Cap limpede

Istoria se repetă: „tinerii frumosi si liberi” vor dispărea ca furioșii anilor ’50

Apărea în 1956 dramă semnată de John Osborne, „Look Back în Anger”. Despre neadaptare. Despre perdanții unei tranziții. Despre o […]

Apărea în 1956 dramă semnată de John Osborne, „Look Back în Anger”. Despre neadaptare. Despre perdanții unei tranziții. Despre o societate care dorea să se reconstruiască după Al Doilea Război Mondial și despre niște indivizi care și-ar fi dorit (natural sau nu) că atenția să se îndrepte mai curînd asupra lor. Poate mai pregnante la Alan Sillitoe, sentimentele de singurătate, neînțelegere și nefericire, au devenit un apanaj al „furioșilor” din anii ’50. David Storey, mai apoi, vorbește despre dorința de devenire („This Sporting Life”), nu prin muncă, nu prin mariaj, nu prin comerț. Vorbește despre eșec. Și despre frustrare. Sau disperare, după cum insistă Henry Jaeger.

Da, au rămas cîteva cărți după „furiosii” anilor ’50. Pe urmă, furiosii în sine au dispărut și nimeni nu le-a simțit vreodată lipsă. Au venit alte generații. Cu alt fundal. Cu altă atitudine față de muncă și față de viață, față de valori și față de modul de a se autorealiza. „Furiosii” de astăzi sînt „tefeleii”. Copiii celor descriși cu voluptate cinică de către Liiceanu că fiind „cei fără dinti”. Cei care au tras la jug ca viața să meargă înainte. Dar, la fel ca și furiosii, și tefeleii vor să ardă etapele, să parvină. Fie și prin impostură. Prin orice mijloace. Se grăbesc. Sînt neputincioși. Sînt frustrați și înrăiți. Îi doare că viață lor trece prin față lor că accelaratul prin halta de la Balnaca. Cei „vechi” nu vor să se dea la o parte. Și de ce ar face-o?

Iar din urmă vine „generatia Z“. Care spre deosebire de tefelei („generatia Y”), mileniali, după toate evaluările vor fi conservatori. Dispuși să respecte valorile și tradițiile. Dispuși să muncească. Dispuși la efort. Peste vreo 3-4 ani, această nouă generație intră pe piață cu o infuzie de sînge proaspăt și de optimism. Acesta va fi și finalul actualului haos. Al celor care „nu se dau jos din pat pentru X milioane“… Al celor care vor să-și tăie puța că să devină o minoritate sexuală și să aibă „drepturi”. Al celor care își doresc mai curînd funcții decît să muncească în mod cinstit. Să conteste în loc să facă ceva. Să critice fără că ei înșiși să fie cu ceva mai capabili decît cei pe care îi critică.

Cu atît mai mare este disperarea neo-marxiștilor care bazîndu-se pe această generație debusolată au plănuit să preia întreagă lume și să o stăpîneasca manipulînd furia prostului. Ghinion! Nu se va întîmpla. Nici cu milardele lui Rothschild, nici cu miliardele lui Soros, Rockefeller, Kissinger, Blankfein, Summers și care or mai fi pe acolo. Și nici cu toată ceată de politicieni de doi bani, liberali, neoliberali, progresiști, democrați, cum și-or mai fi zicînd ei. Și nici cu toată cenzură de pe Facebook sau Twitter. Lumea reală își cere drepturile.

                                                                                                                                              Ambrus BELA

Sursa: Samizdat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*