Ancheta

La Sura Mare, chiar si primarul e „mai mare” decat Dumnezeu

Spunem că „avea”, deoarece primarul Nicolae Avram a reuşit să o scutească de „povara” acestei griji. În data de 20 […]

Spunem că „avea”, deoarece primarul Nicolae Avram a reuşit să o scutească de „povara” acestei griji. În data de 20 iunie 2001, potrivit unei încheieri 6756 CF şi a Titlului de proprietate nr 2026/56 se intabulează dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 86 424 m2, înscrisă în CF 201 şi 208, în vederea aplicării L18/91 în favoarea Statului Român (facsimil 1).

Deci, şi suprafaţa de 28 345m2 , înscrisă în CF 201, top 1049 şi 1050 din proprietatea Bisericii Ortodoxe este confiscată de către reprezentanta Statului Român, Primăria Şura Mare prin „alesul” Avram Nicolae. Apoi, pe baza unei schiţe de dezmembrare, se realizează un singur corp funciar 3085, nr. top 1049 şi, pentru a i se pierde urma, dezmembrează şi acest corp funciar 3085, în trei corpuri funciare cu următoarele numere top: 1049/1, cu o suprafaţă de 46424 m2 (atenţie: de suprafaţa aceasta de teren nu se mai ştie nimic, de poţi spune că a înghiţit-o… pământul!);1049/2, cu o suprafaţă de 39 000 m2 şi 1049/3, cu o suprafaţă de 1000 m2. Cu această ocazie se deschide o nouă foaie de avere 3086, top 1049/2 şi 1049/3, cu o suprafaţă totală de 40 000 m2 de teren. Pe partea a II-a B, Foaie de proprietate, apar următoarele: În aceeaşi zi de 20 iunie 2001, cu încheierea 6756, pe baza aceluiaşi Titlu de proprietate 2026/56, se intabulează dreptul de proprietate asupra suprafeţelor aduse din CF 3085 Şura Mare cu drept de restituire în baza L18/91 a suprafeţei de 40 000 m2 în favoarea lui Gierlich Maria. Cu generozitatea-i cunoscută Gierlich Maria donează această suprafaţă primarului Avram Nicolae( prin actul de donaţie cu nr. 2898 din 1998 !!!). Este evident că la data actului de donaţie Gierlich Maria nu avea în proprietate terenuri, dar reconstituirea dreptului de proprietate era un fleac pentru primarul Nicolae, care se simte „ca în sânul lui Avram”, de când localnicii i-au încredinţat, prin votul lor, puteri discreţionare, el fiind singurul care mânuieşte „pâinea şi cuţitul” în comuna aflată la doi paşi de reşedinţa judeţuli în această situaţie şi, unde mai pui, că beneficiarul restituirii terenului devenise chiar el, „tătucul” şurenilor! Astfel, tot la 20 iunie 2001, proprietarul suprafeţei restituite d-nei Gierlich Maria, devine Avram Nicolae, cu o suprafaţă de 1000 m2, iar parhohia Dealul Ocnei beneficiază de 39000 m2 (facsimil 2).

Este interesant de ştiut, cine a înşfăcat şi diferenţa de 46 424m2 de teren şi ce a făcut cu el!!! Nicolae Avram, cel căruia nici de Dumnezeu nu-i este frică, pentru că ruşine nu a avut niciodată, când a mirosit că ar putea face un ban grămadă prin vânzarea – la kilogram! – a pământului cu pricina, a mai făcut o manevră cu iz penal. După aproape patru ani (atunci când firma „Todini” cumpăra pământ, în vrac, pe bani grei, pentru lucrările de la centura ocolitoare a Sibiului), conform încheierii 17852 CF, se îndreaptă – chipurile! – o „eroare materială”…Adică, Nicolae Avram ar avea de fapt 39 000 m2 şi Parohia Dealul Ocnei doar 1.000 m2 ?! Ca la „alba-neagra” , cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, din partea privitorilor-victime, prestidigitatorul Avram a întors, pentru el, capacul cu „ăsta are”, iar, pentru proprietarul de drept, a rămas doar cel cu „ăsta n-are”. Deci, dom’ primare a făcut rocada, trăgându-şi „partea leului”, în detrimentul Bisericii Ortodoxe, dar şi al legilor Statului Român, pe care nea Lae îl reprezintă la Şura Mare! În loc să vândă Parohia Dealul Ocnei pământ firmei Todini, a vândut primarul.

Acum, ne întrebăm retoric, dacă acest ins nu s-ar teme, în viitor, să circule pe sau sub pasajul centurii ocolitoare, la gândul că pământul bisericii a fost vândut de chiar „robul lui Dumnezeu, Nicolae Avram”, dar nu în beneficiul comunităţii, ci în favoarea propriului interes, deşi comunitatea are atâtea nevoi şi nevoiaşi? Unii dintre aceştia nevoiaşi cred în Justiţia lui Dumnezeu şi aşteaptă momentul când hoţul va simţi greutatea acelui pământ furat pe propriul piept! Dan FLORESCU 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*