Colimator

Politicianul informatic sau doar un virus?

De altfel, parlamentarul de Sibiu și-a calculat deja „pașii”, în așa fel încât la alegerile locale să se afle pe...

De altfel, parlamentarul de Sibiu și-a calculat deja „pașii”, în așa fel încât la alegerile locale să se afle pe val. Asta dacă nu cumva va fi măturat, încă de atunci, de val, și dus la coşul de gunoi al istoriei! Trebuie însă spus că deputatul portocaliu nu este deloc original în demersurile sale, el bazându-se pe rețete pe care le consideră aposteriori de succes. Așa se face că, după ce a luat la cunoștință despre efectul rețelelor de socializare în cadrul mișcărilor de protest declanșate în România, în luna ianuarie, Gheorghe Roman și-a „tras” imediat un cont de facebook, unde are o activitate cu mult mai susținută decât cea din Parlament. Practic, zi de zi, deputatul “copy-paste” de Sibiu se bagă în seamă dând „like”-uri pe fotografiile utilizatorilor pe care îi are în lista sa de prieteni. Iar unul dintre aceștia este Horațiu Potra, condamnat la începutul lunii de­cem­brie la doi ani și opt luni de închisoare, cu suspendare,  pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, într-un dosar extrem de stufos de trafic de droguri de risc.
De altfel, deputatul se simte cel mai bine printre mafioții Mediașului. Pe un alt celebru inculpat în „lotul Potra”, e vorba de Ilie Vasile Lulciuc, condamnat, în același dosar, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru deținere de droguri de mare risc, Gheorghe Roman l-a sprijinit până în pânzele albe pentru ca acesta să obțină autorizație de funcționare a discotecii „Cartel”, în incinta fostului Cinema „Progresul”, acolo unde joint-urile se ofereau la discreție clienților localului, precum zahărul și laptele condensat la cafea. Însă și pe nepotul lui Lulciuc, pe nume Paul Plăiaș, administrator al unui site  de sport din Mediaș, s-a oferit să-l sponsorizeze. Asta, după ce a aflat de la senatorul PSD Viorel Arcaș că acesta intenționează să folosească blogurile cele mai „interesante” din Mediaș în campania pentru alegerile locale și generale.
Ca orice politician, deputatul Gheorghe Roman este însă și un as al „aburelilor”. El susține, nici mai mult nici mai puțin, că multe dintre investițiile din oraș i se datorează exclusiv, fiind cel care a făcut lobby în vederea obținerii finanțărilor. El manifestă însă o gravă amnezie când vine vorba despre Legea Administrației Publice Locale, mai precis Legea 215/2001, modificată prin Legea 286/2006, care acordă competențe și atribuții în acest sens doar autorităților locale, aflate cel mai aproape de cetățean. Practic orice proiect de hotărâre este apanajul primarului și al Consiliului Local, singurii de altfel care pot decide asupra priorităților și a obiectivelor de investiții dintr-o localitate, la un moment dat. Iar toate aceste proiecte trebuie să convingă ordonatorii de credite în legătură cu viabilitatea și oportunitatea realizării lor. Așadar nu deputatul Gheorghe Roman a inițiat proiecte și a obținut fonduri pentru sala de sport din cartierul Gura Câmpului, a parcului de la „Izvorul Dorului” sau a viitoarei centuri ocolitoare a orașului, ci exclusiv edilii locali. A-ți aroga paternitatea unor proiecte, în contextul în care activitatea ta parlamentare tinde spre zero – e vorba de inițiative legislative, activităţi în comisii, discursuri, interpelări, etc. – e cea mai clară dovadă de populism ieftin, demagogie și politicianism deșănțat. Cu astfel de manevre electorale încearcă deputatul Gheorghe Roman să cucerească alegătorii și implicit Primăria Mediaș. Dar și cu fotografiile din adolescență, postate pe facebook, prin care vrea să-și dovedească popularitatea și faptul că încă din anii de liceu era mare crai. Însă, cum zice un proverb românesc: „Fosta-i lele, cât ai fost, dar acu’ e lucru prost.”

Simina BARBU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>