Editorial

Masina de propaganda (III)

    „Arhitecţii” mondiali, în proiectele lor de globalizare, au schimbat doar mijloacele, scopul final – un pupitru unic de comandă...
    „Arhitecţii” mondiali, în proiectele lor de globalizare, au schimbat doar mijloacele, scopul final – un pupitru unic de comandă – rămânând ace­laşi. Unealta „comunistă”, de­ve­nită brusc ineficientă, a fost înlocuită cu alta, mult mai abstractă, numită „de­mo­cra­ţie”. Ceauşescu încă mai trăia şi conducea Ro­mâ­nia, când în „laboratoarele” Occidentului se coceau planurile privind Noua Ordine Mondială şi îm­părţirea în zone de influenţă a ţărilor din blocul comunist. La 16 iulie 1990 s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate bal­neară din peninsula Crimeea, cancelarul R.F.G.-ului, Hel­muth Kohl şi preşedintele U.R.S.S.-ului, Mihail Gor­ba­ciov. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea Ger­maniei. Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în lu­na septembrie, când s-au sta­bilit sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani. Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dez­membrarea acesteia. Demn de remarcat este faptul că după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele apa­rent optime şi pentru reu­nificarea României cu re­publica Moldova şi revenirea la ceea ce a fost odată Ro­mânia Mare. Mai mult, după fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să se rupă în două. Transilvania a intrat, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Ger­ma­niei, redevenită principala pu­tere din Europa. Astfel nem­­ţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu au încetat nici un moment să revendice Ar­dealul. Era plata pentru lo­ialitatea dovedită de-a lungul istoriei, când cele două state au fost  aliate în toate răz­boa­iele. Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului co­munist european, Ungaria a fost prima ţară care şi-a des­chis frontiera cu Austria pen­tru a facilita exodul cetă­ţenilor din R.D.G. spre Ger­mania Federală. Primii aşa-zişi „oameni de afaceri ger­mani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-ger­mană) sosiţi în România ime­diat după evenimentele din de­cembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Euro­peană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova ră­mâneau pe dinafară.
    În conjunctura prezentată mai sus a fost creat „modelul Iohannis” dintr-un „no name”, care ulterior a devenit „brand” de succes, datorită ampli­ficării la maximum a imaginii acestuia printr-o presă docilă şi slugarnică. Prin acest „cal troian”, votat în proporţie de aproape 90% – fenomen care sfidează orice studiu socio­logic – chiar de românii naivi şi uşor de „intoxicat” şi ma­nipulat, planul de realizare a unui „cap de pod” german în inima României a reuşit, Sibiul rămânând oraş ro­mâ­nesc doar formal şi scriptic. De ce a fost ales tocmai Iohannis, deşi serviciile se­crete germane îi cunoşteau „bubele din cap”, adică tra­ficul internaţional de copii în care a fost implicat şi cola­borarea cu Securitatea? În primul rând pentru aspectul fizic, relativ agreabil şi im­pu­nător, iar în subsidiar datorită bazei de selecţie extrem de redusă datorită emigrării în masă a etnicilor germani din România, aici rămânând mai mult bătrânii şi cei care au avut „misiunea” să rămână, ca în cazul lui Iohannis.
Dacă la început ma­ni­pularea sibienilor a fost doar prin intermediul „oamenilor de afaceri germani” şi a F.D.G.R.-ului, o asociaţie et­nică similară cu Grupul Etnic German din Al Doilea Război Mondial (Coloana aV-a), si­mul­tan cu depunerea primei candidaturi a lui Klaus Io­ha­nnis, în anul 2000, la Sibiu a apărut un aşa-zis G.T.Z., o or­ganizaţie bizară, care deşi se declară neguvernamentală, re­cu­noaşte că este finanţată de Ministerul de Interne german! Noii veniţi erau adevăraţi pro­fesionişti în arta mani­pulării, iar activitatea lor pe meleaguri româneşti nu a vizat decât două direcţii: 1) consolidarea poziţiei proaspătului primar pe plan politic şi fabricarea unei imagini excelente a acestuia; 2) retrocedarea imo­bilelor din centrul istoric al Sibiului în favoarea unor cetăţeni germani (proprietari impostori sau falşi succesori) şi în detrimentul românilor care locuiau în ele. Sub pre­textul renovării porţilor din lemn ale clădirilor (!!!) G.T.Z.-ul a întocmit chiar un istoric al tuturor imobilelor situate în centrul istoric, care includea numele foştilor pro­prietari din perioada inter­be­lică. Probabil realizaţi că după aceea, nu a fost greu să gă­sească cetăţeni germani cu nume similare pentru a reven­dica acele lociunţe! Până şi de­viza acestui O.N.G. (!?) german: „Să facem din tre­cutul Sibiului viitor!”, poate fi interpretată ca o ameninţare fătişă la adresa românilor şi a integrităţii naţionale.
    Pentru a fi siguri de pe­renitatea omului prin care-şi puteau atinge scopurile, recte Klaus Werner Iohannis, statul german a scos la înaintare şi politicienii săi. Astfel, „ma­şina de propagandă” s-a tran­s­format din umilul „Trabant”, de la începutul anilor ’90, în luxosul B.M.W. de azi! Atât la alegerile locale din anul 2000, când candidatul sas a ieşit primar mai scremut, din al doilea tur, cât şi la cele din 2004, cu succesul uluitor de aproape 90% în rândul elec­toratului român, Sibiul a fost vizitat, cu o săptămână înainte de prezentarea populaţiei la urne, de ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily. Cre­deţi că întâmplător, sau a fost doar o coincidenţă? Noi, nu! Acelaşi Otto Schily (de­venit şi cetăţean de onoare al Sibiului  – pentru ce „merite”, oare?), deşi nu mai este mi­nistru, i-a premiat săp­tămâna trecută, în ziua de 11.12.2007, pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său, actualul ministru de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane (!!!) pentru anul 2007. Acelaşi Iohannis a fost decorat, imediat după câşti­garea alegerilor din 2004, de către vicepreşedintele parla­men­tului german, Susanne Kastner, aceasta fiind mai mult la Sibiu, cu un rol activ propagandistic în acel an electoral, decât în parlamentul german, de unde primea salariul!
    Chiar şi preluarea, în acest an, de către oraşul Sibiu a titlului onorific de „capitală culturală europeană” a fost speculată propagandistic în favoarea lui Iohannis, deşi meritul pentru alegerea Si­biului a aparţinut ex-minis­tru­lui Ion Caramitru.
Trebuie să-i menţionăm, ca parte integrantă a maşinii de propagandă, şi pe acei in­divizi, 2-3 din Romînia şi unul din Germania, care plasează permanent mesaje propagan­distice în favoarea primarului sibian pe forumurile de dis­cuţii ale site-urilor sibiene sau naţionale, în paralel cu înde­mnuri la separatism regional şi autonomie pentru Ardeal. Deşi, aparent, aceşti „răs­pândaci” par a avea un rol mi­nor, fiind doar nişte „rotiţe minuscule” în angrenajul pro­pagandistic, nu este chiar aşa, dacă ne gândim că internetul a devenit un mijloc de ma­ni­pulare mai eficient chiar decât televiziunea. Aceşti agenţi de influenţă care ne intră în case prin intermediul calcula­to­rului au început să vehiculeze, preventiv, ideea că Iohannis va fi atacat, dacă se va demara cercetarea penală în dosarele de la D.N.A., din motive politice. Deocamdată,  prima­rul este liniştit, deoarece ştie că are spatele asigurat de preşedintele Băsescu, care îi asigură protecţie conform or­dinelor primite din Germania.
    Am prezentat mai mult derularea cronologică a eve­nimentelor, iar comentariile au fost destul de puţine, toc­mai pentru ca sibienii să poată judeca cu propriile minţi şi să nu devină victime permanente ale diabolicului mecanism nu­mit de noi „maşina de pro­pagandă”!
 „Justiţiarul sibian”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>