Cultura

Singura lui arma – condeiul!

Cine mai scrie în ziua de astăzi un roman în două volume, amândouă însumând aproape 800 de pagini, roman cursiv […]

Cine mai scrie în ziua de astăzi un roman în două volume, amândouă însumând aproape 800 de pagini, roman cursiv şi plăcut cititorului care te face să regreţi atunci când cartea se termină? Între timp prozatorul sibian a mai obţinut încă trei premii naţionale (TÂRGU-JIU, ORĂŞTIE, VIŞEUL DE SUS) şi o menţiune la festivalul umorului MĂRUL DE AUR de la BISTRIŢA. Este mult sau este puţin, numai cititorii (din păcate cei mai mulţi din alte oraşe sau români din alte ţări) o pot spune. Din păcate, Ioan Crişan care este de-al nostru şi ar trebui să fie o mândrie pentru oamenii din acest oraş, fostă capitală culturală este foarte puţin cunoscut de cititorii de la noi din oraş dar şi cei care l-au citit au numai cuvinte de laudă pentru proza lui savuroasă. De vină să fie pamfletele cu care acest om încearcă să îi răzbune pe cei furaţi şi înşelaţi sau de vină să fie alţi scriitori de carton, fabricaţi de putere care să le scrie numai cea ce le place, vom vedea în viitor, pentru că Ioan Crişan nu are de gând să se oprească. Deja are aproape terminat volumul 2009 de pamflete şi schiţe umoristice ( în 2007 a fost Lume…Lume!, iar în 2008, Pe-un picior de bai, pe-o gură de… vai!) volume prin care i-a uimit prin adevăr şi umor pe Dimitrie Vatamaniuc, Ştefan Cazimir, George Corbu, Al. Păsărin, Lucian Perţa, Zenovie Cârlugea, Cornel Udrea, Emil Albişor şi alţii. Pe lângă asta, mai are începute încă trei romane, din care unul pe temă biblică şi vechiul proiect, cele două piese de teatru începute mai demult şi rămase în lucru.

Ioan Crişan, acest om simplu, râde când cineva îi vorbeşte despre succesul pe care îl are şi îşi vede liniştit de cea ce a descoperit că poate să facă cel mai bine, adică… să scrie. Nu scrie decât de vreo patru ani, poate nici atât, şi cea ce poate să facă din cuvintele înşiruite îl uimeşte şi pe el uneori. Să fie un dar descoperit la aproape 50 de ani, cât avea atunci când a început să scrie, la îndemnul soţiei sale, Camelia, sau să fie un zbucium care trebuia să răbufnească odată şi odată din el? Vom vedea, cert este că după spusele sale nu va mai putea face altceva, mai ales acum când a devenit conştient de valoarea sa literară. Fie vorba între noi, alţii nu reuşesc într-o viaţă cât a reuşit Ioan Crişan în doi ani.

„Justiţiarul” a fost primul ziar sibian care i-a publicat un pamflet tematic „Hermannii şi văcuţa de Bucureşti”, după care Ioan Crişan a devenit colaboratorul nostru şi a mai apărut cu nişte articole pe două pagini, dar desigur, pentru felul direct concis şi tăios de a  ataca furtul, minciuna şi corupţia, a semnat sub pseudonim.

Ioan Crişan, născut în Sibiu dintr-o mamă originară din Gura Râului (poate de la ea i se trage umorul caustic) şi tată din Boz jud. Alba (de la care i se trage lacrima din multe schiţe şi nuvele) nu se ascunde de voi, scriitorul încearcă şi reuşeşte să reprezinte masa mare de oameni, şi a făcut-o până acum în cinci volume pe care le-a publicat în mai puţin de doi ani.

Ioan Crişan, vor sau nu vor unii, este scriitorul nostru de care sibienii vor fi mândrii odată. El scrie pentru cei care vor să-şi descreţească frunţile şi vor să fie răzbunaţi, măcar printr-un pamflet sau o schiţă umoristică, aşa cum ne răzbunam pe vremuri prin bancurile cu Ceauşeştii. Mult timp i se va mai întoarce spatele de cei mari, de cei care se fac singuri mari prin furt şi înşelătorie pe faţă şi, ca să-l cităm pe prozator: „ei trec ca apa dar cărţile mele vor rămâne”, dar îşi va găsi locul în inimile cititorilor, loc pe care îl merită cu prisosinţă.

Nu credeţi, atunci citiţi-l pe Ioan Crişan al nostru şi al vostru şi pe urmă mai vorbim…

Tudor BLAGA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*