Investigatii

Martin Muller, alias Herr „Sobis”, agent de influenta sau „doar” sarlatan?

În anul 2004, mai precis la alegerile locale din acel an, firma „Sobis” a domnului Müller a anticipat cu atâta […]

mullerÎn anul 2004, mai precis la alegerile locale din acel an, firma „Sobis” a domnului Müller a anticipat cu atâta precizie procentul de 88% cu care avea să câştige alegerile Iohannis, încât Susanne Kastner, vicepreşedintele Bundestagului şi agent electoral pentru Iohannis în perioada aceea, venise pregătită de acasă pentru a-l decora pe Führerul sibian din partea Parlamentului german pentru victoria strălucitoare cu o medalie la fel de strălucitoare.

Manipulare specifică serviciilor secrete

{mosimage}Anul acesta prognozele firmei acestui domn cu dublă cetăţenie nu au mai fost aşa precise, ci chiar au fost departe de adevăr, deturnînd aprioric rezultatele reale, bineânţeles că în favoarea prietenului său Klaus Iohannis şi a formaţiunii etncie reprezentate de acesta, derutând astfel electoratul, cu consecinţe în intenţia de vot a populaţiei. Prin rezultatele pronosticate, firma „Sobis” a determinat, indirect, numărul scăzut  de alegători sibieni care s-au prezentat la urne, nemulţumiţii de administraţia Iohannis-F.D.G.R. fiind determinaţi să rămână acasă. Sondajul publicat în data de 26 mai 2008 – cu patru zile înaintea alegerilor! – a fost scos din burta bine hrănită, cu produse alimentare ecologice, a domnului Martin Müller şi a fost publicat pe una din paginile publicitare ale ziarului „Tribuna”, aflat în proprietatea lui Ilie Carabulea, magnatul sibian cu care Iohannis face afaceri pe bani publici. O sursă din interiorul ziarului, care a publicat „făcătura”, ne-a comunicat până şi preţul cu care a fost plătită apariţia sondajului elaborat cu scopul clar de a intoxica electoratul şi a-i influenţa intenţia de vot. Arginţii daţi acestui trust de presă, pe post de Iuda autohton, au fost în număr de 5.000 de euro, iar plata a fost pentru o apariţie publicitară, acest sondaj trucat nefiind comandat de vreo formaţiune politică sau de către mass-media. Singurul interesat a fost Martin Müller şi F.D.G.R.-ul, în frunte cu prietenul său Klaus Iohannis, ale căror interese le reprezintă clar firma „Sobis”, deşi patronul face parte, oficial, din Partidul Ecologist Român – asta aşa, la derută! – tot aşa cum a fost publicat şi aşa-zisul sondaj, exact cu scopul de a deruta electoratul sibian!

Plăsmuirea aceasta,denumită  total deplasat „sondaj de opinie”, sfidează toate normele sociologice impuse de o astfel de operaţiune cu scop informativ. Astfel, compania „Trenkwalder Sobis” a efectuat un sondaj „pe un eşantion reprezentativ de 640 de persoane cu drept de vot”. Asta o spun ei! Şi tot ei afirmă că „studiul are o marjă de eroare de 3,8%”. Câtă neruşinare!!! Un sondaj de opinie real şi corect trebuia să fie realizat pe un segment de populaţie de minimum 1.200 de persoane, mai ales în situaţia unui oraş de categorie mijlocie, aşa cum este Sibiul, având 144.287 de cetăţeni cu drept de vot. Dar, pentru ca ticăloşia şi inducerea în eroare prin difuzarea de informaţii false să fie totale, tot firma insidioasă comunică: „Nu sunt încă hotărâţi, nu merg la vot sau au refuzat să răspundă la întrebare 38,7%.” Propziţia aceasta „pune capac” tupeului impardonabil al acestei firme austriece condusă de un sas cu cetăţenie dublă, germană şi română. Dacă numărul nehotărâţilor, al nonrepondenţilor şi al celor care nu se prezintă la vot depăşeşte marja de 10% din totalul intervievaţilor, automat sondajul trebuie declarat nul! Ori, aici, cei care practic nu au participat la sondaj se apropie de 40%!!! Faptul că Martin Müller a avut obrăznicia de a prezenta un sondaj de opinie considerat invalid, deoarece nu se încadrează în parametrii sociologici de referinţă, iar acesta a avut ca scop dezinformarea şi manipularea populaţie, ne dă dreptul să-l numim şarlatan. Conform DEX: „ŞARLATÁN, şarlatani, s.m. Persoană necinstită care profită de naivitatea sau de buna-credinţă a cuiva; înşelător, impostor, farsor; escroc. – Din fr. charlatan.”

Acesta eşti dumneata, domnule Müller, tocmai ţi-am făcut demonstraţia în textul de mai sus! În situaţia în care argumentele nu vi se par suficiente, atunci să vedem şi parte din prognozele din “sondaj”, comparate cu rezultatele alegerilor din 1 iunie 2008 şi să vedem dacă se încadrează în marja de eroare de 3,8% anunţată de autorii mistificării.  Deci, Klaus Iohannis pentru primar: prognozat –  90,5%, iar rezultat în urma votului – 83,26%, diferenţă peste 7 procente! Alt exemplu, P.N.L., partid care a anunţat că-l susţine pe Iohannis: prognozat pentru Consiliul Local Sibiu – 11,5%, votat – 6,91% şi aşa mai departe…Dacă o firmă multinaţională ar fi publicat un astfel de sondaj fals şi tendenţios în Germania, pentru a manipula electoratul, suntem convinşi că imediat după alegeri compania implicată ar fi fost expulzată fără întârziere. Motive s-ar fi găsit suficiente.

 Şarlatan şi în activităţile comerciale

Departe de corectitudinea germană, cea invocată de români atunci când au votat la grămadă cu Forumul Democrat al Germanilor din România (F.D.G.R.), Martin Müller nu se rezumă doar la manipularea unei populaţii, parţial buimacă sau ignorantă, ci fentează din greu legile statului român, aşa cum în mod sigur nu şi-ar permite în Germania sau Austria. Astfel, în anul 2005 a început să construiască la păstrăvăria Albota, fără a dispune de autorizaţie de construire. Un român, dacă vrea să facă o modificare cât de mică în arhitectura propriului imobil, este obligat să obţină autorizaţia de construire, dar Müller poate să construiască fără aprobare legală, că el este sas şi prieten cu Iohannis, favoritul său în sondajele măsluite!

În anul 2004 firma “Sobis” încheie un contract cu Direcţia Judeţeană pentru Tineret (D.J.T.) Sibiu pentru administrarea taberelor şcolare de la Cisnădioara şi Şanta. Directorul care a preluat în octombrie 2005 D.J.T., domnul Claudiu Spânu a constatat că acel contract a fost încheiat fără a avea acoperire juridică şi, în plus, clauzele stipulate dezavantajează instituţia preluată de dânsul. Contractul contestat, intitulat “de colaborare”, nu putea să aibă forma aceasta, ci , eventual, se impunea să fie încheiat ca un contract de concesionare sau închiriere pe o perioadă determinată, fiind vorba despre spaţii ale statului român, dar el trebuia să fie precedat de o licitaţie publică. Deci legile au fost eludate de către semnatarii contractului, fostul director al D.J.T., Ştefan Firu şi “sasul corect” Martin Müller.

Pentru tabăra de la Cisnădioara justiţia s-a pronunţat în iunie 2007, dând câştig de cauză Direcţiei Judeţene pentru Tineret Sibiu. Litigiul privitor la Şanta se află pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, acolo firma “Sobis” invocând dreptul de retenţie pentru investiţii, deoarece trei cabane au fost demolate şi reconstruite. Dar şi aici cheltuielile sunt supraestimate.

Tot supraestimate şi de-a dreptul prohibitive sunt preţurile practicate la cazarea şi restaurantul de la păstrăvăria Albota. O apă “Albota”, cică plată, la 0,5 l costă 3 lei, deci peste un dolar! Aşa-zisa apă plată este un pishwasser de la robinet, care mai mult ca sigur nu este omologată, din moment ce nu se distribuie în magazine, ea putând fi găsită doar la complexul turistic Albota. Cert este că apa nu este extrasă dintr-un tunel special de aducţiune sau din puţuri forate în munte, deoarece nu există acte ofciale încheiate cu Primăria Arpaşu de Jos, care să ateste o exploatare de felul acesta a izvoarelor naturale. O noapte de cazare costă 220-250 lei/noapte, iar un kilogram de păstrăv pescuit sub ochii tăi este 22 de lei şi 25 dacă-l doreşti eviscerat. Comparativ, în Sibiu, la magazinul “Trident”, păstrăvul viu se vinde cu 15 lei!

Nu contestă nimeni investiţia lui Müller de la Albota. Complexul turistic arată bine şi se vede curăţenia şi ordinea specifice nemţilor. De asemenea, se observă că au fost puse la bătaie fonduri financiare mari, dotările fiind excepţionale, dar totuşi nu sunt justificate preţurile, repetăm, prohibitive, care au darul de a îndepărta clienţii. O fi şeful sas, dar se vede că a păstrat mentalitatea balcanică şi vrea să-şi scoată investiţia cât mai rapid, fără a realiza că prin preţuri mari şi clienţi puţini câştigă mai puţin, decât dacă ar avea preţuri rezonabile şi clienţi mulţi. Dar politica de marketing a firmei este treaba patronului şi  piaţa este liberă, fiecare practică preţurile pe care le crede de cuviinţă.

Departamentul de Investigaţii Justiţiarul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*