Dosar Justitiarul

Resuscitarea Coloanei a V-a

 Scurtă retrospectivă istorică în Europa anilor 1940-1944   În data de 30 august 1940, la palatul Belvedere din capitala Austriei, […]

 Scurtă retrospectivă istorică în Europa anilor 1940-1944

 

În data de 30 august 1940, la palatul Belvedere din capitala Austriei, România a fost obligată să cedeze Ungariei 43.492 km2 locuiţi de 2.609.000 locuitori (Maramureşul, Crişana, Nordul Transilvaniei). Acest aşa-zis „tratat” a fost impus ţării noastre ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov. În 5 septembrie armata ungară a intrat pe teritoriul României şi a comis masacre inimaginabile, cărora le-au căzut victime cetăţenii români. Crimele horthyste de la Moisei, Trăznea, Ip şi alte localităţi transilvănene au constituit un adevarat genocid îndreptat împotriva poporului român. Guvernul român, căruia i-a fost impus Diktatul de la Viena, a căzut imediat după acest act samavolnic, în data de 6 septembrie 1940, fiind instaurat altul, condus de generalul Ion Antonescu. Sub presiunea Germaniei naziste, la 21 noiembrie 1940, în România a fost emis Decretul-Lege nr. 830 pentru constituirea Grupului Etnic German din România. Acest grup etnic a fost o organizaţie cu statut de persoană juridică, subordonată direct capitalei celui de-al treilea Reich. „Cetăţenii germani ai ţării (România – n.n), înmănunchiaţi în Grupul Etnic German, constituiau o corporaţie de drept public, pusă sub protecţia Germaniei de care era direct şi în primul rând dependentă” (c.f. Michael Kroner, Horst Göbbelc, „Vor 50 Jahren. Flucht-Deportation-Enteignuug-Entrechtung”, pag. 54, Nüruberg, 1994)

{mosimage}Este de prisos să adăugăm că saşii transilvăneni şi şvabii bănăţeni şi-au întărit privilegiile pe care le-au avut de-a lungul secolelor în aceste regiuni, chiar şi după Marea Unire din 1 Decembrie 1918. Aici trebuie să răsfoim nişte file de istorie înapoi pentru a constata că prin Legea 124 din 01.06.1924, Carol al II-lea a desfiinţat „Universitatea săsească şi a celor 7 juzi”, care era o instituţie cu puteri legislative, executive şi judecătoreşti, fiind practic un „stat în stat”, în inima României. Revenim la perioada nefastă României, de după anul 1940, şi constatăm că în data de 11 august 1942 se semnează. Convenţia Generală privind Reglementarea Relaţiei dintre Biserica Evanghelică de Confesiune Augsburgiană şi Etnicii Germani din România (facsimil 1), prin care s-a hotărât trecerea averii fostei „Universităţi săseşti” la Grupul Etnic German. „Convenţia” este semnată de episcopul Bisericii Evanghelice C.A., Wilhelm Stäedel şi Andreas Sckunidt, liderul Grupului Etnic German (facsimil 2). Iată ce cuvântau cei doi „Camarazi” hitlerişti în 31 martie 1941, la Braşov!

 

,,Locul Bisericii Evanghelice în organizarea comunitară a Grupului Etnic German“ 

,,În data de 31 Martie (1941), noul Episcop Wilhelm Staedel împreună cu o delegaţie a Consistoriului Bisericii Evanghelice (Andreas Scheiner, preot din Merghindeal; Dr. Helmut Wolff, referent pentru probleme bisericeşti; Dr. Hermann Schoepp, membru  Consistoriului Bisericii Evanghelice), au efectuat o vizită oficială în Braşov la sediul conducerii Grupului Etnic German.  

Cuvântarea episcopului Wilhelm Staedel  […]

{mosimage}Germanii din patria noastră, care sub uriaşa influenţă a mişcării naţional-socialiste a lui  Adolf Hitler  aspira la o nouă şi puternică unitate, sunt divizaţi din punctul de vedere al credinţei religioase în cel puţin două mari grupuri – Conştiinţa naţională a germanilor şi credinţa religioasă nu se mai suprapun. De aceea conducerii Grupului Etnic German îi revine azi o mai mare importanţă în comparaţie cu trecutul.   […] Acum însă după ce  Grupul nostru Etnic German este recunoscut în România prin decretul lege din data de 20 noiembrie 1940  ca personalitate juridică şi este înzestrată cu certe competenţe în cadrul comunităţii, misiunea Bisericii noastre, de conducere politică a poporului, necesară în trecut se sfârşeşte, iar conducerea populară revine iaraşi în drepturile sale. […] Toate acestea condiţioneaza însă un nou raport între Biserică şi popor precum şi o nouă bază pentru colaborarea acestora. Aceasta explicaţie importantă pentru viitor trebuie să servească şi intervenţiei mele personale de astăzi. Desigur nu există vreo lege scrisă, care să mă determine să apar împreună cu unii colegi din Consistoriul Evanghelic înaintea dumneavostră, Conducătorul Grupului Etnic, ci dimpotrivă eu urmez prin aceasta doar vocea sentimentul patriotic, al simţului datoriei respectiv al inimii mele şi convingerii mele bazată pe Luteranism de existenţă a bisericii, pentru ca în acest fel doresc să evidenţiez, faptul că mă ştiu obligat pentru toate îndatoririle promise, cele publice şi bisericeşti, ca german şi Episcop al poporului meu în mod voluntar, deasupra tuturor angajamentelor şi jurămintelor faţă de stat şi Biserică  […] aş dori,  din partea mea, să spun tot aşa de hotărât şi fără de tagadă: nu vine biserica la conducerea politic-naţională şi nici la conducerea reconstrucţiei orânduirii comunităţii germane aşa cum începe să se structureze evident deja din începuturile existenţei noastre. Rămâne într-adevăr ca şi  înainte cerinţa de căpătâi a Bisericii; să facem cunoscut cuvântul şi adevărul Domnului, de unde a rămas păstrat cuvântul profund: “Împărăţia mea nu este de pe lumea aceasta”; şi faptul că atât libertatea conştiinţei cât şi a confesiunii creştine  germanice – servesc poporului nostru şi a sufletului acestuia iar cu aceast adevăr divin, fără a cădea din nou într-o gândire şi un stil de viaţa liberal, periculos comunităţii, pentru ca focul sfânt din inima noastră să fie protejat. Faptul că de acum înainte colaborarea nu se refuză nici unui paroh sau altor angajaţi parohiali de asemenea şi pentru misiuni populare, iar importanţa acestora, în cadrul popular este în afara oricărei îndoieli […]  Volksgruppenfuhrer!1 Vin astăzi la dvs ca un camarad mai vechi, care, cu mare mândrie şi bucurie şi, să speram, fără a fi înţeles greşit, poate să arate deschis aici faptul ca a participat activ în calitate de  lider al unui important sector al frontului2 însă deseori şi în calitate de soldat politic la  întreruperea mişcării de înnoire naţionalistă aici în ţară, poate spera într-adevăr ca şi în noua sa calitate să fie privit ca un camarad cu depline drepturi şi de aceea se aşteaptă într-adevăr să fie privit şi în noua sa poziţie ca un camarad cu drepturi depline […]. […] vin la dvs. într-un moment istoric important, căci la chemarea mareaţă a destinului, poporul nostru sub conducerea lui Adolf Hitler are de trecut o proba de tărie fără egal şi că sub forţa evenimentelor actuale contradicţiile vechi trec înapoi şi că întregul popor german va fi unitar ca într-o continuă camaraderie de lupta; […]. Din cuvântul lui Andreas Schmidt – liderul Grupului Etnic German (Volksgruppenfuhrer!) […]  Stimate Domnule Episcop şi dragă camarade, vă mulţumesc dumneavoastră care aţi intrat în rândurile mişcării naţional-socialiste ca unul dintre cei mai buni pentru disponibilitatea dumneavoastră la colaborare şi entru înţelegerea dumneavoastră pentru noile vremuri şi noile sarcini al Grupului nostru Etnic”  (Suedostdeutsche Tageszeitung, Nr 15, 2. Aprilie 1941, pag.3)3 .  

 1Volksgruppenfuhrer = Conducător al Grupului Etnic German. Minorităţile entice germane din ţările din Europa centrală şi de Sud-Est (Cehia, Polonia, România) au fost organizate în aşa numite Volksgruppen (Grupuri Entice). Saşii din Transilvania îl aveau  conducător pe Andreas Schmidt, fost Obergruppenfuehrer SS.(N. Trad.)

 2În mod figurat. Propaganda nazistă se referea deseori la populaţia civilă ca făcând parte din “Frontul de acasă”(N. Trad.)

 3Ca sursă de documentare a servit în principal ziarul “Suedostdeutsche Tageszeitung” (SODTZ), organ al Grupului Etnic care până în 15. Martie 1941 se numea “Siebenbuergisch-Deutsches Tageblatt” (SDT) (N. Trad.) 

{mosimage}După 21 noiembrie 1940, „Grupul Etnic German (Deutsche Volksgruppe) a căpătat un statut de semiautonomie în cadrul statului român, iar o organizaţie a sa şi-a schimbat numele în <<N.S.D.A.P. der Deutchen Volksgruppe în Rumaniein>> (Partidul Naţional Socialist al Grupului Etnic German din României). Acesta şi-a creat şi o organizaţie de tineret, <<Deutsche Jungend in Romanien>> (Tineretul german din România) (c.f. „Armata română 1941-1945, Cornel Scates, Horia Şerbănescu, Cap. „Cetăţeni români în armate străine” şi „Magazin istoric” nr. 5/2001, dr. M. Tejchunean „Voluntari români în Waffen SS”). Conform aceloraşi surse: „au fost înfiinţate, de asemenea, o serie de organizaţii paramilitare (în România – n.n.) după modelul celor deja existente în Reich: <<Einsatz Stafflen>> şi <<Deutsche Mannschaft>>, care erau echivalentul germano-român al lui <<Allgemeine SS>> şi <<SA>> şi cuprindeau 31.000 de persoane.”  În iarna 1940-1941, prin operaţiunea „1000 Mann Aktion” s-a realizat încorporarea primului lot de etnici germani de cetăţenie română (saşi şi şvabi) în unităţi Waffen SS. Majoritatea acestor voluntari au fost înrolaţi în Divizia SS „Das Reich”. În 22 iunie 1941, România intră în război alături de Germania, iar la 29 iulie, din raţiuni politico-militare, generalul Ion Antonescu decide continuarea operaţiunilor militare dincolo de Nistru.  În urma actului de la 23 august 1944, când armata română a întors armele împotriva hitleriştilor, a fost emis Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, semnat de regele Mihai (facsimil 3), care abroga Legea nr. 830 din 21 noiembrie 1940 prin care a fost constituit Grupul Etnic German. Cităm din art. 1 al acestei Legi: „Statul Român devine pe data prezentei legi proprietar al bunurilor aparţinând Grupului Etnic Geman din România” 

 

Minciunile susţinute de actualii reprezentanţi ai minorităţii germane din România: „confiscările comuniştilor”! 

{mosimage}În data de 13 iunie 2002, premierul de atunci al României, Adrian Năstase, a semnat, în calitate de preşedinte al P.S.D.-ului, un Protocol cu primarul Sibiului, Klaus Werner Iohannis, acesta din urmă având şi calitatea de preşedinte F.D.G.R. Prin acest Protocol, PSD-ul aflat la guvernare  s-a angajat să retrocedeze saşilor toate imobilele pe care aceştia le vor revendica, clădiri care, chipurile!, le-au fost naţionalizate şi confiscate de comunişti. Aiurea! Am arătat mai sus în ce condiţii au fost preluate de Statul Român imobilele în cauză, iar Decretul-Lege nr. 485 din 7 octombrie 1944, când nu erau comuniştii încă la putere, nu a fost abrogat!!! Alianţa D.A. („Dreptate şi Adevăr”, oare?) a continuat politica P.S.D.-istă a retrocedărilor către saşi TOTAL NELEGALE ŞI IMORALE!!! „Bomboana  pe colivă”, din punct de vedere al românilor sau „cireaşa de pe tort”, în opinia saşilor, a constituit-o retrocedarea muzeului Brukenthal către aceeaşi rapace Biserică Evanghelică. Faptul că pretenţiile Bisericii Evanghelice C.A. sunt total nelegale este relevat şi de Decizia Civilă nr. 87/1947 a Curţii de Apel Sibiu (facsimil 4), care le respinge ca nefondate. Deosebirea dintre Justiţia de atunci şi cea actuală constă în perceperea noţiunii de stat. Dacă, înainte, Statul Român era apărat cinstit, acum a ajuns să fie spoliat tocmai prin intermediul Justiţiei. {mosimage}Putem liniştiţi să afirmăm că expresia “sat fără câini” este sinonimă cu “stat fără justiţie”. La noi “există” o astfel de instituţie, cel puţin scriptic sau formal, dar ce folos dacă singurele aspecte vizibile sunt protecţia mafiei şi subordonarea politică în funcţie de alternanţa la putere! Revenind la organizaţia hitleristă Grupul Etnic German, constatăm că ea are urmaşi, din moment ce-i sunt revendicate proprietăţile!!! Sub denumirea “democratică” F.D.G.R. (Forumul Democrat al Germanilor din România) se află camuflat fostul Grup Etnic German mai ales că şi acestă “organizaţie nonguvernamentală” (O.N.G.), apărută imediat după revoluţia din decembrie 1989 – la care şi-au adus aportul şi serviciile secrete germane! – a fost creată pe criterii etnice, fiind astfel un soi de “club exclusivist”. Ca orice grupare etnică sau “club exclusivist” este logic că F.D.G.R. vânează  aceleaşi privilegii pe care saşii le aveau în Evul Mediu în detrimentul populaţiei majoritare româneşti din Transilvania.  La fel ca şi în anul 1942, alianţa dintre biserica evanghelică şi organizaţia politică a minorităţii germane funcţionează chiar dacă aceasta din urmă se autodeclară ONG. Din moment ce participă la alegeri, F.D.G.R. are rolul politic al unui partid! Sloganul politic “Pentru ca treaba sa meargă ceas”, cel care, împreună cu ajutoarele de rigoare din Germania şi Austria, au sucit minţile românilor la alegerile local din judeţul Sibiu în anul 2004, este subtil, deoarece aici, “ora exactă” nu se mai dă de la Bucureşti, ci de la Berlin şi Viena!  În continuare redăm două memorii adresate redacţiei “Justiţiarul”, cu menţiunea că deşi ambele familii victime ale rapacităţii bisericii evanghelice, se numesc Popa, între ele nu există nici un grad de rudenie. Dacă acest articol ar fi fost un pamflet, cu siguranţă l-am fi intitulat “Războiul <<popilor>> împotriva bisericii evanghelice”. Dar, din păcate, este vorba despre tragedia unor oameni care riscă să rămână pe drumuri datorită unei justiţii strâmbe. 

 

Marius Albin MARINESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*