SILVIU GUGA – „COPILUL DIN DOUA LUMI”

Romanul unui prefaţist.

Cum reuşeşti să învingi lipsa de inspiraţie? Se spune că Flaubert a lucrat timp de şapte ani la prima frază din debutul romanului „Salammbo”, dar după aceea romanul a curs ca pe bandă, scriitorul reuşind să-l termine într-un timp record.

Silviu Guga îşi construieşte de la început romanul ca pe o bătălie în care angajează lupte pe mai multe fronturi. Pe de-o parte ne oferă un text obişnuit(textul propriu-zis)cu un subiect pe o temă clasică care se dezvoltă normal, iar, pe de altă parte, intercalează în acesta sau mai degrabă încastrează comentarii proprii asupra textului prezentat şi care se constituie ca nişte autoanalize lucide şi tăioase, uneori ironice asupra textului de bază.

Însoţind de-a lungul romanului textul propriu-zis, aceste comentarii devin un fel de jurnal al scrierii romanului şi în acelaşi timp un alt roman care se dezvoltă în paralel cu primul. Permanenta contradicţie între cele două planuri pe care le-am amintit creează o tensiune care menţine activă atenţia cititorului, un fel de suspans mai rafinat, mai intelectual şi un pic mai pervers. În fond tema principală,de bază, a romanului este moartea în împrejurări tragice şi în acelaşi timp neclare, dubioase, a unui tânăr şi încercarea autorului de a se edifica dacă a fost sinucidere sau crimă şi cauza acestei morţi. O temă comună romanelor poliţiste, iar tema secundară din subsidiar, în fapt ,,un roman al romanului’’, este prezentarea modului în care autorul reuşeşte să-şi ducă la capăt sarcina scrierii romanului cu toate implicaţiile ce decurg de aici. Continua şi rafinata desincronizare intre cele două planuri ale romanului pe care le aminteam generează tensiuni pe care autorul, Silviu Guga le controlează cu precizie, fără a da senzaţia că depune un efort pentru asta. Un exemplu, care să ilustreze acest lucru, îl constituie introducerea caietelor de vise ale mamei în textul de bază, în paralel cu comentarea viselor proprii şi ale celorlalte personaje în planul subsidiar. La fel se întâmplă cu ,,romanul Laviniei’’ care are ca replică mici crochiuri literare, schiţe sau povestiri, fragmente autobiografice. Tot acest joc secund are ca scop găsirea unor răspunsuri la întrebări de genul:,,Ce este primordial literatura sau viaţa? Putem trăi literaturizându-ne viaţa sau literatura trebuie să fie ca viaţa însăşi? Care este raportul actual între literatură şi viaţă?’’

Lui Silviu Guga acest roman i-a oferit şansa să facă un pelerinaj prin amintirile propriei vieţi. Cartea nu este de fapt decât un răspuns la întrebarea secretă: ,,Mai pot fii scriitor?’’ Un răspuns pe care şi l-a dat singur, un verdict care-l onorează şi în acelaşi timp îl obligă.

Adunând experienţa, talentul, ştiinţa literaturii, domnul profesor Silviu Guga ne face o demonstraţie de forţă, de abordare modernă a romanului iar pentru sine domnia sa confirmă faptul că nu este doar un prefaţist sau un autor de articole literare, ci un romancier adevărat.

Eugen Jitariuc