Stimate domnule
Alexandru Mironov,
La sugestia domnului Marinescu Marius Albin, directorul ziarului „ Justiţiarul ” şi în urma discuţiei avute cu domnia sa referitoare la articolul semnat de dumneavoastră „ Munţii noştri aur poarta…” m-am decis să vă aduc la cunoştinţă câteva informaţii referitoare în primul rând la zăcământul aurifer de la Roşia Montană, judeţul Alba , eu fiind geolog şi activând o scurta perioadă la IPEG Hunedoara, cu sediul în Deva ( Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice ), BGC ( Brigada Geologică Complexă) Abrud . Obiectivele principale de activitate ale brigăzii erau acelea de-a efectua lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice în zona Roşia Montană şi Bucium. Personal m-am ocupat numai de zona Bucium, refuzând oferta de a mă ocupa de Roşia Montană, chiar şi după plecarea geologului de şantier de acolo.Ca în orice activitate de cercetare şi explorare, datele culese din teren, corelate cu analizele de laborator sunt înregistrate şi centralizate în diverse rapoarte, studii, registre de analize, iar apoi transpuse pe hărţi, profile ş.a.m.d., în baza cărora se întocmesc documentaţiile de bază, din care se trag concluziile cercetării şi se dau deciziile de începere sau nu a exploatării unui zăcământ. În primăvara anului 1983 se prezintă la sediul brigăzii Abrud domnul Stancu Ion (domiciliat în Deva) având funcţia de Geolog şef al IPEG-lui Hunedoara însoţit de încă doi bărbaţi necunoscuţi mie şi organizează o mică şedinţă în Biroul geologic al brigăzii la care mai participă Lorinţ Suluţiu Alexa (decedat) ce deţinea funcţiile de adjunct-şef brigadă, geolog şi secretarul de partid al acesteia, inginer Nicoară Aurel (decedat) . De faţă mai era şeful brigăzii Abrud, geologul de şantier la Roşia Montană (al cărui nume nu îl divulg deocamdată) şi subsemnatul, care după spusele domnului Stancu Ion eram „parte neglijabilă” din două motive: eram stagiar şi aveam orientare politică diferită faţă de a lor, lucru care mi-a adus mari neplăceri, unii dintre ei aşteptând să fiu şi arestat. Aşa că nu mai conta că vorbeau de faţă cu mine.
Deci, după ce s-a asigurat că la uşa biroului nu ascultă nimeni iar geamurile sunt închise, „tovarăşul” Stancu ne-a înştiinţat cu un glas mai mult şoptit, conspirativ, că „s-a hotărât de sus” ca toate datele zăcământului de la Roşia Montană în care apar concentraţii mari de minereu aurifer să fie şterse şi înlocuite cu alte date, din care trebuie să reiasă concentraţii mai mici, după buletinele de analize care ne vor fi trimise scoţând în acelaşi timp un prim teanc de buletine din geanta diplomat ce o avea asupra sa şi spunând că „acest zăcământ va rămâne pentru noi, în viitor”, adică pentru eşalonul doi, care era format şi pregătit să preia puterea.
Singurul dintre cei cu funcţie de conducere care s-a opus şi şi-a arătat pe faţă dezaprobarea faţă de această hotărâre a fost Şeful de brigadă, inginer Nicoară Aurel, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost înlocuit mai târziu , după plecarea mea de acolo, cu Lorinţ Şuluţiu Alexa , fiind obligat să şi părăsească IPEG-ul, obţinând cu greu transferul la o altă întreprindere de profil.
În săptămânile următoare s-a lucrat intens la înlocuirea documentaţiilor ştergându-se rezultatele analizelor de laborator din Registrul probelor şi s-a procedat la înlocuirea lor cu altele cu un conţinut mult mai mic (de la zeci de grame Au /t la conţinuturi mult mai mici, miligrame-grame), au dispărut hărţi, profile şi machete cu datele reale, înlocuite cu altele, unde pe ici, pe acolo, apărea câte o zonă cu concentraţii mai ridicate de minereu încât un coleg, în glumă, a comparat noile profile cu „o plăcintă a săracului: mult aluat, puţin gem”.
Bineînţeles că totul se desfăşura sub cel mai strict secret, fiind supravegheaţi şi avertizaţi de Lorinţ să nu vorbim că ne arestează securitatea, iar din exterior eram verificaţi de către unul din securiştii care răspundeau de brigada noastră, locotenent major Dubaş Ion.
La început, câteva zile, am fost pus să scot şi eu din dosare vechile hărţi, dar apoi, neavând încredere în mine, am fost mutat de Lorinţ în biroul figuranţilor topo, unde am şi rămas până am reuşit să-mi iau transferul.
Personal nu am fost surprins de aceste manevre săvârşite tocmai de activiştii de partid şi ofiţeri din securitate, primind asemenea avertismente încă din anii de liceu, confirmate în anii studenţiei de către profesori universitari comunişti, împreună cu colegi de an colaboratori ai securităţii şi bineînţeles de ofiţerii din Securitate, care răspundeau de facultatea noastră că „ urmează eşalonul doi la putere, noi înşine fiind deja programaţi care facem parte din el şi care nu , că Securitatea se va numi SRI şi că va urma o noua ordine mondială…
Deşi am încercat - şi nu singur! - să informăm despre acest lucru diverse instituţii centrale, care se ocupă de trecutul activităţii comuniste a diverselor persoane dar şi al fostelor instituţii comuniste, cât şi edituri de prestigiu din presa românească, niciunele nu au fost interesate de adevăr şi un subiect care a fost puţin dezbătut sau aproape de loc în mass-media românească, la mijloc fiind şi complicitatea şi colaborarea unor profesori cu Securitatea, în primul rând cei universitari, distrugând destine şi uneori curmând chiar vieţi.
Înainte de plecarea mea de la IPEG Hunedoara am avut ghinionul sa fiu arestat din motive politice în iunie 1984 la Deva de către locotenentul major Timiş Gheorghe, dus la sediu, unde împreună cu un maior, care nu s-a prezentat, am fost catalogat ca element subversiv, care sabotează şi complotează împotriva statului comunist român. În timpul interogatoriului, printre pumni, înţepături şi zbierete eram întrebat despre acţiunile subversive la care am participat, complicii, documentaţia la care am avut acces şi unde am ascuns aurul pe care l-am găsit ( la ora la care mă întrebau aceste lucruri nu le-am spus unde lucrez, deci nu ştiau de la mine că lucram într-o zonă auriferă) şi în ce relaţii eram cu anumite persoane, unele cunoscute mie la vremea respectivă...!!! Din lipsă de probe şi martori am fost eliberat, dar nu înainte de a fi avertizat că, de acum încolo, voi fi supravegheat permanent fiind prins in sistem şi voi rămâne aşa mult timp, chiar şi dacă vor avea loc schimbări în ţară.
După 1997 în timpul delegaţiilor ce le făceam la IZRM ( Inspectoratul Zonal de Resurse Minerale ) – Deva am aflat de la un inspector de acolo că, după înstrăinarea zăcământului Roşia Montană la societatea respectivă, sunt angajaţi (vorbind la nivel de IPEG, pe ceilalţi necunoscându-i) printre alţii şi dl . Stancu Ion, pe post de consilier de specialitate sau copiii şi nepoţii celorlalţi, care puseseră totul „la cale” încă din 1983 (!), fiind bine plătiţi în valută.
Dacă îmi permiteţi, închei cu următorul comenta riu:
Fiecare ţară îşi gestionează şi protejează cu atenţie rezervele de resurse minerale utile, în primul rând cele de metale preţioase, acestea făcând parte din rezervele strategice ale ţării respective, de care se poate folosi în caz de necesitate. Zăcământul de la Roşia Montană este considerat cel mai mare de acest tip din Europa, care trebuie păstrat pentru noi cei de acum, cât şi pentru urmaşii noştri, fiind o garanţie a solvabilităţii, a puterii financiare pe care o are ţara noastră. Să ajungi să înstrăinezi o asemenea avuţie la preţuri derizorii? Nu putem numi, acest gest, inconştienţă, ci un furt făţiş la adresa naţiunii, săvârşit de un grup de oameni puternici, cu influenţă, care au acţionat din umbră, fiind mascaţi de societatea economică care a obţinut zăcământul. Acest lucru denotă faptul că la conducerea ţării se află oameni pe care nu-i interesează atât de mult interesele naţiunii, cât interesele proprii.
Alexandru Mironov,
La sugestia domnului Marinescu Marius Albin, directorul ziarului „ Justiţiarul ” şi în urma discuţiei avute cu domnia sa referitoare la articolul semnat de dumneavoastră „ Munţii noştri aur poarta…” m-am decis să vă aduc la cunoştinţă câteva informaţii referitoare în primul rând la zăcământul aurifer de la Roşia Montană, judeţul Alba , eu fiind geolog şi activând o scurta perioadă la IPEG Hunedoara, cu sediul în Deva ( Întreprinderea de Prospecţiuni şi Explorări Geologice ), BGC ( Brigada Geologică Complexă) Abrud . Obiectivele principale de activitate ale brigăzii erau acelea de-a efectua lucrări de prospecţiuni şi explorări geologice în zona Roşia Montană şi Bucium. Personal m-am ocupat numai de zona Bucium, refuzând oferta de a mă ocupa de Roşia Montană, chiar şi după plecarea geologului de şantier de acolo.Ca în orice activitate de cercetare şi explorare, datele culese din teren, corelate cu analizele de laborator sunt înregistrate şi centralizate în diverse rapoarte, studii, registre de analize, iar apoi transpuse pe hărţi, profile ş.a.m.d., în baza cărora se întocmesc documentaţiile de bază, din care se trag concluziile cercetării şi se dau deciziile de începere sau nu a exploatării unui zăcământ. În primăvara anului 1983 se prezintă la sediul brigăzii Abrud domnul Stancu Ion (domiciliat în Deva) având funcţia de Geolog şef al IPEG-lui Hunedoara însoţit de încă doi bărbaţi necunoscuţi mie şi organizează o mică şedinţă în Biroul geologic al brigăzii la care mai participă Lorinţ Suluţiu Alexa (decedat) ce deţinea funcţiile de adjunct-şef brigadă, geolog şi secretarul de partid al acesteia, inginer Nicoară Aurel (decedat) . De faţă mai era şeful brigăzii Abrud, geologul de şantier la Roşia Montană (al cărui nume nu îl divulg deocamdată) şi subsemnatul, care după spusele domnului Stancu Ion eram „parte neglijabilă” din două motive: eram stagiar şi aveam orientare politică diferită faţă de a lor, lucru care mi-a adus mari neplăceri, unii dintre ei aşteptând să fiu şi arestat. Aşa că nu mai conta că vorbeau de faţă cu mine.
Deci, după ce s-a asigurat că la uşa biroului nu ascultă nimeni iar geamurile sunt închise, „tovarăşul” Stancu ne-a înştiinţat cu un glas mai mult şoptit, conspirativ, că „s-a hotărât de sus” ca toate datele zăcământului de la Roşia Montană în care apar concentraţii mari de minereu aurifer să fie şterse şi înlocuite cu alte date, din care trebuie să reiasă concentraţii mai mici, după buletinele de analize care ne vor fi trimise scoţând în acelaşi timp un prim teanc de buletine din geanta diplomat ce o avea asupra sa şi spunând că „acest zăcământ va rămâne pentru noi, în viitor”, adică pentru eşalonul doi, care era format şi pregătit să preia puterea.
Singurul dintre cei cu funcţie de conducere care s-a opus şi şi-a arătat pe faţă dezaprobarea faţă de această hotărâre a fost Şeful de brigadă, inginer Nicoară Aurel, acesta fiind unul din motivele pentru care a fost înlocuit mai târziu , după plecarea mea de acolo, cu Lorinţ Şuluţiu Alexa , fiind obligat să şi părăsească IPEG-ul, obţinând cu greu transferul la o altă întreprindere de profil.
În săptămânile următoare s-a lucrat intens la înlocuirea documentaţiilor ştergându-se rezultatele analizelor de laborator din Registrul probelor şi s-a procedat la înlocuirea lor cu altele cu un conţinut mult mai mic (de la zeci de grame Au /t la conţinuturi mult mai mici, miligrame-grame), au dispărut hărţi, profile şi machete cu datele reale, înlocuite cu altele, unde pe ici, pe acolo, apărea câte o zonă cu concentraţii mai ridicate de minereu încât un coleg, în glumă, a comparat noile profile cu „o plăcintă a săracului: mult aluat, puţin gem”.
Bineînţeles că totul se desfăşura sub cel mai strict secret, fiind supravegheaţi şi avertizaţi de Lorinţ să nu vorbim că ne arestează securitatea, iar din exterior eram verificaţi de către unul din securiştii care răspundeau de brigada noastră, locotenent major Dubaş Ion.
La început, câteva zile, am fost pus să scot şi eu din dosare vechile hărţi, dar apoi, neavând încredere în mine, am fost mutat de Lorinţ în biroul figuranţilor topo, unde am şi rămas până am reuşit să-mi iau transferul.
Personal nu am fost surprins de aceste manevre săvârşite tocmai de activiştii de partid şi ofiţeri din securitate, primind asemenea avertismente încă din anii de liceu, confirmate în anii studenţiei de către profesori universitari comunişti, împreună cu colegi de an colaboratori ai securităţii şi bineînţeles de ofiţerii din Securitate, care răspundeau de facultatea noastră că „ urmează eşalonul doi la putere, noi înşine fiind deja programaţi care facem parte din el şi care nu , că Securitatea se va numi SRI şi că va urma o noua ordine mondială…
Deşi am încercat - şi nu singur! - să informăm despre acest lucru diverse instituţii centrale, care se ocupă de trecutul activităţii comuniste a diverselor persoane dar şi al fostelor instituţii comuniste, cât şi edituri de prestigiu din presa românească, niciunele nu au fost interesate de adevăr şi un subiect care a fost puţin dezbătut sau aproape de loc în mass-media românească, la mijloc fiind şi complicitatea şi colaborarea unor profesori cu Securitatea, în primul rând cei universitari, distrugând destine şi uneori curmând chiar vieţi.
Înainte de plecarea mea de la IPEG Hunedoara am avut ghinionul sa fiu arestat din motive politice în iunie 1984 la Deva de către locotenentul major Timiş Gheorghe, dus la sediu, unde împreună cu un maior, care nu s-a prezentat, am fost catalogat ca element subversiv, care sabotează şi complotează împotriva statului comunist român. În timpul interogatoriului, printre pumni, înţepături şi zbierete eram întrebat despre acţiunile subversive la care am participat, complicii, documentaţia la care am avut acces şi unde am ascuns aurul pe care l-am găsit ( la ora la care mă întrebau aceste lucruri nu le-am spus unde lucrez, deci nu ştiau de la mine că lucram într-o zonă auriferă) şi în ce relaţii eram cu anumite persoane, unele cunoscute mie la vremea respectivă...!!! Din lipsă de probe şi martori am fost eliberat, dar nu înainte de a fi avertizat că, de acum încolo, voi fi supravegheat permanent fiind prins in sistem şi voi rămâne aşa mult timp, chiar şi dacă vor avea loc schimbări în ţară.
După 1997 în timpul delegaţiilor ce le făceam la IZRM ( Inspectoratul Zonal de Resurse Minerale ) – Deva am aflat de la un inspector de acolo că, după înstrăinarea zăcământului Roşia Montană la societatea respectivă, sunt angajaţi (vorbind la nivel de IPEG, pe ceilalţi necunoscându-i) printre alţii şi dl . Stancu Ion, pe post de consilier de specialitate sau copiii şi nepoţii celorlalţi, care puseseră totul „la cale” încă din 1983 (!), fiind bine plătiţi în valută.
Dacă îmi permiteţi, închei cu următorul comenta riu:
Fiecare ţară îşi gestionează şi protejează cu atenţie rezervele de resurse minerale utile, în primul rând cele de metale preţioase, acestea făcând parte din rezervele strategice ale ţării respective, de care se poate folosi în caz de necesitate. Zăcământul de la Roşia Montană este considerat cel mai mare de acest tip din Europa, care trebuie păstrat pentru noi cei de acum, cât şi pentru urmaşii noştri, fiind o garanţie a solvabilităţii, a puterii financiare pe care o are ţara noastră. Să ajungi să înstrăinezi o asemenea avuţie la preţuri derizorii? Nu putem numi, acest gest, inconştienţă, ci un furt făţiş la adresa naţiunii, săvârşit de un grup de oameni puternici, cu influenţă, care au acţionat din umbră, fiind mascaţi de societatea economică care a obţinut zăcământul. Acest lucru denotă faptul că la conducerea ţării se află oameni pe care nu-i interesează atât de mult interesele naţiunii, cât interesele proprii.
N.P.
| Comments |
|
|
||||||||
|
||||||||
|
||||||||
Powered by !JoomlaComment 4.0alpha3
!joomlacomment 4.0 Copyright (C) 2009 Compojoom.com . All rights reserved."
| < Anterior | Următor > |
|---|
