Duminica trecută am dat să-i ascult și eu pe cei doi cucuzei ai intelighentziei românești, Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu. Când am aflat și subiectul - miracolul întâlnirii, am rămas pironit locului, până la sfârșitul emisiunii, întrebându-mă dacă nu cumva Gabriel Liiceanu va pomeni ceva și despre miracolul întâlnirii noastre, a mea cu dumnealui și vice versa. Doar, cel puțin pentru mine, întâlnirea aceea chiar a ținut de domeniul miracolului! Mult  mai mult decât întâlnirea dintre Liiceanu și Constantin Noica, într-un vestibul, unde Noica își trăgea galoșii pregătindu-se să plece dintr-o vizită, iar Liiceanu, din întâmplare, sosea în vizită. Întâmplare? Aranjament? Al cui? Al providenței? Putea fi și al altora, care deseori au jucat acest rol în viața noastră...

Unul dintre momentele cele mai tragice și ultime ale existenței lui Iisus ca ființă omenească este acela în care, crucificat, Iisus cere apă. În trupul său secătuit de sânge, deshidratat, fiecare celulă plânge după o picătură de apă, lichidul primordial al vieții.

Secolul XIX, secolul XX, secolul XXI, teama de adevăr mai sălăşluieşte în sufletele noastre. Dacă adevărul ar umbri imaginea unor personalităţi, nu-l rostim. Dacă adevărul ar decoperta chipul luminos al unui martir, nu-l rostim, ca să nu se întunece chipurile răstignitorilor. Pentru că aceştia sunt Regele Carol I, Primul Ministru Ion C. Brătianu, Titu Maiorescu, Petre Carp, parlamentari şi alţii.

Scrieti comentariu (0 Comments)

Despre Constantin Chiriac şi al său Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu, Jonathan Mills directorul Festivalului de la Edinburgh a declarat tranşant în anul 2008, la Sibiu, în conferinţa de presă : « Acest festival se poate numi festival şi este cel mai bun lucru pe care îl spun despre Festivalul de Teatru de la Sibiu. »  A se lua în calcul că, Mills este nimeni altul decât directorul celui mai  vestit festival de artele spectacolului.

 Romanul unui prefaţist.

Cum reuşeşti să învingi lipsa de inspiraţie? Se spune că Flaubert a lucrat timp de şapte ani la prima frază din debutul romanului „Salammbo”, dar după aceea romanul a curs ca pe bandă, scriitorul reuşind să-l termine într-un timp record.

Iubitorii cinematecii, şi-au pus poate de multe ori întrebarea, vizionând filmele istorice austriece, cum se face că fostul imn al ţării compus de Josef Haydn este identic cu actualul imn al Germaniei Federale? Sau, cum se face că muzica actualului imn austriac, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart este identică cu cea a imnului Francmasoneriei? Care este adevărul istoric şi ce se ascunde în spatele acestui adevăr? Să răsfoim puţin paginile istoriei.