Observator

Minerva Boitan, medicul si omul

Când îi mai şi aud pe diverşi chelioşi, cică formatori de opinie, declamând plini de emfază şi ipocrizie fel şi […]

Când îi mai şi aud pe diverşi chelioşi, cică formatori de opinie, declamând plini de emfază şi ipocrizie fel şi fel de “prinţipii, neicusorule”, zău că-mi vine “să-mi las baltă toate interesele”, vorba lui Topârceanu şi să mă disociez de branşa jurnaliştilor. Aceşti farisei şi idioţi profunzi, deci mai periculoşi decât imbecilii de suprafaţă, virusează telespectatorii care au răbdare să le ascult inepţiile cu noţiuni abstracte, cum ar fi “deontologia” sau “echidistanţa”, pe care ei înşişi, aceşti “apostoli imaculaţi” ai aşa-zisei prese libere – aiurea! – le calcă în picioare permanent.

Eu, ca jurnalist de investigaţie, nu sunt aşa “deontolog” ca “fătucile şi guguştiucii”, cum bine i-a numit Ion Cristoiu pe scribălăii aceştia lipsiţi de cultură şi moralitate, dar buni de strigat lozinci mobilizatoare, mai ceva decât colhoznicii de pe vremuri. Automat nu sunt nici echidistant, dar sunt în primul rând om! Şi, pentru că sunt om, nutresc sentimente de afecţiune sau aversiune faţă de diverse persoane pe care le cunosc sau posed informaţii despre activitatea acestora. Aceste sentimente sunt valabile şi pentru candidaţii la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, mai ales că pe majoritatea îi cunosc personal. Este adevărat că cei pe care-i simpatizez sunt mult mai puţini, faţă de cei pe care-i detest, deoarece ştiu foarte bine, despre cei din urmă, cât sunt de făţarnici, oportunişti şi lipsiţi de caracter. Trebuie să fac o remarcă aici: pentru mine nu este important partidul pe listele căruia candidează persoanele, ci caracterul uman al acestora, fiindcă printre majoritatea lichelelor din lumea pestriţă a politicienilor există şi personalităţi de excepţie, oameni în sensul adevărat al cuvântului! Un astfel de om este doctoriţa Minerva Boitan, directoarea Spitalului Judeţean Sibiu, care candidează pentru Senatul României.

   Nu doresc să fiu confundat cu acei pseudo-ziarişti şi “deontologi”, care au ridicat osanale în campaniile trecute unor candidaţi, iar după aceea au profitat de reuşita acestora pentru a obţine diverse sinecuri. Doi dintre aceştia, pe care-i cunosc personal, au susţinut  –  contra cost! – două doamne, devenite deputate, iar după reuşită unul a devenit conţopist pe la un mărunt minister, pe spezele celei pe care o tapase de bani în campania electorală, iar celălalt a ajuns în biroul parlamentar condus de aceea pe care o slăvise prin

fiţuica la care lucra. Pe mine nu mă interesează nici banii şi nici posibile viitoare funcţii de frecător de mentă pe banii statului! Singura satisfacţie ar putea să fie dată de accesul omului potivit la locul potrivit. Poate aşa să am şi eu posibilitatea să mă simt reprezentat, ca sibian şi cetăţean, în forul legislativ al României!

  Să nu vă aşteptaţi să vă plictisesc, în continuare, cu realizările profesionale ale doamnei Minerva Boitan  sau cu activitatea sa pe linie de învăţământ. Nu pentru că nu ar fi de povestit, dar presupun că aceste date se vor regăsi în materialele electorale de care se ocupă echipa candidatei şi – mai este

ceva! – nu prea ştiu să compun ode de slavă, deoarece prin natura meseriei mele eu scriu despre corupţie, abuzuri,infractori, rebuturi umane, indivizi fără scrupule, despre lăcomia acestora, datorită căreia suferim noi, oamenii de rând ai acestei ţări. Am să mă rezum la a vă înfăţişa o întîmplare recentă şi reală, în care am fost implicat atât eu, cât şi medicul Minerva Boitan.

   La începutul lunii august eram în concediu, pe plaja din Eforie Nord, când m-a sunat Tibi, un prieten aflat într-o situaţie disperată. Acesta se afla la Bucureşti, cu soţia, care trebuia operată urgent de un neurochirurg şi avea nevoie de un medicament care nu se găsea la spital şi nici în farmacii. Am apelat şi eu la un alt ziarist, tot de investigaţii, şi prieten în acelaşi timp, Silviu Alupei, care i-a dat tot concursul pentru obţinerea doctoriei necesare. Revenit la Sibiu, i-am vizitat pe prietenii mei, dar, din păcate, nu acasă, ci la Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean, unde Tibi a fost nevoit să-şi interneze soţia datorită intervenţiei chirurgicale de la Bucureşti, care nu a fost deloc un succes. Disperarea prietenului meu se amplificase direct proporţional cu evoluţia regresivă postoperatorie, iar soţia sa se afla într-o stare critică. Am apelat la singura persoană pe care o cunoşteam,  încă de pe vreme când conducea Direcţia Sanitară, doctoriţa Boitan, aceasta fiind şi directoarea spitalului. Ce m-a impresionat, determinându-mă să şi relatez această întâmplare, a fost rapiditatea cu care doamna doctor a luat decizia de a-l suna personal pe directorul Clinicii de Neurochirurgie din Cluj, renumitul neurochirurg, Ştefan Florian. Acesta, la rândul său, a dat dovadă de promptitudine şi a spus că aşteaptă radiografiile pacientei pentru a doua zi, ca să hotărască ce este de făcut. A doua zi l-am dus pe Tibi, cu maşina mea, la Cluj, unde profesorul Florian a decis o nouă intervenţie chirurgicală. Iată că au trecut două luni de la operaţia respectivă şi Adriana, soţia lui Tibi, se află în faza de recuperare, mergând spre însănătoşire, după o operaţie reuşită de această dată. Marele merit aparţine celui care a operat-o, profesorului doctor Florian şi presupun că recunoştinţa prietenilor mei se îndreaptă spre domnia sa. Dar eu, care mi-am adus umilul aport, măcar în calitate de şofer, nu pot să uit implicarea necondiţionată a doctoriţei Minerva Boitan, care nu avea niciun fel de obligaţie faţă de mine, tocmai pentru că, aşa cum am spus, eu prin scrisul meu nu laud pe nimeni, ci dimpotrivă…Fiind vorba de viaţa unui om, am putut vedea pe viu ce înseamnă devotament pentru profesia de medic şi ce mult înseamnă inocularea încrederii faţă de oamenii îmbrăcaţi în alb şi optimismul pe care ţi-l poate insufla o persoană prin eficienţă, dar şi câteva îndemnuri încurajatoare. Cât de mult poate schimba starea de spirit a unui bolnav, dar şi a aparţinătorilor, doar câteva vorbe spuse din suflet şi fără falsitate. Cred că încurajarea şi solidaritatea în faţa bolii, pe care pacientul o simte din partea medicului, face mai mult decât orice leac universal valabil sau panaceu, cum îl numeau alchimiştii Evului Mediu.

   Ştiu că prezenţa la vot va fi scăzută, datorită tot a „deontologilor” din presa de doi bani, care duc de ani de zile o campanie de discreditare a politicienilor români, dirijată foarte subtil din exterior, ca să iasă cine trebuie, din perspectiva celor care „trag sforile”. La fel, ştiu că, prin această campanie de denigrare, s-a reuşit inducerea unei stări de lehamite în rândul populaţiei. Dar eu nu v-am vorbit despre un politician, ci despre un om, despre un medic, ori sănătatea noastră nu are culoare politică! Sunt convins că dacă noi, sibienii, o să o avem pe doctoriţa Minerva Boitan în Senatul României, va avea cine să vegheze ca legile viitoare, în domeniul sănătăţii, să fie în beneficiul nostru, al copiilor noştri şi al nepoţilor. Aici mă refer la noi, oamenii de rând, cei care nu ne permitem operaţii în Austria sau Franţa, dar care avem încredere, în continuare, în medicina românească!  

Marius Albin MARINESCU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*