Editorial

Sibiu – Capitala ipocriziei si a tupeului

Campanii şi sloganuri populiste, menite să aducă la putere marionetele masoneriei şi ale mafiei multinaţionale. Din fericire pentru români, planurile...

Campanii şi sloganuri populiste, menite să aducă la putere marionetele masoneriei şi ale mafiei multinaţionale. Din fericire pentru români, planurile urzite prin cancelariile altor state europene şi prin diverse temple satanice au dat greş! Era imposibil să nu apară şi epigonii din provincie, care să preia tipul acesta de acţiuni formale şi manipulatoare, care se încadrează cu succes în tiparele proverbului „Afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul”. Ba, având în vedere contextul mondial al crizei economice, care afectează din plin şi ţara noastră, pentru aceste campanii de presă, sterile pentru populaţie dar iniţiate în scopul câştigului de imagine pentru fel şi fel de impostori, ar mai merge un proverb: „Ţara arde şi baba se piaptănă”.

O astfel de campanie, goală de conţinut, numită „Produs de Sibiu” a fost demarată de aproape un an la „Realitatea TV Sibiu”, un „pui” al lui Sorin Ovidiu Vântu, avortat pe meleagurile noastre, ca „răsplată” a numărului mare de fraieri locali care au cotizat la escrocheria F.N.I., dormind liniştiţi şi convinşi că ăia chiar lucrează pentru ei. Este adevărat, i-a lucrat din greu, până i-a lăsat cu buza umflată şi buzunarele suflate de …vânt(u)! De ce spunem că respectiva mobilizare, cu surle şi tobe – nu cu „surle şi trâmbiţe” cum zic majoritatea celor deveniţi ziarişti peste noapte, fiindcă surla este un instrument muzical sinonim cu trâmbiţa, trompeta ori goarna militară! – este lipsită de conţinut? Simplu, deoarece la Sibiu nu se mai produce aproape nimic! Au avut „grijă” spoliatorii economiei naţionale ca să distrugă întreprinderi locale de tradiţie, unele dintre ele fiind, pe vremuri, în mult hulita perioadă comunistă, „branduri” internaţionale. Rolul acestei campanii era să producă măcar bani pentru iniţiatorii ei, dacă tot nu mai produce Sibiul aproape nimic… Credeţi-ne, fiindcă vorbim în cunoştinţă de cauză. Ştim de la un prieten al revistei noastre, proprietar de fermă zootehnică, asaltat cu o „ofertă generoasă” din parte televiziunii cu pricina, pentru implicare în respectiva campanie. După abureala de rigoare: „trebuie să sprijinim proprii producători şi  tradiţiile locale, să învingem concurenţa firmelor de aiurea, să creăm noi locuri de muncă… bla-bla, bla-bla” a urmat comunicarea preţului pentru „implicarea responsabilă a firmei dumneavoastră în campania susţinută chiar de domnul primar în persoană”. Cât credeţi că era „scorul”? Câteva mii de euro, lunar!

„Normal” că a trebuit să apară şi replica din partea „concurenţei” la o  astfel de campanie aducătoare de lauri, dar mai ales de profit. „Normal. Sibiu.”, aşa suna sloganul unei alte campanii publicitare din anul 2007, când cu „Sibiu – Capitala Culturală a Europei”. Pe plaiurile noastre, dar în special în „burgul” nostru – cum le place papagalilor de presă să se exprime standard, în noul limbaj de lemn – impostura şi falsitatea au devenit „normale”, banale chiar! Drumul spre iadul corupţiei şi al fraudei generalizate este pavat cu „bune intenţii”, aparent generoase şi altruiste. Uite cum ajungem, din nou, tot la proverbul „Afară-i vopsit gardul, înăuntru leopardul”. Aşa că a apărut şi riposta altei televiziuni locale, „Antena 1 Sibiu”, prăsită pe aici tot de un personaj dubios şi controversat, Dan Voiculescu, zis şi „motanul Felix”. Ulterior acest post a fost preluat, în franciză, de Vasile Presecan, patronul firmei sibiene „Trans Agape” şi sponsor al P.N.L.-ului cu 10.000 de lei în campania electorală pentru prezidenţialele de anul trecut. Nu putea să stea pe margine nici această căpuşă, atunci când exista posibilitatea marşării pe o acţiune cu dublu scop, adică linguşirea primarului – „premier” prin aport de imagine pozitivă şi obţinerea de bani în mod facil, aşa că a apărut campania „Sibiu – Capitala bunelor maniere”, lansată „Antena 1 Sibiu”. Alături de acest post local de televiziune au aderat la campanie „Radio Zu”, tot din trustul de presă al „motanului” şi francizat aceluiaşi Presecan, ziarul „Tribuna” al omului de afaceri Ilie Carabulea şi …Primăria Sibiu, care ştiţi a cui este! Păi, se putea fără edilul-şef, din moment ce Iohannis „e-n toate: e-n cele ce sunt/ şi-n cele ce mâine vor râde la soare”. Vă sună cunoscut? Nu am făcut altceva decât să înlocuim cuvântul „partidul” din poezia cu acelaşi nume a lui George Lesnea cu numele primarului, tot aşa cum în mentalul colectiv „cârmaciul” local a început să se substituie celui naţional, „împuşcatului”, datorită aceluiaşi excesiv cult al personalităţii practicat de mass-media. Iniţiatorii au ales ca dată a lansării ziua de duminică, 4 aprilie, care a coincis cu prima zi de Paşti. Pensionarii singuratici, pentru că familiştii sărbătoreau cum se cuvine Sfintele Sărbători, au avut ocazia să-i admire pe promotorii campaniei în toată splendoarea şi făţărnicia lor în cadrul emisiunii „Raluca şi Răzvan”. Mai bine-i spunea „Răzvan şi Vidra”, că oricum nu o cheamă Raluca – impostură până şi în fleacuri! – pe figuranta estompată permanent de misoginul Răzvan Marcu, un diletant cu aere de vedetă provincială.

Bunele maniere implică şi respect, fiindcă noi chiar vrem respect şi nu doar la modul amăgitor, precum în ipocrita campanie televizată! Ce respect şi implicit bune maniere are primarul faţă de sibieni, dacă nici măcar nu le acorda audienţe, deşi este obligat prin lege? Ne întrebăm, aşa ca „stupid people”, cum ne-a caracterizat bătrânul evreu Brucan, ce maniere a putut să aibă „proiectul politic Iohannis”, devenit „brand” pentru „B.M.W” şi „Sibiu – Capitala bunelor maniere”, când i-a dat un picior în fund femeii din Răşinari, care venise să-l întrebe de nepoţii ei vânduţi în Canada de acesta împreună cu nevastă-sa? Oricine poate să găsească declaraţiile bunicii îndurerate, despre felul în care a fost agresată verbal şi fizic de către domnul Klaus Iohannis, inspector şcolar pe atunci, accesând pe Internet şi You Tube termenii de căutare: „Iohannis trafic de copii”.

La fel ca şi cei de la „Realitatea TV Sibiu”, agenţii publicitari „antenişti” au început să bântuie din firmă în firmă, ca să găsească fraierii de muls, cărora li se povesteşte că „sibienii sunt cam nesimţiţi” şi trebuiesc educaţi prin intermediul televizorului şi sub directa îndrumare a „tătucului” Klaus, el însuşi un „etalon al bunului-simţ”, din moment ce nici măcar nu răspunde la salut, indiferent că se află pe stradă sau la primărie. Nu contează, patronii trebuie să cotizeze pentru ca să fie pomeniţi în treacăt la postul de televiziune al brutarului şi ca să poată afişa un înscris cu formula tembelă: „Aici se dă bună ziua şi se spune mulţumesc”. Cine refuză, primeşte ameninţări voalate cu posibile controale sau autorizaţii de funcţionare, iar numele celui mai „manierat” dintre sibieni, recte primarul, este folosit ca monedă de schimb. Atenţie, poate îndrăzniţi să intraţi în vreun supermarket şi să nu răcniţi „bună ziua” din toţi bojocii, ca să vă audă sutele de cumpărători aflaţi printre rafturi! Automat o să fiţi taxat ca nesimţit sau, mai grav, venetic. Pentru că dacă intraţi pe orice forum sibian, indiferent de subiectul tratat, imposibil să nu găsiţi câteva comentarii în care „sibienii adevăraţi” îi jignesc pe ceilalţi români, fie că sunt olteni, moldoveni sau „mitici” de Bucureşti, vina lor impardonabilă fiind doar că nu au avut „fericirea” de a se naşte în „Hermannstadt”. Mitocanii care postează acele comentarii sunt cei care au impresia că dacă-i primarul sas sau copiii lor sunt daţi pe la grădiniţe şi şcoli cu limba de predare germană, atunci musai că şi ei sunt tot un fel de arieni, superiori celorlalţi oameni, aşa că restul merită să fie bălăcăriţi. Se vede că unii dintre sibieni aşa au fost educaţi în familie, în aprig rasism combinat cu regionalism mârlănesc, fiindcă „prostul dacă nu-i fudul, nu-i prost destul”. O dovadă a superiorităţii discriminatorii, dar şi a „bunelor maniere”, este B.M.W.-ul alb al celui mai iubit fiu al poporului sibian, cu număr de Braşov (!) şi autocolant cu indicativul C.D., de diplomat (!!!), parcat cu nesimţire fix în Piaţa Mare, deşi accesul auto este interzis. Da, puteţi să priviţi zilnic această probă convingătoare a „bunelor maniere” pe care doreşte să vi le transmită dragul vostru primar. Turiştii cred că autoturismul face parte din peisaj, fiind un fel de blazon, un simbol al prosperităţii tuturor locuitorilor acestui oraş, fiecare sibian având o astfel de maşină în propriul garaj. Din când în când „simbolul” pe patru roţi se mai mişcă, transportând preţioasa făptură a satrapului local, pentru a străbate cei o sută de metri de la Primărie până la F.D.G.R., traversând Piaţa Mare în diagonală, făcând slalom, cu o graţie tipică „bunelor maniere”, printre mămicile cu cărucioare aflate la plimbare şi câinii vagabonzi întinşi plictisiţi la soare.

Domnilor „manieraţi” din Primărie, de la „Antena 1 Sibiu” şi „Tribuna”, noi, majoritatea sibienilor, am dobândit purtarea cuviincioasă în perioada celor „şapte ani de acasă”. În şcoala elementară a fost completată şi desăvârşită buna creştere, datorită dascălilor „de modă veche”, pe care unii dintre noi am avut norocul să-i prindem încă la catedre. Nu avem nevoie să ne educaţi voi, prin intermediul unor persoane vestite pentru bădărănia lor. Când o să ajungem să-l luăm ca model de politeţe pe mojicul Răzvan Marcu, înseamnă că totul este pierdut pentru viitorul educaţional al acestei ţări.

Noi, cetăţenii, vă mulţumim, dacă tot insistaţi atâta! Vă mulţumim tuturor iniţiatorilor acestei acţiuni moralizatoare, chiar dacă voi nici nu ne răspundeţi la salut! Dar, în special, mulţumim domnului primar, acest om între oameni şi far călăuzitor spre culmi de progres şi civilizaţie.  De asemenea, vă mulţumim, domnule primar, nu doar pentru faptul că ne insultaţi inteligenţa, considerându-ne pe toţi proşti, dar vă suntem recunoscători şi pentru că ne credeţi pe toţi neciopliţi! Vă mulţumim pentru întreaga dumneavoastră activitate  pusă în slujba noastră, a celor care v-am votat cu entuziasm şi o să vă mai votăm o sută de ani, chiar şi post-mortem, fiindcă sunteţi magnific, inegalabil, un model unic de cinste, corectitudine şi altruism. Mulţumim şi în numele celor fără adăpost din oraşul nostru, care au aflat, cuprinşi de emoţie, că le donaţi toate cele şase case ale „excelenţei” voastre  -  am auzit că aşa vă place să fiţi apelat, mai nou, aşa că vă facem pe plac. Bogdaproste! Vă mulţumim şi pentru că avem străzile din oraş pline de gropi, în care ne distrugem maşinile. Oricum, nu avem unde să le parcăm şi de aceea vă mulţumim că aveţi dumneavoastră grijă să fie ridicate şi păzite până când venim noi cu bani mulţi, ca să le recuperăm. Vă mulţumim că ne simţim în siguranţă pe străzi, mai ales ziua, când nu riscăm decât să fim muşcaţi de câinii comunitari sau buzunăriţi de micii pungaşi, de altfel omenoşi fiindcă nu ne dau şi în cap, ci se înjunghie doar între ei! Noaptea preferăm să nu ne aventurăm afară, printre găştile de şmecheri şi gunoaiele de la periferie, mai ales că trebuie să fim proaspeţi a doua zi, ca să vă slujim cu devotament. Mulţumim că datorită dumneavoastră, domnule primar, avem o mişcare sportivă de excepţie, cu toate sporturile de echipă prezente în primele divizii naţionale, astfel că suntem plini de mândrie atunci când apărem în faţa suporterilor din alte oraşe. De asemenea, vă mulţumim că aţi rămas să ne conduceţi, preferând să fiţi primarul nostru, în locul funcţiei de prim-ministru al României! De aceea, noi l-am votat în majoritate pe Băsescu, aşa cum aţi şi remarcat, foarte inteligent, dumneavoastră, doar ca să nu plecaţi la Bucureşti. Entuziasmul nostru i-a contaminat şi pe timişoreni, care v-au mulţumit şi ei pentru cinstea pe care le-aţi făcut-o, atunci când le-aţi vizitat oraşul împreună cu Geoană şi Antonescu. Ce dovadă mai mare de dragoste şi recunoştinţă putea să fie, alta, decât sacrificiul acestor oameni, care, pe timp de criză economică şi-au luat de la gură ouăle pentru micul dejun, păstrate două luni de zile, ca să le arunce cu înflăcărare în capul dumneavoastră, atunci când aţi ieşit toţi trei, triumfători, pe uşa din spate a Operei din Timişoara! Vă mulţumim că aţi rezolvat toate problemele stringente ale urbei noastre, aşa că aveţi dreptate, nu ne-a mai rămas decât să privim la focurile de artificii,  să învăţăm bunele maniere, menuetul şi salsa. Să ne trăiţi, tovarăşe Klaus Werner Iohannis, iubit conducător! Heil, Herr Bürgermeister!

Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>