Suntem cu ochii pe voi!

Klaus, acest elefant care dansează în magazinul cu porțelanuri

Greșelile președintelui Iohannis, un semnal de alarmă Copiii bosumflaţi, care bat din picior să vie trenul şi toarnă dulceaţă în […]

Greșelile președintelui Iohannis, un semnal de alarmă

Copiii bosumflaţi, care bat din picior să vie trenul şi toarnă dulceaţă în galoşii musafirilor, intră în inventarul de bune şi rele al celor care i-au crescut aşa. Aceia, în definitiv, responsabilii, n-au decât să se spele pe cap cu aşa plozi, dacă alţii, mai breji, n-au fost în stare să producă.

Când însă unul dintre sturlubatici ajunge, prin lecţiile perfide ale istoriei, preşedinte de ţară, lucrurile se complică şi riscurile se multiplică. Capriciile sale, nestopate la timp, pot genera mult rău şi multă suferinţă.

Avertismente că domnul Klaus Iohannis ar putea fi un astfel de personaj, răsfăţat şi ranchiunos, am tot primit de-o vreme încoace. Să ne amintim scena paltonului ori neinvitarea unor “urâţi” la Ziua Naţională a României. “Stângăcii de debutant”, au zis pozitivii, mereu gata să întoarcă privirea de la ce nu le place şi să uite repede ce, totuşi, au apucat să vadă.

Din păcate, netras de mânecă la timp, preşedintele Iohannis se comportă tot mai faraonic, de parcă ar fi descins dintr-o spiţă divină şi totul trebuie să i se subordoneze, peste Constituţie şi legi.

Iată câteva dintre erorile sale cele mai recente:

  • participarea la o şedinţă a guvernului Grindeanu la care nu fusese invitat şi care, prin tematică, nu se încadra în prevederile legale pentru astfel de participări extraordinare ale preşedintelui;
  • determinarea CSM de a încălca legea prin cererea expresă pe care domnul Iohannis a adresat-o acestui organism, de a ataca la CCR Ordonanţa 13;
  • participarea la mitingul neautorizat împotriva Guvernului României;
  • declaraţia de la Bruxelles cum că „românii mei sunt în stradă”;
  • întârzierea voit şicanatorie a aprobării bugetului pe 2017, după ce îşi epuizase căile constituţionale de intervenţie,
  • sfidarea interesului public prin refuzul de a răspunde unor întrebări legate de pierderea definitivă şi irevocabilă a casei de la Sibiu,
  • lipsa oricărei reacţii faţă de decizia CCR privind practicile neconstituţionale ale DNA de a deschide dosare penale unor miniştri pe motive legate de oportunitatea deciziilor acestora;
  • susţinerea fără rezerve a Laurei Codruţa Kovesi, în pofida plagiatului acesteia, dovedit oficial, şi în ciuda numărului tot mai mare de dezvăluiri documentate privind abuzurile incalificabile ale procurorilor DNA asupra unor politicieni şi oameni de afaceri;
  • lipsa de interes şi implicare în a solicita instituţiilor abilitate ale statului investigarea şi clarificarea de urgenţă a acuzaţiilor extrem de grave lansate în spaţiul public, la adresa SRI şi DNA, de Traian Băsescu şi de Sebastian Ghiţă;
  • luarea de poziţie arogantă şi cu elemente de neconstituţionalitate transmisă opiniei publice ca răspuns la declaraţia politică adoptată săptămâna aceasta de Parlamentul României, cu elemente critice la adresa sa;
  • neconsultarea Parlamentului României şi a principalelor partide politice asupra poziţiei pe care ar trebui să o adopte România la Consiliul Europei, în legătură cu viitorul UE.

Or mai fi fost şi alte erori ale preşedintelui pe care, din viteză, le-am omis. Important însă nu este să vă prezint eu, aici, lista exhaustivă a acestora, ci să constatăm cu toţii că sunt inadmisibil de multe pentru doar două luni de zile. În ritmul acesta, sau eşafodajul statal se va prăbuşi foarte curând, sau democraţia în România va fi compromisă pentru multă vreme de-acum înainte.

Repet ceva ce-am mai scris recent: unele dintre greşelile preşedintelui semnalate mai sus, se vor întoarce curând, şi devastator, chiar împotriva sa. Cum de acesta nu-şi dă seama cât de imprudent acţionează, nu doar pentru ţară, dar şi pentru propria sa carieră politică? Şi ce fac, în jurul său, atâţia consilieri, dacă nici măcar unul  nu e în stare să-i spună: domnule Preşedinte, dacă veţi continua tot aşa, va fi sinucidere curată!

Să cauţionezi în alb pe LCK în condiţiile atâtor dezvăluiri negative despre ea şi despre instituţia pe care o conduce, înseamnă să-ţi legi un bolovan de gleznă, să te duci la fund odată cu dânsa atunci când aruncarea ei peste bord nu va mai putea fi evitată.

Să negociezi la Bruxelles viitorul României fără a avea în spate o decizie a Parlamentului, e de două ori nefast. O dată pentru că forţa ta de negociere va fi înjumătăţită (lipsindu-te singur şi iresponsabil de un atu esenţial) şi, apoi, pentru că dacă, în final, va ieşi rău pentru România (ceea ce este foarte probabil), tu vei fi făcut singurul vinovat de eşec.

La cât de complicată este situaţia geopolitică în zona noastră, nu ştiu dacă, şi cât, viitorul României în UE mai depinde de România. E foarte posibil, după cum ne învaţă istoria, să ajungem din nou la mâna altora, la „degetul lui Churchill” versiunea actualizată. Tocmai de aceea, raţiuni elementare de negociere, dar şi de auto-conservare, ar trebui să îi oblige pe mai marii ţării la căutarea consensului intern.

Este Klaus Iohannis capabil de un astfel de efort de compatibilizare? Poate domnia sa să treacă peste faraonismul său şi să accepte a încerca unele concesii spre binele naţional?

Tare mi-e teamă că nu! Domnia sa îşi închipuie că are viziune, dar noi ne-am lămurit deja, după un an de guvernare Cioloş, cam încotro duce această viziune.

Dacă preşedintele Iohannis va continua să comită greşeli, precum în ultimele luni, bazându-se pe oculţi, divizând ţara şi contrapunând unei majorităţi tăcute o stradă minoritară, dar gălăgioasă şi manipulabilă, atunci pentru România va veni o a doua lungă noapte după cea de 45 de ani de comunism.

Iar pentru domnia sa vor veni plăţi grele, faţă de care pierderea unui al doilea mandat şi restituirea chiriilor de la casa pierdută din Sibiu vor fi floare la ureche.

                                                                                                              Contele de Saint Germain

Sursa: http://www.conteledesaintgermain.ro/greselile-presedintelui-iohannis-un-semnal-de-alarma/10-03-2017

 

1 Comment

  1. Oprea Mugurel Eusebiu

    Bravo bro. Superb. Mai exista cineva care gandeste limpede in jungla asta. Omul e pe dinafara total, din pacate, prima oara cand mi am dat seama a fost cand la fentat pe Crin Antonescu, fara sa clipeasca .ce fb ai?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*