Colimator

„POVESTEA” LUI IOHANNIS

Românii, expuși manipulării prin Presa ocultei mondialiste,au în față încă un examen de conștiință națională: „POVESTEA” LUI IOHANNIS     […]

Românii, expuși manipulării prin Presa ocultei mondialiste,au în față încă un examen de conștiință națională: „POVESTEA” LUI IOHANNIS

 

                                                        România ca o pradă!

 

„Cauzele” alegerii lui Iohannis ca președinte al României sunt mult mai profunde decât își închipuie cei obișnuiți să se limiteze, cu o „mișcătoare” superficialitate în gândire, la niște aspecte care țin doar de lipsa de maturitate politică a celor doi candidați la Președinția României și de organizarea unui campanii electorale în care ambele staffuri s-au „întrecut” în a se compromite prin gafe lamentabile (impedimente care au cântărit greu pentru o societate realmente bulversată, pusă din nou în situația să voteze negativ: am avut parte tot de un vot împotriva celuilalt candidat)!

Din „povestea lui Iohannis” nu trebuie să lipsească însă și alte detalii, „picante”, despre care nu prea se vorbește, poate din cauză de dezinteres sau din teamă, cum ar fi de pildă stabilirea sferelor de influență externe, implicarea serviciilor secrete și ce fel de interese străine fac din România un atât de ademenitor „fagure de miere”! Toate aceste lucruri, mai mult sau mai puțin explicite, pot fi înțelese mai ușor numai dacă vom accepta o clipă să ne întoarcem în istorie, cu cel puțin 200 de ani, pentru a putea nuanța câtuși de puțin concurența dintre Germania și Rusia în prădarea directă și indirectă a fascinantului spațiu românesc! Mai întâi, la o simplă „radiografie istorică”, se poate lesne constata că atât Rusia cât și Germania și-au „îngăduit” hegemonia peste români printr-o ciudată alternanță de-a lungul secolelor: în XVII Rusia (care, dincolo de dorința țarinei Ecaterina a II-a de a ne domina, ne-a furat Basarabia în 1812); în XIX Germania (care a girat de două ori dominanța ungară în Transilvania, între 1867-1918 și 1940-44); în XX Rusia Sovietelor (care ne-a exploatat și jefuit averea națională), iar în XXI… Germania (care l-a propulsat la conducerea României pe președintele Iohannis și are ocazia pentru a treia oară să fie alături de unguri în „problema” Transilvaniei)! Nu există așadar nici o îndoială că cele două mari puteri, într-o previzibilă apropiere de Ungaria, vor găsi ele „resursele necesare”, ca de atâtea ori în istorie, să își dea mâinile peste interesele naționale ale României și fiecare să ne convingă de beneficiile istorice pe care ni le-au adus prin formele de guvernare generate (germanii, în cei 81 de ani de monarhie; rușii, în cei 42 de ani de republică) ! Și vor reuși să ne convingă atât de bine încât, chiar mărșăluind pe străzi, vom tresălta scandând cu bucurie că, în sfârșit, suntem „salvați” de neamurile străine…

                                                     

                                                O biografie neretușată

 

Când cineva speculează cu fler machiavelic un oarecare context, ca să parvină în societate cu nonșalanță politică, există în popor o vorbă: „s-a scos”! Nu ar fi de mirare că așa s-ar cam explica și „soarta” profesorului de fizică Iohannis, care a tot „peregrinat” pe la niște școli provinciale până a ajuns în 1989 la „Liceul Bruckenthal” din Sibiu, dacă includem desigur în devenirea sa profesională elementul esențial al apartenenței lui la Forumul Democrat al Germanilor din România! De altfel, majoritatea politicienilor aderă la niște partide având ca scop căpătuirea de „clan”, nu slujirea națiunii! În cazul lui Iohannis, dacă ținem totuși cont că aproape toți profesorii fideli „sistemului” trăiesc de la un salariu la altul și prea puțini acced la „borcanul” cu „miere” al ierarhiei, nu se poate să nu ne frapeze că, probabil fiind un caz unic în țară, la vârsta de doar 38 de ani a avansat ca inspector general adjunct (în 1999), la 41 de ani devenea primar al Sibiului (ales de patru ori, între anii 2000-2014), iar la 55 de ani ocupa funcția de președinte al României (în 2014)! Iar ca Iohannis să ocupe această ultimă funcție, s-a recurs la o „stratagemă” șocantă și… s-a „mutat” din F.D.G.R. în P.N.L.! „Transbordarea” s-a executat (în 2013) ca o sfidare la adresa tuturor liberalilor cu vechime în partid, exact în postura de… prim vicepreședinte al P.N.L., într-o funcție de altfel special creată pentru el! Aproape „instantaneu”, omul care l-a cooptat în partid, Crin Antonescu, a fost „ajutat” de prieteni să părăsească destul de „în taină” funcția de președinte al P.N.L. (și chiar partidul), ocupată  intempestiv de propulsatul chipeș Iohannis, ceea ce a culminat cu o stare de animozitate din partea lui Crin, care nu s-a sfiit să îl persifleze public pe Iohannis și să ne „dezvăluie” că gândește (greoi) după cum și vorbește! Mă rog, dincolo de „înțepăturile” inerente unor politicieni care își schimbă „convingerile” de la o clipă la alta, remarcabil pentru Iohannis este că nu a făcut parte dintre sașii care au migrat în Germania și că, în 1989, s-a căsătorit cu o simpatică româncă originară din Mureș, Carmen, profesoară de engleză la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu!

                                     

                                          Omul „ales” de Germania

 

Prin alegerea lui Iohannis ca președinte al României, „spatele” Ungariei s-a întărit, pe lângă consacrata Rusie, cu încă un aliat istoric al ei: Germania. Situația geo-politică actuală este deci cu atât mai nefastă pentru noi, românii, cu cât nu putem uita că, în urma unor „trocuri” destul de nediplomatice la adresa României, nimeni alta decât Germania a fost aceea care a permis(în 1939) nu doar ca rușii să anexeze samavolnic Basarabia românească, ci și ca ungurii să ocupe Transilvania românească în chipul cel mai nedemn cu putință (în 1940). Pentru acest „troc”, al stabilirii sferelor de influență, responsabilitatea cade pe „umerii” complicității germano-ruse (sovietice)… Cinismul politic de atunci al Germaniei se observă și în zilele noastre, când, cu aceeași seninătate, aceasta „și-a strâns” mâna mai deunăzi cu marea Rusie deasupra dezastrului Ucrainei, prilej ca S.U.A. – o superputere rămasă perplexă după ce Rusia a anexat în forță Crimeea – să o „desemneze” pe Germania ca „vioara întâi” într-o Europă ce se vrea a fi germanizată! Cu alte cuvinte, continentul nostru devine noul „spațiu vital” pentru strategii geo-politici de la Berlin… Noua reconfigurare a zonelor de interes face ca extremiștii Budapestei, nostalgici, să-și frece mâinile cu entuziasm naționalist! Căci situația aceasta politică este cu atât mai favorabilă Ungariei cu cât prim-ministrul  ungar Orban, în dorința lui arzătoare de a vedea Transilvania ruptă de România, se bizuie atât pe bunăvoința declarată a Rusiei în „rezolvarea” problemei Transilvaniei, cât și pe faptul că Germania ar putea încă o dată să ofere Transilvania ca „recompensă”  a loialității istorice pe care ungurii le-au demonstrat-o în cele două războaie mondiale!

În mecanismul acesta de interese al marilor puteri, în care sferele de influență se mai și schimbă, bineînțeles că „pionul” Iohannis nu a ieșit de undeva din neant! El este o expresie de ultimă oră, în planul vizibilității sale în politica națională, la care s-a „lucrat” meticulos cam de un deceniu: înainte deci de a fi fost ales de români, Iohannis a fost „ales” de Germania. Este așadar un demnitar filo-german, în condițiile în care Germania este o țară care, opunându-se de curând aderării României la Spațiul Schengen, pare că se simte încă rănită de „trădarea” unor politicieni români la 23 august 1944… și ar fi gata, de ce nu!, să se „revanșeze” cumva față de… Ungaria! Cu restul detaliilor „necesare” se va ocupa o presă românească (în majoritate aservită intereselor mondialismului ocult) pentru care nu contează prea mult că Germania ne-a trădat interesele naționale prin impunerea de a-i primi legal în țara noastră pe evrei (1878), fiind și co-autoare la înstrăinarea forțată, în 1940, a Transilvaniei și Basarabiei… Populația României, ignorând pericolul fluctuant al noii ordini globale, nu va reuși să înțeleagă ce se întâmplă („pas cu pas”) și presa mincinoasă o va convinge relativ ușor că totul este de fapt spre „binele” nostru… Ni se va tot repeta până la sațietate că președintele Iohannis duce mai departe ” „tradiția” conducătorilor de neam germanic aflați (cu un scop bine determinat) în fruntea Statului Român, dar deciziile politice prin care aceștia ne-au mutilat ființa națională și ne-au secătuit bogățiile vor fi îngropate într-o tăcere condamnabilă…

 

                                Troika Merkel – Băsescu – Iohannis

 

Cu toate dezacordurile publice dintre Băsescu și Iohannis, mai ales de pe vremea când P.D.L. și P.N.L. figurau în ochii românilor ca rivale, amândoi au ca numitor comun sprijinul Germaniei în schimbul unor servicii ale căror consecințe negative nu pot fi deocamdată cuantificabile pe termen lung! Cert este că ambii prezidențiabili ai noștri, în dorința lor de a beneficia de o glorie efemeră peste o țară extenuată de asasinate economice, s-au grăbit să se așeze obedienți la „picioarele” cancelarului german Angela Merkel, care se și vede  „stăpână a Europei” prin intermediul facțiunii P.P.E. din Parlamentul Europei (pentru cine nu știe, ea este cea care a reușit să îi propulseze ca președinți pe Rompuy la Consiliul Europei, iar pe Barroso și Juncker la Comisia Europeană)! Pe filiera aceasta politică a lui Merkel aveau să fie atrase, aruncându-i pe români în brațele urgiei guvernării băsiste, atât P.D.L.-ul „nășit” de Băsescu (în 2006, prim-ministrul Boc a schimbat fabulos doctrina social-democrată cu cea populară!), cât și P.N.L.-ul supus „cu cântec” lui Iohannis – ambele partide ajungând în barca (sau arca)… U.D.M.R.! Așa s-a ajuns ca politicienii români din P.P.E. să sprijine interesele germane în Europa, sub bagheta când a lui Băsescu, când a lui Iohannis, iar germanii să le faciliteze președinților noștri o guvernare (cu mult circ și tot mai puțină pâine) pentru a seduce mai ușor o generație croită pe net și hrănită din belșug cu deziluzii… Stimați cititori, dacă veți parcurge cu atenție „bilanțul” sumar al pierderilor și câștigurilor politico – economice în raportul României cu Germania, concluzia ar fi că țara noastră va ieși din acest „concubinaj” mai mult decât șifonată!

Din punct de vedere economic, în primul rând, trebuie menționată datoria de 19 miliarde de € pe care Germania o are față de România, așa cum rezultă din contractul de clering semnat la 23 martie 1939! Pentru a-l face „uitat”, ministrul german de finanțe a invocat de curând în mod eronat că pretenția financiară a României este anulată de semnarea Tratatului de pace din 1947, ignorând grav că art. 28 prevede expres că România renunță la toate pretențiile față de Germania „cu excepția celor care rezultă din contracte, alte obligații anterioare datei de 1 septembrie 1939”! Ca urmare, partea română a renunțat subit să mai insiste pentru recuperarea datoriei (nu așa a procedat Elveția, în cazul tranzacțiilor cu Germania), deoarece „omul din umbră” al lui Iohannis, Vasile Blaga (președintele Senatului), s-a „conformat” docil presiunilor germane și a declarat că a identificat date suplimentare potrivit cărora Germania nu are nici o datorie istorică față de România (contribuind astfel la abandonarea constituirii unei Comisii parlamentare de anchetă)! În schimb, ministrul de externe T. Corlățean a criticat public lipsa de corectitudine a germanilor în „cazul Schengen”, anemia în exterior a Statului Român în general și a ajuns chiar să sugereze sistarea relațiilor României cu Germania pe această temă! Mai mult decât atât, în loc ca Germania să ne achite datoria istorică, sub auspiciile B.N.R. au fost expatriate clandestin zeci de tone de aur în Germania și Elveția! „Impresionați” probabil de gentilețea acestor români (?) dedicați, Germania ne-a „recompensat” cu… depozitarea masivă în România a deșeurilor nucleare radioactive! Adică, ne-au transformat într-o groapă de gunoi… Pe de altă parte, Germania ne-a „procopsit” apoi și cu niște vremuri de urgie socială, girate de „omul lui Merkel”, președintele T.Băsescu, cel care, din 1996, a înrobit pe veci România la F.M.I. și Banca Mondială, semnând contracte păguboase și tăindu-le românilor din salarii și pensii! Toate aceste lucruri s-au petrecut într-un moment în care la conducerea Europei era P.P.E.-ul Angelei Merkel, „protectoarea” fostului și actualului președinte român! Nu degeaba senatorul american McCain, înțelegând intenția Germaniei de a transforma sud-estul Europei într-o zonă cu mână de lucru ieftină, o detesta pe Merkel din cauza ”mâinii” sale bugetare de fier și o numea sugestiv… „sclava industriei”! Vă „sună” deci cumva cunoscut sloganul lui Iohannis, din campania prezidențială, „România lucrului bine făcut?” Bine făcut, dar pentru alții… Bunăoară, Merkel a atras recent atenția la vreo 1800 de investitori germani în energii regenerabile, în condițiile în care țara noastră este paradisul eolienelor care au îmbogățit clientela de partid și multinaționalele, că în doi-trei ani în România vor fi niște schimbări importante(?) nu numai în domeniul energiei… Nu cumva schimbările „uimitoare” preconizate de Merkel pentru o Românie rentabilă, condusă de un neamț, presupune – nu? – și o agendă? Să fie oare scrisă pe această agendă și „nota de plată” ?

Din punct de vedere politic, „infailibila” Merkel a reușit – prin intermediul P.P.E. și al fundațiilor sale „Hans Seidel” și „Konrad Adenauer” – să recurgă la orice mijloc posibil pentru a sprijini și consolida regimul de tristă amintire al președintelui Băsescu: este vorba de alegerile prezidențiale din 2009 și de incredibila anulare a celor 7,4 milioane de voturi exprimate de români în vederea demiterii președintelui Băsescu la Referendumul din 2012! Din această atitudine se subînțelege că interesele neoprotestanților germani în România sunt atât de mari încât, fără să mai conteze că sfidează o țară prin prelungirea ilegitimă a mandatului antiromânesc al lui Băsescu, în contextul în care se pregătea asiduu din umbră un înlocuitor în persoana lui Iohannis, fundațiile amintite au încălcat Legea Partidelor politice 334/1996 privind finanțarea partidelor politice și au sponsorizat P.D.L.  cu toate că în art.11 (alin.1) se interzice ca partidele politice să primească donații de la partide și organizații internaționale! Cum în speță nu s-a găsit în România nici un organ de urmărire penală care să se autosesizeze, măcar când a răsunat strident semnalul criminal prin care Ministerul Sănătății considera că face ”restructurare” dacă închide spitalele, „ursul” a mers nestingherit mai departe și președintele Băsescu l-a decorat cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de comandor pe Holger Dix, ex-directorul Fundației „Konrad Adenauer” (conectată la C.D.U., partid aflat la putere în Germania)! Desigur că nici Germania nu s-a lăsat mai prejos, dacă vorbim de decorații, căci mandatul lui Băsescu tocmai se apropia de sfârșit și cineva (Iohannis) trebuia să aibă public o imagine de succesor! Așa avea să înceapă confecționarea propagandistică a „cultului” lui Iohannis.

Unul din canalele prin care Iohannis i-a accesat pe liderii Germaniei a fost H.C. Habermann (președintele Fundației Sașilor Transilvăneni), preocupat de  promovarea valorilor din patrimoniul saxon în sudul Transilvaniei, o „calitate” suficientă ca primarul Iohannis să îl declare în 2007 cetățean de onoare al Sibiului! Aceasta se desfășura pe fondul în care, cu 7 ani înainte de a deveni președinte al României, primarul Iohannis începuse să viziteze Germania într-un ritm debordant,  în timp ce demnitarii Germaniei nu se lăsau nici ei mai prejos. Astfel, lăsând să se înțeleagă explicit că Iohannis este reprezentantul intereselor germane în România, primarul de Sibiu a fost distins în 2006 cu Crucea Federală de Merit din R.F.G., în 2007 a primit cea mai înaltă distincție din Germania („pentru merite deosebite aduse Germaniei”) de la ministrul de interne Otto Schily, iar în 2010, la Berlin, i s-a decernat Placheta de onoare a Uniunii Asociațiilor Etnicilor Germani Repatriați! Servicii, nu glumă! Simțind apoi totuși nevoia să fie și el la înălțime, mai ales că doi miniștri de Interne germani l-au sprijinit prin vizitele lor în timpul campaniilor electorale pentru Primărie și Președinție, primarul Iohannis le-a acordat titlul de cetățean de onoare al Sibiului atât lui Schily (ministrul de Interne), cât și lui Kastner (vicepreședintele Parlamentului Germaniei). Cert este că, acum, Germania și-a văzut visul cu ochii: Iohannis a ajuns președintele României…

Însă, nici pe departe, situația geo-politică nu este deloc roz pentru țara noastră! De ce ? Pentru că serviciile se mai și plătesc… nu contează când, cât și cum! Bunăoară, nu numai că Germania ne-a obstrucționat de curând aderarea la Schengen, stârnind revolta ministrului de Interne Radu Stroe („Eu spun că noi am făcut ce trebuia ca să intrăm în Schengen. Germania se opune. Lăsăm Germania să găsească momentul când va considera ea că trebuie să intrăm în Schengen(…) Păcat pentru marea Germanie”) și mânia îndreptățită a ministrului de Externe Corlățean („ni se pun pe masă tot felul de motive, unele explicite, altele așa, pe la spate(…) aderarea la Schengen pe baza regulilor nu ar mai trebui să fie pe agendă”), dar cel mai probabil această aderare poate fi condiționată de destrămarea subtilă a României! De fapt, nici nu este un secret că P.P.E. se face vinovat de o periculoasă toleranță față de politica tot mai agresivă pe care prim-ministrul Orban al Ungariei o face în ultima vreme la adresa integrității României, în speranța lui extremistă că Transilvania va ajunge cândva sub controlul Budapestei! Deocamdată, însă, formulele politice de individualizare a Transilvaniei evoluează gradual spre o proximă „masă verde europeană” la care s-au așezat în P.P.E., în așteptare, U.D.M.R., P.D.L. și P.N.L.-ul din care „a fost scos” Iohannis… Pentru realizarea acestui deziderat antinațional, se vor scoate pe tapetul mediatic toate argumentele „istorice” ale abandonării intereselor naționale (cum ar fi consimțirea impardonabilă a unora de pe la noi), începând cu semnatarii Declarației de la Budapesta din vara lui 1989 (regele Mihai I, Neagu Djuvara, Vladimir Tismăneanu, Mihnea Berindei, Paul Goma, Monica Lovinescu etc.) care au „recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo cu ungurii(…) într-un spațiu de complementaritate” (comenta atunci Ion Rațiu) și continuând cu pleiada semnatarilor Manifestului regionalizării de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj (2001), cu conferința ținută de liberalul Andrei Marga despre destructurarea statelor naționale (2008), cu primarul băsescian Emil Boc al Clujului – promovat agresiv de postul TV Transilvania Live (unde „celebrul” Sabin Gherman pledează pentru destrămarea României)! Prin acțiunile lor convergente, populația României este meticulos „educată” să accepte segregarea Transilvaniei, sub niște abile scenarii orchestrate în exterior. Astfel, sub paravanul Germaniei, s-au „activat” uneltele transpartinice prin care se vrea mai întâi fixarea în conștiința colectivă a conceptului identității de „ardelean”! Din păcate, din această „momeală” a „mușcat” și „mediul academic din Cluj”, din structurile căruia provine și primarul Boc! Acest penticostal este cel care a girat, în 2013, o acțiune economică externă cu caracter antistatal și antinațional! Este vorba de implicarea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană în organizarea standului României la München, cu ocazia desfășurării celui mai mare târg european pentru imobiliare și investiții la nivel internațional, numit sugestiv… „Transilvania Evolution”! Iar ceea ce se știe mai puțin este că, printr-o inadmisibilă strategie de promovare a României „pe bucăți”, harta Transilvaniei a fost decupată și mărită în raport cu cea a restului țării! Ca și cum nu era de ajuns, discrepanța era „justificată” și prin argumentul că P.I.B-ul pe cap de locuitor în Transilvania este mai mare decât cel din restul țării! Concluzia la care s-ar ajunge, mai ales că evenimentul a fost ultramediatizat în lume, este că – nu-i așa? – s-ar „impune” organizarea unui referendum ca Transilvania să poată deveni o provincie de sine stătătoare! Conform „tradiției”, Germania „lui Iohannis”, după cum se observă, nu ar zice deloc nu…

 

                                      Un primar… între adevăr și legendă!

 

Când diriguitorii de ultimă oră ai Europei au decis să își așeze „lupa” deasupra hărții României, în intenția lor de a provoca mai întâi o subtilă segregare spirituală printre români, au focalizat la maximum spațiul ademenitor al Transilvaniei și, fără să țină câtuși de puțin cont de bogatele tradiții culturale românești ale unor orașe precum „regățenele” București și Iași, au propulsat Sibiul condus de Iohannis în centrul atenției internaționale (în curând se pregătește Clujul) și au declarat că urbea Hermannstadt devine în 2007… Capitală Culturală Europeană! „Explozia” de imagine națională a evidențierii primarului de Sibiu a gravitat în special pe „orbita” Pieței Mari, acolo unde, în ritm de artificii și de clowni stradali, s-a produs coruperea morală a tineretului prin importul de muzică cvasi-decadentă, într-o acțiune concertată a Germaniei de a face deocamdată din Sibiu, prin infuzii de capital, modelul unei insule „germandom” în sud-estul Europei. „Spălați pe creier” de atâta „cultură europeană”, într-un Sibiu „al lucrului bine făcut”, localnicilor li  s-a creat mediatic impresia că au un rol decisiv la transformarea orașului într-o oază de prosperitate, iar vacarmul propagandistic al „Capitalei Europene” a fost atât de sufocant în mentalități încât, aproape, au dispărut acele „voci lucide” ale cetății care să explice public românilor majoritari (în proporție de 89%), de ce un sfert dintre elevii sibieni nu s-au mai înscris să susțină examenul de Bacalaureat în 2012-13, de ce în 2013-14 erau cu 40% mai puțini studenți decât în anii precedenți (motiv pentru care au și fost desființate 5 specializări universitare, printre care Fizica și Ingineria mecanică), de ce în clădirile Tribunalului și Judecătoriei au fost „diagnosticate” 40 de îmbolnăviri pulmonare în rândul angajaților afectați de un climat cu igrasie și mucegai (ulterior, magistrații s-au mutat într-o clădire a M.Ap.N.), de ce Primăria Sibiu a pierdut mai multe procese intentate de șoferi păgubiți de existența gropilor din oraș (este demnă de reținut reacția cinică a lui Iohannis: „Poate ați descoperit voi o groapă(…) Cred că sunt mulți care dau în gropi”), de ce reabilitarea Aeroportului Internațional și a Pieței Gării a lăsat de dorit, de ce în 2011 populația Sibiului a scăzut cu 25.000 de… emigranți (în comparație cu 2002), de ce există atâtea magazine second-hand chiar pe Centru, de ce Sibiul este împânzit de un lanț atât de mare de farmacii (este demn de Cartea Recordurilor că, sfidând legislația în vigoare, numai în perimetrul dintre biserica de pe „Mihai Viteazul” și cinematograful „Arta” funcționează pe o distanță de circa 300 de metri nu mai puțin de 7 farmacii!), de ce s-a ajuns în situația ca pe listele cu ajutoare alimentare ale U.E. să figureze aproape 10.000 de sibieni etc. …

Sigur că, de aceste aspecte sibiene foarte grave nu este responsabil doar fostul primar Iohannis, dar nici nu se poate face abstracție de ele când vorbim de ascensiunea politică a actualului președinte, în condițiile în care propagandiștii l-au asociat cu imaginea hiperbolică a orașului! De aceea, când îl vedem astăzi pe președintele Iohannis că vrea să pară un om corect, oricât am fi de entuziasmați că în locul bășcăliei fără precedent a fostului președinte avem ocazia să vedem acum un președinte reținut în vorbe, nu se poate să nu ne întrebăm dacă nu cumva superioritatea pe care o afișează ostentativ este de fapt o mască menită să ascundă aroganța apartenenței lui la „rasa ariană” și, de ce nu?, dacă nu suntem noi oare niște biete victime ale unui om care se străduiește să fie ceea ce nu se dovedește a fi până acum! Cel puțin, atunci când își privește interlocutorul fără să clipească, distant, fostul primar al Sibiului te face pe moment să crezi că este întruchiparea legalității, gata să reteze „din fașă” și cea mai mică intenție de incorectitudine, ceea ce produce evident o fisură între ceea ce a fost Iohannis și ceea ce este, între vorbele și faptele sale, dacă bineînțeles ne mai și gândim că a fost o vreme când, înainte de a folosi sloganul „Fapte, nu vorbe”, îi sfida pe profesori cu argumentul straniu că și-a cumpărat cele șase (?!) locuințe cu bani primiți inclusiv din meditații, ori că, înainte de a ne „împinge” în lumea iluziilor cu sloganul „Lege, nu hoție”, ca primar al Sibiului a consimțit la conexiuni susceptibile cu un mediu de afaceri dubios (relația cu Ilie Grădinar, cel mai bogat bugetar din România, un director subordonat Primăriei Sibiu pe linie de Energie Termică), dar și cu unii aflați chiar sub cercetări penale (relația cu Ilie Carabulea și Ilie Vonica) etc. Pe ultimul dintre aceștia, acuzat de altfel de Justiție că a prejudiciat Statul Român cu 3,5 milioane €, primarul Iohannis l-a și scos „basma curată” atunci când, la decesul lui, prin sinucidere, a declarat cu ipocrizie Presei că „vom simți cu toții lipsa doctorului, omului de afaceri, dar mai ales a omului Ilie Vonica!”. Prin toate aceste fapte ni se creionează imaginea unui Iohannis cu tendințe duplicitare, care își imaginează probabil că poate să treacă mai înțelept dacă tace, în încercarea lui de a amăgi o societate traumatizată care îl privește ca pe un Mare Salvator! În sprijinul aserțiunii de mai sus ar mai veni modul scandalos al încălcării legilor juridico-morale, în calitate de primar, al „revendicărilor patrimoniale” în favoarea F.D.G.R. (deși în Statut se arată că organizația nu are un scop patrimonial), al semnării contractului prin care Tipografia Honterus (aparținând F.D.G.R., unde tot Iohannis era președinte) primea 10.000 de lei, al pozării în patriot român fără ca să fi participat vreodată ca primar la manifestările organizate la Sibiu cu ocazia Zilei Naționale a României, a disprețului cu care a hotărât să îi țină la distanță pe români prin desființarea audiențelor personale de la sediul Primăriei, al predilecției pe care a avut-o mai degrabă să viziteze orașele germane decât Bucureștiul etc. …

 

                          Cine a pierdut alegerile? Cine le-a câștigat?

 

Când 7,4 milioane de români au votat ca Basescu să nu mai fie președinte, în 2012, cei care au încă ochi să vadă au înțeles cât poate și cât nu un popor să își decidă singur viitorul politic. Vă mai amintiți cum atunci Crin Antonescu, candidatul care ar fi avut cele mai mari șanse în 2014, a exclamat descumpănit cât de bine ar fi ca Angela Merkel să îl ia cu ea în Germania pe Băsescu! Cu siguranță că, mai mult ca oricine, Antonescu a înțeles perfect cât de important este pentru Germania ca România să aibă la conducere un președinte favorabil ei. Și așa s-a ajuns, în grabă, la pregătirea „variantei Iohannis” și la ieșirea „cu cântec” din scenă a imprevizibilului Antonescu! Presa nu a rămas nici ea inertă și, în stilu-i caracteristic, s-a implicat cu o patimă partinică într-o campanie prezidențială prezentată nouă în clișee de tabloid. Ca urmare, forțele din spatele celor doi principali protagoniști și-au aruncat reciproc acuze din cele mai grave: astfel am aflat de la Crin că Iohannis este „mai greoi la minte”, iar de la Băsescu am înțeles că Ponta este de fapt un ofițer acoperit! Din „decor” nu a lipsit din păcate nici implicarea șefului S.R.I., George Maior, care și-a depășit atribuțiile în mod descalificant și, dintr-o postură nefirească de mijlocitor între Palatul Victoria și Cotroceni, a declarat insinuant că… Elena Udrea este „cel mai onorabil candidat la alegerile prezidențiale din 2014” (este greu de crezut că în anturajul infracțional în care aceasta s-a „mișcat”, începând cu soțul condamnat sau cu prietena Bica, nu a știut ce fac aceștia)! Atitudinea publică a lui Maior a aruncat însă o umbră de îndoială în special asupra seriozității afișate a „legalistului” Iohannis, căci asupra compromisurilor dezamăgitoare ale lui Ponta nu mai încape nici un fel de dubiu, în contextul în care s-au repus pe tapetul mediatic implicarea primarului sibian în traficul internațional de copii, retrocedările frauduloase, afacerile cu bani publici, uzul de acte false, tergiversarea de neînțeles a Î.C.C.J. în dosarul incompatibilității deschis de A.N.I etc. Iar prin această „sentință” a  Î.C.C.J. se pot face „scăpați” de suspendare nu mai puțin de 1000 de baroni locali implicați în afaceri regionale, care au și ei acum ocazia să o invoce (sentința a fost dată la o săptămână după judecarea procesului!) în sensul că Legea 161/2003 stipulează incompatibilitatea doar în cazul prezenței lor în AGA din societățile comerciale de interes local și național, dar nu și… regional! În fine, încă o dată, populația României a avut ocazia, extenuantă, să asiste în fosta campanie electorală la un spectacol ieftin, cu atitudini în care s-a vorbit în limba lumii, nu a lui Dumnezeu, ca o consecință a faptului că, pentru unii, un gram de aur valorează mai mult decât un dram de demnitate!

Cum era de așteptat, după o campanie fără prea mari discuții între candidați pe tema dezvoltării României, la 2 nov. 2014 s-au prezentat la urne jumătate dintre românii cu drept de vot! Prestația foarte slabă a lui Iohannis, care a lăsat electoratului impresia că doar experimentează „focul” alegerilor prezidențiale, a făcut ca aproape 1/3 dintre sibieni să nu îl voteze și să fie surclasat la nivel național de contra-candidatul Ponta cu nu mai puțin de 10 procente (40,44% – 30,73%)! Era clar că opțiunea românilor, exprimată distributiv, excludea intenția ca în fruntea Statului Român să se dorească a fi un președinte de etnie germană… Dar, cum mai întotdeauna există un „dar”, s-a petrecut în exteriorul țării un eveniment de încercare a obstrucționării votului Diasporei prin limitarea numărului secțiilor și listelor! Situația aceasta provocatoare, pentru care nu și-a asumat responsabilitatea nimeni dintre organizatorii scrutinului, a determinat ca în turul II să fie o prezență și mai mare a românilor la urne (63,95%)! O mare parte dintre românii de pretutindeni, percepând acțiunea oficială ca pe o crasă desconsiderare, mai ales că „infailibilul” Ponta și-a atras de partea lui pe candidații Diaconescu, Vadim, Tăriceanu, Hunor, Meleșcanu etc., s-au regrupat instinctual în jurul lui Iohannis! Ceea ce intrigă este că, deși a fost „stimulat” de prezența propagandistică la Sibiu a ministrului de Interne al landului Bavaria (și nu de Angela Merkel, cum se zvonea!), Iohannis s-a impus în ochii românilor nu neapărat prin ceea ce este el, cu toate că la Digi Tv (cu trei zile înainte de alegeri) a promis că va dezvolta România asemenea Sibiului și că va crea noi locuri de muncă, ci prin ceea ce simbolizează! Nu numai că i s-a asociat numele cu „ideea de neamț”, de unde și sloganul „România lucrului bine făcut”, dar s-a și inoculat în conștiința colectivă că Iohannis ar putea fi un demn continuator al rolului pozitiv (?) jucat în secolele XIX-XX de dinastia monarhică germană aflată la conducerea României! Inclusiv în ziua alegerii lui Iohannis ca Președinte, cu patru ore înainte de închiderea urnelor, Prea Fericitul Patriarh Daniel ținea o predică, preluată de televiziuni, în care sublinia cât bine ne-au făcut nouă, românilor, conducătorii străini în momentele de răscruce ale istoriei! Autorii „resuscitării” acestui curent filo-german în spațiul mioritic „uită” însă că, dincolo de unele beneficii la care de altfel românii au contribuit din plin, conducătorii nemți ai României ne-au adus și niște afronturi naționale pentru care ne permitem să fim rezervați: Carol I i-a abandonat pe românii ardeleni în ghearele șovinismului maghiar; Ferdinand I l-a suspendat din funcție pe Ion Antonescu, de la Direcția de Operații a Marelui Cartier General, la cererea Germaniei pe care o învinsese în Primul Război Mondial; Carol al II-lea  a fugit din țară cu un tren ale cărui vagoane erau încărcate cu bunuri din patrimoniul național; Mihai I nu numai că a semnat în iulie 1989 un act ce submina autoritatea Statului Român și dreptul poporului nostru de a trăi liniștit (Declarația de la Budapesta), dar nu a avut nici un fel de reacție, ca supraviețuitor de prim-rang al celui de-al Doilea Război Mondial, la pretenția evreilor de a-i despăgubi pentru acuzația de holocaust!

Într-un asemenea context s-a desfășurat, la 16 nov.2014, turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Niște alegeri de altfel cu oameni rupți de realitate, cum ar fi demnitarii Meleșcanu, ex-șeful S.I.E. (care recomanda românilor din Paris să se deplaseze 385 km până la Nancy, ca să voteze), or Gabriela Vrânceanu-Firea (care cerea românilor din Londra să meargă să voteze la Liverpool, unde nu era „coadă”)! Puși astfel din nou în situația de a vota răul cel mai mic, pe fondul repetării gafei la adresa demnității românilor din Diaspora, alegătorii români s-au prezentat la vot cu înverșunare la adresa lui Ponta și, cu ură că se încerca din nou să fie opriți de la exercitarea unui drept, au pus stafful P.S.D. în situația jenantă de a constata că Victor Ponta a concurat singur și a ieșit pe locul doi (54,43% – 47,7%)!

Din păcate, modul cum s-a votat la 16 noiembrie nu este nicidecum unul care să ne bucure! Încă o dată am avut ocazia să asistăm la un vot negativ la adresa celuilalt concurent! Votanții lui Ponta s-au decis să îl sancționeze pe Iohannis pentru că s-a prezentat în campanie aproape nepregătit, iar votanții lui Iohannis au avut convingerea că numai așa se pot dezice de un sistem care se vrea perpetuat indiferent de grozăvia măsurilor adoptate împotriva onoarei cetățenilor săi! Da, stimați cititori, am ratat ocazia să ne alegem rațional un președinte de țară, pentru calitățile lui! De fapt, mai degrabă am avut de-a face cu o investire simbolică a lui Iohannis, preferat pentru argumentul că este neamț! Din toate aceste considerente, se poate afirma că alegerile nu au fost câștigate de Iohannis, ci pierdute de Ponta și, într-un anume fel, de poporul român… Și chiar de Iohannis, pe care nu l-au votat aproape jumătate dintre români…

 

                                          De ce tace Președintele?

 

Când cei aproape 6 milioane de români l-au ales ca președinte pe Iohannis, dezamăgiți de o clasă politică în general coruptă, bineînțeles că și-au pus în persoana lui multe speranțe de mai bine. Iohannis însuși a venit în întâmpinarea așteptărilor lor, cu o stăpânire de sine care nu are la bază nicidecum experiența unei culturi politice naționale necesare deținerii funcției, cât mai degrabă sentimentul ”protector” că face parte din  „echipa Merkel”! Să nu ne imaginăm însă că acesta va „răsturna lumea” în „stil german”, chiar dacă nu se sfiește să sugereze că lumea va fi uimită de schimbările din viitor ale României, pentru simplul motiv că pe „câmpul de luptă” al „armatei planetare” oculte nu este decât un soldat de sacrificiu! Dar este un soldat căruia îi place să poarte în raniță bastonul de general, să pară în ochii publicului că ar fi singur în lupta cu „sistemul ticăloșit” și, „uitând” că în spate îi stau A.C.L.-iști care au contribuit din plin la dezastrul României, să aibă tendința de a zdruncina fragilitatea „statului de drept” prin deteriorarea relației sale de colaborare cu instituțiile fundamentale ale Statului Român (Guvernul, Parlamentul) și implicit cu partidele politice! O astfel de abordare neconstituțională, de a fi un președinte-jucător după „modelul” predecesorului său, ar justifica suspiciunea că într-adevăr Iohannis este deficitar în a stăpâni arta guvernării unei țări, ar fi mai ușor de înțeles „nedumerirea” declarației pe care a făcut-o la ultima ședință a Consiliului Local Sibiu („Am primit, prin votul românilor, alt mandat. Mai mare, probabil mai greu decât cel de primar al municipiului Sibiu”) și s-ar pricepe mai lesne de ce obișnuiește să relativizeze importanța capitalei București prin „fuga” regulată la Sibiu…

Oricum, istețul popor român nu numai că privește cu multă luare-aminte la „mișcările” președintelui Iohannis, dar, cu siguranță, dacă va ajunge să fie înșelat grav în așteptări, acesta nu își va mai da consimțământul pentru un al doilea mandat despre care ne vorbea mai deunăzi Iohannis! Deocamdată, poporul privește consternat cum președintele Iohannis „visează” la o „Românie normală”, în care să nu se mai fure, cu sprijinul unor politicieni care prin acțiunile lor au compromis orice idee de renaștere națională! Astfel, nici n-am apucat bine să ne bucurăm că în prima zi de mandat a acordat „Steaua României” unui anticomunist, făcând pledoarie pentru a invoca modele de oameni chiar dacă aceștia au convingeri pozitive despre unele fapte ale legionarilor și negative despre unele ale evreilor, că s-a și grăbit, după „modelul” lui Victor Ponta (cu Tal Silberstein) și Crin Antonescu (cu Niels Schnecker), să îl numească consilier onorific pe Mihai Răzvan Ungureanu (acest evreu comunist a fost acuzat de lt-col. Nicolae Ulieru, purtătorul de cuvânt al S.R.I., că este agent al unei puteri străine)! Protestul prompt al românilor din Diaspora, adică al celor care au contribuit decisiv la alegerea lui Iohannis, a rămas pentru actualul președinte fără nici un rezultat! Și aceasta spune multe despre Iohannis și despre cei ce trag sforile în spatele lui…

Starea de perplexitate a populației, rămasă acum ea fără vreo replică, a continuat și când Iohannis a încălcat statutul independenței politice a Președintelui și a recomandat-o pe Alina Gorghiu ca fiind persoana cea mai potrivită să dețină funcția de președinte al P.N.L.; și când Iohannis i-a acordat credit politic lui Cătălin Predoiu (imaginat de P.D.L. ca viitor prim-ministru), cel care a fost omul de încredere al fostului ministru al Justiției Valeriu Stoica (exclus din P.D.L pentru acte grave de corupție) și cel care a încercat să distrugă S.I.P.A. (fostul serviciu secret al Ministerului Justiției) pentru a se șterge urmele unor acțiuni de poliție politică ale unor ofițeri de informații împotriva magistraților șantajați de servicii; și când lutheranul Iohannis a  scris pe blogul său „Eu sunt Charlie”, în loc să scrie „eu sunt creștin” și să se desolidarizeze de orice formă de ucidere și blasfemie (fie că este prin glonț, fie că este prin scris); și când, în fața casei sale din Sibiu colindătorii români i-au făcut de Nașterea Domnului urări în zadar… Ar fi bine deci să se înțeleagă că „punctul nevralgic” al ascensiunii politice a lui Iohannis constă atât în relativizarea mentală a valorilor patriotismului și Ortodoxiei, cât și în revenirea României (în 1940) la statutul de țară-satelit a Germaniei. Trupele militare române nu mai sunt însă acum pe picior dă recupereze Basarabia, pentru că oricum au avut grijă strategii noii ordini mondiale să îi diminueze capacitatea de reacție până aproape de anulare, dar președintele Iohannis se vrea un fel de continuator al mareșalului Ion Antonescu în privința unirii cu românii de peste Prut și, neînțelegând uneori că în democrație nu se poate guverna de unul singur, are ca deziderat modernizarea țării cu o „echipă” de politicieni care de fapt și-a adus aportul decisiv la falimentul economic al României.

                                                       

                                                          Epilog

 

Când eram pe punctul de a considera că în existența noastră deocamdată molcomă nimic nu mai poate fi de mirare, urmare poate a faptului că până și ziariștii vigilenți par să fie cuprinși de o lentoare a gândirii perspicace, iată că mi-a venit și mie rândul să mă întreb nedumerit de ce oare, când observăm atât de clar că valorile noastre naționale se năruiesc văzând cu ochii și românii devin tot mai mult sclavi pentru obținerea profiturilor uriașe ale companiilor multinaționale străine, până și o parte din prietenii mei s-au străduit să mă convingă că în aceste momente un documentar jurnalistic despre Iohannis nu ar fi o prioritate națională și că, oricum, ar trebui să îl lăsăm pe Președinte să lucreze! Sper că nu degeaba le-am replicat că, dimpotrivă, consider  că un articol despre ascensiunea politică a lui Iohannis este o problemă de maximă importanță națională și că, în ciuda chiar a bunelor lui intenții, unele lucruri se fac și se desfac mult pe deasupra capului său, dacă cumva mai putem să înțelegem și ce anume înseamnă ca Obama să o desemneze pe Merkel ca lider al Europei – o poziție din care cancelarul german își permite să umilească Anglia prin impunerea cu duritate a lui Juncker ca președinte al Comisiei Europene și prin politica de „appeasement” (de împăciuire) cu Putin. Dacă la această supremație a Germaniei în Europa mai adăugăm și zgomotul strident al armelor Kremlinului, pe fondul unor efuziuni naționaliste ungurești cu trimitere directă la teritoriul României, atunci nu ar fi deloc exclus ca peste ani să constatăm că alegerile din 16 nov.2014  să fi fost de fapt câștigate de Ungaria (prin „amabilitatea” Germaniei) și chiar să aibă deci o importanță secundară dacă vom fi cândva martori la o anticipată ”prosperitate” a României reîntregite (cu Republica Moldova) și mutilate (cu Transilvania)! Desigur că, din acest scenariu cu antecedente în istorie, nu are cum să lipsească deloc voalata antipatie a germanilor  față de români, așa cum ne-a fost dat să vedem și în martie 1990, când postul german de televiziune ZDF a zăpăcit o Europă întreagă cu imaginile „molestării” la Tg. Mureș a… maghiarilor de către români și a dat ca exemplu cazul „cetățeanului maghiar” Mihăilă Cofariu (de fapt un român care, pentru loviturile bestiale primite de la maghiari, a fost transportat pentru îngrijiri medicale la un spital din Germania și nici un redactor de la ZDF nu s-a sinchisit să îi ceară scuze personal)! În orice caz, nimeni nu ar putea estima cât timp va dura stratagema punerii în aplicare a mult-râvnitei independențe a Transilvaniei, dar cu siguranță că nu se va face economie nici de logistică, nici de „teoreticieni” care să explice cât mai „științific” raptul teritorial, nici de finanțe și, dacă va fi cazul, nici de forță… Cel mai probabil, lui Iohannis i s-a rezervat etapa pregătirii unirii noastre cu românii de peste Prut și a transformării românilor în mână de lucru ieftină pentru Germania. În această ecuație, se vor găsi suficienți propagandiști care să îl prezinte pe președintele Iohannis ca pe un „erou” al reîntregirii neamului românesc și nu ca pe un Președinte care, chiar fără să își dea seama de subtilitățile diplomatice, de fapt poate facilita chiar și involuntar climatul mental necesar pentru unirea într-un târziu a Transilvaniei cu Ungaria… Dacă totuși Președintele va avea sau nu o atitudine corectă în privința suveranității României, în calitatea sa de înaltă autoritate care veghează la respectarea Constituției și de garant al integrității teritoriale (art.80), se va constata ușor după modul cum va interveni împotriva maghiarilor care nu recunosc că România este o patrie indivizibilă (art.6), defăimă țara, îndeamnă la ură și incită la discriminare (art.30), nu sunt fideli României (art.50), nu consideră că trebuie să o respecte (art.51) etc. … ATENȚIE, POPOR ROMÂN: în acest „război pe timp de pace”, salvarea României nu este nici la Washington, nici la Berlin, nici la Moscova… Este, după măsura credinței fiecăruia dintre noi, numai la Dumnezeu!

 

Prof. COSTEL NEACȘU

1 Comment

  1. Irina

    Felicitari pentru articol,d-le Prof. COSTEL NEACȘU !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*