International

Franța, 50 de ani de la mișcarea din 22 martie 1968: antirasism și destrăbălare la toate nivelurile

  Fiecare cină tradițională CRIF (nota traducerii: Conseil Représentatif des Institutions juives de France – Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești […]

 

Fiecare cină tradițională CRIF (nota traducerii: Conseil Représentatif des Institutions juives de France – Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța) deschide, în fiecare an, calea pentru restricții suplimentare ale libertăților și șeful Executivului promite anual în fața acestei adunări auguste sporirea măsurilor de combatere a antisemitismului care, ni se spune de fiecare data, că este mult mai puternic, mai formidabil, mai înspăimântător. Anul 2018 nu a făcut excepție, primul-ministru a prezentat în 19 martie, de sărbătoarea Sfântului Iosif, un „Nou plan (încă unul!) împotriva rasismului și antisemitismului”. În acest nou proiect liberticid (nota traducerii: care desființează libertatea) este vorba despre „întărirea obligațiilor de detectare și suprimare a conținutului ilegal pe Internet”. Iată, de mai bine de treizeci de ani, guvernele succesive, atât de stânga, cât și de dreapta, au consolidat în mod constant arsenalul represiv, astfel încât libertatea de exprimare, de opinie și de cercetare și  –  mai grav! –  libertatea de a spune adevărul despre toate subiectele sunt din ce în ce mai reduse și obstrucționate. Este întotdeauna o problemă de reprimare a conținutului „de ură, rasistă sau antisemită”. Dar cine decide ce este ura, dacă nu exact ceea ce numea François Mitterrand „un lobby puternic și dăunător”?

În timpul unui discurs la Muzeul Național de Istorie al Imigrației din Paris, un loc plin de simboluri și care, evident, nu a fost în ales la întâmplare, șeful guvernului și-a exprimat dorința de a avea grijă deosebită față de rețelele sociale. Și dacă legea franceză nu este de ajuns, Édouard Philippe a planificat deja  să susțină „lupta pentru un proiect legislativ de constrângere, la nivel European, a operatorilor de rețea pentru a elimina rapid acest torent de noroi”. „Nu voi crede niciodată, a adăugat chiriașul de la Matignon (nota traducerii: reședința premierilor francezi) că rețelele sociale sunt spații aeriene. Pentru mine, tot ce este publicat și difuzat în Franța este publicat și difuzat în Franța. De aceea, trebuie să răspundă legilor Republicii. Ceea ce mă deranjează este că, în zilele noastre, pare mai ușor să elimini videoclipul pirat dintr-un joc de fotbal, decât remarcile antisemite. ”

Pentru a realiza această misiune de control ideologic și cenzură, liderul majorității a adunat o echipă reprezentativă pentru Franța de astăzi și de mâine, un trio arabo-africano-evreiesc: profesorul și scriitorul francez-algerian Karim Amellal, deputata de origine africană Laetitia Avia  de la „En Marche!” și vicepreședintele CRIF, evreul Gil Taieb. Această triadă va avea rolul de a urmări pe toți cei care nu se supun politic, istoric sau moral corect.

Laetitia Avia, cea cu microfonul în mână, a ajuns deputată datorită „ciclonului” Macron, ea fiind o personalitate reprezentativă pentru multicultarismul formațiunii „En Marche!”.

Laetitia Avia, cea cu microfonul în mână, a ajuns deputată datorită „ciclonului” Macron, ea fiind o personalitate reprezentativă pentru multicultarismul formațiunii „En Marche!”.

Gil Taieb, vicepreședinte CRIF (Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța), cu fostul președinte Francois Hollande.

Gil Taieb, vicepreședinte CRIF (Consiliul Reprezentativ al Instituțiilor Evreiești din Franța), cu fostul președinte Francois Hollande.

Represiunea va fi deosebit de gravă și va trece, de la amenzi descurajatoare împotriva rețelelor sociale care nu retrag „mesajele de ură” în 24 de ore, până la închiderea conturilor care au îndrăznit să difuzeze „mesaje masive și repetate de ură”. Guvernul intenționează să pună în aplicare „investigații sub acoperire ale unor anchetatori cibernetici” în spațiile de discuții online, care implică infiltrarea în forumuri și controlul strict al acestora și al comentariilor, de la articole și clipuri video, fără a uita, bineînțeles, facilitatea depunerii unei plângeri „în caz de acte rasiste”: „Fără plângere, înseamnă fără investigație, fără responsabilități și fără pedeapsă. În această perspectivă, în septembrie va fi testată o instruire aprofundată cu o rețea de anchetatori și magistrați pentru a îmbunătăți atenția față de victim”.

La trei zile după prezentarea acestui nou nivel represiv, comemorăm a cincizecea aniversare a Mișcării din 22 martie, care a dat naștere la evenimentele din mai 1968. Este interesant să se facă legătura între cele două, deoarece revoluționarii care au aruncat cu pietre în urmă cu cincizeci de ani și care se credeau a fi libertarieni („Este interzis să interzici!”, strigau zidurile Sorbonei) au dat de fapt naștere la o societate foarte permisivă cu siguranță, în ceea ce privește morala, dar care nu poate să fie la fel de permisivă cu gândirea liberă. Un antirasism dogmatic și unilateral, pe de o parte și o libertatea sexuală frenetică, pe de altă parte, sunt roadele evidente din mai ’68. Mișcarea din 22 martie, al cărei principalul animator și instigator a fost tânărul evreu Daniel Cohn-Bendit, s-a născut la facultatea din Nanterre și a avut, de fapt, ca principală revendicare dreptul băieților de a merge în căminul fetelor.

Daniel Cohn-Bendit este un evreu german născut în Franța, care a pendulat între cele două țări, fiind, în tinerețe, lider al mișcării  din 22 martie 1968 de la Universitatea din Nanterre, Franța. A plecat din Franța în Germania ca să scape de stagiul militar. În 1994 a fost ales în Parlamentul European din partea Germaniei, iar în 1999 a fost ales din partea Franței, candidând pe listele partidului ecologist. Neagreat de francezi, fiind acuzat că este susținător al pedofiliei, a candidat ulterior din partea Germaniei pe listele partidului verzilor. Actualmente este copreședinte al Grupului Verzilor –  Alianța Liberă Europeană din Parlamentul European. [1]

Daniel Cohn-Bendit este un evreu german născut în Franța, care a pendulat între cele două țări, fiind, în tinerețe, lider al mișcării din 22 martie 1968 de la Universitatea din Nanterre, Franța. A plecat din Franța în Germania ca să scape de stagiul militar. În 1994 a fost ales în Parlamentul European din partea Germaniei, iar în 1999 a fost ales din partea Franței, candidând pe listele partidului ecologist. Neagreat de francezi, fiind acuzat că este susținător al pedofiliei, a candidat ulterior din partea Germaniei pe listele partidului verzilor. Actualmente este copreședinte al Grupului Verzilor – Alianța Liberă Europeană din Parlamentul European. [1]

În 8 ianuarie 1968, Cohn-Bendit, a cărui obrăznicie și tupeu au fost întotdeauna fenomenale, l-a abordat pe François Missoffe, atunci ministru al Tineretului și Sportului, care inaugura un bazin de înot la Nanterre, pretextul fiind o  carte a acestuia: „Domnule ministru, v-am citit «Cartea albă despre tineret». În trei sute de pagini, nu am găsit niciun cuvânt despre problemele sexuale ale tinerilor. La care, ministrul a răspuns: „Cu capul pe care îl aveți, cu siguranță cunoașteți problemele de această natură. Nu pot să vă recomand decât scufundări în piscină”. La care, anarhistul Cohn-Bendit, în vârstă de doar 22 de ani, îi dă o replică obraznică ministrului: „Iată un răspuns demn de Tineretul Hitlerist.”. Erau scânteile a ceea ce urma să devină Mișcarea studenților din 22 martie pentru libertatea sexuală și „nevrozele” aferente.

Vedem, o jumătate de secol mai târziu, unde au condus aceste revendicări: unitatea familială a fost extrem de slăbită, divorțurile și separările au explodat cu toate consecințele psihologice devastatoare, în special asupra copiilor, instituția căsătoriei a fost considerabil zdruncinată.

Sloganul din 1968, „Juisaţi fără limite”, a avut (și încă are) consecințe fatale în distrugerea stabilității cuplurilor și a căminelor, subminând noțiunile de fidelitate, angajament, cuvânt dat, exprimând respingerea radicală și militantă a tuturor formelor de sacrificiu de sine și de autocontrol. Nebunia evenimentelor din mai ’68 au dus la apologia pedofiliei, homosexualității, transsexualității. Din această bulversare completă a familiei tradiționale, societatea nu s-a mai recuperat până în ziua azi și se va scufunda tot mai adânc, cu cât vom continua reformele devastatoare dorite de lobby-urile feministe și LGBT.

„Political Correctness” Franța

Și în timp ce continuăm mereu să promovăm cele mai nerușinate așa-zise „libertăți”, restrângem toate libertățile adevărate: libertatea de mișcare, de adunare în grupuri, de opinie, de cercetare istorică, de exprimare, de gândire. Până și umoriștii nu mai au dreptul să-și facă publicul să râdă de anumite subiecte, acum considerate sacre, de neatins. Reprimarea automobiliștilor, a delincvenților de gândire, a activiștilor politici nesubordonați sistemului și monitorizarea rețelelor sociale nu încetează să crească. Acestea sunt roadele anului ’68, ale unui antirasism dogmatic și unilateral, ale liberalizării la toate nivelurile, ale unei noi ordini morale și ale unei noi ordini mondiale.

                                                                               Jérôme BOURBON, editorial din 21 martie 2018

                                                                   Traducere și adaptare în limba română Marius Albin MARINESCU

Fotografii și comentariile la acestea: redacția „Justițiarul”.

[1] „Daniel Cohn-Bendit s-a născut în Franța, din «întâmplare», într-o familie de evrei germani refugiați în 1933 din Germania. A pendulat constant între cele două țări, care nu i-au fost niciodată patrii: și-a petrecut o parte din copilărie la Paris, după care s-a mutat în Germania, unde tatăl său profesa avocatura. Apatrid la naștere, la împlinirea vârstei de 18 ani a avut dreptul de a cere ambele cetățenii, dar a renunțat la cea franceză pentru a fugi de satisfacerea stagiului militar. Așa se nasc eroii vremurilor modern. (…) A revenit în Franța în 1966, pentru a studia sociologia la Universitatea din Nanterre. Aici s-a apropiat de mișcările anarhiste. În primăvara lui 1968 s-a făcut remarcat în timpul revoltelor studențești de stânga, devenind foarte repede unul dintre liderii acestora.(…)  Întors în Germania, a fost unul dintre membrii fondatori ai grupării «Revolutionärer Kampf» («Lupta Revoluționară»), unul dintre ceilalți membrii fondatori fiind Joschka Fischer, viitor vice-cancelar german, cu care Cohn-Bendit va avea o colaborare de lungă durată, un înfocat adept al «deschiderii frontierelor». Numeroase acuzații de vandalism, acțiuni criminale și pedofilie legate de această perioadă au apărut după ce Cohn-Bendit a devenit o personalitate politică importantă. Sursa: http://anonimus.ro/2016/02/un-erou-al-multiculturalismului-daniel-cohn-bendit/

Sursă articol: https://www.jeune-nation.com/divers/billet-dhumeur/les-50-ans-du-mouvement-du-22-mars-1968-antiracisme-et-libertinage-a-tous-les-etages.html

1 Comment

  1. Strerian

    Foarte bună traducere! În Franța represiunea devine alarmantă, a ajuns într-un stadiu în care nu mai poți spune că ești francez de origine fără să te pomenești „rasist”! Victimele acestor campanii de denigrare și acuzare au, în general, un profil din
    care reies cinci defecte majore: sunt albi, îşi iubesc țara și tradițiile, sunt naționaliști, sunt creştini și, cel mai grav,… sunt familiști convinși!? E bine să știe tot românul către ce se îndreaptă prin apartenența la U.E. O să vină ziua în care un „Muhammad”, pentru că are un buletin românesc, o să-i zică unui „Gheorghe”: Sunt la fel de român ca tine pentru că, așa zice legea!”. Si de nu-i convine lui Gheorghe – PUȘCĂRIE! Vin vremurile înapoi…

Lasă un răspuns la Strerian Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*