Tribuna democratiei

Political Correctness-ul sau fascismul modern

  Au trecut exact 70 de ani de când ultimul mare război s-a încheiat. Victoria Aliaților , așa cum se...

 

Au trecut exact 70 de ani de când ultimul mare război s-a încheiat. Victoria Aliaților , așa cum se întâmplă de atâtea ori de-a lungul istoriei, nu s-a limitat doar la impunerea despăgubirilor materiale celor învinși, ci a și demarat un perpetuu și extrem de ambițios proces de distrugere a întregului eșafodaj politic, ideologic, spiritual al statelor înfrânte. Fascismul, național-socialismul, naționalismul, rasismul au fost demonizate, împreuna atât cu ramurile lor, cât și cu rădăcinile. Acestă „nobilă lucrare”, cea a denazificării, i-au fost scuzate orice mijloace. Înaltul comandament, țelul suprem, a devenit impunerea sistemului democratic și înlăturarea prin orice mijloace, a ultimelor urme „naziste” din conștiința celor ce au fost expuși diabolizatei ideologii.

Pentru învingători, nu a fost extrem de dificil sa înfăptuiască aceste lucruri, având în vedere că, în calitate de acuzatori victorioși, dispuneau de absolut toate mijloacele materiale și logistice posibile. De cealaltă parte, învinșii, au fost deposedați de orice drept, fără să beneficieze de nici o circumstanța atenuantă, ori vreo rezervă cu privire la monstruozitatea crimei pe care se presupunea ca ar fi comis-o. Întreaga evoluție postbelică este o încununare strălucita a dictonului care ne spune ca doar învingătorii scriu istoria. Învinșii nu au putut face altceva decât sa înghită fosta propaganda de război a învingătorilor, devenită acum „adevăr istoric”, absolutizat și sigilat cu parafa Codului Penal.

În elanul lor „denazificator”, care a trecut ca un tsunami prin toate compartimentele vieții sociale, politice, culturale, etc., învingătorii au pierdut demult rațiunea principală a acestui proces. Un condamnabil exces de zel „antifascist” a adus lumea în care trăim într-un periculos derapaj totalitar.
Noi, cei de azi, nu știm ce s-a întâmplat cu adevărat acum 70 de ani decât din istoria scrisa de învingători, de „antifasciști”… Iar din aceasta istorie (mai mult sau mai puțin obiectiva) putem trage concluzia că sistemul ideologic înfrânt și repudiat avea următoarele caracteristici:

– Era extrem de represiv.
– Practica discriminarea unor anumite rase, etnii, în favoarea altora.
– A dus propaganda pe cele mai înalte culmi.
– Practica cenzura.
– A întărit în mod extrem birocrația de stat.
– A favorizat și determinat apariția „statului polițienesc”.
– Interzicea criticarea politicilor de stat.

Dacă studiem aceste caracteristici, am putea crede că inamicii nazismului vor face tot ce le stă în putință pentru crearea și cultivarea unui sistem global bazat pe democrație, libertate, rațiune, garantare a liberei exprimări, egalitate de șanse, cum și pretind de altfel.

Din nefericire, lucrurile nu stau deloc așa…  Asistăm astăzi la fascizarea galopantă a întregii societăți occidentale si nu numai, o fascizare care  –  culmea!  – se practică tocmai în numele atotputernicei dogme antifasciste care domină componenta intelectuală, socială si culturală a lumii în care trăim. Căci „political correctness-ul” este exact fascismul întors pe dos !

political_correctness_by_chazlene-d4d45jh

Reprimarea brutala a libertății de expresie este astăzi la ordinea zilei. Bineînțeles că libertatea de expresie este ceva foarte trâmbițat și apărat, însă doar atunci când convine.  Rând pe rând, state pretinse „democrate”și pretinse „de drept”, au interzis dezbaterea anumitor subiecte, au pus călușul unor legi abuzive în gura celor ce-si pun întrebări și încearcă să gândească, refuzând sa înghită varianta predigerată a adevărului „oficial”. Legea privind interzicerea exprimării oricăror îndoieli cu privire la existența sau dimensiunile Holocaustului pare extrasă din cea mai întunecată minte totalitaristă (nazistă?).

Se impugn, din ce în ce mai des, măsuri rasiale sau etnic-discriminatorii în statele „democratice” , „antifasciste”. Astăzi, discriminarea se numește „affirmativ action” sau chiar (probabil într-un acces de tâmpă sinceritate): „discriminare pozitiva”. Ea se practică, in exclusivitate, în dauna „caucazienilor”. Este notoriu că în multe state europene a fi alb începe să fie un handicap, în condițiile în care statele respective impun politici de sprijinire, favorizare a raselor de culoare, a musulmanilor, asiaticilor și africanilor, imigranților în general, minorităților sexuale. Orice încercare de a pune în discuție aceste politici, exprimarea unor rezerve fată de justețea aplicarii discriminării, pune în mișcare rapid o monstruoasa mașinărie „antifascistă”, alcătuită din media mainstream, așa-zisa „societate civilă antifascistă”, aparatul justițiar, etc. „Ereticul” este rapid scos din joc, cărțile îi sunt confiscate, ideile exprimate sunt puse la index, iar dezbaterea este sugrumată din fașă , încă inainte de a începe… Nu este așa că seamănă cu „rugurile de cărți” pe care le făceau naziștii?

„Antifascismul” s-a transformat într-o religie, are biblia ei, bisericile ei, dogmele ei și – mai ales – inchiziția ei! Aceasta „religie” a devenit atât de totalitară, atât de … fascistă (!) încât astăzi , de exemplu, a ridica bratul drept reprezintă, în Europa, o blasfemie de neiertat, sancționată exemplar.

Despre propagandă, nu putem spune decât că „antifasciștii” au preluat, perfecționat și dus pe culmi, nevisate de  Goebbels, propaganda nazista. Sute de mii de tineri sunt spălați anual pe creier în universitățile politice „antifasciste”, îndoctrinați în religia perpetuei și infinitei culpabilizări a „bărbatului alb”. Political Correctness-ul, Multiculturalismul, Socialismul, Freudo-marxismul, Feminismul extremist, Veganismul, sunt noi idoli, noi vectori ai ideologiilor fascismului „antifascist”. Trupele de asalt „antifasciste”, învestmântate în negru, comit periodic câte un „Kristallnacht” prin vreo capitală europeană și sunt extreme de repede ascunse sub preș, câteva arestări, câteva incăierări cu forțele de ordine, dar dacă cumva indrăsnesc cetățenii să protesteze împotriva marșurilor pentru „normalitate”, toți vor striga într-un cor, înapoiaților, fanaticilor religioși, fasciștilor  …

Astfel, bărbatul alb a devenit acuma, în ochii establishment-ului politic ,social, cultural de astăzi, ceea ce era pe vremuri evreul, „Juden” „jidanul”. El mai poate fi salvat doar de apartenența la o minoritate sexuală. Dacă, însa, are și „ghinionul” să fie heterosexual, atunci vina lui este maximă. Nimeni și nimic nu-I mai poate șterge „steaua galbenă” pe care societatea actuală i-o aplică, stigmat pentru un posibil „fascist” în devenire!

                                                                                                                    Răzvan-Cătălin GUȚIU

1 Comment

  1. mare dreptate aveti, televiziunile nu sufla o vorba despre acest lucru. multi nu-si dau seama de pericol.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>