Suntem cu ochii pe voi!

Retrocedarea abuziva a Sanatoriului din Avrig

S-a tras cortina şi linia so­cotelilor făcute de cei avizi de îm­bogăţire. Sunteţi mul­ţumiţi, dom­nilor? Mă întreb cât va mai […]
S-a tras cortina şi linia so­cotelilor făcute de cei avizi de îm­bogăţire. Sunteţi mul­ţumiţi, dom­nilor? Mă întreb cât va mai dura, când vă veţi sătura?
Populaţia Sibiului se va îm­părţi, azi-mâine, în cei foarte bogaţi şi ghiftuiţi (îmbogăţiţi pe spatele celor care-şi târâie picioarele prin oraş, în căutare de reduceri, cei care au lucrat 40 de ani prin fabrici şi acum au o pensie din care de-abia cum­pără medicamente, pâine şi-şi plătesc dările) şi amărâţii care nu mai au vise, speranţe sau bucurii, care trăiesc de pe o zi pe alta, bătrâni care se roagă la Dumnezeu  să-i ia la El.
Încercam într-o zi să număr fun­daţiile care apar ca ciu­per­cile după ploaie, fundaţii care vor să acapareze tot ce se mai poate lua, pentru ca oamenii ăştia necăjiţi şi bolnavi să nu mai beneficieze de nimic bun pe lumea asta.
Un astfel de exemplu este Fundaţia “Samuel von Bru­cken­thal”, care, în detrimentul românilor, vrea să reconstituie averea baronului,  mort în anul 1803 şi a cărui linie de des­cen­denţi cu drept de moştenire s-a stins demult. Această fundaţie, reînfiinţată în anul 1996 de către dr.Hans Klein, locţiitor al episcopului paroh de atunci al Sibiului, are 46 de membri fon­datori, printre care se regă­sesc personalităţi ale vieţii pu­bli­ce, precum: Klaus Johannis – pe atunci, inspector şcolar, azi pri­marul Sibiului -, consulii R.F. Ger­mane la Sibiu, preoţi, mu­zeografi, ingineri, mu­zi­cie­ni etc.
Scopul fundaţiei era găsirea unei întrebuinţări judicioase a moştenirii lăsate de baronul Sa­muel von Bruckenthal şi – conform testamentului său – luarea unor iniţiative pe plan educaţional şi cultural. Sub acest paravan, fundaţia şi-a în­ceput revendicările şi aca­pa­rările, acuzând abuzurile făcute de comunişti. Astfel, au fost re­ven­dicate Filarmonica din Si­biu, Muzeul Brukenthal, Li­ceul Brukenthal, Sanatoriul din Avrig etc., imobile care au fost trecute în proprietatea statului ro­mân prin Decretul-Lege nr. 485/7 octombrie 1944, semnat de către regele Mihai I, care nu ne amintim să fi fost comunist!
Neclare sunt instrumentele prin care a fost retrocedat Sa­natoriul din Avrig, a cărui is­torie este la fel de tumultoasă ca şi efectele produse de re­tro­ce­darea lui. Această istorie a fost modificată şi inventată în funcţie de interesele care ro­iesc în jurul palatului.
Unele documente spun că piatra de temelie a unei lo­cuinţe relativ simple, cu anexe gospodăreşti a fost pusă de că­tre baronul Brukenthal în anul 1760, pentru ca, un an mai târ­ziu, aceasta să intre în po­sesia generalului Bucow, care a fă­cut din locuinţă un mic palat în stil baroc, a extins pro­prie­tatea, amenajând o grădină te­ra­sată, tot în manieră barocă  şi o grădină cu fazani.
Moartea neaşteptată a ge­ne­ralului, în 1764, care nu a lăsat vreun testament, a fost motivul unor lungi dispute, a unei pro­ceduri judecătoreşti care a du­rat mult şi în urma căro­ra ba­ro­nul Samuel von Bru­ken­thal a reintrat în posesia cas­te­lului, con­tinuând proiectul de ame­najare şi extinzând do­me­niul.     În anul 1803, când ba­ronul a murit la rândul său, a lăsat, prin testament, palatul comu­ni­tăţii.
Alte documente spun că ge­neralul Bucow, care se ocupa cu organizarea militară a gra­niţei dinspre Principatele Ro­mâne şi impunerea brutală a le­gii împărăteşti austro-ungare, ca semn de recunoştinţă pentru ajutorul acordat de către ba­ronul Samuel von Brukenthal (pe atunci directorul Can­ce­la­riei Aulice Ardelene din Sibiu), în tragerea pe roată a lui Horia şi Cloşca la Alba-Iulia,  i-a făcut cadou acestuia palatul său de vară de la Avrig.
Se spune că, după moartea baronului Brukenthal, castelul ajunge prin mai multe mâini, prin­tre care şi a baronului Uglius, căsătorit cu unica fiică a primului.
Astfel, castelul trece de la un proprietar la altul, ajungând, în final, la Parohia săsească din Si­biu, pentru suma de 128.000 coroane, care  îl vinde, la rân­dul ei, Ministerului Sănă­tă­ţii Ro­­mâne.
Toate acestea sunt istorii, dar ce ştim cu exactitate este că, la temelia castelului, stau la­cri­mi­le şi truda iobagilor români din Avrig!
Dovadă că Ministerul Sănă­tăţii Române a cumpărat pa­la­tul poate fi faptul că, încă dinainte de Primul război mon­dial, aici funcţiona un spital militar, apoi un preventoriu TBC şi, până în anul 2005 – Sa­natoriul pentru boli pro­fe­sio­nale, unde o mulţime de oa­meni veneau anual la tra­ta­ment, acesta devenindu-le indi­spensabil pentru supra­vieţuire.
Foarte bine organizat, spi­talul a devenit, cu timpul, un al doilea cămin pentru bolnavii care găseau aici alinare, spe­ranţă şi o a doua familie.  Imen­­să le-a fost însă uimirea când, în anul 2005, spitalul a fost evacuat, ca urmare retro­ce­dării în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului Ro­mâ­niei nr.13/07.07.1998  privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţii ce­tăţenilor minor­­ităţilor naţio­na­le din România.
Oficialităţile avrigene se fe­resc să vorbească despre mo­di­fi­carea sau completarea extra­selor de carte funciară. Nu ştim dacă intenţionat sau nu, în acest extras este menţionată Le­­gea nr.10/1949, care, de fapt, este o lege pentru orga­ni­zarea asigurărilor sociale de stat şi nu una privind retro­ce­dările.
Mai mult de atât, dacă ar fi să analizăm istoriile trunchiate după bunul plac al fiecăruia, una dintre variante ar fi că pa­la­tul a intrat, în anul 1908, în po­sesia Consiliului Bisericii Evan­ghelice Române, repre­zen­­tată de Fundaţia Bru­kenthal.
Nici în acest caz retro­ce­darea nu este legală, deoarece Legea nr. 501/11.07.2002 pre­ve­de retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cul­telor religioase din Ro­mânia , preluate cu sau fără titlu de către statul român, numai pen­tru perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, pe când legea dată de regele Mihai I – prin care statul român devine pro­prietar al bunurilor aparţinând grupului etnic german – este dată în 7 octombrie 1944.
De aceea, probabil, în ex­trasele de carte funciară este men­ţionată Legea nr.10/1949, pentru a se încadra în perioada 1945-1989, perioadă care intră sub incidenţa legilor privind retrocedările.
Este mai mult decât re­gretabil că dl.Klaus Johannis sau Fundaţia Samuel von Bru­kenthal  nu ţin cont de dorin­ţele răposatului baron, nu-şi amintesc că acesta a lăsat ave­rea comunităţii – ori, comu­ni­tatea în Avrig, Sibiu sau Ro­m­â­nia este compusă din ro­mâni, saşi, unguri, ţigani etc., pentru care era mai folositor spitalul, decât un motel cu bar sau un azil de bătrâni, aşa cum se in­ten­ţionează să se facă în locul acestuia!
Nu putem afirma că un azil de bătrâni ar fi inutil, dar să nu uităm că în Sibiu mai există un azil modern, la care nu au acces decât etnicii germani.
De asemenea, se pare că domnul primar a uitat că pen­tru funcţia care o deţine ma­jo­ritatea votanţilor au fost ro­mâni şi că ar trebui apărate şi in­teresele legale ale acestora, aşa cum a promis în jurământul depus la Primărie. Probabil însă că domnul primar sau cei din anturajul dânsului, cu ace­laşi potenţial financiar bine sta­bilizat, uită că sunt necesare şi spitale, pentru oamenii bă­trâni, fără venituri substanţiale ori săraci, care nu-şi pot per­mite clinici şi cabinete par­ti­culare.
Este inadmisibil ca, în ziua de azi, când trâmbiţăm inte­gra­rea în Uniunea Europeană, oa­menii bolnavi să stea acasă, în pat, aşteptând să moară. Este inadmisibil ca în ziua de azi oamenii săraci şi bolnavi să ajungă să se sinucidă, pentru că nu îndrăznesc măcar să se gândească la o internare, unde să primească un tratament adec­­vat! Este o dovadă de cru­di­tate să scoţi din spital  oa­me­ni bol­navi, cu patu­rile în stra­dă, fără să-ţi pese ce vor face în viitor!
Credem că oamenii din zona Avrigului nu mai au nevoie de încă un restaurant sau motel, care să umple buzunarele – deja doldora de bani! – ale unor afa­ce­rişti prosperi.
Ar trebui să ne amintim că suntem români, că sunte­m în ţara noastră şi n-ar mai trebui să ne lăsăm destinele în mâna celor care au început să se crea­­dă stăpâni peste iobagii obli­gaţi oricând să le mai construiască un palat!

Monica MUNTEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*