Abuzuri

O NOUA HOTIE IMOBILIARA PUSA LA CALE DE BISERICA EVANGHELICA

În anul 1924 fondatorul acestei fundaţii moare iar averea (inclusiv această fundaţie) este trecută pe numele soţiei defunctului – Charlotta […]
În anul 1924 fondatorul acestei fundaţii moare iar averea (inclusiv această fundaţie) este trecută pe numele soţiei defunctului – Charlotta Dietrich care apelează la Biserica Evanghelică din Sibiu să-i administreze afacerile fundaţiei (denumirea de atunci era Prezbiteriul Evanghelic).
În anul 1948 moare şi Charlotta fără a face vreun act cu privire la proprietate (în special, în cazul imobilului în cauză), în extrasele de Carte Funciară fiind trecut ca proprietar Fundaţia mai sus amintită.
Biserica Evanghelică continuă să administreze imobilul până în anul 1949 când, datorită conjuicturii sociale şi politice din ţară, imobilul este preluat în folosinţă de Statul Român, având până la Revoluţie, diverse destinaţii (organizaţia de tineret PCR, cămin spital, etc). Paradoxul este că, fiind un caz foarte uşor de preluare a proprietăţii, proprietarii fiind decedaţi (nu trebuia nimeni expropriat fizic, cu scandal public, etc) nu se întocmesc înscrisurile în Cartea Funciară, imobilul figurând până în anul 1999 pe Fundaţia Dietrich Gustav Hermannstadt.
{mosimage}Chiriaşii, conform legislaţiei în vigoare în anul 1996, au posibilitatea legală, ca şi restul cetăţenilor din România, de a cumpăra spaţiile pe care le au în chirie de la Statul Român. Astfel chiriaşii depun cererile de cumpărare, procedura de vânzare derulându-se normal. Când toată lumea avea certitudinea că este în „linie dreaptă„ în cumpărarea spaţiilor aminitite, apare şi bomba : deşi termenul limită de depunere a eventualelor solicitări de revendicare, stabilit prin lege, era 31 iulie 2006, la 02 august 2006 Biserica Evaghelică depune cerere de revendicare, culmea, luată în considerare de administraţia publică locală şi care, prin această solicitare, blochează procesul de vânzare.
Ne-am interesat, în mod firesc şi justificat, de ce s-a întrerupt procesul de vânzare şi nu ne-a venit să credem ce s-a putut întâmpla : La Judecătoria Sibiu, Judecătorul de Carte Funciară, în baza unei adrese care suna, în traducere, cam aşa : – Consistoriul Evanghelic C.A. Sibiu întreabă Consistoriul Evanghelic C.A. Bucureşti – Este adevărat că imobilul situat în Sibiu, Piaţa Schiller nr. 1-3 este al nostru ?, răspunsul fiind evident pozitiv iar acesta , în baza numai a acestei adrese, schimbă, cu de la sine putere, numele proprietarului din Fundaţia Dietrich Gustav Hermannstadt în Biserica Evanghelică CA Sibiu.
În acest mod imobilul este preluat scriptic, pentru foarte puţin timp, printr-o procedură inventată de judecătorul de Carte Funciară, de Biserica Evanghelică.
Statul Român, prin Primăria municipiului Sibiu şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice deschide acţiune la Tribunalul Sibiu pentru radierea înscrisului respectiv. În acest moment chiriaşii din imobil solicită instanţei acceptarea intervenţiei acestora ca şi persoane interesate, solicitare admisă de instanţă.
Urmează un foarte lung şir de procese cu care nu am de gând să vă plictisesc dar trebuie să menţionez că, treptat, interesul Primăriei Sibiu şi al Finanţelor Publice se diminuează, mai accelerat de când la conducerea Sibiului vine primar dl. Klaus Werner Iohannis, el însuşi un puternic susţinător al averilor Bisericii Evanghelice. Efectul este clar: uzura psihică şi financiară a chiriaşilor pentru a nu mai fi un obstacol în procesele care se derulează (la termenele de judecată nimeni nu reprezintă Primăria Sibiu şi, mai nou, nici Direcţia Generală a Finanţelor Publice).
Cu toate acestea, datorită zbaterilor chiriaşilor din imobil, procesul este câştigat în anul 1999, imobilul fiind declarat iniţial „bun fără stăpân prin decesul proprietarilor, fără moştenitori legali”, iar, imediat după aceea fiind întabulat în favoarea Statului Român.
Chiriaşii sunt, în sfârşit, mulţumiţi, cu toate cheltuielile pe care le-au suportat şi pe care ştiau că nu o să le poată recupera niciodată (avocat propriu, diverse cheltuieli de timbru, publicitate, deplasări la diverse instanţe, obţinerea unor documente din arhive şi copierea acestora, etc) dar bucuria a fost de scurtă durată.
Bieserica Evanghelică, acţionează cu Contestaţie în Anulare decizia finală a instanţei, în paralel înfiinţând o nouă fundaţie, în anul 2000, ce poartă acelaşi nume cu fundaţia desfiinţată dar având, în mod evident, alţi membri fondatori şi alt sediu (membri fondatori sunt din rândul consilierilor locali F.D.G.R. şi ai Bisericii Evanghelice).
Este interesant ce anume şi-au propus fondatorii la înfiinţarea noii fundaţii „ recuperarea patrimoniului fostei fundaţii „ statutul fiind acceptat de instanţă cu asemenea obiect propus, fundaţiile neputând avea scop patrimonial. Binenţeles că intervenienţii, deschid o nouă acţiune în instanţă prin care solicită modificarea statutului prin schimbarea obiectului propus. Are loc o modificare printr-un act adiţional dar, ascuns de ochii mai puţini vigilenţi ai instanţei de judecată (deşi s-a atras atenţia public), paragraful cu pricina rămâne în statut la alt articol, obiectul principal declarat fiind unul umanitar.
Adevăratul scop al înfiinţării noii fundaţii aveam să-l aflăm mai târziu şi anume motivarea Contestaţiei în Anulare se baza pe nechemarea în instanţă, ca şi parte în proces, a Fundaţiei Dietrich Gustav Hermannstadt, cam în felul următor „ Cum v-aţi judecat în acest proces fără noi, pentru că noi existăm, uitaţi dovada : avem aceeaşi denumire, deci noi suntem ceilalţi ?…”
Astfel s-a ajuns de unde s-a plecat, necazurile de abia acum începând. Puterea politică locală şi naţională începe să se facă auzită (sau corupţia unor magistraţi…) şi, deşi s-a câştigat la primele două instanţe (Tribunal Sibiu şi Curtea de Apel Alba Iulia), la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde Biserica Evanghelică depune recurs, procesul se pierde şi se retrimite spre judecare la Sibiu pentru a anula decizia de întabulare a imobilului pe Statul Român.
Interesantă este întâmpinarea depusă de Primăria municipiului Sibiu la această instanţă, prin şeful Serviciului Juridic – Dorin Nistor şi contrasemnată de Primarul Sibiului , care, deşi ar trebui să se situeze pe aceeaşi baricadă cu chiriaşii intervenienţi şi ar fi trebuit să lupte pentru interesul comunităţii şi al Statului Român , solicită admiterea recursului depus de Biserica Evanghelică.
Acest proces devine o povară materială greu de suportat pentru chiriaşi, în condiţiile în care Primăria Sibiu luptă neoficial, pe cealaltă parte a baricadei, cheltuielile de a face ca procedura să poată fi respectată le suportă chiriaşii iar cheltuielile de judecată sunt puternic umflate de avocatul Bisericii Evanghelice pentru a-i scoate din acest proces, aceştia reprezentând ultima piedică în obţinerea imobilului.
Încercarea anterioară eşuată de a mitui câţiva dintre chiriaşi de către Biserica Evanghelică, are efect asupra altora dintre aceştia care, în baza promisiunilor făcute de Biserică de acordare a unor spaţii (sau alt gen de promisiuni…) se retrag din intervenţie şi, mai mult decât atât. declară în faţa notarului public că recunosc şi certifică dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea Bisericii Evanghelice, făcând fals în declaraţii, majoritatea acestora fiind veniţi în imobil în perioada anilor 1980. Culmea este că Instanţa Supremă ţine cont de declaraţiile acestora, folosind pentru motivarea sentinţei atât aceste declaraţii dar, mai ales, întâmpinarea depusă de Primăria Sibiu.
Pentru ca să uşureze şi mai mult evoluţia ulterioară a procesului instanţa se pronunţă, voalat, şi asupra continuităţii vechii fundaţii, prin nou-înfiinţata fundaţie. Acest fapt va fi crucial în evoluţia ulterioară a procesului, practic „mesajul” pentru magistraţii instanţelor inferioare fiind următorul : „Vedeţi cum judecaţi mai departe acest proces pentru că noi, instanţa supremă, am decis că fundaţia aceasta este cealaltă…”
În acest timp avocatul chiriaşilor dl. av. Bucur Dumitru, în urma răspunsului nefavorabil primit la sesizarea adresată Consiliului Superior al Magistraturii (cu privire la corupţia pe care o bănuim în jurul acestui proces), renunţă la a mai apăra interesele chiriaşilor aşa că chiriaşii rămaşi în proces angajează un nou avocat, în persoana dlui. av. Vrînceanu Florin. Motivarea Consiliului Superior al Magistraturii s-a bazat pe inamovibilitatea judecătorilor şi a faptului că, odată judecat, chiar dacă sunt dubii cu privire la aplicarea legii, acesta nu poate interveni în verificarea corectitudinii judecăţii.
În urma propunerii avocatului intervenienţilor , în numele acestora, se deschide o acţiune în constatare prin care să se dovedească că fundaţia nou înfiinţată nu poate fi continuatoarea unei fundaţii care îşi încetează activitatea prin autodizolvare în anul 1948, o asemenea judecată urmând a clarifica, după părerea noastră, toate aspectele nelegale şi solicitările Bisericii Evanghelice. Dar, stupoare, sentinţa Judecătoriei Sibiu respinge, cu foarte mari cheltuieli de judecată, acţiunea chiriaşilor, motivaţia fiind una surprinzătoare : a fost solicitată stabilirea unei situaţii „de fapt”, şi nu una „de drept”, ceea ce înseamnă că procedura „bate” fondul, în consecinţă acţiunea esterespinsă. Firesc, chiriaşii depun apel la Tribunalul Sibiu, această instanţă admiţând această cale de atac şi retrimiţând dosarul spre judecată la Judecătoria Sibiu.
Judecătoria Sibiu judecă, în lipsa reprezentanţior părţii adverse, de altfel citaţi legal, şi amână pronunţarea pe data de 17 aprilie 2008 (de ce ?, ne întrebăm retoric iar răspunsul este simplu, pentru că tocmai în data de 17 aprile se judecă la Bucureşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie recursul amintit mai sus, în acest fel neputându-se folosi o eventuală sentinţă favorabilă a Judecătoriei Sibiu). Mai mult, la solicitarea avocatului chiriaşilor de suspendare a judecăţii recursului la instanţa supremă până la soluţionarea procesului de la Sibiu, judecătorii Înaltei Curţi resping această solicitare şi vor judeca, la termenul stabilit în 02 octombrie 2008, fără a ţine cont de inexistenţa unei legături de patrimoniu sau juridice între cele două fundaţii.
 Se aşteaptă soluţionarea cauzei de la Sibiu şi, nu cunoaştem încă motivarea, această instanţă decide să reia cauza, prin repunere pe rol, deşi nu înţelegem cât de greu poate fi să se stabilească că între o fundaţie autodizolvată cu mult timp înainte şi una recent înfiinţată, având alţi membri fondatori (fără legături de rudenie cu fondatorii vechii fundaţii), alt sediu, alt scop etc nu poate exista nici o legătură, fundaţiile neputându-se, legal, odată desfiinţate, reînfiinţate.
Nu ştim care va fi finalitatea acestui subiect, nu ştim dacă se poate „muri cu dreptatea în mâini” dar, prin publicarea acestui articol, dorim să tragem un simplu semnal şi anume că în acest angrenaj se pot folosi toate mijloacele, scopul fiind obligatoriu de atins. Nu contează aplicarea legii „în litera dar şi spiritul acesteia”, trebuie ca acest proces să fie câştigat cu orice preţ şi prin orice mijloace de către Biserica Evanghelică.
Am aflat că unii dintre chiriaşii care au contribuit la această luptă s-au stins între timp (vă amintim că procesul durează de 12 ani), neapucând să vadă deznodământul, alţii, mai laşi, trecând de partea Bisericii Evanghelice (poate amăgiţi de promisiunile făcute de aceasta). Ştim că acest caz nu este singular dar sperăm ca dreptatea să triumfe, sperăm ca justiţia să nu mai fie influenţată şi să soluţioneze cauza în baza probelor pe care le deţine şi nu a altor interese care gravitează în jurul acestui proces.

Dan FLORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*