Coruptie generalizata si institutionalizata la Sibiu

Încă de la primele apariţii ale publicaţiei noastre am susţinut şi am probat cu documente că Sibiul este condus de o mână de parveniţi, foarte solidari între ei, pe modele organizatorice de tip mafiot. Timp de zece ani am scris despre legăturile evidente dintre „bugetarii" din administraţia locală, justiţie, poliţie şi oamenii de afaceri. Scopul era comun: îmbogăţirea rapidă a fiecăruia pe spinarea statului. „Victimele colaterale", adică sibienii de rând, nu mai contau în lupta pentru căpătuială. De cine putea să fie apărat statul român, din moment ce şi cei care-l reprezentau oficial şi-au dat mâna cu jefuitorii sau au avut chiar ei iniţiativa prădării?

Arestarea prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu nu a făcut altceva decât să confirme toate cele susţinute de noi pe parcursul unui deceniu. Astfel s-a dovedit că revista noastră a avut permanent dreptate, iar anonimii care ne detractau prin presa locală, obedientă şi în majoritatea ei chiar în proprietatea mafioţilor, au fost nişte slugi mincinoase şi laşe, la fel ca stăpânii lor, acei şobolani pe care-i veţi vedea în zilele următoare înghesuindu-se pentru părăsirea corăbiei ruşinii. Cei doi arestaţi pentru 29 de zile, prim-procurorul şi ofiţerul S.R.I., nu reprezintă decât vârful aisbergului, doar ceea ce se vede la suprafaţă. Numărul celor implicaţi în acte de corupţie, la Sibiu, este enorm! Funcţionari publici, poliţişti, magistraţi, avocaţi, ziarişti, cadre universitare, politicieni, oameni de afaceri, miliardari de mucava, ofiţeri din serviciile secrete, curve feminine sau masculine, toţi, de-a valma, s-au dedulcit la bani proveniţi din afaceri necinstite. Ce i-a putut lega pe toţi aceşti indivizi cu profesii diferite? Un singur lucru: BANUL! Cel câştigat necinstit, fără trudă, fără sudoarea muncii. Cel pentru care nu au plătit impozit şi nici nu au trebuit să dea socoteală cuiva, cel puţin până acum, când iată se pare că „s-a întors roata".

Corupţia, ipocrizia, impostura au devenit curelele de transmisie ale unei mişcări sociale centrifuge, care a selectat nulităţile şi a ejectat oamenii de valoare cinstiţi. Astfel a fost răsturnată tabla de valori şi şarlatanii s-au cocoţat în vârful piramidei sociale. Doar cine a avut ocazia să participe la o reuniune a acestor parveniţi a beneficiat de „privilegiul" de a admira impostura în toată splendoare ei. Costumele „Armani" de peste burţile revărsate nu pot să disimuleze mitocănia şi rapacitatea de sub stofele fine, la fel cum bijuteriile cu care sunt ornate consoartele celor din aşa-zisa „lume bună" sibiană dau impresia pomului de Crăciun păstrat până la Paşti. Lichelele au deturnat până şi evenimentele culturale, transformându-le în prilejuri de chermeze pe bani publici, unde se adună „ei" şi numai „ei" pentru a pune la cale afacerile lor murdare, în clinchet de pahare cu şampanie. Camuflaţi şi „cam umflaţi" în loji masonice şi alte „cluburi" exclusiviste, şarlatanii se întâlnesc pentru a hotărî soarta voastră, a cetăţenilor oneşti şi cu frică de Dumnezeu. În fond, poate sărăcia este chiar pedeapsa divină pentru nepăsarea şi uşurinţa cu care voi, cei mulţi şi umili, i-aţi acceptat pe impostori în capul bucatelor, ba, mai mult, pe unii dintre ei îi votaţi de ani de zile cu o îndârjire demnă de cauze mai bune! Fiindcă, dacă majoritatea românilor trăiesc la limita sărăciei, aceasta se datorează, în primul rând, indiferenţei cu care fiecare a asistat la jefuirea averii statului, chiar dacă acea avere aparţinea tuturor. Nu numai că aproape nimeni nu a luat atitudine în faţa jefuirii economiei româneşti sau a furturilor de terenuri agricole şi imobile, dar chiar s-au găsit „avocaţi", din rândurile victimelor, care să-i apere pe prădători cu texte de felul: „nu contează că X a furat fabrici şi le-a dat la fier vechi, fiindcă dă de lucru la oameni" sau „ce-i dacă primarul Y s-a îmbogăţit prin furtişaguri, că a făcut ceva şi pentru oraşul pe care-l conduce". Păi, oameni buni şi nebuni, cu mentalitatea aceasta, chiar că vă meritaţi soarta de slugi ignorante, adunate într-o turmă, bună doar pentru „muls".

Sub cuvertura „oraşului european" se află duhoarea corupţiei instituţionalizate. Impostura este la ea acasă, dar şi la loc de cinste în Sibiu. Un fost rector condamnat, având cazier, un primar traficant de copii şi hoţ de imobile, foşti activişti comunişti, demnitari în toate regimurile, judecători corupţi, dar promovaţi... Mass-media locală, aservită intereselor satrapilor locali, nu mai pridideşte să dezinformeze şi să deformeze, fiind meşteră în crearea de imagini false şi poleieli de suprafaţă. Aşa-zişi ziarişti, fără har, încearcă să inoculeze „turmei" ideea că „Sibiul este un oraş european, condus de un primar european". O anume suficienţă materială a sibienilor şi „prosperitate" peste media naţională a dus, pe lângă egoism, la indiferenţă atât faţă de politică, dar mai ales faţa de fenomenul corupţiei locale. De la toleranţă etnică s-a ajuns la toleranţă infracţională. Oraşul a fost împărţit între mafioţii cu gulere albe, care nu numai că nu se calcă pe picioare, dar, ca orice minoritate, sunt foarte solidari împotriva „turmei" docile şi uşor de manipulat. Iată că şi egoismul suficienţei poate fi exploatat, iar populaţia alcătuită din astfel de indivizi este la fel de uşor de manevrat ca şi gloata nemulţumiţilor. Cât de actuale sunt versurile lui Dimitrie Bolintineanu: „Cei ce poartă jugul şi-a trăi mai vor / Merită să-l poarte spre ruşinea lor" !

„Justiţiarul sibian"