Istorie

Românii transilvăneni sub stăpânirea habsburgică și austro-ungară

    Dieta Transilvaniei la 1841 / 1842: - unguri – 161 persoane; - secui – 114 persoane; - sași...

 

 

Dieta Transilvaniei la 1841 / 1842:
- unguri – 161 persoane;
- secui – 114 persoane;
- sași – 35 persoane;
Total – 310 persoane.
(Sursa: Simion Bărnuțiu, Românii și ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului 2 (14) Maiu 1848, cu introducere și comentar de G. Bogdan – Duică, 1924, pag. 54, date preluate după Fr. Sculer – Libloy, Siebenburgische (…), ediția II, vol. I, pag. 387).

Populația Transilvaniei (fără Banat, Crișana, Maramureș), după statisticile maghiare și austriece (săsești) existente în timpul respectiv;
- anul 1838, români -1.149. 297 locuitori, unguri și secui – 540.035 locuitori;
- anul 1844, români -1.233.079 locuitori, unguri și secui – 583.593 locuitori (Sursa: Jinga Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, 1995, pag. 300).

Dieta Transilvaniei convocată în 12 decembrie 1790 la Cluj:
- unguri și secui – 384 persoane;
- sași – 35 persoane;
Total – 419 persoane.
(Sursa:Simion Bărnuțiu, Românii și ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului 2 (14) Maiu 1848, cu introducere și comentar de G. Bogdan – Duică, 1924, pag. 54, date preluate după Zieglauer, Die politische, 1881).

Populația Transilvaniei (fără Banat, Crișana, Maramureș), după statisticile austriece (săsești) existente în timpul respectiv;
- anul 1766, români – 758.000 locuitori, unguri -161.000 locuitori, secui – 102.000 locuitori ( după J. L. Sotz; Neuste (…), 1812; după L. I, Marienburg, Geografie (…), 1813, pag.68, români – 677.306 locuitori; unguri, secui, sași, armeni, ruși, polonezi – 302.199 locuitori).
- anul 1812, români – 750.000 locuitori, unguri și secui – 263.000 locuitori; ( după J. L. Sotz; Neuste (…), Viena, 1812);
(Sursa: Jinga Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, 1995, pag. 300).

„Numeroasei națiuni române nu i s-a luat, într-adevăr până acum niciodată nici părerea și nici consimțământul în evenimentele politice ale patriei noastre. Se iau hotărâri despre ei fără ei, ca pentru o turmă de vite. (…)
„Viitorul Daciei (Transilvania, Moldova, Munrtenia) nu aparține nici națiunii maghiare, nici celei germane, ea aparține neamului numeros al națiunii românești”- scria Daniel Roth în mai 1848 (Sursa: Jinga Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, 1995, pag. 287, 288, citat din Daniel Roth, Von Union (…), pag. 43).

Gheorghe Rettegi, nobil maghair, notează în cronica sa din anul 1761, despre faptul că românii din comitatul Hunedoara i-au scris prefectului:„Noi nu putem decât să ne mirăm și să ne întrebăm de ce voi, ungurii, ne oprimați în acest fel și ne impuneți jugul corvezilor, deoarece noi suntem și am fost întotdeauna mai numeroși decât voi și lucru mai important, noi suntem în această țară mai vechi decât voi, noi, urmașii Dacilor.”
Rettegi, după ce face afirmația că de fapt națiunea română este urmașa colonilor romani, scrie: „Eu trebuie să mărturisesc că mă tem de acești români (…) deoarece în Transilvania sunt, de bună seamă, de zece ori mai mulți români decât unguri” (probabil i-a considerat pe secui o națiune (etnie, neam) separată de unguri, cum o lungă perioadă s-au considerat însăși secuii, Sursa: Jinga Victor, Probleme fundamentale ale Transilvaniei, ediția a II-a, 1995, pag. 281, după Ștefan Meteș, articol publicat în volumul La Transylvanie, 1938, pag. 272 – 273, în care se prezintă cronica respectivă publicată într-o revistă în limba maghiară din anul 1884).

Constituțiie Aprobate ale Transilvaniei, 1653 ( colecția legilor Dietelor Transilvaniei din perioada 1540 – 1653,despre românii care sunt numai tolerați în Transilvania, adică suportați atâta timp cât aveau unii „bunătatea” să-i suporte):
„Titlul al VIII-lea
Despre preoții valahi [Olah papokrol]
Articolul I
Deși neamul valahilor nu a fost socotit în această țară nici între stări și nici între religii, nefiind între religiile recepte, cu toate acestea, pentru folosul țării, atâta vreme cât sunt tolerați (…)”,

Secretarul lui Sigismund Bathory, Tommassi, descriind populația Transilvaniei, declară cu ifos: „ungurii sunt nobili care trăiesc în țară ca domni și stăpâni, românii sunt muncitorii pământului (…) ” (Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. I, București, 1968, pag. XXXVI; George Barițiu făcea afirmația mai târziu, nu fără argumente, că românilor li s-a destinat de către legile ungurești, numai să are pământul, Inclusiv o reglementare prevăzută în Constituțiile Aprobate în care se spune că iobagii care se dedică studiului și preoției și dascăliei, să nu fie opriți de la învățătură,înseamnă că și dacă iobagul ajunge cu toate greutățile impuse de alții la învațătură, rămâne tot iobagul stăpânului de pământ. A se vedea Simion Bărnuțiu, Românii și ungurii. Discurs rostit în Catedrala Blajului 2 (14) Maiu 1848, cu introducere și comentar de G. Bogdan – Duică, 1924, pag.60).

Giovan Andrea Gromo (n. 1518 – m. după 1567, venit la curtea lui Ioan Sigismund la 1 mai 1564 și a stat în Transilvania aproximativ 11 luni).: „În cea dintâi, orașele mari sunt toate locuite de unguri, dar satele sunt toate locuite de români, și aceasta nu numai în Banat, ci chiar și în Transilvania, îndeletnicirea românilor fiind să cultive pământul și să crească cirezi (de vite – n.n.).
Duc un trai nenorocit (…) Puțini ( dintre ei – n.n.) sunt oșteni și dacă izbucnește vreunul dintre ei face slujba ca pedestraș. Limba lor se numește „romanza” sau „romanescha” și este ca un fel de latinească grosolană. Se socotesc urmași ai coloniștilor romani. Legea și religia lor este cea greacă. În sfârșit, aceștia sunt ca niște țărani ai celorlalte două națiuni.” (Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. II, București, 1970, pag. 320).

Călugărul iezuit Ferrante Capeci (n. 1549 – m. 1587, rector al Colegiului iezuit din Cluj) scria în anul 1584: „Transilvania este locuită de trei feluri de oameni, care toți vorbesc limbi deosebite: românii, care sunt locuitorii cei mai vechi și se trag din italieni și longobarzi (exista ideea că Transilvania s-a aflat sub dominația goților și longorbazilor timp de 110 ani – n.n.); de aceea limba lor se aseamănă așa de mult cu italiana modernă, încât se poate învăța în câteva luni; ba chiar, ei își zic români („Essi si chiamano Romaneschi” – n.n.) și mulți susțin că au fost trimiși aici cei care erau osândiți să scoată din pământ metale, care se află în belșug în această țară. Alți locuitori sunt ungurii (…) Al treilea fel de locuitori sunt germanii saxoni (…)
Dintre aceștia românii n-au orașe de seamă, și pentru ei nu se află multă nobilime, ci locuiesc prin munți și sunt păstori. Și aceasta, o spun despre românii din Transilvania, pentru că cei din Țara Românească și Moldova – țări în care locuiesc decât români – au mulți nobili și boieri (Signori – n.n.) și orașe bune. În privința credinței, românii urmează pe ortodocși și până acum n-au putut fi molipsiți de molim ereziei. (…)
Ungurii sunt stăpânii țării și cei mai prețuiți, încât cine omoară un ungur plătește cu mult mai mult decât dacă ar omorî un român; dat fiind că pentru moartea unui român se plătesc 18 florini, iar pentru a aunui ungur 30. ((Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. III, București, 1971, pag.99 – 100).

Eruditul Anton Verancsics (Antonius Verantius, n. 1504 – m. 1573, o perioadă prepozit de Alba Iulia și apoi arhiepiscop de Esztergom, cea mai înaltă demnitate din Ungaria), în jur de 1550, scria că Transilvania „este locuită de trei națiuni, secuii, ungurii, sașii; aș adăuga totuși și pe români, care, deși îi ajung ușor la număr (pe ceilalți – n.n.), totuși nu au nici o libertate, nici o nobilime, nici un drept al lor, afară de un număr mic, locuind în districtul Hațeg (…) și care, pe vremea lui loan de Hunedoara, băștinaș de acolo, au dobândit noblețea, pentru că întotdeauna au luat parte neobosit la lupta împotriva turcilor.
Ceilalți (români – n.n.) sunt toți oameni de rând, iobagi ai ungurilor și fără așezări ale lor, răspândiți pretutindeni, prin toată țara, locuind arareori în locuri deschise, de cele mai multe ori retrași prin păduri și ei împreună cu turmele lor duc o viață nenorocită”” (Cf. Maria Holban, „Călători despre Țările Române”, vol. I, București, 1968, pag. 410 – 411).

                                                                                  Iulius MUREȘAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>