Remember

Români despre care nu scrie nimeni (II)

         ADDENDA (CORRIGE) LA ISTORIE   Mă uit în urmă. Acum 15-20 de ani, aveam „tabieturile” mele:...

 

       ADDENDA (CORRIGE) LA ISTORIE

 

Mă uit în urmă. Acum 15-20 de ani, aveam „tabieturile” mele: pe 1 iunie mergeam la biserica „Sfinții Împărați” de la bariera Vergului, la parastasul Mareșalului Ion Antonescu (atunci cind m-am dus ultima data, am aflat ca nu se mai oficiaza – ce preot poate fi acela care, de frica lui Elie Wiesel și ai lui, refuză datina strămoșească a parastasului pentru ctitorul bisericii sale?), pe 13 iunie eram în Piața Universitații, pe 15 noiembrie eram invitat la Brașov, pe 30 noiembrie mergeam la troița de la Tîncăbești, pe 16 decembrie eram invitat la Timișoara, pe 21 și 22 decembrie eram din nou în Piața Universității. Eram peste tot – astăzi, de multe ori ori nu mai am putere nici măcar să mă duc să îmi cumpăr pîine. Și nici nu am pe cine să trimit.

Am avut o viață foarte plină în evenimente notabile, nu numai în ultimii 26 de ani (ca cei mai mulți români), ci în ultimii 44. La început, erau evenimente împletite cu mult sport și cu păcatele tinereții, apoi am renunțat la sport, după care am renunțat și la păcatele tinereții – în final, nu am mai avut putere nici pentru evenimente notabile. Am ajuns să trăiesc din amintiri – este trist, dar și mai trist ar fi fost dacă nu aș fi avut aceste amintiri.

Cînd în urmă cu un timp starea sănătații mele s-a înrăutățit treptat dar accentuat, m-am gîndit că ar fi păcat să trec Styxul înainte să scriu lucruri importante, cunoscute de mine și care, pentru o istorie neoficială, este bine să fie cunoscute de cei dornici de adevăr. Inițial am vrut să scriu o carte de memorii, dar apoi m-am gîndit că dacă mă duc înainte să termin cartea, totul este inutil. Și atunci am ales să îmi împărtășesc amintirile printr-o serie de articole, trimise spre postare imediat cum le terminam. Am început să scriu cu frenezie, cu gîndul că dacă nu știu cîte zile îmi mai dă Dumnezeu, măcar să scriu cît pot mai mult. Am scris și cînd îmi era rău, ceea ce a fost o greșeală. Pe de-o parte fiindcă nu mă puteam concentra suficient, scriind în mod mecanic, ceea ce a condus la unele erori pe care, în ciuda verificării și corectării, le descopeream doar cînd citeam postarea; cîteodată, eram nevoit să rog să fie operate modificările pe textul postat, în alte situații, remarcam prea tîrziu (de pildă, am scris că evreul care l-a turnat pe Cerveni, se numea „Foscoli” – în realitate, se numea „Foscolo”, sau, într-un comentariu, scriam că în noaptea de 21 dec. 1989, bucureștenii din Piața Universității scandau soldaților din fața lor „Și voi sînteți români! Și voi aveți copii!” – în realitate, strigau „Și voi sînteți români! Și voi aveți părinți!”. Desigur, erori minore, dar care atunci cînd ești preocupat de acuratețe, asta te pune pe gînduri. Un alt neajuns în aceste situații îl reprezintă faptul că la recitirea post-postare, îmi dau cîteodată seama că am omis o sumedenie de lucruri. Dar înțelegeți-mă, din dorința de a vă împărtăși cît mai multe, mă grăbesc să apăs cît mai repede și cît mai pot pe „send”.

Am publicat recent pe „Justițiarul sibian” articolul „Români despre care nu scrie nimeni”, preluat de dl. Ion Coja pe site-ul domniei sale cu supratitlul „Românii care au onorat numele de român! Nu-s puțini! Începem numărătoarea lor!”. Mi-a plăcut supratitlul, dar nu pot să nu mă gîndesc la faptul că în cazul a 5 dintre cele 9 nume invocate, din păcate recensămîntul se face la Administrația Cimitirelor!

Acest articol mi-a atras din partea unor prieteni unele mustrări, fie pentru insuficientele informații asupra persoanelor despre care am vorbit, fie pentru faptul că am făcut o listă prea scurtă. O să încerc să mă conformez criticilor. Așadar, completez.

Claudiu Iordache, cel care în 1991 a demisionat din FSN, fusese ales în 1990 prim-vicepreședinte al FSN, adică, din punct de vedere politic, era ca importanță, al doilea om din țară!

Nica Leon, președintele Partidului Liber Democrat, a fost membru al CPUN și, împreună cu Nicolae Cerveni, dușman permanent al lui Ion Iliescu. Sper să am timp să dezvolt pe larg acest subiect, dar deocamdată vreau să vă spun doar că nou-înființata securitate condusă de trădătorul și coruptul Virgil Măgureanu (păcat că dosarul închis de defunctul procuror militar, generalul Samoilă (Ilă) Joarză – Dumnezeu să-l ierte, căci totuși cît a fost procuror civil era cinstit! – cu privire la construirea palatului de la Giurtelecu Hododului nu-l mai redeschide nimeni, și aceasta fiindcă nimeni din cei care ar trebui să vadă și să știe nu consideră jefuirea economiei naționale începută imediat după revoluție ca o infracțiune continuă dar și continuată, în baza aceleiași rezoluții infracționale și prin acte succesive permanente timp de 26 de ani, deci nu operează prescripția), a făcut lista cu cei care după mineriadă trebuiau arestați! SRI a fost înființat ca să înlăture patrioții! Repet, despre faptul cum oameni care nu mă cunoșteau au declarat în iunie 1990 că eu și Nica Leon am venit în seara de 12 iunie (întîmplător, una din cele doar trei zile în care am lipsit din Piață!) în Piața Universității unde i-am organizat în trupe de comando care să atace a doua zi Poliția Capitalei, Ministerul de Interne, Televiziunea și Radiodifuziunea, voi reveni! PLD avea sediul lîngă Primăria Capitalei, în fostul sediu interbelic al Senatului României. Un sindicalist șef (al CNSRL-Frăția) devenit om politic, devenit deputat și devenit infractor (Pavel Todoran), sprijinit de șeful său politic, infractorul și trădătorul de țară Adrian Năstase și cu ajutorul unui notar infractor, obține actul conform căreia fostul sediu al Senatului României este proprietatea sindicatului său! În ziua de 6 martie 2001 (sper să nu greșesc data, dar nu stau acum să răscolesc arhiva personală) executorii judecătorești, poliția, DIAS (sau cum se numea pe atunci) însoțiți de o haită de cîini polițiști au forțat ușile de la intrare și au evacuat sediul. Aceasta, vă rog să rețineți, în urma unei hotărîri judecătorești pronunțate în recurs cu citarea nu a Partidului Liber Democrat, ci a altui partid, a Partidului Liberal Democrat, citare făcută la adresa acestuia din urmă! Tot atunci, fără să fi fost parte în proces, a fost evacuat și sediul biroului meu de avocatură, sediu care oficial și legal era la această adresă. Mai îmi trebuiau 6 luni de muncă pentru a avea vechimea completă de pensie, dar fără a avea posibilitatea unui alt sediu și fără a mai avea putere să o iau din nou de la cap pentru a nu știu a cîta oară (asta este o altă discuție), am devenit o “persoană fără ocupație” – probabil, dușmanii s-au bucurat gîndindu-se că dacă nu mai am venituri, voi căuta resturi de mîncare prin coșurile de gunoi și voi tăcea. Dar au greșit, fiindcă Dumnezeu m-a ajutat din nou: în Biblie, se spune “Luptă-te pînă la moarte pentru adevăr, și Domnul Dumnezeu se va lupta pentru tine.” Am luptat o viață întreagă pentru binele României, și nu am nici o pensie. Parlamentarii au distrus România, dar pentru asta și-au votat de la bugetul nostru pensii care ar fi trebuit să le fie asigurate de către Ierusalim.

Ion Gîtlan – a fost, printre multe altele, vicepreședinte executiv al Alianței Civice. Prea tîrziu și-a dat seama de influența nefastă a cuplului Ana Blandiana – Petre Mihai Băcanu. În timpul președenței lui Emil Constantinescu, fostul prieten al lui Ion Gîtlan, partidul i-a fost evacuat temporar din sediul pe care îl avea în Piața Amzei, în fosta primărie a sectorului 1 în vederea unor lucrări urgente de consolidare a clădirii. Evacuarea temporară a devenit definitivă. Niculae Cerveni, Nicu Stăncescu, Nica Leon, Ion Gîtlan – președinții a patru partide patriote care în mod abuziv au rămas fără sediu.

Să mai adaug niște nume la articolul precedent.

M-am împrietenit cu cei de la Asociația „15 Noiembrie 1987” Brașov, în primul cu Marius Boeriu (la acel moment președinte) și Dănuț Iacob (vicepreședinte). La propunerea mea, Asociația a acceptat să intre în procesul intentat Guvernului pentru încălcarea dreptului românilor la un nivel de trai decent. Apoi, Asociația m-a invitat să fiu moderatorul întîlnirii prilejuite de împlinirea a 12 ani de la revolta muncitorilor brașoveni. Am plecat la Brașov împreună cu Nica Leon și Constantin Calancea. În seara dinainte, am purtat la hotel o discuție cu organizatorii cu privire la desfășurarea întîlnirii, făcîndu-le o nouă propunere cu care aceștia au fost din nou de acord. Astfel, a doua zi, după ce am ”deschis lucrările” (cum se spunea odinioară, dacă nu cumva se spune și azi), m-am adresat celor din primul rind (Mircea Ionescu Quintus, proaspăt președinte al Senatului și gașca celor vreo 10 liberali care-l însoțeau) spunîndu-le cam așa ceva ”Politicienii sînt obișnuiți să vină la aceste întîlniri cerînd să ia cuvîntul la început fiindcă apoi trebuie să plece la o ședință important de la parlament, la guvern sau la partid, cînd în realitate ei se duc la o vînătoare, la un șpriț, la amantă sau la vreo întîlnire de afaceri mafiote. Vă rog ca astăzi să aveți răbdare ca întîi de toate să ascultați ce avem noi de spus, după care să luați și dvs. cuvîntul”. În prima parte au luat cuvîntul oamenii simpli, care au pus toate tunurile pe guvern și parlament. A venit pauza și după o gustare la bufet, am revenit în sală. Primul rînd devenise liber, puternica delegație liberală se retrăsese – la parlament? la guvern? la partid? Dintre toți politicienii, în sală nu mai rămăsese decît invitatul meu personal, Niculae Cerveni, care a luat cuvîntul doar după ce a ascultat ”vocea poporului”.

Îmi pare enorm de rău pentru faptul că această legiune de răzvrătiți, pe care se putea conta prin notorietatea și curajul ei în permanent necesarele mișcări de stradă pentru apărarea României, s-a destrămat. Cred că intenționat “Steagul Roșu”, devenit ”Roman SA” a fost falimentat, iar foștii răsculați au fost nevoiți să plece să-și găsească de lucru în străinătate.

Silviu Octavian Popescu, ofițer M.Ap.N. – în seara de 21 dec. 1989 refuză să dea ordin subunității pe care o conducea să tragă în manifestanți – este arestat; după revoluție, devine membru fondator al CADA – este trecut în rezervă; în primăvara anului 1990 îl cunosc la sediul GDS, unde mergeam amîndoi cu speranțe, fără să știm pe atunci că GDS este creația lui Brucan și că este prima reprezentanță sionistă din România; în toamna anului 1990, cînd înființasem Asociația „Societatea pentru Adevăr”, a semnat adeziunea pentru această asociație; la mineriada din septembrie 1991, Silviu Octavian Popescu s-a pus în fruntea bucureștenilor care s-au alăturat minerilor și care scandau „Jos Iliescu! Jos Roman!” Cade doar Roman. În 1997, cînd Roman ajunge din nou la putere, Miron Cosma și Silviu Octavian Popescu sînt trimiși în judecată – trag niște sfori și ajung avocatul din oficiu al lui Silviu Popescu, deja fugit din țară. Procedura penală din acel moment interzicea reprezentarea inculpaților lipsă în cazul în care pedeapsa prevazută de lege era mai mare de un an de închisoare! Avocatul nu putea, în aceste cazuri, decît să se exprime în scris! Adică, nu aveam nici măcar dreptul să pun întrebări martorilor! Judecătorul mi-a permis la început o pledoarie orală în care am prezentat strategia apărării pregătite de mine, și anume faptul că pentru binele țării, Iliescu și Roman trebuiau dați jos. Am invocat un principiu milenar al dreptului roman, pe care l-am invocat și în scrisoarea deschisă adresată anul trecut lui Klaus Iohannis: „Salus patriae, lex suprema” („Salvarea patriei este legea supremă”). Apoi, am depus în scris cererea de probe și, separat, am sesizat Curtea Constituțională. Poate vă mirați, poate nu, dar Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate ridicată de mine, adică este bine ca Silviu Popescu să nu poată fi apărat! (după doar un an, într-o nouă componență, Curtea a admis într-un alt caz similar aceeași excepție).

Am schimbat strategia și, în urma deciziei CC, am declarat instanței de judecată că dacă nu îl pot apăra pe Silviu Popescu, mă retrag din dosar. Judecătorul, deja punctase prima gafă – omisese să se pronunțe asupra cererii de probe pe care o depusesem în scris. După cum intuiam, a punctat și a doua gafă – deși în cazul infracțiunii de care era acuzat Silviu Popescu (subminarea puterii de stat), sancționată cu cea mai mare pedeapsă din Codul penal, asistența juridică era obligatorie, judecătorul a omis să ceară un alt avocat din oficiu! Am așteptat răbdător sentința după care am formulat motivele de recurs și am convins un coleg să le semneze, să scoată delegație de avocat din oficiu și să le depună. Curtea Supremă de Justiție (cum se numea pe atunci ÎCCJ) a respins recursul, un recurs care prin flagrantele încălcări de procedură ar fi fost admis chiar și de justiția bolșevică din Romînia care, nepăsătoare la probe, era foarte atentă la procedură! Iar judecătorii nemernici care au validat condamnarea la închisoare a lui Silviu Popescu fără a fi apărat și fără ca să se pronunțe cineva asupra cererii de probe în apărarea sa, astăzi primesc pensii de mii de euro pe lună!

Silviu Octavian Popescu, un patriot plin de curaj, arestat sub Ceaușescu, dat afară din armată sub Iliescu, condamnat la închisoare sub Constantinescu!

Un alt membru fondator al CADA pe care l-am cunoscut este Valerian Stan. După alegerile din 1996, a ajuns șeful corpului de control al prim-ministrului. Dar cînd a redactat și apoi a dat publicității un raport despre abuzurile (și infracțiunile) prin care zeci de apropiați ai lui Petre Roman au primit în anii 1990-1991 vile sau locuințe de protocol, a fost dat afară din funcție de Victor Ciorbea, actuala slugă a băncilor străine, care i-au acordat fără garanții credite de 1,6 milioane euro pe care nu le poate achita.

Am amintit în enumerarea trecută un erou al balconului Operei din Timișoara, Claudiu Iordache. Mai adaug astăzi unul, pe Lorin Fortuna, președintele Frontului Democrat Român înființat în 20 dec. 1989 în acel celebru balcon iar, mai tîrziu, președinte al Partidului Republican. Am fost invitatul lui la unele aniversări de 16 decembrie de la Timișoara, ne întîlneam și la București la Asociația 21 Decembrie la acțiunile organizate cu ocazia comemorărilor din această dată. Plecînd împreună de la una dintre acestea și spunîndu-i pe drum despre o declarație făcută recent de Emil Constantinescu la Marius Tuca Show că dacă ar fi știut că românii bucovineni nu vor tratatul cu Ucraina nu l-ar fi semnat, mi-a spus că el personal (fiind născut la Rădauți) a depus la Palatul Cotroceni o cerere prin care se cerea respingerea tratatului cu Ucraina în forma în care era redactat, semnată de peste 900 de români din Bucovina ocupată.

Nu l-am mai văzut de peste 15 ani, și am citit pe internet că ar fi alunecat spre un ezoterism exagerat. Nu știu cît de adevărat este, dar orice ar fi, pentru mine el rămîne patriotul curajos, luptător pentru unificarea teritoriilor răpite, pe care l-am cunoscut.

Ultimul mare patriot pe care l-am cunoscut, din păcate doar recent, este dl general Radu Theodoru. Mi-ar face plăcere să îl declar prieten al meu, dar ar fi o mare exagerare. Am vorbit o singură dată la telefon, cînd, după ce primise de la cineva cartea mea „Codul lui Lucifer”, s-a străduit să afle numărul meu și m-a sunat să mă felicite și să îmi spună că în noua ediție a cărții sale „România ca o pradă” mă va trece la bibliografie. Într-adevăr, în ediția apărută anul trecut, au fost preluate ample citate din lucrarea mea. Dacă de vorbit telefonic s-a întîmplat o singură dată, de întîlnit ne-am întîlnit tot doar o singură dată. Această întîlnire a avut loc pe 24 oct. 2015 și merită comentat contextul. La inițiativa generalului, la mănăstirea Comana s-a ridicat o troiță monument în memoria celor 150.000 de militari români căzuți la Cotul Donului. Sînt două lucruri pe care vreau să le amintesc legat de această troiță. Primul, este acela că generalul, care a avut inițiativa ridicării troiței realizată prin donații și fără vreun sprijin al M.Ap.N, s-a dus la „patriotul” ministru PSD Mircea Dușa să-i solicite două tunuri dezafectate care să flancheze monumentul – Dușa i-a spus să caute pe internet licitațiile prin care armata vinde armament dezafectat! Al doilea lucru este faptul că la sfințirea troiței-monument, nu a venit nici o oficialitate și nici o echipă TV. Iată ce înseamnă pentru statul român jertfa a 150.000 de soldați români căzuți sub drapel!

Să îi dea Dumnezeu acestui general trecut de 92 de ani, mare patriot, puterea de a continua să scrie!

În final, voi complete lista și cu nume luate din registrele Administrației Cimitirelor.

L-am cunoscut pe Ion Puiu (un alt bucovinean), fost șef al Frățiilor de Cruce din Politehnica București iar apoi ajuns printre liderii tineretului țărănist. Arestat, a făcut 17 ani de închisoare. Despre el, Corneliu Coposu a declarat la un moment dat că “Puiu nu a trădat niciodată” – bizară declarație! Oare Puiu, fostul legionar, era o excepție? Oare cîți dintre foștii deținuți politici țărăniști au devenit, precum Nicolae Ionescu Galbeni sau Barbu Pițigoi, turnători? Printr-o inițiativă care îmi este foarte greu să o caracterizez, în anul 1987 Ion Puiu și-a depus candidatura la Marea Adunare Națională chiar în circumscripția în care candida Nicolae Ceaușescu! În ianuarie 1990 devine vicepreședinte al PNȚ-CD și vice-președinte al nou înființatei (în România) Asociații Pro Basarabia și Bucovina. Apoi, din motive pe care nu le cunosc (oare pentru faptul că nu a trădat niciodată?) a fost exclus din PNȚ-CD. A înființat Partidul Național Democrat Creștin. Și a murit. Nici un ziar, nici un post TV nu a anunțat moartea acestui mare patriot.

L-am cunoscut cu ocazia întîlnirilor de la Brașov prilejuite de data de 15 noiembrie pe Vasile Paraschiv, unul dintre cei mai celebri dizidenți reali ai României, și în același timp cel care a avut demnitatea să refuze primirea de la Traian Băsescu a Ordinului „Steaua României”, pe care o merita de cel puțin 100 de ori mai mult decît cei care o primesc în prezent. Nu o să uit niciodată zîmbetul lui permanent și blajin. Am vrut de multe ori să mă duc la Ploiești să-l vizitez și să mai stăm de vorbă. Am amînat pînă cînd a fost prea tîrziu.

L-am cunoscut pe Oprea Niță, membru al organizației studențești țărăniste, fost deținut politic, fostă victimă a calvarului de la Pitești, ultimul președinte al Partidului Național Democrat Creștin. Un alt patriot despre a cărui moarte nu a pomenit nimeni.

Mai este nevoie să precizez că toți cei pe care i-am menționat atît data trecută cît și azi, erau buni creștini?

Da, așa cum am scris, am avut marea plăcere, marea bucurie, marea onoare de a cunoaște mari patrioți români. Din păcate, jumătate zac în cimitire iar dintre ceilalți, nimeni nu este sub 60 de ani. Aștept să văd noua generație, care urmează să hotărască dacă noi vom mai fi o țară și o națiune, sau nu.

                                                                   Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>