Atitudini

Propunerea legislativă împotriva poporului român, adusă în parlament de către alogenul deputat Liviu-Nicolae Dragnea

    Majoritatea românilor din Ţara-Mamă şi de pretutindeni nu ştiu că se pregăteşte, prin lege, interzicerea dreptului la cuvânt, […]

 

 

Majoritatea românilor din Ţara-Mamă şi de pretutindeni nu ştiu că se pregăteşte, prin lege, interzicerea dreptului la cuvânt, a libertăţii conştiinţei şi a libertăţii de exprimare! Stăpânii străini ai României şi ucenicii lui Iuda din conducerea Partidului Social Democrat (P.S.D.) i-au dat alogenului Liviu-Nicolae Dragnea să ducă la Parlament o propunere legislativă privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup. Ea a fost înregistrată la Senat cu nr.L534/2015, are 30 de articole şi a trecut ca o rachetă prin Senat. În ziua de 5 octombrie 2015, Biroul Permanent al Senatului a trimis propunerea legislativă pentru Raport la Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi (cu termen 6 octombrie 2015) şi pentru Avize la Comisia juridică şi Comisia pentru egalitatea de şanse. Raportul Comisiei a fost depus în 7 octombrie. În aceiaşi zi s-a introdus pe ordinea de zi şi a fost votată în Senat propunerea legislativă a deputatului Dragnea cu 52 voturi pentru, 23 împotrivă şi 3 abţineri. După vot, în ziua de 9 octombrie a.c., s-a primit la Senat punctul de vedere favorabil al Guvernului condus de alogenul Victor-Viorel Ponta. Iniţiatorul propunerii legislative, dl.deputat Liviu-Nicolae Dragnea nu a fost prezent la Senat şi nu a susţinut iniţiativa sa legislativă.

Ce prevede Regulamentul Senatului? Că între fiecare etapă din adoptarea unei legi se asigură senatorilor cel puţin trei zile lucrătoare pentru studierea proiectului de act normativ şi formularea de amendamente, iar după ce a fost întocmit Raportul Comisiei şi au fost date Avizele altor Comisii se alocă cel puţin trei zile lucrătoare pentru studierea lor. Cutuma la Senat este că nu se discută proiectele de lege şi propunerile legislative dacă iniţiatorul nu este prezent să le susţină şi să dialogheze cu senatorii. Această propunere legislativă, însuşită (probabil) de către deputatul Liviu-Nicolae Dragnea, noul preşedinte al P.S.D., sfidează Constituţia României şi este unicat în Uniunea Europeană şi în lume! În esenţă, ea prevede că minorităţile etnice au dreptul să controleze şi să sancţioneze cu amenzi de la 1.000 la 60.000 lei pe românii care prin vorbe (inclusiv bancuri) sau prin scris recurg la defăimare socială (la o faptă sau la o afirmaţie prin care o persoană este pusă în situaţie de inferioritate pe temeiul apartenenţei sale la un grup social) sau nu sunt foarte toleranţi.

În cadrul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, condus de U.D.M.R., care funcţionează în baza O.G.nr.137/2000, care nu a fost trimisă şi aprobată de Parlament (de 15 ani) pentru că încalcă Constituţia  României, se va înfiinţa un Departament pentru Protejarea şi Promovarea Toleranţei. Acest Departament controlează Educaţia, mass-media şi activitatea funcţionarilor din administraţia publică centrală şi locală. Toate manualele şcolare şi cursurile universitare vor fi supuse cenzurii acestui Departament. Mai mult, acest Departament îi va examina pe toţi angajaţii din Învăţământ şi administraţia publică în legătură cu cunoaşterea şi aplicarea propunerii legislative, respectiv a Legii Dragnea.

Orice minoritar poate să dea în judecată, în termen de maxim trei ani, pe oricare român care consideră că l-a defăimat sau nu a fost tolerant, având dreptul să pretindă amendarea până la suma de 60.000 lei, separat pentru fiecare afirmaţie verbală sau scrisă. Românii vor fi sancţionaţi foarte aspru dacă au defăimat un grup social, adică (conform propunerii legislative) o categorie de persoane care se disting din punct de vedere social prin una sau mai multe trăsături de gen, vârstă, rasă, religie, origine etnică, limbă maternă, tradiţii culturale, apartenenţă politică, orientare sexuală, origine socială, avere, dizabilităţi, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Dacă se va adopta această lege ordinară în Camera Deputaţilor (Camera care este decizională), Poporul Român va fi obligat să devină mut, se vor închide studiourile de radio şi televiziune (publice şi private) nu vor mai apărea ziare şi cărţi, românii nu vor mai vorbi la telefon şi vor renunţa la internet, pentru că sunt înregistrate şi pot fi valorificate toate convorbirile şi mesajele scrise. Libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare, drepturi fundamentale ale omului înscrise în Constituţia României, se încearcă a fi interzise. Cu toate acestea Consiliul legislativ a dat Aviz favorabil propunerii legislative a deputatului Dragnea.

Adevărul este că românii nu ştiu şi mass-media nu îi informează care sunt câştigurile lunare uriaşe ale membrilor Consiliului legislativ, plătiţi din bani publici pentru a veghea la respectarea Constituţiei şi a legilor Statului Român. Citind aceste rânduri veţi spune că nu este posibilă o asemenea lege. Nu uitaţi că somnul raţiunii naşte monştrii! Această propunere legislativă a fost dusă la Parlament de către liderul P.S.D., partid de guvernământ şi a trecut de Senatul României, cu încălcarea Constituţiei şi a propriului Regulament. Această propunere legislativă are şanse să fie adoptată (tot aşa de rapid) şi de Camera Deputaţilor, iar apoi să fie promulgată de Preşedintele alogen al României. Stăpânii străini ai României post-decembriste le-au ordonat ucenicilor lui Iuda din fruntea partidelor politice şi din Parlament, precum şi Avocatului Poporului să nu atace această lege la Curtea Constituţioală. Urmarea? Se va aplica legea, deşi încalcă grav Constituia României. Există numeroase precedente, după anul 1989.

Domnitorul Mihai Viteazul, care în anul 1600 a unit Ţara Românească cu Ardealul şi cu toată Ţara Moldovei, a spus: „Deşteptaţi-vă români! Aţi dormit destul.”

                                                                                                               Dr.Gheorghe FUNAR

Cluj-Napoca, 10 februarie 2016

P.S.: Acest text a fost publicat în cartea mea cu titlul, AFLĂM ADEVĂRUL DESPRE BIOGRAFIA FIULUI LUI DUMNEZEU?! ( pag.145-148), tipărită la Editura GEDO din Cluj-Napoca, apărută la 30 noiembrie 2015

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*