Remember

Prof. univ. dr. Corvin Lupu despre cei 45 de ani de învăţământ superior laic la Sibiu

La 3 octombrie a.c. se împlinesc 45 de ani de la deschiderea primului an de studii al Facultății de Filologie-Istorie […]

La 3 octombrie a.c. se împlinesc 45 de ani de la deschiderea primului an de studii al Facultății de Filologie-Istorie din Sibiu, a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Pentru rememorarea acestui moment important din istoria Sibiului, l-am abordat pe dl. profesor universitar Corvin Lupu, fiul principalului fondator și primul decan al facultății, reputatul arheolog, istoric și ctitor de mari proiecte cultural-știinţifice, Nicolae Lupu.

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

Reporter: Domnule profesor Corvin Lupu, vă rugăm să vorbiţi cititorilor despre proiectul înfiinţării unei universităţi la Sibiu. În acest context, vă rugăm să ne creionaţi și activitatea tatălui dumneavoastră, profesorul Nicolae Lupu. Într-un document al Senatului U.L.B.S., Laudatio, redactat în anul 2000, când lui Nicolae Lupu i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al U.L.B.S., scrie că el este „principalul fondator” al primei facultăţi din Sibiu.

 

C.L.: Am înţeles rugămintea dumneavoastră și am să vă relatez, pe scurt, câteva momente importante din istoria culturală a Sibiului. Am să mă refer, pentru început,la crearea colectivelor de specialiști în domeniile umaniste, pe baza cărora s-a argumentat necesitatea întemeierii unui centru universitar la Sibiu. Am să vă vorbesc și despre personalitatea lui Nicolae Lupu. Atunci, în anul 2000, când Senatul U.L.B.S. i-a decernat tatălui meu titlul de Doctor Honoris Causa, conducerea universității îi recunoștea o parte din merite. Atunci au dat și Facultății de Istorie numele „Nicolae Lupu”. Ulterior, când m-am ridicat și eu, am devenit profesor și o persoană cu răspunderi importante, inginerii de la vârful universității și grupul care-i înconjoară, au schimbat macazul și nu i-au mai recunoscut meritele și nu-l mai menționează. De pe poziția funcțiilor lor mari și a judecății lor mărunte, istoria se poate falsifica și/sau șterge. Într-una din clădirile U.L.B.S., pe un perete, este o galerie a unor decani, din care tata lipsește! Au început galeria cu al doilea decan, cel care i-a urmat lui! Cu asemenea viziune și asemenea mod de acțiune, nici nu este de mirare că U.L.B.S. regresează continuu, de zece ani,atât managerial, cât și moral, fiind o instituție încărcată cu abuzuri dovedite în justiție, prin numeroase sentințe penale și civile, definitive și irevocabile, privitoare la mai multe persoane. Regresează cu deosebire domeniul umanist, care este nu numai neglijat, dar chiar subminat, în mod subtil. Dar, haideți să revenim la problema evoluției cultural-științifice a Sibiului și la crearea premiselor înființării învățământului superior laic la Sibiu.

După al doilea război mondial, viața cultural-științifică a Sibiului a cunoscut o cădere bruscă. Intelectualii au cunoscut rigorile impuse de regimul ocupației militare sovietice. Ei erau primii vizați de represiune. Cu excepția evreilor și a unui mic grup de unguri, care erau bine văzuți de noul regim, ceilalți intelectuali au fost percepuți ca fiind anti-comuniști. Sașii, care la Sibiu aveau elite intelectuale deosebite, au fost învinovățiți în bloc pentru dezastrul țării, au fost persecutați și, în parte, deportați, sau au părăsit țara. Cei care au slujit în armată au ajuns fie prizonieri la Aliați, ori s-au retras până în Germania și au rămas acolo. Unii sași, dintre cei deportați în Uniunea Sovietică, nu s-au mai întors în România, ci s-au stabilit în Germania. În aceste condiții, viața intelectuală a Sibiului a cunoscut un recul major. Institutul Teologic de pe lângă Arhiepiscopia Sibiului și Mitropolia Ardealului a cunoscut și el un recul în activitate. Promovarea ateismului și scăderea rolului Bisericii, ca și cele câteva arestări ale unor personalități teologice, au afectat și intelectualitatea ordtodoxă. După naționalizarea Muzeului Brukenthal (1948) și constituirea unui nucleu important de cercetători și muzeografi, români și sași și după înființarea Secției din Sibiu a Filialei din Cluj a Academiei Române (1956), nivelul științific în domeniile științelor umaniste s-a ridicat mult, iar organizarea cercetării științifice s-a perfecționat. Colectivul intelectual de elită al Sibiului s-a lărgit. Statul român a încurajat tot mai mult instituțiile culturale, care în anii ’40, fuseseră neglijate, datorită dezastrului care a urmat pierderii războiului, secătuirii resurselor, ocupației militare sovietice și impunerii bolșevismului. În domeniul Istoriei, în anii ’50 și ’60, s-au deschis importante șantiere arheologice. S-au făcut descoperiri de importanță națională și internațională, în domeniul preistoriei, al istoriei antice și a celei medievale. Interpretarea rezultatelor a condus la reale progrese științifice. S-au făcut cercetări arhivistice și de istoria artei. În domeniul Filologiei, la Secția Academiei, a fost demarat proiectul monumental al Dicționarului graiurilor săsești. S-au publicat importante lucrări de lingvistică, atât în domeniul limbii germane, cât și al celei române. Publicațiile periodice ale muzeului și ale secției Academiei au valorificat munca multor cercetători. Tatăl meu, profesorul Nicolae Lupu, a fost cel care a condus cele două colective, de la Muzeul Brukenthal, începând de la naționalizare, cât și de la Secția Academiei, de la înființarea ei. A condus secția Academiei timp de 14 ani și Muzeul Brukenthal, timp de 21 de ani. Nicolae Lupu a creat două colective puternice, pe care le-a ferit de proletcultismul promovat în România acelor timpuri de regimul politic al ocupației militare sovietice. Proletcultismul a afectat întreaga Românie, iar faptul că la Sibiu, în cele mai importante două instituții cultural-științifice,el a fost realmente blocat, îndiguit, a reprezentat un mare pas înainte care a contribuit mult ca Sibiul să aibă un nivel cultural superior mediei pe țară. Nicolae Lupu a reușit, în cele mai grele vremuri (1948-1957) să nu respecte preceptele timpului în munca de cadre și să angajeze oameni foarte valoroși, chiar dacă aceștia aveau dosare politice „grele”. Astfel, la Muzeul Brukenthal, i-a angajat pe etnologul Cornel Irimie, deși fusese atenționat de partid că este fostul șef al tineretului legionar din universitate, din perioada studenției sale, pe criticul de artă Teodor Ionescu, care, din motive politice, fugise de la Bacău, unde era urmărit de autorități,pe Iulius Bieltz, care avea să fie și arestat și condamnat (1956), apoi, i-a adăpostit în arhiva și în biblioteca muzeului pe Gustav Gündisch și pe soția acestuia, unde au lucrat intens la continuarea proiectului „Urkundenbuch zur Geschichte der Deutschen in Siebenbürgen”, în perioada în care au fost prigoniți politic etc. Tot la bibliotecă venea să lucreze, după ce a ieșit din închisoare, academicianul Ioan Lupaș, fost profesor al lui Nicolae Lupu. Autoritățile știau totul. Despre Lupaș, l-a întrebat pe tata și Ion Gheorghe Maurer, cu prilejul unei vizite făcute la muzeu. La Academie i-a angajat pe Harald Crasser, pe Bernard Capesius, fostul profesor de germană al regelui, pe Haralambie Chirca, fost preot legionar, pe Carol Göllner, fost membru al Grupului Etnic German, oameni cu un nivel cultural-științific deosebit de ridicat, dar aflați cu toții în dizgrația regimului. Nicolae Lupu avea el însuși un dosar politic în care plana apăsător calitatea sa de fost simpatizant al Mișcării Legionare și suspiciunea lipsei de devotament politic față de regimul politic. Datorită acestui fapt și a funcțiilor importante pe care le-a deținut, a fost urmărit permanent de Securitate, dosarul său fiind impresionant, ca volum. Securitatea îi urmărise viața începând cu anii liceului și aflase că era simpazitant legionar, că în octombrie 1940, îmbrăcat în cămașă verde, a fost trimis împreună cu cei mai buni la învățătură elevi ai Liceului „Decebal” din Deva, unde studia el, să-l întâmpine pe generalul Antonescu, pe peronul Gării din Deva și că, din ordinul directorului liceului, cunoscut legionar, în zilele rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941, a avut misiunea să rămână în incinta liceului și să-l apere. „Vina” de a avea la dosarul politic aceste mențiuni, l-a urmărit până la pensionare. Din această cauză, Nicolae Lupu a devenit membru de partid doar la peste 15 ani de la numirea sa ca director al Muzeului Brukenthal, când era deja recunoscut ca specialist, la cel mai înalt nivel național și devenise un brand. În același timp, pe lângă mențiunile din dosarul informativ, la dosarul de cadre de la partid, era menționată și valoarea lui profesională și aprecierile de care se bucura în lumea intelectuală națională. În anii 1948-1960 și ulterior, Nicolae Lupu a reușit să coaguleze aceste colective științifice datorită sprijinului primit de la anumiți oameni, pe care am să-i menționez. În funcția de director al Muzeului Brukenthal a fost numit de fostul asistent al lui Lucian Blaga, Petre Lepedeanu, membru al Partidului Comunist din ilegalitate, devenit peste noapte secretar regional P.C.R., funcție care-i conferea o putere foarte mare. Știa că tata fusese simpatizant legionar, el era comunist convins, dar îl aprecia pe tata pentru cultura lui și pentru felul de a fi. Lepedeanu a fost cel care, din umbră l-a ocrotit pe Lucian Blaga, ca să nu sfârșească în gulagul iudeo-bolșevic al lui Pantiușa și Nikolski. Lepedeanu a murit tânăr, la Brașov, unde era secretar P.C.R. al Regiunii Stalin, după ce a pus bazele Universității „Transilvania”. La liceul din Deva, Nicolae Lupu a fost coleg și prieten cu Octavian Groza, fiul prim-ministrului din perioada 1944-1952, ulterior președinte al Marii Adunări Naționale. Lunar, în zi de duminică, familia Groza invita la moșia lor de la Băcia pe colegii prieteni ai lui Octavian. Tata era nelipsit de la aceste întâlniri. Petru Groza era o personalitate autentică. El a fost un politician care a înțeles foarte bine mersul politic al Omenirii, al Estului Europei și al României. Tata, copil sărac și orfan de tată, a învățat multe și din acel cerc. După 1948, Petru Groza a făcut două vizite la Muzeul Brukenthal. Familiaritatea cu care l-a tratat Petru Groza pe Nicolae Lupu, a paralizat pe plan local toate efectele negative pe care le producea dosarul său politic. La una din aceste vizite, Petru Groza a jucat teatru în fața suitei cu care venise de la București și a mimat că-i este rău, spunându-i tatălui meu că vrea să stea întins pe pat. Familia mea locuia acolo, în palat. Ajunși în locuință, mama i-a făcut un ceai, dar Petru Groza i-a cerut tatălui meu ca, în secret, să-l cheme acolo pe mitropolitul Nicolae Bălan, cu care a fost bun prieten și colaborator. Tata l-a chemat și l-a introdus pe mitropolit în locuința noastră pe poarta palatului care dă în strada Xenopol. Groza și Bălan au stat singuri de vorbă, multă vreme.

Un alt sprijinitor important al demersurilor tatălui meu a fost mentorul său profesional, profesorul Constantin Daicoviciu, un titan al științei istorice românești și al managementului marilor instituții pe care le-a condus în viață: Universitatea „Babeș-Bolyai”, Muzeul de Istorie al Transilvaniei și Filiala din Cluj a Academiei Române. Constantin Daicoviciu i-a aprobat tatălui meu înființarea Secției din Sibiu a Academiei și i-a susținut atât memoriul în baza căruia s-a înființat Facultatea de Filologie-Istorie, cât și demersurile colaterale, pe lângă înalți demnitari ai statului român. În tinerețea sa, pentru un om la începutul carierei, cum era Nicolae Lupu, încrederea acordată de o personalitate de anvergura lui Constantin Daicoviciu, conta foarte mult. Afirmația lui Daicoviciu: „Lupu știe carte!”, valora mai mult ca orice diplomă sau recomandare. Constantin Daicoviciu a făcut o carieră magistrală, cu toate că fusese legionar convins. Când partidul i-a reproșat legionarismul, el a spus: „Da ce, voi nu știați că și pătlăgica, înainte de a se fi înroșit, a fost verde?”

decanul Nicolae Lupu rostind cuvântul de bun venit la deschiderea festivă a Facultăţii de Filologie-Istorie. De la stânga la dreapta, la masă, sunt aşezaţi ministrul Ion Traian Ştefănescu, rectorul acad. Ştefan Pascu, prim-secretarul Richard Winter, decanul Nicolae Lupu (în picioare), secretarul C.C. al P.C.R. acad. Miron Constantinescu, acad. Constantin Daicoviciu, prof. univ. dr. Emilia Milicescu şi prim-secretarul Aurel Duca, ulterior ambasador în Polonia.

Decanul Nicolae Lupu rostind cuvântul de bun venit la deschiderea festivă a Facultăţii de Filologie-Istorie. De la stânga la dreapta, la masă, sunt aşezaţi ministrul Ion Traian Ştefănescu, rectorul acad. Ştefan Pascu, prim-secretarul Richard Winter, decanul Nicolae Lupu (în picioare), secretarul C.C. al P.C.R. acad. Miron Constantinescu, acad. Constantin Daicoviciu, prof. univ. dr. Emilia Milicescu şi prim-secretarul Aurel Duca, ulterior ambasador în Polonia.

Ideea înființării unei facultăți umaniste la Sibiu a fost pentru prima oară abordată cu o persoană oficială, în anul 1966, cu prilejul unei vizite la Muzeul Brukenthal a lui Leonte Răutu, pe atunci secretar al C.C. al P.C.R. El i-a promis că va studia problema. Leonte Răutu a revenit la Sibiu în vederea pregătirii primei vizite a lui Nicolae Ceaușescu la Sibiu, în 1967. Răutu i-a spus tatei că Ceaușescu va vizita Muzeul Brukenthal și acolo va introduce el în program o pauză de ceai și fursecuri, iar tata să-i propună înființarea unui centru universitar umanist la Sibiu, având universitatea din Cluj ca girant al calității academice. Tot Răutu a fost cel care a decis ca tata să-i dea lui Ceaușescu cheia orașului Sibiu și nu prim-secretarul de atunci, Aurel Cristea. Ceaușescu i-a spus tatei scurt: „mi-a spus Răutu ce vreți să faceți voi aici. Sunt de acord, dar numai după ce va avea loc noua împărțire administrativ-teritorială a țării, întrucât noi am hotărât în trecut că într-o regiune nu pot fi două centre universitare și Brașovul are universitate. Ține legătura cu Răutu!” Apoi l-a mai întrebat: „De când ești director?” Tata i-a răspuns că este director de 19 ani, iar șeful statului a spus: „Așa tânăr și de 19 ani…” În anul 1968 s-a făcut împărțirea administrativ-teritorială pe județe și s-au întocmit documentațiile pentru înființarea unei facultăți de Istorie și Filologie. 1968 a fost și an electoral la Universitatea din Cluj, ceea ce a întârziat anumite decizii. După trei mandate glorioase, Constantin Daicoviciu, a lăsat scaunul de rector academicianului Ștefan Pascu. Ritmul în care s-au întocmit și s-au aprobat documentațiile cerute a făcut ca să se rateze începerea studiilor în toamna anului 1968. Facultatea s-a înființat în mai 1969. În aceeași lună, a fost numit decan profesorul Nicolae Lupu, funcția fiind introdusă în nomenclatorul de funcții al C.C. al P.C.R. Pentru moment, problemele de dosar ale tatălui meu au fost surmontate de personalitatea lui cultural-științifică și de nevoia unui decan cu experiența sa în conducerea unor instituții de acest nivel, într-o vreme în care calitatea era încă la mare preţ.

primul rînd din sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA, în timpul concertului susţinut de Dumitru Fărcaş şi Ansamblul „Mărţişorul”, cu ocazia deschiderii festive a noii facultăţi. De la dreapta la stânga: col. de securitate Francisc Gergely, şeful Inspectoratului Judeţean Sibiu al M.I., prof. Nicolae Lupu, acad. Virgil Vătăşianu, acad. Ştefan Pascu, acad. Miron Constantinescu, prim-secretar Richard Winter, acad. Constantin Daicoviciu, prof. Emilia Milicescu.

Primul rând din sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA, în timpul concertului susţinut de Dumitru Fărcaş şi Ansamblul „Mărţişorul”, cu ocazia deschiderii festive a noii facultăţi. De la dreapta la stânga: col. de securitate Francisc Gergely, şeful Inspectoratului Judeţean Sibiu al M.I., prof. Nicolae Lupu, acad. Virgil Vătăşianu, acad. Ştefan Pascu, acad. Miron Constantinescu, prim-secretar Richard Winter, acad. Constantin Daicoviciu, prof. Emilia Milicescu.

Deschiderea festivă a noii facultăți a avut loc în ziua de 3 octombrie 1969, în sala de festivități a Bibliotecii ASTRA, care ar trebui să fie, după părerea mea, ziua de naștere a U.L.B.S. Atunci s-au prezentat la cursuri, cu mari emoții, primii 50 de studenți ai noului centru universitar. Nu s-a înregistrat nici un absent. La grupa de Istorie, la rugămintea tatălui meu, cursul inaugural l-a susținut academicianul Constantin Daicoviciu. La grupa de Filologie, secția Germană-Limba și literatura română, cursul inaugural l-a susținut reputata profesoară a Universității din București, Emilia Milicescu, care, la cererea tatălui meu, a fost transferată la Sibiu și în jurul ei a fost fondat colectivul de Limba și literatura română. Pentru formarea colectivului de Limba și literatura germană, specializare principală (A), tata l-a adus la Sibiu pe cel mai reputat profesor din România, pe atunci singurul îndrumător de doctorate pentru Limba germană, profesorul Mihai Isbășescu, de la Universitatea din București, cu care se cunoștea foarte bine. Totul era organizat în detaliu. Toate disciplinele erau acoperite la nivel profesional înalt. La deschiderea festivă au fost prezenți academicienii Constantin Daicoviciu,Ștefan Pascu, Miron Constantinescu și Virgil Vătășianu, profesori universitari de la Cluj și București, secretarul C.C. al P.C.R., Miron Constantinescu, ministrul Tineretului, Ion Traian Ștefănescu, prim-secretarii P.C.R. ai județelor Sibiu și Cluj, Richard Winter și Aurel Duca, oficialități politice, administrative și cultural-științifice din Sibiu și din Cluj. De asemenea, a fost prezent și taragotistul Dumitru Fărcaș, însoțit de Ansamblul Studențesc „Mărțișorul” din Cluj, care au oferit un concert impresionant. A fost o surpriză oferită de noul rector, acad. Ștefan Pascu: „Ți-am făcut o surpriză, Lupu. O să-ți placă!”

Pentru cititorii noştri, vă prezint două fotografii-document din arhiva personală a familiei mele. Prima fotografie îl prezintă la microfon pe decanul Nicolae Lupu rostind cuvântul de bun venit la deschiderea festivă a Facultăţii de Filologie-Istorie. De la stânga la dreapta, la masă, sunt aşezaţi ministrul Ion Traian Ştefănescu, rectorul acad. Ştefan Pascu, prim-secretarul Richard Winter, decanul Nicolae Lupu (în picioare), secretarul C.C. al P.C.R. acad. Miron Constantinescu, acad. Constantin Daicoviciu, prof. univ. dr. Emilia Milicescu şi prim-secretarul Aurel Duca, ulterior ambasador în Polonia.

A doua fotografie, prezintă primul rând din sala de festivităţi a Bibliotecii ASTRA, în timpul concertului susţinut de Dumitru Fărcaş şi Ansamblul „Mărţişorul”, cu ocazia deschiderii festive a noii facultăţi. De la dreapta la stânga: col. de securitate Francisc Gergely, şeful Inspectoratului Judeţean Sibiu al M.I., prof. Nicolae Lupu, acad. Virgil Vătăşianu, acad. Ştefan Pascu, acad. Miron Constantinescu, prim-secretar Richard Winter, acad. Constantin Daicoviciu, prof. Emilia Milicescu.

 

Reporter: Vă mulţumim domnule profesor universitar şi vom reveni să vă rugăm să ne mai rememoraţi momente din istoria U.L.B.S.

 

                                                                                   A consemnat Doina DAMIAN

1 Comment

  1. Ioan Balba

    Sunt placut surprins de eforturile D-lui Nicolae Lupu care indiferent de rautatile prezentului vor ramane ca si vectori ai culturi sibiene. Indraznesc sa va felicit Domnule Profesor Corvin Lupu atat pentru exceptionala contributie a tatalui dumneavoastra la edificarea invatamantului umanist la Sibiu ca si pentru contributia personala la deschiderea unor nise ascunse marelui public din istoria securitati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*