Istorie

Mișcarea legionară la Sibiu

            SUB STEAGUL LUI CODREANU de Nicu Iancu        Momente din trecutul legionar, […]

 

          SUB STEAGUL LUI CODREANU de Nicu Iancu

       Momente din trecutul legionar, Editura DACIA – Madrid, 1973 (f r a g m e n t e)

                                         CUIBUL «AVRAM IANCU»

În toamna anului 1931, dupã ce mi-am dat ultimele examene de anul întâiu la Facultatea de Drept, n’am mai rãmas in Bucuresti decât timpul strict necesar pentru procurarea cãrtilor de care aveam nevoe in anul urmãtor,dupã care am luat primul tren întorcându-ma la Sibiu.

De astãdatã, plecam acasã cu ferma hotãrîre de a nu mã reîntoarce la Bucuresti înainte de a traduce in fapt gândul care ma muncea deja de luni de zile, dar pe care, din cauze streine de vointa mea, nu-l putusem duce la îndeplinire pânã acuma: de a crea o organizatie legionarã in orasul meu natal. Deocamdatã nu aveam la Sibiu decât pe Ionel Aldea care sã mã ajute la o astfel de treabã. Nu stiam dacã îl voiu gãsi acasã. Avusese de gând sã plece la Cluj pentru a se înscrie la Facultatea de Drept.

Pe Aldea îl cunoșteam din anii de Liceu. Amândoi urmaserãm cursul secundar la Liceul «Gheorghe Lazãr» din Sibiu, eu terminându-l cu un an înaintea lui. Fusesem mai degraba buni cunoscuti decât prieteni. Asa cã, odatã terminat liceul, era foarte putin probabil ca drumurile noastre sã se mai încruciseze vreodatã. Dar soarta hotãrîse pe semne altfel. Fusese in vara anului trecut când, într’o Duminicã, l-am întâlnit cu totul întâmplãtor in Parcul Arinilor. Din vorbã’n vorbã, nu stiu cum, am ajuns sã-i vorbesc despre Corneliu Zelea Codreanu. La pronuntarea acestui nume, Aldea a tresãrit si fata i s’a luminat dintr’o datã. Am constatat atunci cã ambii nutriam aceleasi idel, acelasi ideal. De atunci ne-am întâlnit mai des. Intr’o zi i-am împãrtãsit planul meu de a infiinta si la Sibiu o organizatie legionarã. Aldea s’a arãtat entuziasmat de acest plan. De comun acord ne-am propus sã trecem la fapte. Dar cum? Ne-am hotãrit atunci sã-i scriem direct Cãpitanului, cerându-i sã ne primeascã in Legiune si sã ne dea permisiunea ca sã organizãm Sibiul. Scrisoarea, expediatã pe adresa Str. Florilor, Nr. 20, Iasi, a rãmas fãrã rãspuns. S’o fi pierdut pe postã, ne-am spus. Totusi aceasta nu ne-a descurajat. Ne-am dat însã seama cã pentru a porni la treabã, nu puteam rãmânea pe mai departe numai noi doi. Trebuia neapãrat sã mai gãsim câteva elemente de-un gând si de-o simtire cu noi, pentru a putea forma un cuib. Ceeace ne preocupa însã mai mult, era cã nu aveam sigurantã dacã un astfel de cuib, adicã un cuib, înfiintat fãrã stiinta si aprobarea Legiunii -a Cãpitanului sau a vreunui comandant legionar- va fi recunoscut valabil sau toatã munca noastrã va fi zadarnicã, fãcandu-ne pânã la urmã doar de râsul celorlalti camarazi. Astfel ne-am propus sã cãutãm a descoperi dacã nu cumva existã deja vreun legionar in Sibiu, unul cu mai multã experientã decât noi. Dar cãutarea noastrã, a fost zadarnicã. N’am reusit sã descoperim niciunul. Aceasta. din simplul motiv cã pe area vreme, intr’adevãr, nu exista niciun legionar in orasul Sibiu.

Dupã cum am aflat abia mai târziu, existau totusi câtiva simpatizanti mai in vârstã decât noi, dar acestia, se mentineau in umbrã, necutezând a-si manifesta simpatia ce-o nu treau pentru miscarea nationalistã a lui Codreanu. Existau si la Sibiu o seamã de elemente, dar cum puteam noi sã le descoperim din moment ce se pastrau in anonimat? Erau elemente cari, in anii de studentie, luaserã parte la miscã.rile din 1922. Acestia, între timp tati de familie, îsi vedeau acum de profesiunea ce-o înbrãtisaserã pentru agonisirea painei cea de toate zilele. Intre aceste elemente, despre a cãror existentã n’am avut cum lua cunostintã in anul 1931, au fost avocatii Dr. Augustin Bidean si Dr. Ion Fleseriu, cari, îndatã ce-au aflat despre înfiintarea organizatiei legionare la Sibiu, s’au grãbit sã se încadreze într’însa.

Intre fostii mei colegi de scoalã, ca si între tinerii din orasul Sibiu pe care îi cunosteam, n’am gãsit la început niciunul care sã fi manifestat vreun interes pentru miscarea nationalistã legionarã. Totusi câteva luni mai târziu, lucrurile au început sã se schimbe, iar dupã un an s’au schimbat in chip radical. Doar inceputul a fost greu. Si ca sã putem face acest început, n’am lãsat nimic neîncercat.

Fãrã a nutri mari nadejdi, m’am decis pânã la urmã ca sã-mi încerc norocul in sânul unei altei categorii de tineri, si anume, printre prietenii si fostii mei colegi, ai cãror pãrinti apartineau asa zisei «protipendade» a orasului. Pentru a putea sta de vorbã cu ei, a trebuit sã-i caut prin cafenele, pe «corso» sau pela baluri si petreceri. Dar cum nu putea fi altfel, tot ce le-am spus, cu ardoarea credintei si convingerii de care eram stãpânit, n’a avut darul sã-i impresioneze, cu atât mai putin sã trezeasca vreun entuziasm in inimile lor. Acestia erau cu desãvârsire surzi fatã de chemarea ce, venind din strãfundul fiintei neamului nostru, rãsuna ca o trâmbitã de desteptare peste pãmântul României.

Anticipând, mentionez cã trei sau patru ani mai târziu, câtiva din acesti apatici si desinteresati de soartea neamului lor, trecând pintr’o prodigioasã metamorfozã interioarã, au venit sã îngroase rândurile miscãrii legionare.

In ceeace priveste restul judetului Sibiu, auzisem ca ar fi existând într’adevãr câteva elemente legionare, si anume fii de tãrani, înscrisi ca studenti la Universitatea din Iasi. Acestia însã îsi petreceau tot timpul la studii, venind numai rar de tot in satul lor natal. Unul din acestia aflasem ca ar fi Ion Banea, originar din comuna Vurpãr. Numele lui nu-mi era necunoscut. Pe Ion Banea îl cunoscusem, ca sã zic asa, numai dela distantã, pe vremea când eram încã la liceu. Eu eram abia in clasa a IV-a, in anul in care el îsi fãcea bacalaureatul.

Dar întrebarea ce mi-o puneam, împreunã cu Aldea, era cum sã-l întâlnim pentruca sã-i cerem sfatul si in acelasi timp aprobarea pentru a ne putea apuca apoi, in mod «legal», de organizarea Legiunii in orasul si judetul nostru…?

Cam aceasta era situatia la ora in care soseam la Sibiu, dupã terminarea examenelor.

Deja a doua zi dupã sosire, m’am dus sã-l caut pe Aldea. Spre marea mea satisfactie l-am gãsit acasã. Nu plecase încã la Cluj. La rândul lui, Aldea mi-a comunicat un lucru îmbucurãtor: reusise sa convingã pe amicul V. T. -pe acea vreme controlor financiar, coleg de serviciu cu tatãl lui Aldea de a întra alãturi de noi, in lupta de care ne pregãteam. Personal aveam o foarte bunã pãrere despre acest nou camarad pe care ni-l câstigasem. Dealtminteri, la ora in care astern pe hârtie aceste rânduri, am marea satisfactie de a putea spune cã acest al treilea element întrat in grupul cu care am turnat temeliile Legiunii si Gãrzii de Fier la Sibiu, s’a mentinut pânã in zilele de fatã asa cum l-am cunoscut si apreciat, in pofida groaznicelor furtuni pe cari le-a înfruntat pe pãmântul patriei noastre crucificate de comunisti…

                                                       *  *  *

Aflând cã proximul congres studentesc se va tinea in orasul Sibiu, ne-am hotãrît ca sã folosim acest prilej pentru a lua contact cu Ion Banea, sau fie chiar si cu alt element de rãspundere din cadrul Legiunii, cu scopul de a obtine cuvenita aprobare pentru realizarea planului nostru. Intr’adevãr, congresul studentesc a avut loc in luna Decembrie 1931.

Studentul Ion Morosan -un bucovinean- a fost acela care ne-a ajutat sã intrãm in contact cu Comandantul Legionar Ion Banea.

Intrevederea a avut loc in cursul cinei oferite studentilor congresisti in restaurantul Hotelului «Impãratul Romanilor». Ion Banea, in costum national, -parcã îl vãd aevea, sedea la o masã situatã in fundul sãlii, pe dreapta. Când i-am fost prezentati de studentul Morosan, a strâns un moment pleoapele ca si când ar fi vrut sa spunã: par’cã vã cunosc -de unde vã cunosc? In clipa urmãtoare fata i s’a destins, luând o expresie prietenoasã

-Da, îmi aduc aminte… Eu eram in clasa a VIII-a, voi trebue cã atunci erati pe a IV-a sau a V-a, nu-i asa? La gimnastica erati, ca si mine, la aparate: sul, paralele, inele… Profesorul C. M. Ionescu -oare mai trãeste?- vroia sa facã artisti de circ din noi…

Ne-am tras fiecare câte un scaun si ne-am asezat la masa lui.

-Bine, leilor, dati-i drumul, despre ce e vorba?

Aldea mi-a fãcut un semn ca sã vorbesc eu. Nu m’am lãsat rugat de douã ori, începând imediat sã-i explic, in cuvinte scurte dar clare, ceeace mã ardea pe inimã.

Rãzimat de speteaza scaunului, cu degetele mâinilor vârîte in subtiorile bunditei lui moldovenesti, Ion Banea m’a ascultat cu toatã atentia, fãrã a mã întrerupe. La sfârsit, ochii i s’au luminat.

-Bravo, bãeti, asta îmi place sa aud. Vãd cã aveti stofã de români in voi. Ati înteles marea chemare… Vã felicit ! Dar un lucru sã stiti: hora in care v’ati hotãrît sa întrati, nu e pentru mirese, -e hora asprã in care numai suflete vânjoase pot intra. Dacã vreti sã luptati pentru faurirea României noi, pentru o Românie in care tot românul, mic sau mare, bogat ori sãrac, sã se simtâ la el acasã, trebue sa stiti cã vã asteaptã grele încercãri. Legiunea e înconjuratã de dusmani… De bucurii nu veti avea parte, decât in ziua marei biruinti… Aceste lucruri va trebui sã le spuneti, sã le explicati, fãrã înconjur, si prietenilor pe cari vreti sã-i aduceti sub steagul Legiunii…

In felul acesta ne-a vorbit aproape un sfert de orã. Apoi ne-a dat toate instructiunile de cari aveam nevoe pentru a ne putea duce la îndeplinire misiunea ce ne-o luasem asupra noastrã. Din servieta de piele neagrã ce-o avea la el a scos apoi câteva numere din «Pãmântul Strãmosesc» si o brosurã cu coperta de culoare portocalie, întitulatã «Portul National», dându-ni-le.

-Cititi-le cu luare aminte si dati-le apoi sã le citeascã si prietenii vostri. Eu o sã vã trimit regulat tot ce Legiunea va mai publica.

Si-a insemnat într’un carnetel adresa mea, la care ne-a promis cã ne va scrie, iar eu mi-am notat adresa lui, dela Iasi.

-Cu Dumnezeu înainte, bãeti ! Si tineti-vã bine. Pe drumul pe care ati pornit, sã nu vã lãsati împiedecati de nimeni si de nimic!…

                                                          *  *  *

In dupã masa aceea de iarnã, strada Avram Iancu era aproape pustie.

Inainte de a ajunge in dreptul Scoalei Primare de Stat -în fata cãreia hotãrîsem a ne intâlni cu totii la orele douã dupã masã- l-am zãrit pe Ion Aldea, sosind cu pas grãbit din celalt capãt al strãzii. Câteva clipe mai târziu, îsi face aparitia Alexandru Cornea, urmat la câtiva pasi de învãtãtorul Dumitru Nedelcu. Ne salutãm in tãcere. Aldea aruncã o privire spre ceasu-i de mânã:

-Mai lipsesc trei minute…

Dinspre Strada Gãrii sosesste acum si Ioan Mitea. Rãsuflu linistit, cãci ma temusem cã nu va putea veni. E functionar la Uzina Electricã, de unde foarte greu poate lipsi in timpul orelor de serviciu.

In turnul Bisericii Evanghelice din Piata Huet bate ora douã.

Insfârsit, apare si Viorel Tãnase. Ne salutã cu o clipire din ochi.

-Veniti dupã mine, ne spune cu voce scãzutã, dar pe rând. E mai bine sã nu intrãm cu totii deodatã…

Aldea ne atrage atentia cã mai lipseste unul. Tãnase. Il linisteste:

-Nu te ingriji, a sosit înaintea noastrã. Ne asteaptã in Strada Zidului.

Prin trecãtoarea ce leagã Strada Avram Iancu cu Strada Zidului, ajungem la poarta din dos a scoalei, pe care camaradul Tãnase o deschide cu o cheie de dimensiuni enorme. Unul câte unul ne strecurãm tãcuti in clãdirea Scoalei Primare, al cãrui director era pe acea vreme însusi tatãl lui Viorel, învãtãtorul Ion Tãnase, figurã arhicunoscutã in cercurile românesti din Sibiu.

Am urcat apai scãrile de serviciu, dar n’as mai putea spune la care etaj ne-am oprit. Mi-aduc însã aminte cã din ferestrele clasei pe care camaradul Viorel o alesese pentru memorabila sedintã ce urma s’o tinem, se putea privi spre Internatul Ursulinelor. Deasemeni se putea vedea o portiune din Strada Gãrii, pe care din cinci in cinci minute, urca sau cobora câte-un tramvaiu.

S’au scurs multi, foarte multi ani de atunci; totusi, o seamã de amãnunte mi-au rãmas adânc întipãrite’n memorie. Din geanta ce o adusesem cu mine, am scos dosarul cu coperte verzi in care pãstram tot ce putusem aduna pânã atunci cu privire la Legiunea Arhanghelul Mihail si Garda de Fier : câteva numere din «Pãmântul Strãmosesc», douã brosuri, diverse tãieturi din ziare, din anii 1930 si 1931 (referitoare la întrunirea legionarã din Cahul, la arestarea Cãpitanului si la dizolvarea Gãrzii de Fier din Ianuarie 1931, etc.) ; apoi textul câtorva cântece legionare. Tot in acest dosar se gãsea corespondenta ce-o avusesem pânã la acea datã cu dl. Banea.

Pe o coalã de hârtie albã, redactasem încã din ajun procesul verbal de înfiintare al cuibului nostru -cuibul «Avram Iancu» -, primul cuib legionar din Sibiu.

Am dat cuibului numele tribunului Avram Iancu, pentru a cinsti astfel memoria marelui iuptãtor ardelean si pentru cã am fost cu totii de acord cã asa cum el s’a ridicat, din dragoste pentru neamul lui obidit si persecutat, împotriva asupritorilor unguri, tot asa si noi ne adunam acum pentru a lupta, sub steagul ridicat de Corneliu Zelea Codreanu, pentru dreptatea neamului nostru românesc, cãlcatã in picioare de o ceatã de ciocoi si venetici. Personal, tinusem si dintr’un alt motiv ca acest prim cuib al nostru din Sibiu sã poarte numele craiului muntilor apuseni -motiv pe care insã nu l-am destãinuit in acele momente, ci l-am pãstrat in sufletul meu : stiam dela bunicul meu, descendent din pãrinti originari din regiunea Abrudului, cã eram inruditi, in linie colateralã, cu Avram Iancu. Dealtfel pãrea deosebit de semnificativã coincidenta cã sedinta de constituire a acestui cuib avea loc într’o clãdire din Strada Avram Iancu. Acest amãnunt noi l-am interpretat ca pe un semn bun, ca o încurajare si aprobare ce venea de undeva, dintr’o altã lume, neînteleasã si necuprinsã de mintea si simturile noastre.

Bineînteles, dupã atât amar de timp, nu-mi mai pot reaminti textul integral al acelui proces verbal in care a fost consemnat actul de temelie si’nceput al miscãrii legionare din orasul si judetul Sibiu. Cum insã anumite fragmente ale acestui document -am putea spune istoric pentru Sibiul legionar- îmi stãrue încã vii in minte, voiu încerca a le reproduce mai jos, chiar asa lacunare cum sunt, înlocuind cu puncte cuvintele uitate.

                                     «PROCES VERBAL»

Azi 23 Februarie 1932, orele 14, in orsul Sibiu, Str. Avram Iancu Nr…

«Subsemnatii români crestini din orsul Sibiu, însufletifi de dorinta de a lupta pentru înãltarea Neamului si înflorirea Patriei noastre românesti… am înfiintat cuibul „Avram Iancu” sub conducerea camaradului Nicu Iancu, secretar fiind… iar casier Ioan Mitea…»

Sedinta a fost scurtã. Dupã iscãlirea procesului verbal de toti cei prezenti (în numãr de sapte), m’am simtit dator, ca sef al cuibului, sã rostesc câteva cuvinte. Cum nu prea eram orator, am spus pur si simplu ceeace simteam nevoia de a spune într’un moment atât de important ca acesta. Stiu cã am insistat asupra camaraderiei: «De aci inainte, in orice împrejurãri, la bine si in momente grele, sã fim ca fratii. Un trup si-un suflet. Uniti si solidari in toate câte vom intreprinde… Lupta in care ne angajãm, va fi grea la început, cãci vom fi singuri, numai noi sapte, înconjurati de o lume neîntelegãtoare si dusmãnoasã. Aceastã lume însã va trebui s’o convingem de cauza dreaptã pentru care luptãm, aducându-o, încetul cu încetul de partea noastrã. Iar pe dusmanii si trãdãtorii de neam, cari ne duc tara la ruinã, trebue sã-i combatem si sa-i învingem». Ca încheiere, am citit cu voce tare ultima scrisoare primitã dela dl. Banea, din Iasi, si care termina astfel: «… Dar odatã ce ati pornit pe acest drum, nu mai existã nici oprire nici întoarcere. Legionarul nu cunoaste decât biruintã sau moarte».

In aceasta sedintã am luat o singurã hotãrîre, si anume fiecare din noi va sta de vorbã cu prietenii pe cari îi are, alegând dintre acestia pe cel mai bun, mai viteaz si mai cu dragoste de tarã. Acesta, dupãce va fi pregãtit sufleteste îndeajuns, va fi adus in cuib.

Dupãce am fixat data si locul sedintei urmãtoare, camaradul Mitea, casierul cuibului, a procedat la strângerea primelor cotizatii.

Senini la suflet si plini de încredere in viitorul spre care ne îndreptam, ne-am desptãrtit apoi cu salutul nostru: Trãiascã Legiunea!…

                                                            *  *  *

Dela Iasi, dl. Banea continua sã ne trimitã, când si cum putea, câte-o brosurã, câte-un ziar sau orice altã tipariturã cu conținut doctrinar sau propagandistic. Dar mai cu seamã îndemnuri si cuvinte de imbãrbãtare. Scrisorile lui Ion Banea aveau darul de a incãlzi inima cui le citea; simteam cum ne cresc aripile sufletului, cum, sub flacãra cuvintelor sale, ni se cãlea vointa de luptã si încrederea in biruinta Legiunii.

Mi-aduc aminte cã in anii de liceu am avut, pe rând, doi profesori de religie; unul, paremi-se, era doctor in teologie si filosofie. Trebue sã mãrturisesc cã niciunul dintre ei n’a reusit sã mã facã sã inteleg ce este credinta, cum si in ce fel un om poate deveni cu adevãrat credincios. A reusit însã Ion Banea. De fapt nu stiu dacã credinta mea ajunsese a fi cât un bob de mustar, – stiu doar cã pe acea vreme mã simteam in stare sã misc muntii din loc. Cel putin aceasta era sensatia pe care o trãiam. Inaintea oricãrei actiuni la care porneam, mã rugam întâiu lui Dumnezeu. N’as vrea sã fiu înteles gresit, lãsând impresia cã pânã aci as fi fost ateu. Doamne fereste! Dar nevoia profundã, as putea spune irezistibilã, de a cãuta ajutor si întãrire in rugaciune, n’o simtisem in acest fel mai inainte niciodatã. Iar acea asurare, acea seninãtate dãtatoare de nãdejdi, dupã un dialog intim cu Creatorul nostru, nu-mi amintesc s’o fi avut înainte vreodatã. Credeam in Dumnezeu, in bunãtatea si dreptatea lui supremã. Dar in acelasi timp îmi iubeam neamul din care ma nãscusem si sufeream din cauza stãrii de umilintã si mizerie in care se gãsea, din cauza nedreptãtilor pe cari nici dupã un deceniu dela înfãptuirea României Mari nu încetase sã le îndure -de astãdatã din partea propriilor lui conducãtori. Intuitiv, recunosteam in Corneliu Codreanu omul trimis de Dumnezeu a scoate neamul românesc din marasmul in care se gãsea astãzi, omul chemat a fãuri o Românie nouã, o tarã cu adevãrat româneascã, mândrã, cinstitã si puternicã. O tarã cum, de altminteri, orice român de bine o dorea. Ca ostas al lui, ca legionar, ma simteam dator si in acelasi timp mândru si fericit de a ajuta la înfãptuirea acestei opere mãrete, pentru care eram sigur cã într’o zi -mai apropiatã sau mai indepãrtatã- întreaga suflare româneascã îi va aduce cea mai adâncã recunostinta.

Aceastã credintã, aceste convingeri ce prinseserã adânci rãdãcini in sufletul si constiinta mea, am cãutat in mod necontenit sã le rãsãdesc in sufletul camnarazilor mei de cuib. Mare mi-a fost bucuria si satisfactia vãzând cum incoltea sãmânta aruncatã, dând rod mai vremelnic chiar decât nãdãjduisem. Avântul cu care acesti bãeti s’au pus pe treabã, destelenind ogorul Sibiului – pânã aci arid si refractar ideologiei nationaliste legionare – era de mai mare dragul ! Nu trecuse bine o lunã si cuibul nostru numãra zece membri.

Astfel nu e de mirat cã înainte de a se împlini douã luni dela înfiintarea cuibului «Avram Iancu», Sibiul legionar dispunea deja de 4 cuiburi, o Frãtie de Cruce si un cuib de surori legionare.

In afarã de cuibul-matcã, luaserã fiintã urmãtoarele cuiburi, formate din meseriasi si muncitori : cuibul «Vlad Tepes», având ca sef pe Chirilã Pavel; cuibul «Tudor Vladimirescu» -sef Luha Ion; cuibul «Mihai Viteazu»- sef Florea Aurel; Frãtia de Cruce «Martirii Credintei», formatã din studentii Academiei Teologice Andreene -sef Beleutã; in fine, cuibul de femei si fete «Ecaterina Teodoroiu» .

In interiorul judetului, cu exceptia satelor din imediata apropiere a orasului (Gusterita, Bungard, Mohu), încã nu apucasem sã pãtrundem. Nici n’am fi avut când si cum in scurtul rãstimp de douã luni.

Deasemeni, nu luasem încã niciun contact cu avocatul Corneliu Georgescu, unul dintre cei patru cu care Corneliu Codreanu întemeiase in 1927 Legiunea Arhanghelul Mihail, si care, dupã 8 ani de sbucium, persecutii si închisori, se stabilise in Miercurea Sibiului -în apropiere de Poiana, satul sãu natal- profesând avocatura. Urmasem sfatul d-lui Banea: «Pe Corneliu Georgescu ar fi mai bine sã nu-l tulburati deocamdatã. Abia a prins chiag in Miercurea. N’aveti grije, vine vremea in care va fi nevoie de dânsul si-atunci, sunt sigur, nu va întârzia niciun minut dela datorie…»

Ion Banea a avut dealtminteri perfectã dreptate. Câteva luni mai târziu, adicã in Iulie 1932, Legiunea intr’adevãr s’a vãzut nevoita a apela la prezenta sa in prima linie de luptã, iar Corneliu Georgescu a fost prezent la datorie.

Cam aceasta era situatia in luna Aprilie 1932, adicã douã luni dupã întemeierea primului cuib.

Dar in aceeasi lunã încã o echipã compusã din legionarii Dumitru Banea, Neculai Strugaru si Aurelian Teodorescu, venind din Moldova, apare pe neasteptate in Sibiu, bãtând la usa locuintei mele.

-Ne-a trimis dl. comandant Banea ca sã vã ajutãm la «destelenirean judetului!»…

A doua zi am pornit sã bãtãtorim satele. Dupã o serie de peripetii, suntem arestati de douã ori, iar cei trei camarazi pe cari ni-i trimesese Ion Banea ca sã ne ajute, sunt trimisi in judecatã, dupã Legea Micului Parchet. Apãrarea o face avocatul Bidian. Procesul -primul de acest fel la Sibiu- stârneste mare vâlvã. Dar Tribunalul nu poate stabili nicio vinã in sarcina inculpatilor. Cei trei legionari sunt achitati. Dupã proces insã, politia i-a trimis «la urmã».

In Iunie cade dela putere guvernul Iorga-Argetoianu, înlocuit fiind de un guvern national-tãrãnist, in frunte cu Alexandru Vaida Voevod. Se fixeazã ca datã pentru noile alegeri ziua de 17 Iulie. Soseste din Iasi Ion Banea: «Ce ziceti, leilor: intrãm sau nu întrãm in alegeri…?». Dupã o serie de consfãtuiri, Sibiul legionar se hotarãste a participa la alegerile generale.

Noi marsuri de propagandã prin judet. Bãtatorim pe jos sute de kilometri. Din judetul Târnava Mare vin sã ne ajute studentii legionari Eugen Bârsan si Alexandru Barani.

Insfârsit, soseste ziua alegerilor. Si-apoi numãrarea voturilor. Nu mai tin minte câte partide au depus liste la Sibiu. Stiu cã au fost multe. Dar spre mirarea multora, Garda de Fier ajunge a se clasa in al treilea loc, imediat dupã national-tãrãnisti si liberali.                                                     

                                                                                                                           Nicu IANCU

Sursa: http://www.miscarea.net/nicu-iancu-sub-steagul-lui-codreanu-amintiri.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.