Dosar Justitiarul

Klaus si Carmen Iohannis, traficanti de copii

În data de 22 octombrie 2009 am a prezentat, în cadrul emisiunii „Naşul” de pe postul B1 Tv, o serie […]

În data de 22 octombrie 2009 am a prezentat, în cadrul emisiunii „Naşul” de pe postul B1 Tv, o serie de probe privind implicarea soţilor Klaus Werner Iohannis şi Carmen Georgeta Iohannis în traficul internaţional de copii, la începutul anilor ’90, dar am prezentat şi alte infracţiuni ale primarului sibian. Spaţiul de emisie fiind limitat la doar oră, nu am putut să prezint nici măcar o zecime din probele cuprinse în teancul de dosare aflat în faţa mea. Emisiunea, deşi difuzată la o oră târzie şi la concurenţă cu meciul internaţional al unei echipe româneşti de fotbal, a avut cea mai mare audienţă naţională.

Telespectatorii din întreaga ţară au fost surprinşi să afle că „imaculatul” Klaus Iohannis, „neamţul corect de la Sibiu” propus ca premier al Guvernului României de către liberalul Crin Antonescu, nu este, în nici un chip, „Alba ca Zăpada”! Nu a fost prima emisiune de aceste fel, eu „recidivând” după o altă emisiune similară la „Codul lui Oreste”, în urmă cu doi şi jumătate, când emisiunea respectivă era găzduită de postul „Antena 2″. Spun asta pentru a se observa că nu am ales un moment special pentru a arăta chipul adevărat al impostorului Klaus Iohannis, care pozează în „neamţ cinstit şi bun gospodar”, dar nici nu înseamna că pot să stau indiferent şi să privesc cum un hoţ de case, cu mâinile pătate de sânge, are şanse să fie împins în fruntea statului de forţe mafiote sau oculte.

Tot atunci, în emisiunea lui Radu Moraru, mai ales că pe ecran apăruse titlul „Duşmanul lui Iohannis”, am arătat şi motivul animozităţii mele faţă de primarul Sibiului, acesta evacuând singura bibliotecă particulară din România, iar acel aşezământ cultural fusese patronat de mine. Eu investisem în amenajarea spaţiului respectiv toată averea mea de la vremea respectivă. Am fost ruinat de acest individ, pe nedrept, deoarece s-a şi dovedit de instanţă că spaţiul a fost furat de clanul Iohannis, până ca impostorul să devină primar şi cred că aceeaşi reacţie pe care o am eu, ar fi avut-o oricare dintre dumneavoastră, dacă ar fi rămas sărăcit în urma unor malversaţiuni declanşate de un ticălos lacom şi fără scrupule! Acestea se întâmplau în anul 2000, când Iohannis fusese ales primar pentru prima oară. Biblioteca, numită „Biblion”, ocupa aproximativ 40 de metri pătraţi dintr-un imobil furat de Klaus Iohannis, soţia sa, soacra (Lăzurca Georgeta) şi un alt escroc (Baştea Ioan), stabilit ulterior în S.U.A., prin trafic de influenţă şi uz de fals. Eu demonstrasem toate aceste infracţiuni de atunci, din anul 2000, dar justiţiei române i-au trebuit patru ani ca să se pronunţe privitor la falsurile prin care escrocii deposedaseră statul român de două imobile imense şi ultracentrale. Astfel, decizia civilă nr. 310/R din 30 iunie 2005 a Curţii de Apel Braşov consfinţeşte, definitiv şi irevocabil, decizia civilă nr. 240/A pronunţată de Tribunalul Braşov în data de 22 aprilie 2004, prin care Certificatul de moştenitor şi legatar nr. 90/ 01.06.1999, emis de notarul corupt Radu Gabriel Bucşa a fost anulat ca fiind eliberat pe bază de documente false şi cu încălcarea competenţei teritoriale absolute. Prin acel Certificat calp obţinuse Iohannis şi ceilalţi escroci casele din Sibiu, str. G-ral. Magheru, nr. 35 şi N. Bălcescu, nr. 29, imobil în care se afla şi micuţa mea bibliotecă. Deşi au trecut patru ani de la pronunţarea acelei sentinţe definitive şi irevocabile, nimeni nu are curajul să o pună în aplicare! Ce să ne mai mirăm de lentoarea justiţie române, din moment ce un alt dosar al mafiei imobiliare sibiene, conduse de acelaşi Klaus Iohannis, mai precis dosarul cu nr. 296/P/2006 de la Parchetul General, Secţia D.I.I.I.C.O.T., provenit din nr. 42/P/2006 de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a prăfuit prin sertarele secţiei conduse de „celebrul procuror” Doru Ţuluş, de la D.N.A. timp de trei ani (!!!) pentru ca apoi să fie retrimis recent (1 octombrie 2009) la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia prin declinarea competenţei D.N.A. Inadmisibil! Procurorilor D.N.A., conduşi de „incoruptibilul” Daniel Morar, le trebuie trei ani de zile ca să-şi dea seama dacă un dosar este sau nu de competenţa lor!!!

De acolo a pornit conflictul dintre mine şi acest personaj veros şi corupt, primar al Sibiului, care din lăcomie şi dorinţă de mărire s-a vrut premier! De la acel spaţiu furat de la statul român, unde eu eram doar chiriaş şi desfăşuram o activitate utilă, generoasă şi altruistă în folosul comunităţii, dar pe banii mei. Şi, pentru că tot mă atacă unii suporteri ai idolului umflat artificial, cu pompa, întrebând pe internet, la comentariile unor ziare sibiene, că ce a făcut Marinescu pentru Sibiu, faţă de primar, care , „uite!, a făcut ceva, se vede”, am să mă explic. Măi, oameni buni, eu nu prea văd nimic la capitolul realizări, decât doar că a distrus farmecul Sibiului, transformându-i pieţele pline de verdeaţă altădată în nişte deşerturi pietrificate, care seamănă cu platourile lagărelor naziste de exterminare (Piaţa Mare şi Piaţa Gării), mai văd cum se deteriorează tot ceea ce „a renovat” de mântuială, dar pe bani mulţi! Oricum, indiferent de ce a făcut sau nu a făcut Iohannis, acolo au fost bani de la buget, nu din economiile personale ale primarului. Pe când eu am făcut o bibliotecă publică, pe care am pus-o la dispoziţia comunităţii, pe banii mei personali! În plus, eu aduceam bani la buget, prin impozitele pe care le plăteam ca să funcţionez cu o activitate culturală, în timp ce Iohannis a furat bani de la buget, chiar folosindu-se de activităţile derulate în anul 2007, când cu capitala culturală a Europei. Cam astea sunt diferenţele! Vă las pe dumneavoastră să judecaţi, cine ce a făcut. Pe cei care, încă, mai judecaţi…cu propriile minţi!

Iohannis foloseşte, în continuare, acel spaţiu în scop propriu şi încasează foarte mulţi bani de la Raiffeisen Bank (chirie), bani care nu se regăsesc în declaraţiile de avere de pe site-ul Primăriei Sibiu şi nici în cea de la Fisc. Evaziune fiscală clară! Ca să se piardă urma declaraţiilor de avere vechi, unde nu figura venitul din chiria de la Raiffeisen Bank (evaziunea fiscală de care vorbeam), Iohannis a dat ordin să fie şterse vechile declaraţii de pe site-ul Primăriei, rămânând doar ultima declaraţie de venituri, cea din 2009. Acest aspect a fost sesizat şi de revista „Academia Caţavencu”. Când vorbesc de spaţiul închiriat băncii austriece, nu înseamnă că mă refer la spaţiul în care am avut eu biblioteca, ci la cel alăturat şi cu o suprafaţă mult mai mare, unde funcţionase librăria „Mihai Eminescu”. Eram perete – în perete cu librăria, aceasta fiind evacuată de către Iohannis, sfidător, chiar de ziua poetului naţional, în 15 ianuarie 2001! Spaţiul în care am avut eu biblioteca a fost închiriat de Iohannis pentru un W.C., care deserveşte vara două terase-cârciumi de pe stradă, deci pot spune fără rezerve că este un căcănar, din moment ce face bani până şi din necesităţile fiziologice ale oamenilor. Acesta-i adevăratul Klaus Iohannis, primarul capitalei culturale europene din anul 2007, acesta-i „omul” care din lăcomie a sacrificat o librărie şi o bibliotecă, înlocuindu-le cu o bancă şi o budă, doar ca să câştige el bani, cât mai mulţi bani!

Tot lăcomia l-a împins, imediat după revoluţie, la implicarea directă în trafic internaţional de fiinţe umane, infracţiune deosebit de gravă, pedepsită dur de legislaţiile tuturor statelor civilizate. Eu am aflat despre această vocaţie a lui Iohannis, de geambaş de copii, în aprilie 2000, deci la zece ani după primele vânzări umane derulate de familia Iohannis. Mi-a fost pus la dispoziţie un ziar, „Ziua de Ardeal”, apărut cu trei ani înainte, în care ziaristul Dan Tapalagă scria, negru pe alb, despre implicarea cuplului de profesori Iohannis în adopţii de copii din comuna Răşinari, judeţul Sibiu, pentru cetăţeni canadieni şi era emisă ipoteza că aceşti copii au devenit „piese de schimb” în bănci de organe. Cei trei copii rămăseseră orfani în urma uciderii mamei de către soţul ei, acesta sinucigându-se după actul necugetat comis la beţie. Nu am crezut tot ceea ce am citit, aşa cum nu cred nici astăzi tot ceea ce citesc sau văd la televizor, nefiind o persoană uşor de convins sau manipulat, aşa că am întreprins propriile mele cercetări legat de acest caz. Astfel, am luat legătura cu bunicii fraţilor Iliuţ, cei trei orfani pomeniţi în articolul lui Tapalagă, iar pe Maria Iliuţ am prezentat-o presei sibiene într-o conferinţă de presă organizată la biblioteca pentru care mă luptam, pe vremea aceea, cu străşnicie. Menţionez că încă nu fondasem revista „Justiţiarul”. Doar după câteva luni, mai precis în septembrie 2000 a apărut primul număr al revistei, creată de mine în scopul de a apăra acea bibliotecă. Ulterior, după ce am fost evacuat printr-o sentinţă nedreaptă şi abuzivă a Curţii de Apel Alba Iulia, „Justiţiarul” s-a transformat dintr-o „armă” defensivă în una ofensivă, luptând făţiş nu doar împotriva lui Iohannis, ci împotriva întregului sistem corupt din ţara noastră, datorită căruia trăim noi, majoritatea românilor, în sărăcie. Am pus această publicaţie la dispoziţia cetăţenilor oropsiţi, a celor deveniţi şi ei victime, aidoma mie, ale unei justiţii corupte, aflate nu în slujba cetăţenilor, ci a infractorilor! De aceea am şi ales acest nume sugestiv: JUSTIŢIARUL.

Am adunat , cu tenacitate, toate mărturiile legate de adopţia celor trei fraţi Iliuţ, Elena-Maria (7 ani), Vasile (5 ani) şi Anca (3 ani).

Cei trei fraţi din Răşinari, înainte ca aceştia să disparăefectiv de pe faţa pământului.

Cei trei fraţi din Răşinari, înainte ca aceştia să dispară efectiv de pe faţa pământului.

 

Aceştia au fost adoptaţi împreună cu fetiţa Anda Maria Scutelnicu, în vârstă de doar patru luni, copilul „din flori” al unei tinere din Tălmaciu,fără posibilităţi materiale şi repudiată de propria familie. Am predat aceste probe (materiale audio şi video) sublocotenentului Cristina Ghişoiu de la Serviciul Combatere a Crimei Organizate (S.C.C.O. )- I.P.J. Sibiu în data de 13 iunie 2000 .  Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus neînceperea urmăririi penale faţă Iohannis Klaus şi Iohannis Carmen în dosar nr. 423/P/2000, având ca obiect înfierile ilegale. Direcţia de Combatere a Crimei Organizate (D.C.C.O.) din cadrul Inspectoratului General de Poliţie (I.G.P.) a efectuat cercetări cu privire la traficul de copii, respectiv adopţii ilegale, în care au fost implicaţi cei doi Iohannis în dosarul 346007/2000. Mă întreb dacă mai există acest dosar în arhiva I.G.P.? Personal, mă îndoiesc. În anul 2000, subsemnatul am sesizat Camera Deputaţilor, la Comisia pentru Cercetarea Abuzurilor, Corupţiei şi pentru Petiţii atât despre traficul de copii, cât şi despre obţinerea frauduloasă de către aceeaşi familie Iohannis a celor două imobile pe care le-am pomenit anterior. În naivitate mea, eu chiar credeam că o comisie a aleşilor poporului, cu o titulatură aşa stufoasă şi războinică chiar se va implica şi va face dreptate. Iluzii deşarte!

Am persistat în naivitate şi am revenit la aceeaşi comisie, aducând-o la Bucureşti pentru audiere şi pe doamna Iliuţ Maria, pe cheltuiala mea (transport, masă) în data de 3 martie 2004. A fost invitat la audieri şi Iohannis, în două rânduri, dar acesta a sfidat Parlamentul, refuzând să vină. Regulamentul Camerei Deputaţilor nu prevede sancţiuni pentru persoanele care refuză să vină. Un regulament făcut de şmecheri pentru alţi şmecheri!

Bunica Iliuţ a murit la jumătatea lunii iulie 2013, neîmpăcată şi blestemându-i pe soţii Iohannis care i+au vândut nepoţii.

Actualizare: Bunica Iliuţ a murit la jumătatea lunii iulie 2013, neîmpăcată şi blestemându-i pe soţii Iohannis care i-au vândut nepoţii.

Bunica Maria Iliuţ s-a adresat şi lui Ion Iliescu, în ultimul său mandat de preşedinte, dar a primit un răspuns „în doi peri”, iar promisiunile din scrisorica alcătuită din două propoziţii şi o frază, primită de la Preşedinţie, a rămas fără nici un fel de rezultate. S-a adresat, biata bătrână îndurerată şi procurorului general al României, dar tot degeaba! Singura ei speranţă a rămas preşedintele Traian Băsescu, căruia i-a trimis o scrisoare,  imediat după emisiunea de pe postul B1 Tv, care a agitat spiritele în comuna Răşinari şi a determinat-o să reînceapă lupta pentru aflarea adevărului, fiind cea mai interesată de soarta acelor copii, sânge din sângele ei. Publicăm şi noi alăturat scrisoarea pe care am adaptat-o gramatical. Femeia, chiar dacă nu are multă şcoală şi nu este cultă, posedă o inteligenţă nativă, dând dovadă de logică şi intuiţie, calităţi care au ajutat-o şi în cercetările pe care le-a desfăşurat de una singură, până să iau eu legătura cu ea. Astfel a reuşit să găsească liceul „Gheorghe Lazăr” unde lucra Carmen Iohannis, deşi aceasta nu-i spusese unde predă limba engleză. Tot aşa a aflat că cei doi „geambaşi” ştiau de tragedia din familie şi de nepoţii ei, rămaşi orfani, de la Mitrea, un unchi de-al copiilor dinspre mamă, care era şi el vârât în banda traficanţilor de copii, găzduind copii abandonaţi într-o cameră închiriată special cu acest scop.

Acum, în timp ce scriu acest articol, urmăresc şi conferinţa de presă a lui Iohannis din anul 2000, axată exact pe problema adopţiilor în care a fost implicat. Mă uit pe ecran şi nu pot să nu remarc atitudinea de fiară speriată, încolţită. Asta se citeşte pe chipul lui Iohannis: panică! Nu trebuie să ai studii aprofundate în psihologie pentru a realiza că individul minte şi inventează răspunsuri pe loc. Iată ce spune individul aici, pe lângă multe minciuni, când mai scapă şi câte un adevăr, din prostie, că altcumva nu am cum să clasific aceste fragmente de „autodenunţ”. El recunoaşte, întrebat fiind şi după o scurtă ezitare, că pe lângă această înfiere a mai intermediat una în anul următor (1991), dar afirmă că vor veni canadienii cu acel copil şi-l va prezenta presei sibiene. Aiurea, a minţit, aşa cum minte el permanent, la fel cum respiră! Nu a venit nimeni să fie prezentat presei, deşi au trecut nouă ani de la acea promisiune a „geambaşului de copii”. Şi de unde ştia acel canadian, din anul 1991, că familia Iohannis se ocupă de astfel de mârşăvii? Aveau anunţuri în presa canadiană, că internet nu era pe vremea aceea? Tot el recunoaşte, în finalul conferinţei de presă, că a primit cadouri, nu bani, de la canadieni pentru acele adopţii. Ori, legile din anul 1990, când adopţiile din România deveniseră o adevărată „industrie” – preţul pentru un copil era cam 20.000 de dolari americani! – pedepseau obţinerea de bunuri materiale pentru astfel de intermedieri, indiferent că era vorba de bani sau alte foloase. La fel, Iohannis recunoaşte că familia Lalande (Alain Roger şi Arlene Dianne), cei care i-au adoptat pe fraţii Iliuţ „la snop”, împreună cu fetiţa Anda Maria Scutelnicu, au fost cazaţi la domiciliul soţilor Iohannis. În conferinţa de presă este nominalizat şi un anume Gugonea, profesor în Bucureşti şi fost coleg de facultate al lui Carmen Iohannis, care, cică, i-ar fi trimis pe acei canadieni, familia Lalande, la Sibiu. Iohannis susţine că acel Gugonea era un prieten foarte bun şi de aceea a avut încredere să-i cazeze pe canadieni la el acasă. Aşa de bun era prietenul, încât Iohannis nici nu-i mai ştia prenumele: „parcă Sorin”! L-a căutat vreun organ de anchetă pe acel Gugonea, l-a întrebat cineva de „sănătate”? Măcar a lui, că de copii cred că nu mai ştie nimic nici acel complice din Bucureşti. Legea 11/1990, intrată în vigoare cu două săptămâni înainte ca Tribunalul Sibiu să legalizeze adopţia, prevedea în mod expres, la Art. 3, că: „Străinii sau cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot adopta numai copii aflaţi în evidenţa Comitetului Român pentru Adopţii şi care nu au putut fi încredinţaţi sau adoptaţi în ţara, în intervalul de cel puţin şase luni de la luarea în evidenţa”. Ori, copiii respectivi nu au fost nicicând luaţi în evidenţa acelui Comitet de Adopţii, iar de şase luni nici nu poate fi vorba, deoarece în urmă cu patru luni părinţii lor mai trăiau, iar micuţa Scutelnicu nici nu era născută! Deci adopţia a fost total ilegală, iar judecătorii au ignorat Legea 11/90, deşi o citează cu tupeu în sentinţa lor. În aceeaşi conferinţă de presă, Iohannis invocă faptul că adopţia a fost cu drepturi depline şi familia aparţinătoare nu mai are dreptul să ia legătura cu copiii adoptaţi. Total fals! Îl contrazice Dreptul Internaţional al Copiilor, care spune, la Art. 1, că fiecare copil are dreptul legitim să-şi cunoască părinţii şi familia din care provine. Chiar săptămânile trecute am asistat, pe un post de televiziune, la momentul emoţionant al întâlnirii unui grup de copii adoptaţi, tot în 1990 de familii de americani, cu părinţii lor naturali din România. A fost un moment de-a dreptul mişcător şi pentru mine, ca simplu telespectator. Deţinem caseta cu această conferinţă de presă a lui Iohannis din anul 2000, care este un cap clar de acuzare împotriva familiei Iohannis. De asemenea, deţinem două mărturii, de la persoane diferite, care nu se cunosc între ele,privind copii ţinuţi în coşuri de nuiele la familia Lăzurca, socrii lui Klaus Iohannis şi un anume Radu Gheorghe, fratele Georgetei Lăzurca, fost activist comunist,unchiul lui Carmen. Problema devine şi mai gravă, deoarece nu este vorba doar de adopţia fraţilor Iliuţ şi a Andei Scutelnicu. Chiar bunica, Maria Iliuţ, afirmă că erau două familii de canadieni, împreună cu Carmen Iohannis, la Tribunalul Sibiu şi, în timp ce familia Lalande a adoptat cei patru copii, cealaltă familie a adoptat cinci! „Vrăjitoarea Carmen”, cum o numeşte bătrâna copleşită de amărăciune, o minţise pe aceasta că şi ea are o fetiţă pe care o dă, la fel, în Canada pentru un trai mai bun, doar ca să o determine să renunţe la nepoţi. Familia Iohannis nu are copii. Dacă ei au intermediat adopţiile acelea spre binele copiilor, atunci de ce nu au adopta şi ei măcar unul, nu cinci! Sunt mai multe persoane care ştiu că numărul copiilor adoptaţi de canadieni, dar şi de cetăţeni americani, prin intermediul samsarilor Iohannis, pe tot teritoriul judeţului Sibiu este mult mai mare. Astfel, o profesoară, colegă cu Carmen Iohannis a afirmat că ei căutau şi copii cu malformaţii, în special hidrocefali, deci „legume”. De ce oare? Nu cumva pentru ritualuri satanice, care se fac cu jertfe umane? Acelaşi lucru a fost întărit şi de un sas din judeţul Sibiu, care, la fel, a vorbit de copii cu malformaţii din familii de ţigani, pe care Klaus Iohannis îi transporta cu o sacoşă de voiaj şi pentru care oferea părinţilor un televizor color. Deţinem informaţii potrivit cărora au fost adoptaţi, pe aceeaşi filieră Iohannis, mulţi copii de la Casa de Copii din Cisnădie, amplasată pe strada Livezii, cu complicitate directoarei de atunci. Oamenilor însă le este frică să vorbească, fiindcă se tem şi de Iohannis, ajuns mare între timp, dar şi de mafia internaţională a traficanţilor de carne vie. Este interesantă şi relaţia de mare prietenie dintre Carmen Iohannis şi Elena Miruna Tudorache, fondatoare fundaţiei „Un copil, o speranţă” (U.C.O.S.) din Sibiu, precum şi facilităţile create de soţul lui Carmen, în calitate de primar, acestei fundaţii, cum ar fi Hotărârea nr. 292 din 27.09.2007 pentru prelungirea cu titlu gratuit a imobilului din Sibiu, Aleea Streiu, nr. 8, unde funcţionează fundaţia. Pentru ca să înţeleagă şi cei care nu sunt din Sibiu, câtă „democraţie” există în oraşul acesta, unde Consiliul Local este în majoritate al F.D.G.R., de două mandate: toate hotărârile sunt iniţiate de Iohannis, iar maşina de vot, formată din consilierii saşi se pune în mişcare. Nu există niciodată opoziţie şi nici măcar discuţii pe margine vreunui proiect. Trecutul acestei doamne Tudorache s-ar putea să devină foarte interesant pentru o anchetă serioasă, în cazul în care copiii exportaţi de soţii Iohannis vor fi de negăsit. Credeţi că primarul a propus acea scutire de chirie din dragoste pentru copii? Aiurea, se vede din raporturile avute cu copiii Iliuţ cât le erau de „dragi”. Apropos, deşi au venit de multe ori la Răşinari cu canadienii, dar şi fără ei, niciodată soţii Iohannis nu le-au adus acelor copii necăjiţi măcar o ciocolată! La fel şi soţii Lalande.

Cu banii obţinuţi din trafic internaţional de copii, soţii Iohannis şi-au cumpărat, în anul 1992, o casă pe strada Bâlea din Sibiu, la numărul 29. Au plătit fostului proprietar, un sas adevărat, care a plecat definitiv în Germania, suma de 75.000 mărci germane. Ei nu au cum să justifice aceşti bani, fiindcă nu aveau alte venituri decât salariile de profesori. Este exclusă şi varianta cu sprijin financiar de la părinţii lui Iohannis din Germania, deoarece taică-său era un pârlit de tinichigiu auto. Acum, după ce fiul lor a devenit primar la Sibiu, şi părinţii lui Iohannis locuiesc într-o vilă somptuoasă din oraşul Würzburg. Se pune aceeaşi întrebare, cu ce bani a fost achiziţionată? Oare nu tot din afacerile necurate ale lui Klaus Iohannis derulate pe picior mare în anul 2007, când cu „Sibiu – capitală culturală europeană”? Reamintim că toate fondurile au fost derulate atunci printr-un O.N.G., numit Asociaţia Capitala Culturală a Europei-Sibiu 2007, a cărei preşedinte era Iohannis. Toţi cei care au făcut parte din asociaţia respectivă s-au îmbogăţit peste noapte aşa cum am arătat în articolul „Îmbogăţiţi capitalei culturale europene – Sibiu 2007″, publicat în „Justiţiarul sibian” din data de 15 septembrie 2008. Bătrâna Iliuţ, căreia i-a murit şi soţul de câtva timp, şi-a pus mari speranţe în preşedintele Băsescu, pe care-l vede ca pe un om drept şi hotărât să stârpească corupţia şi nedreptăţile din România. Noi sperăm să nu o dezamăgească, aşa cum a  făcut-o Iliescu, care are şi el mâinile pătate de sângele tinerilor morţi la revoluţie. Cât despre soţii Iohannis, tare mă tem că îi vor ajunge blestemele bunicii îndurerate din Răşinari. Pe complicele lor, Mitrea, l-au ajuns şi a murit în chinuri groaznice, după ce, mai întâi, i s-a prăpădit fiul.

 

Marius Albin MARINESCU

P.S.: Acest articol a fost publicat într-un număr al revistei „Justiţiarul” din noiembrie 2009. Ediţia respectivă a fost difuzată gratuit, fiind campanie elctorală. Deoarece acel număr nu a apărut la chioşcurile de ziare din Sibiu şi nici abonaţii nu l-au primit, consider că-i de datoria mea să pun la dispoziţia cititorilor mei fideli şi acest foarte important material de presă, chiar dacă este o republicare. Au fost efectuate doar mici modificări pentru actualizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*