Observator

Nimic nu ne mai poate mira în România de astazi

Spitale fără dotări, cadre medicale prost plătite, pline de frustrări şi nemulţumiri  sunt cei în ale căror mâini ne punem […]

Spitale fără dotări, cadre medicale prost plătite, pline de frustrări şi nemulţumiri  sunt cei în ale căror mâini ne punem de cele mai multe ori în viaţă.

Managementul deficitar de la cele mai înalte structuri au îmbolnăvit sistemul medical, şirul de neajunsuri culminând cu criza de oxigen în unele spitale.

Facultăţile de medicină au creat, în ultimii ani, doar aspiranţi de câştiguri, nu discipoli ai lui Hipocrate. Ei îşi construiesc un podium înalt de unde discută, fără respectarea  eticii profesionale sau a drepturilor pacientului. Nu cred că este o greşeală să afirm că profesionalismul se construieşte şi pe structura caracterului persoanei, pe bunul simţ şi pe cei „şapte ani de acasă”.

În judeţul Sibiu, în ultimul timp, se înregistrează o criză acută de medici, mai ales în mediul rural. Rata mortalităţii creşte simţitor, multe dintre decese înregistrându-se chiar în spitale, de cele mai multe ori din cauze banale.

Spitalele orăşeneşti au început să semene tot mai mult cu aşa-zisele „spitalele municipale” din romanele englezeşti interbelice, spitale ale celor săraci, fără nici o sursă substanţială de venituri, unde oamenii nu mai aşteaptă decât să moară.

Jur! Voi îndura îngrijirea bolnavilor spre folosul lor, pe cât mă vor ajuta puterile şi mintea, şi mă voi feri să le fac orice rău şi orice nedreptate.

Jur! Dacă voi respecta acest legământ fără să-l calc, fie să mă bucur pe deplin de viaţa şi de meseria mea, pururi cinstit de ceilalţi; iar dacă îl voi nesocoti şi voi fi un sperjur merit să am o soartă dimpotrivă!

Nu avem convingerea că personalul medical al Spitalul din Mediaş a auzit vreodată de jurământul lui Hipocrate din care v-am redat mai sus câteva paragrafe, deoarece întreg comportamentul lor faţă de bolnavi denotă altceva. Anul trecut acest spital a fost  la un pas de a fi închis di cauza unor nereguli constatate de unele inspecţii. Cabinetele neigienice, lipsa de spaţii pentru tratamentul ambulatoriu sunt doar câteva aspecte, care se împletesc cu lipsa de interes pentru pacienţi şi nevoile lor. Posturile pentru personalul cu studii medii sunt împărţite după alte criterii decât cele profesionale. Acest aspect a fost sesizat şi la Spitalul din Cisnădie, unde pâinea şi cuţitul stau în mâna directoarei Dăncăneţ, care s-a înconjurat în mare parte de consăteni din Sadu şi unde greu mai prinde altcineva un post. La Mediaş, în perioada concediilor de odihnă a medicilor specialişti se închid secţiile O.R.L., Oftalmologie şi Fizioterapie, bolnavii cu urgenţe fiind nevoiţi să meargă la Sibiu, la clinici particulare sau în alte judeţe.

Cu toate că în anul 2007 au fost aduse aici aparate performante, lipsa de profesionalism a medicilor, lipsa de materiale sanitare, indolenţa personalului şi subalimentarea pacienţilor sunt numai câteva motive să ocoliţi spitalul medieşean. Începând de la Serviciul de urgenţă şi terminând cu saloanele prost mobilate putem observa lucru făcut în grabă şi de mântuială. Pacienţii sunt catalogaţi după poziţia socială şi de mare respect se bucură cei cu o stare materială mai bună, asta în cazul că se rătăcesc pe acolo şi nu merg în altă parte. Să nu mai vorbim despre deznădejdea şi disperarea aparţinătorilor celor cu şanse limitate la viaţă. Acestora li se administrează un tratament minim, iar în cele mai multe cazuri medicaţia este adusă de acasă şi sunt lăsaţi pur şi simplu să se stingă încet.

Nu sunt singulare cazurile când, după nişte analize greşite, sunt puse diagnostice grave şi eronate, scuzele fiind tardive după ce oamenii aşteaptă cu sufletul la gură o altă reexaminare. Erorile medicale se ţin lanţ, oamenii cu probleme se feresc să vorbească temându-se că, din lipsa banilor, vor fi nevoiţi să se  interneze  tot la acest spital şi cu altă ocazie, iar dacă vor fi deconspiraţi, vor avea parte de tratament şi mai rău. Cei care au pierdut pe cineva drag nu-şi vor ierta niciodată faptul că nu au făcut tot posibilul să ducă bolnavul cât mai departe de acest loc.

Este de notorietate cazul femeii căreia i s-a administrat sânge din grupa  AB4 în loc de A2. S-a mediatizat şi cercetat această situaţie, rezultatele verificărilor lăsându-se atât de mult aşteptate încât au fost pierdute din atenţia opiniei publice.

Într-o zi de vineri s-a prezentat la Serviciul de urgenţă o doamnă în etate, care a primit de la medicul chirurg aflat de gardă diagnosticul de hernie intestinală. Deoarece femeia respira greu, familia l-a rugat pe medic să facă ceva, să cheme un alt specialist, dar s-a lovit de refuzul scurt şi dispreţuitor al acestuia: „Eu nu sunt Dumnezeu”. Luni femeia a decedat cu diagnosticul de pneumonie. De vineri până luni, deşi era venită prin serviciul de urgenţă, nimeni nu s-a interesat de sănătatea acestei paciente.

Doamna M avea 54 de ani şi era lucrătoare comercială la o unitate din Mediaş. Era la locul de muncă, i s-a făcut rău, iar colegii de serviciu au solicitat ambulanţa. Aceasta a sosit, dar, din păcate, numai cu conducătorul auto. Femeia a decedat sub ochii neputincioşi ai colegilor şi ai şoferului care nu au putut să-i acorde primul ajutor.

Multă lume a aflat de copilul de 7 ani, care, nesupravegheat de către cadrele medicale, a căzut de la etajul 2 al Spitalului Mediaş. Nu ştiu, însă, câţi oameni ştiu că acest copil va rămâne paralizat pe viaţă. Scuza asistentelor a fost de-a dreptul puerilă: era neastâmpărat. Va da, oare, cineva socoteală de ceea ce s-a întâmplat, va şti cineva ce este în sufletul acelei mame sau dacă ea va putea să-i asigure acestui copil cele necesare  în viitorul lui, plin suferinţe?

Astăzi, a murit tot la Spitalul din Mediaş, după o lungă şi grea suferinţă, doamna S. Familia ar fi făcut tot posibilul să o mai aibă alături, dar, din păcate, eforturile lor au fost în zadar. Era internată în secţia A.T.I. şi a putut să comunice cu cei dragi până când, într-o dimineaţă, familia a găsit-o cu tensiunea arterială 6, într-o stare de comă. Pe faţă avea aplicată masca de oxigen, dar, culmea ironiei, aceasta nu făcea decât să-i îngreuneze respiraţia pentru că aparatul de oxigenare nu era pornit.

Şirul ar putea continua, dar cred că este de prisos

În anul 2007, ziarul Adevărul a cerut Colegiului Medicilor din Romănia lista cu numele celor care au fost găsiţi vinovaţi de malpraxis.

Numele medicilor sancţionaţi pentru malpraxis sunt ţinute secret de Colegiul Medicilor. Instituţia a refuzat cererea ziarului Adevărul de a face publică lista doctorilor-problemă. Nenumăraţi pacienţi au depus plângeri prin care reclamă neglijenţa, nepăsarea şi incompetenţa din spitale.

Colegiul Medicilor din România (C.M.R.) nu a fost, anul trecut, de acord cu modificările propuse de Ministerul Sănătăţii la Legea malpraxis-ului şi au considerat că trebuie uşurată medierea împăcării părţilor în cazul erorilor medicale. Conducerea Colegiului Medicilor din România a fost de părere că sesizarea organelor de urmărire penală nu trebuie să fie o atribuţie a comisiei de malpraxis, afirmând că acest lucru „ar putea expune în mod nejustificat membrii comisiei, medicii, în situaţia în care, ulterior, s-ar constata fie că decizia comisiei a fost anulată de către o instanţă de judecată, fie că sesizarea nu a fost întemeiată”.

I-a fost semnalat ministrului Sănătăţii de atunci faptul că modificările legislative propuse nu îi protejează pe medicii acuzaţi de malpraxis faţă de presiunile exercitate de mass media, presiuni care ar putea influenţa şi comisiile de judecată a cazurilor de malpraxis. În acelaşi timp, reprezentanţii C.M.R. susţin că sesizarea cazurilor de malpraxis nu ar trebui făcute publice, având în vedere faptul că sunt „chestiuni personale care pot privi doar persoanele vătămate, urmaşii sau aparţinătorii legali ai acestora”. Oare, aşa ar trebui să fie?

Excepţiile  nu fac decât să confirme regula. Sunt şi doctori deosebiţi, dedicaţi profesiei şi pacienţilor. Din păcate, ei sunt prea puţini pentru a scoate sistemul sanitar românesc din moartea clinică în care se află. Nu ştim cine şi-a propus să ne transforme într-un popor bolnav, muribund, care să nu mai poată reacţiona la nimic, să ne extermine unul câte unul, iar soluţiile de exterminare să nu fie din cele naziste, ci tocmai noua otravă de distrugere în masă numită SISTEMUL SANITAR!

Dan FLORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*