Cap limpede

Președintele-ghinion urează succes premierului desemnat prin SMS

  În sfârșit, în adevărata țară a tuturor posibilităților, avem (propunere oficială de) premier. Omul a fost anunțat pe sms de un […]

 

În sfârșit, în adevărata țară a tuturor posibilităților, avem (propunere oficială de) premier. Omul a fost anunțat pe sms de un alt soi de om (al cărui număr nu-l avea în agenda telefonului) și a fost nevoit să afle de la președintele partidului câștigător al alegerilor că nu face vreun ghiduș mișto de el. Dincolo de problemele clinice de comportament social ale experimentului bizar de la Cotroceni, pe care adulatorii tocmiți sau cei pur și simplu proști le bănuiesc a fi mari strategii politice, bine că măcar a fost emis un comunicat de presă pe tema zilei și că nu i-a băgat și un bau! introductiv în mesajul scris. Altfel puteam bănui pe nedrept că i-a subtilizat antrenorul de tenis telefonul de serviciu cu abonament nelimitat și s-a apucat să-i facă program nașului, numai să-l vadă odată plecat din miraculoasa fostă capitală europeană a sașilor de petutindeni. Una peste alta, lucrurile par să se fi așezat de minune. Serviciile au scăpat de perspectiva coabitării cu un prim-ministru neafiliat, neamțul a scăpat de povara desemnării și pleacă liniștit la revelionul de la Cisnădioara, pesediștii au scăpat de stressul că s-ar putea chiar să le iasă prima suspendare de succes din istorie, propaganda a scăpat de necesitatea de a sta cu mailurile deschise ca să primească ordinea de zi.

Stând strâmb și judecând drept, haideți să ne imaginăm cam care ar fi fost intensitatea reacțiilor publice dacă Băsescu l-ar fi desemnat într-un mod similar pe Ponta. Apropo, lu’ Cioloș i-a zis cineva că-i iar șomer sau e încuiat cu ficusul în birou și nu vrea să iasă cu el afară-n frig?

                                                                                             Victor CIUTACU (http://www.ciutacu.ro/)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*