii Evanghelice, conform testamentului“, se susține în plângere.

Baronul Brukenthal lasă moștenire Gimnaziului, nu Bisericii Evanghelice

În testamentul baronului Samuel Von Brukenthal, redactat la 3 ianuarie 1802, la Sibiu, scrie: „În final, în cazul stingerii descendenților masculini ai liniilor feminine ale lui Samuel Von Brukenthal, atunci dispun ca întreaga mea avere imobilă și mobilă – cu singura excepție, colecția numită mai jos – să treacă imediat în posesia liniei nepotului meu Johann Michael Soterius Von Sachsenheim, tot în calitate de Fides Commissi, astfel precum am dispus mai sus, de la un singur la un singur moștenitor masculin.

În acest caz, retrag din averea mea biblioteca, colecția de tablouri și acvaforte, apoi colecțiile de minerale, antichități și monezi, pe care prin prezenta le dedic în mod special și le donez irevocabil în totalitatea lor împreună cu capitalul de întreținere al acesteia de 36.000 guldeni pentru a intra definitiv în proprietatea Gimnaziului Evanghelic din Sibiu. Drept pentru care în scopul păstrării integrității acestei instituții – imediat după decesul meu – prim-preotul Parohiei din Sibiu, împreună cu un membru mirean al Consistoriului Superior Evanghelic, să preia supravegherea și conducerea, cât și responsabilitatea pentru ca totul din prezentul legat să fie respectat în mod minuțios. (…) Dar dacă se stinge linia masculină sau dacă apare cazul de la punctul 5 din Statutul fidei commis-ului, atunci acest bun (n.r. – cazul imobilului în care se află Muzeul Brukenthal) să nu treacă la legatul menționat aici, ci să treacă în posesia Gimnaziului Evanghelic din Sibiu“.
Ca urmare, aşa cum scrie negru pe alb, prin testament, baronul Von Brukenthal a lăsat moștenire imobilul din str. Piața Mare, nr. 4, numit și Palatul din Sibiu, Gimnaziului (astăzi colegiu) Brukenthal și doar „în supravegherea și conducerea Bisericii Evanghelice“, nicidecum în proprietatea reprezentaților acestui cult.
Mai mult, în plângerea depusă de cetățenii sibieni, se menționează fapte petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care au dus la înstrăinarea bunurilor aparținând Gimnaziului Evanghelic către o organizație hitleristă care a funcționat pe teritoriul românesc: Grupul Etnic German. Ce s-a întâmplat atunci? „Prin legea nr. 830/21 noiembrie 1940, se constituie ca persoana juridică Grupul Etnic German din România, organizație de orientare fascistă; în Monitorul Oficial nr. 188/14 august 1942, se comunică: Consistoriul Regnicolar al Bisericii Evanghelice din România, în marele Congres general, în ședința din 2 iulie 1942, a predat prin Convenția Generala nr. 1321/42 tot învățământul Grupului Etnic German; în această convenție, la capitolul 3, alin. 1, se prevede că biserica predă toată averea mobilă și imobilă care formează proprietatea ei și care a servit scopurilor școlare și de educație Grupului Etnic German; în această categorie de bunuri intră și patrimoniul liceului de băieți Brukenthal (tabloul D, poziția 6, din Monitorul Oficial nr. 188/42), urmașul Gimnaziului Evanghelic din Sibiu, din testamentul baronului Von Brukenthal.“

Bunurile Grupului Etnic German sunt confiscate de statul roman
În continuare, se arată că „legea nr. 485/7 octombrie abrogă legea nr. 830/21 noiembrie 1940, cu privire la constituirea Grupului Etnic German; astfel, Grupul se desființează, iar toate bunurile aflate în proprietatea acestuia trec în proprietatea statului roman (art. 1, anexa 5 din lege), inclusiv bunurile aparținând Liceului de băieți Brukenthal. Prin legea nr. 2 din data de 3 ianuarie 1945, se înființează Comisariatul general pentru administrarea și lichidarea bunurilor Grupului Etnic German și care a emis Ordinul nr. 1512 din 23 aprilie 1945.

Prin acesta se ordona preluarea tuturor bunurilor proprietate ale fostului Grup Etnic German. Apoi, prin Deciziunea civilă nr. 87/22 martie 1947, pronunțată de Curtea de Apel Sibiu, se respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ nr. 2205/29 august 1945, introdusă de Biserica Evanghelică împotriva statului român; această hotărâre judecătorească, învestită cu autoritatea lucrului judecat, vine să întărească, irevocabil, preluarea bunurilor Grupului Etnic German de către statul român“.
Drept urmare, se susține în plângere, „ordonanța nr. 94/2000 nu se aplică în cazul Muzeului Brukenthal, din următoarele motive: ordonanța se referă la imobile, or, în testament au fost lăsate moștenire Gimnaziului Evanghelic doar bunuri mobile; Biserica Evanghelică nu este în niciun fel succesorul Gimnaziului Evanghelic din Sibiu; bunurile care aparțineau liceului de băieți Brukenthal, succesor al Gimnaziului Evanghelic din Sibiu, au fost preluate de către statul roman în 7 octombrie 1944, deci înainte de 6 martie 1945, termen imperativ prevăzut de ordonanța 94/2000“.
Ca o concluzie, trebuie precizat că prin decizia comisiei speciale din cadrul ANRP s-a săvârșit un abuz prin retrocedarea Muzeului Brukenthal către Biserica Evanghelică. În testament se spune clar că singurul moștenitor al bunurilor familiei baronului Brukenthal este Gimnaziul Evanghelic, al cărui succesor este liceul de băieți Brukenthal, instituție de învățământ care nu are nicio legătură cu Biserica Evanghelică.

Argumentația ANRP: toate școlile germane din Sibiu au fost ale Bisericii Evanghelice!?

Care a fost argumentația pentru retrocedarea (înstrăinarea) Muzeului Brukenthal? „Potrivit art. 12 din Statutul Organic al Bisericii Evanghelice din România, toate bisericile, școlile și instituțiile de binefacere de sub supravegherea bisericii regnicolare sunt proprietatea bisericilor școlare, bisericilor districtuale, bisericii generale sau proprietatea unor părți singuratice ale bisericii generale. (…) Prin urmare, din prevederile statutare menționate anterior, reies următoarele: școlile aflate în subordinea Bisericii Evanghelice au fost proprietatea acesteia; comunitatea bisericească Evanghelică Sibiu, intabulată în cartea funciară, reprezintă unul și același lucru cu Parohia Evanghelică. În ceea ce privește modalitatea preluării imobilului de către stat, din actele doveditoare aflate la dosarul aferent cererii de retrocedare, a reieșit faptul ca imobilul în cauză a fost preluat în mod abuziv de statul român, în temeiul decretului nr. 176/1948, pentru trecerea în proprietatea statului a bunurilor bisericești.“
Referitor la convenția din 1942, de predare a bunurilor Bisericii Evanghelice către Grupul Etnic German, comisia de retrocedare din cadrul ANRP susține că „predarea efectivă a averii Bisericii Evanghelice, art. 3, pct. 7 din Convenția Generală stabilea că aceasta se va face prin hotărârile titularilor de drept ai Bisericii, care sunt: congresul general bisericesc, pentru averea bisericii regnicolare evanghelice, congresele districtuale bisericești, pentru averea comunităților districtuale, și reprezentanții comunității bisericești, pentru averea comunităților locale, precum și prin declarația de primire a conducerii Grupului Etnic German.

În consecință, simpla încheiere a Convenției Generale amintite nu a dus la schimbarea proprietarului bunurilor vizate. În cazul analizat, titularul dreptului de proprietate a imobilului era Parohia Evanghelică din Sibiu, persoană juridică distinctă de semnatarul convenției“.
Este vorba despre o interpretare mincinoasă a legii, de către comisia din cadrul ANRP, special făcută pentru a acoperi abuzul săvârșit. Asta, pentru că, înainte de încheierea convenției din iulie 1942, a existat un congres general al Bisericii Evanghelice (din care făcea parte și Parohia Evanghelică Sibiu), care a consfințit predarea averii către Grupul Etnic German. Astfel, în decizia publicată în Monitorul Oficial din data de 14 august 1942, se arata că „noi, profesor Ion Petrovici, ministru secretar de stat la Departamentul Culturii Naționale și Cultelor, având adresa 1345 din 3 iunie 1942 a Consistoriului regnicular evanghelic din România, prin care aduce la cunoștința Ministerului Culturii Naționale marele congres general al Bisericii Evanghelice în ședința din 2 iunie 1942, a predat tot învățământul școlar (primar, secundar și normal) Grupului Etnic German“.
Deci Biserica Evanghelică a predat toate bunurile sale Grupului Etnic German, în urma unei decizii luate de „marele congres“, la care au participat toți reprezentanții acestui cult, inclusiv cei de la Sibiu. Această măsură luată de Biserica Evanghelică a avut caracter de lege, fiind înaintată Ministerului Culturii, care a publicat-o în Monitorul Oficial.

                    Demersul sibienilor, respins de justiție

Reclamantul nu a făcut dovada interesului legitim privat definit de articolul 2, alineatul 1, litera O, din Legea nr. 554/2004: „posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat, doar susținerea interesului legitim pe motivul păstrării bunului pentru comunitatea sibiană și justificării demersului ca o datorie morală, nefiind în măsură să probeze existenţa acestui interes“.

                                                                                                                                      Costel OPREA

Sursa: http://www.ancheteonline.ro/2017/02/tunul-imobiliar-de-la-sibiu-cum-a-fost-retrocedat-muzeul-brukenthal-catre-biserica-evanghelica/ via http://www.cotidianul.ro/retrocedarea-muzeului-brukenthal-catre-biserica-evanghelica-296439/

 

1 Comment

  1. Maria Ivan

    O alta fărădelege savirsita sub patronajul și influenței actualului președinte Iohanis.Ar trebui ridicata imunitatea acestui lup moralist ,judecat pentru trădare națională și băgat la pușcărie pt multi ani.Hotul strigă hoții.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*