Atitudini

Trei Crai de la Apus

Ar putea concura datorită teoretizări fundamentaliste a integrării europene cu oricare governor-general al Coroanei Britanice din Empire al secolului al […]

Ar putea concura datorită teoretizări fundamentaliste a integrării europene cu oricare governor-general al Coroanei Britanice din Empire al secolului al 19-lea. Premiul Herder și Crucea de Fier a Germaniei sunt distincții culturale la cel mai înalt nivel, însă cu o relevanță politică cel puțin la nivelul studiilor nomenclaturiștilor comuniști la Academia Militară Frunze și Universitatea Lumumba de la Moscova. Receptarea conservatorului Habermas în discursul Domnului Marga îl pune astăzi în ciuda apartenenței la un guvern social-liberal în linia elitisto-conservatoare a lui Andrei Pleșu și Teodor Baconschi.
Într-o lucrare a lui Rupert von Schumacher din 1937 despre soarta și destinul etnie germane la granițele Reichului, Cancelarul Adolf Hitler preciza următoarele: „Nu într-o achiziţie colonială, avem de a vedea rezolvarea acestei probleme, ci în special prin câştigarea unui Hinterland pentru colonizare, care mărește suprafața țării-mamă în care totodată noii colonialiști păstrează strâns legăturile de comunitate cu țara-mamă și care prin unitate lor ca urmare vor asigura avantajele întregului spațiu.”
„Terminus tehnicus” al politicii de promovare a germanității în sud-estul Europei al geopoliticienilor germani se numește „colonialismul de frontieră”. Acesta constă în mod special în identificarea germanității, rădăcinilor și originilor germane pe meleaguri sud-est europene pentru justificarea unei strânse și naturale legături a Germaniei cu aceste meleaguri roditoare. Devotamentul liderilor noștri față de Germania este vechi de secole și bine înfipt în concepția arhaică de a venera o putere politică străină și de a se supune de bună voie în maniera credincioasă de patruped unui suzeran. Ambițiile politice proprii se supun politicii suzeranului, de parcă suveranitatea națională ar fi un handicap și nu o glorie. Este mecanismul politic al unui anumit tip de elită românească care datorită educației și capacității intelectuale identifică un beneficiu în supunerea sa altei forțe politice externe, în schimbul conducerii neloiale a poporului, subordonând interesul național intereselor străine. Fie că a fost lovitura de stat a boierilor împotriva lui Cuza pentru curajoasele reforme agrare și punerea unui Hohenzollern pe tronul Românie de către Bismarck, sau Junimea și greco-catolicismului finanțate de Vatican pentru consolidarea spirituală a elitelor germanofile și sacrificarea lui Eminescu, sau politica de supus a lui Antonescu de care până și Hitler se minuna cât era de dornic de o alianță cu Germania, chiar daca ne-a obligat să renunțăm la Basarabia, Cadrilater și Ardeal, toate se înscriu în parametrii acestei politici.
Diferitele distincții din partea Pontificatului acordate cărturarului clujean Andrei Marga nu sunt călătorii în timp ci o dovadă de continuitate care ni-se arată într-un mod apăsător. Contrastul este cât se poate de plastic, de la măreția viziunii unui Reich catolic milenar la o micuță cetate de nisip ortodoxă adesea spălata de spumele mării. Într-o publicație mai recentă apărută pe Cotidianul a unor geopoliticieni germani din anii patruzeci am citit că una din motivele subdezvoltării României ar fi însăși religia ortodoxă. Oare este chiar nevoie de carte ca să înțelegem că la baza integrării europene stă și un misionarism? Fără a elogia legionarii, însăși sacrificarea lor de către Antonescu în favoarea unei politici previzibile și receptivă la directivele Berlinului a dat dovadă de acest mecanism transpartinic și mereu în vogă de-a lungul secolelor. În opinia geopoliticienilor germani, legionarii erau degeaba de dreapta dacă erau și ortodocși.
În aceiași parametrii se prezintă și politica postdecembristă de promovarea a spiritului german în România unde numă­rul de vorbitori de limbă germana este astăzi mai mic decât cel al albilor în fosta Rhodesie. Totuși la toate recepțiile oficiale româno-germane nu lipsește un reprezentant al minorității germane din România sau nu se evită ocazia de a solicita binecuvântarea Domnului Iohannis de la Sibiu. O astfel de reprezentanță, impusă politic, am mai întâlnit doar în timpul tranziție în Republica Africa de Sud, unde deja, înainte de alegeri, Mandela insista să-l însoțească peste tot pe ultimul președinte alb, Frederik Willem de Klerk. Cetățenii români nu realizează proporția de politică trufașă a Berlinului la adresa României: În timp ce limba germana este în afară de Germania limba oficială (sau una din limbile oficiale) în Austria, Elveția, Luxemburg, Belgia și Liechtenstein, germani se găsesc în afară de Germania aproape doar numai la noi. Acei vorbitori de limbă germană care au populat meleagurile Transilvaniei cu opt sute de ani în urmă, sute de anii înaintea înființării statului național german (1872) sunt ori nemți prin definiția politică a Berlinului, ori sunt români precum mai sunt și alți vorbitori de germană austrieci sau elvețieni. De-a dreptul caraghios ar fi ca Londra să numere englezii în Canada sau SUA și chiar revizionist ar fi să mai acorde premii pentru promovarea limbii engleze în Africa, după cum a acordat Berlinul Crucea de Fier Domnului Prof. Dr. Marga pentru promovarea „profundei înțelepciuni a culturii germane și a limbii germane in România”, precum a precizat fostul președinte al Germaniei, Johannes Rau.
Deloc ofensiv pentru omul de rând este în schimb acordarea acestei distincții Domnului Prof. Dr. Marga pentru promovarea limbii și culturii germane în România. Cui folosește această politică de promovare a uni relații bazate pe o holograma a elementelor comune, a unei legături politice în veșmânt cultural și etnic?
Doar pe scurt să trecem în revistă meritele altor predecesori ai Domniei Sale, ale Domnului Andrei Pleșu, primul ministru de externe a României postdecembriste, beneficiar mai al tuturor premiilor literare germane (Goethe, Herder, Schiller, Lessing), Teodor Baconschi, care a strălucit prin elogierea spiritul german de subordonare a Europei, deghizat în umanism științific și prin înființarea mișcării (a)populare la ordinul geopoliticii germane promovate de Fundația germană Konrad Adenauer la București. Fără discernământ a transpus în politica țării obiectivele geopolitice ale Berlinului de transformare a României într-o regiune europeană, fără statalitate, populată de europeni sau germani și mai puțin de români. Misiunea acestui avanpost de propagandă este promovarea unui pseudou-umanism, al cărui mesaj constă în motivaţia integraţionistă a Germaniei în Europa deghizată pe un fond cultural. Mitul popularizat de Germania constă în scoaterea în evidentă a clișeului hărniciei și virtuților germane, expuse în mod concret prin mijloacele MAE Berlin într-un Walt Disney al Românie numit Sibiu.
Bilanțul de aliat de mâna a doua, care nu este nici pe piedestalul egal cu hegemonul și nici scutit de obiectivele sale politice, a fost în toate angajamentele comune din trecut echivalentul unui faliment politic. După doi miniștrii postdecembriști și filogermani, Andrei Pleșu și Teodor Baconschi, care nu au reușit să încheie un parteneriat strategic româno-german, rămâne de văzut dacă al treilea crai, Andrei Marga, va reuși în această ambiție.

Radu GOLBAN, Elveţia
4 mai 2012

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*