Suntem cu ochii pe voi!

Scutea, scuteste-ne!

Comunismul nu a facut decât să dezbine nucleul vieţii de la ţară, cooperativizarea forţată şi taxele în bani şi produse...
Comunismul nu a facut decât să dezbine nucleul vieţii de la ţară, cooperativizarea forţată şi taxele în bani şi produse impuse ţăranilor i-a speriat pe aceştia în aşa măsură, încât şi-au lăsat de izbelişte gospodăriile şi au plecat care încotro să se angajeze în fa­bricile care-şi trâmbiţau sus şi tare avantajele. Familiile, care nu s-au înduplecat să plece şi au rămas să se lupte cu munca câmpului, fă­ceau eforturi mari să le ofere mă­car copiilor lor o şansă şi adunând în batistă, leu cu leu îi trimiteau la oraş ca să „ înveţe meserie „.
Era o concurenţă surdă între cei care munceau pământul cu su­doarea frunţii încercând să adune tot mai multe zile de muncă la C. A. P. şi salariaţii de la oraş, care, pe lângă salariu, mai primeau ali­mente, haine sau mai ştiu eu ce alte avantaje la care cei rămaşi la ţară nici nu puteau visa. Aşa, încet, încet s-a terminat cu şeză­torile iarna, cu horele în mijlocul satului, saşii au plecat unul căte unul în Germania, tinerii au ple­cat să-şi încerce norocul în marile oraşe unde li s-au promis salarii, case şi locuri în şcoli pentru copiii lor, care până mai ieri se duceau kilometri întregi pe jos că să poa­tă învăţa carte.
Au rămas pe la ţară numai bătrânii şi cei care nu au vrut să renunţe sub nici o formă la casa lor, la bucăţica lui de pământ de lângă casă ( pentru că restul îl dă­duseră, de voie – de nevoie, la C. A. P.). Aceştia din urmă s-au mul­ţumit să-şi dea copiii la şcoli pe la oraş şi să meargă o dată pe săptă­mână la ei încărcaţi cu de-ale gu­rii de pe acasă, pentru că altfel nu răzbeau. Au avut ţăranii podurile pline cu bucate şi animale în bă­tătură indiferent de ce regimuri au fost peste ei, dar bani nu au avut niciodată prea mulţi, pentru că niciodată munca lor nu a fost apreciată la adevărata sa valoare.
La sfârşitul săptămânii veneau „ orăşenii „ aşa cum le spuneau ironic cei bătrâni. Duminica îşi umpleau portbagajele Daciilor cu tot ce primeau de la părinţi şi ple­cau lăsând în urma lor un nor de praf şi pe bătrânii care cu lacrimi în ochi îi urmareau cu privirea în­lăcrimată pâna maşina nu se mai vedea în zare.
Cu timpul în satele de pe Va­lea Hârtibaciului au început să se aciuieze tot mai mulţi ţigani cortorari, aceştia cumpărându-şi case, unii dintre ei chiar reuşind să se integreze în comunitate şi să le devină ajutor tăranilor la diver­se munci. Ţin minte, că am între­bat odată pe un bătrânel simpa­tic cum de sunt atâţia cortorari pe vale, iar el a răspuns cu zâmbetul pe buze : „ Pentru că aici au găsit oameni buni . . . ”
Peste oamenii de la ţară au tre­cut tot timpul greutăţi care le-au marcat existenţa : ba război, ba foamete, ba secetă sau prea mul­te ploi, boli, cooperativizarea . . . şi au încercat să treacă peste toate.
Nu s-au prea împăcat ei prea mult cu ideea cooperativizării, dar s-au resemnat şi când au început să se obişnuiască cu ea a venit „revoluţia” care le-a bulversat din nou vieţile. La oraş au început pri­vatizăriile care au disponibilizat o grămadă de oamenii. Unde să se ducă, dacă nu la casele lor de la ţară, pe care cu ani în urmă le-au părăsit atât de fericiţi pentru mi­rajul care acum s-a stins.
Şi aşa a început să renască spiri­tul vieţii de la ţară, dar la alte cote, deoarece fiecare revenit încerca să aducă cu el ceva din confortul apartamentului de la oraş.
Ceea ce v-am descris mai sus sunt adevăruri trase parcă la indi­go şi ele se potrivesc pentru toate satele româneşti. De aceea, cred că aşa s-a întâmplat şi în comuna Chirpăr. Din păcate alegerile „ de­mocratice „ din anul 2000 nu au fost benefice pentru această co­mună fiindcă la conducerea ei s-a cuibărit, zici că pentru totdeauna, chiar diavolul, în persoana „tova­răşului” Nicolae Scutea, fost şofer la Procuratura din Sibiu. Vă daţi seama că nici la primul, nici la al doilea mandat, nu i-a fost greu să câştige alegerile, pentru că era uns cu toate alifiile instituţiei la care cu onor şi-a desfăţurat activi­tatea : aroganţa, ameninţările, bă­taia, nimic din toate acestea nu-i sunt străine, cât despre respectul pentru om nici nu mai poate fi vorba! Modul în care el tratează contribuabilul este acelaşi în care erau trataţi cei anchetaţi de către Procuratura comunistă, adică cu scârbă profundă şi dispreţ, chiar dacă nu toţi erau infractori.
Probabil că şoferul Scutea a mulţumit lui Dumnezeu pentru pleaşca care a cazut pe capul lui fiindcă aceea lovitură de stat din 1989 el nici în vis, după o beţie, nu s-ar fi văzut primar. Multe sunt paradoxurile pe lumea asta. . .
Nu cred că domnul Scutea ştia că a existat cândva un anume Ma­chiaveli, dar teoria acestuia a apli­cat-o involuntar, astfel deviza : „ Dezbină ca să poti stăpâni „ a fost de bază în metodele de condu­cere a obştii. Aşa s-au ales apele, adică cei „ cu primarul „ şi cei care nu erau în graţiile primarului.
Şi pentru că obrazul subţire cu slugi se ţine, şoferul de ieri, care slugărea îndoit în poziţia ghioce­lului procurorii, avea acum nevo­ie la rândul lui de servitori umili care să-i deretice casa, grădina, ba chiar să-i fie bodyguardzi, de par­că el ar fi fost primarul Moscovei (că apucături comuniste are!). Ca să fie mulţumite slugile, primarul chiar le-a renumerat, dar nu din banii câştigaţi de el din leafa de primar ci din banii primăriei alo­caţi pentru ajutor social, că doar la el erau pâinea şi cuţitul, ce nai­ba. . . Şi aşa banii primăriei au în­ceput să fie confundaţi cu banii personali ai primarului. Greu i-a fost omului numai până a învă­ţat cum stă treaba cu împărţitul, după care restul a fost uşor.
A fost grijuliu primarul cu su­puşii şi preocupat atât de bunăs­tarea lor, cât şi de pregătirea pro­fesională. În acest sens nimic nu poate fi mai elocvent decât faptul că me najera domniei sale, după bârfele din comună, chiar aman­tă, în timp ce primea salariu de la dispensarul medical, unde era angajată pe post de femeie de seviciu, primea şi ajutor social. În paralel cu aceste activităţi, d-na Hunuzău Mihaela (menajera sau amanta) urma şi un curs de Cru­cea Roşie pe la Sibiu, la care ve­nea invariabil adusă cu maşina primăriei de către domnul primar, care (ce coincidenţă fericită) era chemat la şefi tocmai în zilele cu pricina.
Munca în folosul comunităţii pentru obţinerea ajutorului soci­al a devenit muncă în folosul pri­marului şi a viceprimarului care aveau şi ei de lucrat pământ sau orice altceva mai era de făcut. Nu ştim dacă este coincidenţă sau nu, dar locuinţele primarului, vice­primarului şi a menajerei au fost modernizate tocmai în perioada când lucrări similare se executau la primărie, dispensarul medical sau cămin, pe bani publici.
Cine „ ştia să se poarte „ pri­mea mult râvnitul ajutor social, indiferent dacă era în ţară sau nu, indiferent dacă avea dreptul sau nu, restul, oameni sărmani cu co­pii mulţi, fără posibilitatea de a câştiga o bucată de pâine ca s-o pună pe masă, erau îmbrânciţi şi scoşi din Primărie cu picioare în fund, dacă aveau tupeul să ridice ochii cerându-si numai dreptul legal, indiferent că era vorba de bani sau locuinţă. Astfel ajutorul social a ajuns să fie acordat sau tăiat după bunul plac al primaru­lui, de parcă-l plătea din puşculiţa proprie.
Este bine să fi prieten cu pri­marul, pentru că şi-a respectat promisiunule făcute în campa­nia electorală şi cui i-a promis că nu va plăti chirie pentru casele primăriei,dacă îl voteză, chiar s-a ţinut de cuvânt , astfel datorii­le acestora rezultate din chirii neplătite s-au ridicat la peste 100.000.000 lei. Cu toate stăruin­ţele Consiliului Comunal, nimeni nu a fost trimis în judecată, pen­tru că primarul aşa a înţeles să-şi răsplătească alegătorii.
Să nu mai vorbim despre acţi­unea de racordare a comunei la reţeaua de apă potabilă, pentru care numai unele persoane au fost nevoite să plătească, apropi­aţii primarului fiind autorizaţi să se racordeze la conducta plătită de către primărie fără niciun cost.
Nu ştim dacă din infatuare sau din multă prostie, primarul Scu­tea confundă proprietatea sa cu proprietatea obştii, deoarece ma­şina primăriei a ajuns să fie folosi­tă numai de către el, subordonaţii fiind obligaţi să folosească alte mijloace de transport pentru re­zolvarea problemelor de serviciu. Să nu mai vorbim de faptul că nici în concediul de odihnă nu se poa­te despărţi omul de acea maşină.
Ipocrizia acestui primar nu are margini când, cu toate că ştie măgăriile pe care le face, se duce duminica la biserică, bineînţeles, tot cu maşina primăriei, pe care o parcheză ostentativ în faţa bi­sericii de parcă ar vrea să-i arate şi lui Dumnezeu că el este şeful în Chirpăr.
Tot ce mişcă în comună este gestionat diabolic de şoferul pri­mar : preţul caselor care s-au vân­dut din fondul primăriei cu sume derizorii pentru el şi apropiaţii săi, dar imense pentru necăjiţii care deabia îşi duc amarul de la o zi pe alta, bunuri revendicate de moş­tenitori dar neacordate pentru că erau folosite de către primar şi de acoliţii acestuia. Exemplul cel mai bun îl constituie un joagăr, care a fost confiscat unui sas de către comunişti . Acesta se află astăzi în patrimoniul primăriei şi Scutea nici nu vrea să audă de restituirea lui deoarece personal s-a folosit de el, făcându-şi scânduri din bra­zii tăiaţi de pe raza comunei.
Pământurile au fost parcelate şi împărţite în functie de calitatea lor, numai apropiaţilor. Primarul şi viceprimarul le-au repartizat tere­nurile în acelaşi loc, bineînţeles în schimbul unor „ mici atenţii „.
Toată lumea este impresionată de sărăcia multor familii din Chir­păr, astfel că din străinătate s-au primit ajutoare pentru familiile nevoiaşe. Din păcate, la primă­rie altfel au fost văzute lucrurile, ajutoarele fiind împărţite prin „tombolă „ tuturor cetăţenilor. In­teresant este că lucrurile cele mai bune şi valoroase au fost obţinu­te de către prietenii primarului şi ai viceprimarului. Probabil că străinilor li s-a făcut milă de co­piii care vin zilnic la şcoală de la Vărd, Săsăuş sau Veseud, iar cele aproximativ 30 de biciclete aduse le erau destinate lor, dar nici un copil nu a primit vreo bicicletă, cu două dintre ele ajungând să se plimbe cu neruşinare primarul şi vicele său.
În timp ce se distribuiau aces­te ajutoare, iar străinii filmau şi fotografiau, ca să mai arate încă o dată ce fapte deosebite fac ei pentru un popor dintr-o repu­blică bananieră, unde zdrenţele şi ciurucurile lor au ajuns mană cerească,sora primarului a venit cu o Dacie papuc, a încărcat vreo zece pachete şi a plecat cu ele la Agnita.
Chit că este un om mic de sta­tură, primarul Scutea este deose­bit de arţăgos, spurcat la gură, iar când mai şi consumă alcool devi­ne extrem de violent. Nu ţine cont pe cine are în faţă, că-i bărbat sau femeie, copil sau bătrân, împar­te pumni în dreapta şi-n stânga, ameninţă cu moartea pe oricine i se împotriveşte. A devenit de notorietate disputa cu fostul şef de post, care a plecat din comu­nă numai din cauză primarului care pusese ochii pe prietena lui şi îi făcea viaţa un calvar prin toa­te mijloacele posibile. Gurile rele spun că domnul Scutea ar fi şi puţin afemeiat, dar hoţul neprins este negustor cinstit.
Poate nu vă vine să credeţi acum, după ce aţi citit despre in­credibilele apucături ale acestui personaj, că înaintea alegerilor locale din 2004, domnul Ioan Cin­drea, preşedintele PSD din jude­ţul Sibiu, aprecia că primarul Scu­tea este „ cel mai bun primar din judeţul Sibiu”! Dar, poate că vă daţi seama că nimic din ceea ce l-ar ajuta să parvină şi să se men­ţină în funcţie nu-i este străin şi vă rugăm să ne credeţi pe cuvânt când vă spunem că şi morţii sau cei plecaţi definitiv în Germania de ani mulţi, erau trecuţi pe lis­tele electorale ale Primăriei din Chirpăr, manipulate şi controlate prin teroare de primarul Scutea.
Toate cele relatate până acum sunt doar fragmente din petiţii scrise de săteni, memorii şi sesi­zări adresate autorităţilor. Deşi avem la îndemână un dosar volu­minos, ne oprim aici, pur şi sim­plu din lehamite şi repulsie faţă de nimicnicia umană.
O grămadă de sesizări au fost trimise peste tot, inclusiv la preşe­dintele României, unele semnate, altele nu, din cauza fricii şi a terorii pe care acest om o răspândeşte şi o întreţine în jurul său. Rezultate­le lor au întârziat să apară, deoa­rece dacă nu aţi ştiut, corb la corb nu-i scoate ochii, şi aşa cum el are slugi, o fi şi el sluga cuiva, cum a fost toată viaţa. Şi nu vă gândiţi că ce fură de la primăria din Chirpăr este numai pentru el, deoarece aşa cum obrazul subţire cu chel­tuială se ţine, cu sarsanele se ţine şi funcţia de primar de către un personaj incult ca el, fară cel mai elementar bun simţ, fără frică de Dumnezeu. Acesta-i respectul faţă de cei care i-au dat prin votul lor şansa să-şi îndrepte spatele în­doit ani de zile, pe vremea când deschidea procurorilor portiera de la maşină.
Dan FLORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>