Puncte de vedere

O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, președintelui Klaus Iohannis…

  O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea...

 

O moarte care convine tuturor: DNA-ului, SRI-ului, Președintelui Klaus Iohannis, Parchetului General și, evident, celor pentru care Dan Condrea a fost o pușculiță

De ştirea bombă, una dintre cele mai importante ştiri postdecembriste, despre moartea lui Dan Condrea, patronul Hexy Pharma m-a anunţat, la telefon, Bogdan Iacob, jurnalistul care stă cu ochii pe televiziuni de ştiri mai mult decît angajaţii televiziunilor de ştiri.

Mă întoarcem acasă, în Nicolae Iorga, cărînd o sacoşă cu de-ale gurii, luate de la un Supermarket din Amzei.
Am ţinut să precizez împrejurările în care m-a surprins ştirea nu pentru că mă consider buricul pămîntului astfel încît să afle Lumea unde şi cum eram la producerea unui eveniment de forţa despicării unei catapetesme, ci pentru că numai în aceste condiţii pot povesti ce mi s-a întîmplat după telefonul lui Bogdan Tiberiu Iacob.

Prima mea reacţie la auzul ştirii a fost următoarea, destăinuită lui Bogdan Iacob:
N-o să creadă nimeni din ţara asta, cu excepţia ofiţerilor acoperiţi, care au ordin să creadă ce li se ordonă, că Dan Condrea n-a fost lichidat ca să nu vorbească!

Locuiesc într-o zonă cu multe clădiri vegheate de agenţi de pază.
Cîteva sute de metri, doi dintre astfel de agenţi, văzîndu-mă, mi-au zis:
Aţi auzit ştirea?
Măi să fie!
Era singur în maşină, rula cu 150 de kilometri la oră, Şoseaua era dreaptă, nu s-au văzut urme de frînare.
Ăștia chiar ne cred proști?!

Aveam confirmarea:
Nimeni dintre români nu va crede c-a fost vorba de un accident.
Nimeni nu va crede altceva decît că Dan Condrea „a fost sinucis” în stil mafiot.
Desigur, Autorităţile se vor grăbi să ne dea amănunte menite a ne convinge c-a fost un accident.

Acesta ar fi planul A.
Există însă și un Plan B, cel la care s-a și trecut deja.
Cel al sinuciderii, pentru că, vezi Doamne! urma să fie arestat a doua zi.
Din ce-mi dau seama că s-a trecut la Planul B?
Din manipularea declanșată de Antena 3.

Am mai atras atenția că Procesul Cameliei Voiculescu a dus la o negustorie secretă între Antena 3 și Poliția Politică Prezidențială.
În schimbul condamnării cu suspendare a fetei lui Dan Voiculescu, Antena 3 evită criticile la adresa lui Klaus Iohannis și a Binomului, în timp ce Traian Băsescu a demascat de dimineață pînă seara, și, mult mai important, în momente cruciale, cînd ofițerii acoperiți tradiționali nu mai pot fi folosiți, se apelează la Antena 3.

Deși Autoritățile lansează manipulari după manipulări, nu le crede nimeni.
Aceleaşi Autorităţi, întruchipate de Ion Iliescu, noul şef al statului, ne anunţa în 23 decembrie 1989, că Teroriştii au ieşit din ascunzători şi trag în tot ce mişcă, din orice poziţie, pentru a-l readuce pe Nicolae Ceuaşescu la Putere.

Au trecut de atunci 27 de ani.
Alături de Pămîntul e rotund, românii au drept axiomă adevărul că teroriştii n-au existat.
În numeroase alte împrejurări Autorităţile Statului au susţinut variante care s-au dovedit ulterior minciuni sfruntate.
De la venirea Minerilor pînă la Prăbuşirea FNI.

Ultima versiune oficială se referă la un alt personaj implicat într-o afacere mafiotă:
Codruţ Marta.
Autorităţile susţin c-a dispărut.
Nu le crede nimeni.

Pe acest fond de suspiciune faţă de versiunile oficiale, stare de spirit generată de comportamentul securistic al autorităţilor postdecembriste a venit ştirea cu moartea lui Dan Condrea.
Nu ştiu dacă a fost sau nu un accident.
Nu ştiu dacă a fost sau nu o sinucidere.
Nu ştiu dacă a fost sau nu o crimă.

Stiu însă sigur cîteva lucruri:

Moartea lui Dan Condrea e o lovitură uriaşă încasată de imaginea Statului în ochii românului simplu.
Împrejurările morţii sînt făcute parcă dinadins pentru a hrăni suspiciunea c-a fost asasinat în stil mafiot.
Acestor împrejurări li se adaugă comportamentul eminamente dubios al Autorităţilor în Scandalul Dezinfectanţilor măsluiţi:
1) Preşedintele României, Klaus Ionannis, s-a remarcat, în chip iresponsabil, prin strădaniile supraomeneşti de a ascunde Adevărul.
2) Parchetul General a tărăgănat cît a putut ancheta în rem.
La aproape două luni de la izbucnirea Scandalului, Dan Condrea n-a fost pus sub urmărire penală.
Dosarul e în rem.
Şi în rem va muri, cîtă vreme cel care putea fi anchetat a murit.
DNA a refuzat în chip criminal să deschidă un dosar de corupţie, fie şi în rem.
Dacă deschidea, moartea lui Dan Condrea nu oprea ancheta.
Dan Condrea ar fi fost chemat la DNA şi ar fi fost întrebat despre Înalţii Protectori care i-au înlesnit monopolul dezinfectanţilor.
Acum nu se mai poate deschide nici o anchetă.
Moartea lui Dan Condrea înseamnă moartea oricărei tentative de a afla aspectele de Corupţie ale afacerii.
3) SRI a stîrnit cele mai mari suspiciuni prin:

a) Refuzul de a desecretiza informările.

b) Raportul fără date precise înaintat Comisiei de Control al SRI.

c) Prestaţia slugarnică faţă de SRI a Comisie, în frunte cu Georgian Pop.

Accident, sinucidere sau crimă, moartea lui Dan Condrea convine tuturor celor suspectați de a fi Protectorii sau complicii Afacerii mafiote a Dezinfectanților măsluiți.

Evident, dosarul de la Parchet se va închide. El a fost astfel gîndit încît singurul responsabil să fie Dan Condrea. Dan Condrea a murit. A murit, așadar, singurul responsabil din punct de vedere juridic. Teza sinuciderii, deja lansată pe piață nu numai de autorități, dar și de Antena 3, va deveni teza asumată de întreaga Divizie Presă a Poliției Prezidențiale. Ea convine de minune celor care s-au străduit din răsputeri să înăbușe Scandalul. Nu se mai poate spune că Parchetul a stat cu mîna-n sîn. Uite, dacă nu murea, luni, îl arestau! Slavă Parchetului General și Celor care l-au pus pe Procurorul șef!

Am scris și n-am fost singurul despre refuzul evident al Codruței Kovesi de a deschide un dosar de corupție, fie și în rem, în cazul uneia dintre cele mai mari afaceri de corupție din Istoria României. Dacă s-ar fi deschis, Dan Condrea ar fi fost chemat fie și măcar ca martor. Moartea lui n-ar fi închis dosarul, deoarece se presupune că în materie de corupție Dan Condrea a beneficiat de înalți protectori. SRI-ul nu va mai fi obligat să răspundă de ce nu desecretizează măcar o informare trimisă beneficiarilor. Moartea lui Dan Condrea e mană cerească și pentru Klaus Iohannis. Nu va mai trebui să explice presei de ce nu invocă și aici, ca și în cazul Colectiv, Corupția care ucide.

                                                                Ion CRISTOIU (http://www.cristoiublog.ro/)

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>