Puncte de vedere

Reacţia tembelă a Primăriei Sibiu, în urma unui articol din „Justiţiarul sibian”

Această minciună sfruntată a dorit să fie o replica la materialul publicat de noi, dar care aparţinea Institutului pentru Politici […]

Această minciună sfruntată a dorit să fie o replica la materialul publicat de noi, dar care aparţinea Institutului pentru Politici Publice (IPP), o instituţie prestigioasă, obiectivă şi deosebit de credibilă. Noi am publicat doar scurte fragmente din analiza naţională intitulată „Capacitate şi implicarea administraţiei publice locale în absorbţia durabilă a banilor europeni pentru dezvoltarea comunităţilor din România”, o lucrarea amplă şi bine documentată, care se întinde pe 32 de pagini, textul fiind însoţit de numeroase tabele cu cifre concrete obţinute din cele mai autorizate surse, care sunt menţionate într-o notă din subsolul primei pagini: „Pentru acest studiu, au fost analizate următoarele Programe Operaţionale: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative (PODCA), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Mediu (POS Mediu), Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice (POSCCE), Programul Operaţional Sectorial Transport (POST).”
Este penibilă pentru primăria Sibiu încercarea de a contracara studiul efectuat de nişte profesionişti adevăraţi, oferind în „contrapartidă” un aşa-zis premiu oferit de o necunoscută agenţie de PR (Public relations), care a organizat un târg într-un obscur hotel din Bucureşti pentru a-şi vinde produsele publicitare. Firma organizatoare al acestui târg, în fond un workshop unde s-a mâncat şi băut pe banii participanţilor, se numeşte „Avangarde PR Agency”. Aceasta a dorit să-şi vândă produsul publicitar (Cartea Primăriilor din România), aşa cum reiese din propria prezentare: „Cu ocazia târgului internaţional, echipa proiectului Cartea Primăriilor din România vă  propune să finalizăm împreună câteva obiective care vor ajuta la o bună reprezentare a administraţiilor locale din Romania.”  Aşa cum s-a plătit participarea la ,,târg”  – noi primim aproape zilnic pe e-mail invitaţii la astfel de workshop-uri cu diverse teme  –  la fel se plăteşte şi publicarea datelor despre primăriile interesate să apară în ,,Cartea Primăriilor din România”, oferta şi preţurile regăsindu-se pe site-ul: www.carteaprimariilor.ro, iar Agenţiile pentru Dezvoltare, prezentate ca partenere, nu au făcut altceva decât să trimită invitaţii. Iată aici o mostră: ,, Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia, la solicitarea Public relations vă adresează invitaţia de a studia oportunitatea mediatizării instituţiei dumneavoastră prin intermediul proiectului „Cartea Primăriilor din Romania” – www.carteaprimariilor.ro.”  Toate primăriile care au participat la târg au fost „premiate” pentru a le stimula să-şi plătească apariţia în „Cartea Primăriilor”, un fel de „Ghidul firmelor”, dar pentru administraţia locală. Au mai participat şi au fost „premiate”, tot pentru „dezvoltarea locală prin intermediul atragerii de fonduri structurale” primăriile din Turda, Piatra Neamţ, Craiova şi altele. Nimeni nu a scăpat fără să fie premiat!
Conform publicaţiei „Turnul Sfatului” reiese că însăşi Primăria Sibiu şi-a calculat singură fondurile structurale atrase: „Premiul a fost decernat pe 23 mai și a fost acordat, susține administrația locală, pentru dezvoltarea locală prin intermediul atragerii de fonduri structurale, a căror valoare totală calculată de Primăria Sibiu se ridică la 128 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.” Problema spinoasă este că această sumă de 128 milioane de euro („calculată” de Primăria Sibiu) este departe de suma reală comunicată de IPP de doar 3.605.041 euro, care clasează Sibiul în fruntea plutonului de codaşe, după acesta urmând doar următoarele reşedinţe de judeţ: Satu Mare ( cu doar 2.582.195 euro, fonduri structurale accesate), Slobozia (472.641 euro), Călăraşi (250.482 euro) şi ultima: Giurgiu (0 euro). Suma fantastică avansată de „magnifica” Primărie Sibiu: 128.000.000 de euro depăşeşte cu mult până şi pe prima reşedinţă de judeţ din clasament, Iaşi, care a accesat fonduri structural în valoare de „doar” 75.106.259 de euro!!! Bilanţul întocmit de IPP se află la această adresă de internet: http://www.ipp.ro/pagini/capacitatea-351i-implicarea-administr.php
Primăria Sibiu nu este la prima intoxicare cu „măreţele”  realizări ale „cârmaciului” Klaus Iohannis, bolnav de cultul personalităţii, mai ceva ca Ceauşescu şi veşnic în goană după imagine în mass-media. Tot timpul Sibiul este prezentat la superlativ în presa locală, cu fel şi fel de recorduri ciudate, greu de controlat şi neomologate de nimeni, cum ar fi zecile de mii de spectatori prezenţi zilnic la spectacolele festivalului de teatru. Cifre fantasmagorice sunt  prezentate ca fiind autentice de administraţia locală şi se preiau ca atare de slugarnica presă locală, care mai ciuguleşte şi ea din firimiturile aruncate de primar sau acoliţii acestuia. S-au făcut de râs şi cu numărul record de turişti care, chipurile, au vizitat Sibiul, după ce Institutul de Statistică a arătat concret, cu cifre, că Sibiul nu se află nici măcar în primele cinci oraşe vizitate din România. Cât vor mai suporta sibienii să fie permanent minţiţi, doar spre slava măreţului primar Klaus Iohannis, cel mai desăvârşit primar din Univers?

Doina DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*