Abuzuri

Indiferenta si legile ei, omul care nu exista

Un frumos proverb românesc zice aşa: ,, Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea…..”, iar continuarea zeflemistă spune: ,,...

Un frumos proverb românesc zice aşa: ,, Cine-i harnic şi munceşte are tot ce vrea…..”, iar continuarea zeflemistă spune: ,, Cine stă şi leneveşte….are tot aşa”. No comment! Doamne ce proverbe frumoase avem şi ce legi frumoase şi inaplicabile făurim! În activitatea zilnică din jurul Tribunalului Sibiu, mi-a fost dat să aud o poveste care vreau să v-o împărtăşesc şi dumneavoastră. Imaginaţi-vă un bătrân la 63 de ani, care nici lacrimi nu mai are de nedreptăţile ce i s-au făcut de către apropiaţi, legiuitori, apărători etc. Îl văd pe treptele tribunalului sprijinit de zid, cu pumnii strânşi şi ochii închişi şi îl întreb dacă-i e rău. Îl întreb dacă vrea să chem o ambulanţă. Se uită la mine cu ochii tulburi de necazuri şi îmi spune că nimeni şi nimic pe lumea asta nu îl mai poate ajuta, că el, sărmanul, ajuns la 63 de ani, din punct de vedere juridic……NU EXISTĂ. Îl iau cu binişorul şi începe să-mi povestească.

- „Acum peste 20 de ani, aveam o viată, o slujbă şi poate un viitor. Eram tânăr cu perspective şi am lucrat chiar şi ca arhivar. Cine se gândea că într-o clipită viaţa poate deveni un coşmar pentru un om care nu a făcut rău niciodată şi nu a furat nici măcar o cireaşă.

Mi-a murit tatăl, lăsând în urmă o casă ca moştenire cu toate bunurile aflate în ea. Până să-mi dau seama ce se întâmplă, m-am trezit cu nişte persoane peste mine în casă, care m-au scos afară în stradă ca pe un câine. Mi-au rămas toate actele acolo fără a putea să le recuperez. Deşi beneficiez de o pensie viageră nu am putut să mă folosesc de ea fără acte. Le-au dat foc? Le-au ars? Habar n-am. Degeaba am făcut plângeri peste plângeri, că nimeni nu mă băga în seamă. Apoi m-am trezit arestat nu ştiu din ce motiv şi am fost întemniţat aici în Sibiu pe Zaharia Boiu lângă tribunal. După ce am ieşit nu aveam unde să mă duc, aşa că am rămas în preajma Tribunalului, unde mi-am petrecut aproape tot restul vieţii. Cei care mi-au luat casa au apelat la pile şi relaţii şi au reuşit să mă închidă într-un ospiciu, ca mai apoi să mă poată declara lipsit de discernământ pentru a nu mai putea să îmi obţin drepturile legale de unic moştenitor al tatălui meu. Fără acte, fără bani sau vreun ajutor, am făcut cum am putut să îmi câştig o pâine. Am cărat gunoaie pentru diferite firme, am făcut comisioane pentru oameni mari… avocaţi, judecători, procurori şi nu numai, astfel căpătând câte un bănuţ, care să îmi fie ajutor măcar pentru câte un corn sau Dumnezeu ştie ce mâncare puteam să-mi iau. Toate astea nu mi-au fost de ajuns. În urma proceselor, mi-a fost numit un tutore care nici nu s-a ocupat de mine şi nici nu m-a protejat în vreun fel. Fără acte, nici pensia nu am putut-o ridica, aşa că de mai bine de 20 de ani pensia mea zace în visteria ţării sau cine ştie cine mi-o foloseşte, deşi la finanţele publice figurez că am pensie. Mă judec întruna, ba cu unii, ba cu alţii fără a avea câştig de cauză. Apoi am aflat că femeia care mi-a luat casa abuziv… una dintre fiicele ei este avocată şi are pile multe printre judecători, procurori şi avocaţi, aşa că eu sunt doar plimbat de colo-acolo. Zilnic, din banii care îi câştig, pun deoparte să merg odată pe săptămână la baia populară să fac baie, să nu mă fac de ruşine că umblu jegos ca un aurolac. De mâncat, mănânc mai puţin mai  că trec şi 4 zile fără să pun nimic în gură. Credeţi că-i e milă cuiva? Chiar şi veri de-ai mei trec prin faţa Tribunalului fără să mă bage în seamă. Nu am cerşit niciodată şi nu voi sta cu mâna întinsă! Bănuţul mi-l câştig prin muncă şi nu vreau altceva decât atunci când mor să nu fiu aruncat într-o groapă comună sau incinerat ca un vagabond. Am servit foarte multă lume, dar nimeni nu s-a gândit să mă ajute. Toţi au fugit ori s-au eschivat să mă ajute, ba chiar un avocat mi-a spus că procesele costă bani iar el nu are timp să umble gratis pentru mine. L-am înţeles şi mă rog la Dumnezeu în fiecare zi să-mi dea putere şi să mă ţină sănătos. De mai bine de 20 de ani îmi petrec iernile în frig, iar toamna, ploile aproape că mă îneacă. Nu mă mai tem de fulgere şi nici de bătăile care îmi sunt administrate de cei care trebuiau de fapt să mă apere. Ce să-i fac? Ei au legea în mână şi puterea, iar eu? Lacrimile şi pe Dumnezeu. Nici în procesele avute până acum nimeni nu m-a luat în seamă, ba chiar mi s-a spus că pentru mine singura salvare este sicriul. Că nu am acte, că nu se ştie cine îmi este tutore, că nu exist ş.a.m.d. Nu s-a cerut nimic din oficiu. Dintr-o dată, nimeni nu răspunde de mine, dar sunt declarat fără discernământ. Cum poate aşa zisa lege să lase un om fără discernământ pe stradă? Oare unul care nu gândeşte, poate face plângeri penale? Redactate aproape juridic, după cum m-am priceput şi eu, că nu am studiile lor.

Am fost la primărie de nenumărate ori să încerc să îmi refac actele dar am fost gonit şi batjocorit. Am cerut ajutor social, dar nu au vrut să îmi dea nici măcar o masă. Am umblat pe la poliţie să îmi fac buletinul, dar dacă nu mai am nici certificatul de naştere mi-au zis că nu se poate. Mai trec din când în când pe strada Reşiţa unde am locuit şi mă uit cu durere la casa unde trebuia de fapt să locuiesc eu. Văd cum cei ce mi-au ocupat casa se distrează şi îşi trăiesc viaţa liniştiţi, fără să îi tragă cineva la răspundere pentru falsuri în acte şi pentru cele ce le îndur în continuare. Mi-e frică să vă las să mă ajutaţi, că nu vreau să aveţi necazuri ca toţi care au vrut să mă ajute. Poate reuşesc de unul singur să o scot la capăt înainte de a închide ochii”.

Aceasta este povestea, în mare, a acelui bătrân care a făcut şi greva foamei în faţa tribunalului fără a îl lua cineva în seamă. Multe zile am plâns ca un copil şi nu îmi venea să cred că se poate întâmpla aşa ceva in ziua de azi. Oare nu a suferit acel om destul? Chiar nu există lege care să îl protejeze şi să îi facă dreptate? De curiozitate am încercat la primărie să vorbesc cu cineva să îi dea măcar masa de amiază acelui om. M-au întrebat cum îl cheamă şi dacă nu cumva se numeşte Restanţă Ilie. Am confirmat iar răspunsul celor de la primărie a venit ca un fulger: „ A! Îl ştim noi pe acela. Lasă-l în pace că ne-am săturat de el şi oricum nu are dreptul la cantină socială că are pensie”  Păi bine, oameni buni, dar omul ala stă pe străzi şi pensia nu şi-a mai ridicat-o de peste 20 de ani! Cică, se poate dar numai dacă plăteşte mâncarea. Nu mi-a venit să cred cele auzite. I-am întrebat dacă cei care beneficiază de venitul acela minim garantat, şi mulţi îl primesc pe nedrept , prestează vreo oră de muncă în folosul comunităţii pentru acei bani? Că aşa e legal, nu? Imediat am fost repezit şi certat că nu e treaba mea, cine şi câte ore prestează muncă în folosul comunităţii. Domnul primar doarme liniştit? Din banii care îi ia numai din chiriile pe imobilele aflate în posesia sau administrarea lui oare nu putea să îi rezolve amărâtului de-o masă? Şi cică ,,primarul care este” are grijă de locuitorii Sibiului. Sigur că are! Mai pune de-o arteziană, mai trânteşte un foc de artificii, un giratoriu pe banii contribuabililor, dar acelui amărât nu îi face măcar un bon de masă. Asfaltează strada Tipografilor după care o decopertează ca să pună piatră cubică. Milioane de euro aruncaţi pe apa sâmbetei, dar acel om nu merită o masă gratuită! Facem Sibiu Capitală corturar-europeană (zic aşa, deoarece s-a ţinut într-un cort ceea ce denotă tradiţia milenară a sibienilor corturari în Europa.), dar nu suntem în stare să facem dreptate domnului Restanţă. Îmi pun întrebarea firească: cei în măsură să rezolve această problemă sunt cumva plecaţi sau morţi? Nu de alta, dar dacă nu exisă, atunci cineva trebuie să-i înlocuiască. Oare cei din primărie ştiu ceva despre administraţia publică? Ştiţi onoraţi sibieni câţi bani vă fură primăria zilnic? Numai din amenzile abuzive şi necontabilizate date conducătorilor auto şi puteau să îi asigure o farfurie de mâncare acelui om. Nu e nevoie, domnule Iohannis, să îl trimiteţi în concediu în Caraibe, acolo unde mergi dumneata. E suficientă mâncarea zilnică. Din zece bilete de parcare pe care le luaţi abuziv din spaţiile care de fapt sunt benzi de circulaţie ale autoturismelor, nu puteaţi să faceţi ceva pentru acest om? O locuinţă socială pentru omul acesta, din banii daţi pe junghiul acela de cort de circ puteaţi face?

Săptămâna trecută, domnul Restanţă s-a întâlnit cu o doamnă de la asistenţa socială pe când ieşea din biserică. După ce l-a jignit şi l-a făcut cu ou şi cu oţet, că şi-a permis să se plângă la cineva de problemele lui, l-a avertizat că nimeni nu va putea să facă nimic pentru el, aşa că să o lase „moartă” şi că numai un cretin s-ar băga să îl ajute. Sunt mai mult ca sigur că în oraşul acesta, sunt destui cretini aşa ca mine, care din puţinul lor îl vor ajuta cum vor putea. Nu cred că vom sărăci dacă vom renunţa la nişte nimicuri in favoarea acestui om. Ştiu că sunt destui proprietari de restaurante care au suflet mare şi pot să asigure pe rând câte o farfurie de mâncare acestui om. Celor care s-au bazat pe faptul că acest om nu are bani şi nici cunoştinţe pentru a duce această luptă îi anunţ oficial că domul Restanţă de azi beneficiază de reprezentare juridică gratuită şi dacă va fi nevoie pentru a-şi obţine drepturile va ajunge chiar şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Sperăm că nu va fi nevoie şi că cei care au greşit să remedieze situaţia, astfel încât acest om să-şi trăiască restul vieţii ca un om normal, fără lipsuri majore.

Acest om, numit Restanţă Ilie, prin chinurile la care a fost supus, a dat dovadă de cea mai mare integritate morală, etică şi civică, fără a ajunge un criminal, violator, hoţ sau aurolac, fără a deveni o persoană în preajma căruia să îţi vină să verşi sau să o iei la fugă. Nu a deranjat pe nimeni şi nici nu a jignit pe nimeni, doar pentru a-i fi lui mai bine. S-a mulţumit cu aproape nimic şi nu şi-a pierdut credinţa în Dumnezeu niciodată. Merge frecvent la biserică, la Catedrală, şi se roagă pentru toţi, inclusiv pentru cei care i-au făcut rău, să le dea Dumnezeu minte şi curaj să-şi recunoască fiecare greşelile pentru a intra şi el în rândul lumii. Cu toate acestea atunci când vorbeşti cu el nu poţi crede că acel om a fost declarat lipsit de discernământ, iar dacă aşa se comportă şi vorbeşte o persoană lipsită de discernământ, atunci, în mod sigur, suntem enorm de multe persoane în ţara asta care ar trebui declarate lipsite de discernământ. Cei douăzeci şi ceva de ani petrecuţi pe stradă în frig, ploi, zăpadă, foamea, i-au dat întradevăr un tremur al mâinilor şi puţină dificultate în vorbire, dar este extraordinar de coerent în exprimare şi, culmea, foloseşte propoziţii cu subiect şi predicat mai dihai decât multe persoane care ocupă funcţii importante, dar care nu ştiu nici măcar cât acest om. Închei acest articol, nu înainte de a vă asigura că vă voi ţine la curent cu întregul proces de reabilitare şi reintegrare în societate a acestui om simplu, aşteptându-vă pe toţi care puteţi să îl ajutaţi prin intermediul acestei publicaţii sau chiar căutându-l personal. Dacă nu vă descurcaţi puteţi lua legătura cu mine tot prin redacţia acestei publicaţii, care, întradevăr, este singura care încearcă să arate faţa nevăzută a acestei societăţi şi corupţia la nivel înalt în care trăim. La fel cum am început, cu un proverb românesc, la fel voi şi încheia! ,,A fi om e lucru mare, a fi domn e o întâmplare”.

Iulian BĂLAN


Galerie foto:

{gallery}2009/nr2/260{/gallery}


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>