Suntem cu ochii pe voi!

KLAUS WERNER IOHANNIS – GROPARUL COMITETULUI „SIBIU 2000”

Pentru cetăţenii naivi şi creduli, care i-au dat votul lor timp de  două mandate succesive, Iohannis este omul providenţial care […]

Pentru cetăţenii naivi şi creduli, care i-au dat votul lor timp de  două mandate succesive, Iohannis este omul providenţial care a schimbat Sibiul în bine şi fără de care…nu se mai poate.Iată însă, care este adevărul despre cei care au plănuit şi au determinat evoluţia Sibiul începând din anul 1999, când Iohannis era doar  inspector şcolar, el fiind doar beneficiarul ideilor, strategiilor de dezvolatare şi subventiilor bugetare prevazute a fi alocate  Sibiului încă din 1999.

În anul de graţie 1999, luna ianuarie, ziua 28, Guvernul României, condus de premierul Radu Vasile, a aprobat Ordonanţa numărul 5 (publicată în Monitorul Oficial nr. 36/29 ianuarie 1999) privind declararea municipiului Sibiu şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes naţional. Actul normativ a avut o importanţă vitală pentru revigorarea Sibiului, la art.1 fiind declarate „obiectiv de interes naţional municipiul Sibiu şi zona delimitată potrivit anexei 1 (a O.G. în cauză) petru lucrările de restaurare, consolidare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice, respectiv pentru lucrările publice de reabilitare a construcţiilor, echipamentelor şi infrastructurii.”

Probabil că atunci , cineva de-acolo de sus şi-a îndreptat ochii spre noi, sibienii, pentru că la art.2 al aceleiaşi ordonanţe, s-a decretat constituirea Comitetului “Sibiu 2000” format din reprezentanţi ai importantelor ministere şi autorităţi naţionale ale culturii, transporturilor, lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, turismului, administraţiei publice locale şi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale.Comitetul “Sibiu 2000” avea atribuţiile de  coordonare a lucrărilor prevăzute anterior şi  de a propune Guvernului măsurile prin care să fie aplicată strategia de dezvoltare a municipiului Sibiu şi a zonei înconjurătoare.

În continuare, pentru informarea corectă a cititorilor noştri, inserăm art.2 alin.3 din OG nr.5/1999 care detaliază obiectivele şi lucrările pe termen scurt, şi lung:

(3) Comitetul “Sibiu 2000” va stabili şi va urmări în unităţile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa nr. 2 îndeplinirea obiectivelor pe termen scurt, respectiv va elabora strategia de realizare a lucrărilor pe termen lung, având în vedere, cu precădere:

a) reabilitarea construcţiilor, echipamentelor şi infrastructurii, precum: dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Sibiu, modernizarea DN1, construirea şoselei de centură a municipiului Sibiu, rectificarea şi modernizarea căilor de rulare a căilor ferate, asfaltarea căilor de acces în zonele turistice, repararea drumului turistic “Transfăgărăşan”, refacerea reţelei de apă, canal, gaz, curent electric, telefonie în întregul centru istoric al Sibiului, realizarea unui sistem de drenaje care să protejeze imobilele şi centurile de fortificaţii din rezervaţia de arhitectură medievală Sibiu, asfaltarea şi modernizarea străzilor interioare din pământ aflate în zona centrală a municipiului Sibiu;

b) reabilitarea obiectivelor turistice din zonă;

c) restaurarea şi introducerea în circuitul turistic a unor clădiri monument istoric;

d) crearea condiţiilor necesare repopulării şi reabilitării zonelor rurale părăsite care dispun de un patrimoniu cultural bogat şi de potenţial agroturistic.

Guvernul din 1999 a prevăzut în Ordonanta nr.5 şi sursele de finanţare ale acestor obiective şi lucrări, după cum urmează:

Art. 3. – Pentru finanţarea lucrărilor prevăzute la art. 1 se vor utiliza:

a) sume alocate cu această destinaţie de la bugetul de stat şi de la bugetele judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale, după caz;

b) sume alocate din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională, Fondul special pentru promovarea şi dezvoltarea turismului, precum şi din alte fonduri constituite potrivit legii;

c) sume alocate de organisme internaţionale, precum şi de organizaţii neguvernamentale;

d) sponsorizări, donaţii şi alte liberalităţi, potrivit legii;

e) alte surse, potrivit legii.

Alături de Premierul Radu Vasile au semnat ordonanţa nume politice binecunoscute: Ion Caramitru- ministrul culturii, Traian Băsescu – pe atunci minstrul transporturilor, Laszlo Borbely secretar de stat la Ministerul lucrărilor publice, Sorin Frunzăverde-preşedintele Autorităţii naţionale pentru turism.

În anul 2001, la 20 aprilie, Parlamentul României  a adoptat  Legea nr.203(publicată în Monitorul Oficial nr. 212/26 apr. 2001) care aprobă, fără modificări şi completări semnificative, O.G.nr.5/1999. Klaus Werner Iohannis era deja primar al Sibiului. De atunci, Comitetul “Sibiu 2000” a dispărut…fără urmă. Tot ce s-a iniţiat şi realizat potrivit prevederilor OG nr.5/1999 i se  atribuie lui Iohannis, care culege laurii fără pic de jenă, împreună cu formaţiunea care l-a propulsat – FDGR.

Dan FLORESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*