Semnal

Două poezii pline de aroma nostalgică a copilăriei

AVEA BUNICA…                        de Aurelia Panait Avea bunica mea de...

AVEA BUNICA…

                       de Aurelia Panait

Avea bunica mea de toate:
Avea o prispă cu mușcate,
Avea fântână, pâine, sare,
Avea putere și răbdare.
Avea credință și iubire
Și-un dor nespus de nemurire,
Avea un cal la o căruță,
Și lapte bun de la văcuță.
Avea povești nenumărate
Și cântece nemaicântate,
Și le spunea adeseori
La clacă și la șezători.
Avea o sobă, un vătrai,
Avea și gura mea de rai!….
Nu mai găsesc ce a lăsat,
Căci satul s-a modernizat:
Nu mai zăreşti ca altă dată
La geamuri floarea de mușcată,
Văd atârnate la balcon:
Begonii și rhododendron….
Fântâna e necurățată,
Căci bem din sticle apă plată.
Văcuțe sunt puține-n sat,
Bem lapte pasteurizat.
Căruţe vezi foarte puţine,
Dar te-întâlneşti cu  limuzine.
Nu mai există șezători,
Cu basme și cu ghicitori,
Pe potecuţa spre vecini
Crescut-au spini şi mărăcini,
Căci avem facebook și așa
Știm noi a socializa…
Nu mai avem deloc răbdare,
Bisericile sfinte-s goale,
Porunca dată, să iubim,
Deloc nu ne-o mai amintim!
Bunico, satul de poveste
Azi îl vedem, dar nu mai este!

AVEA​ ​BUNICUL…

                      de Aurelia Panait

Avea bunicul meu ceva
ce nimeni altul nu avea:
avea un munte de blândeţe
şi urme adânci de tinereţe,
avea privirea luminoasă
sub ochelari cu rama groasă,
avea cuvinte potrivite
şi daruri neobişnuite…

Avea un pod în care stam
când înspre lumea mea fugeam:
cu fân, cu scânduri, cereale,
cu cărţi, reviste şi ziare,
cu scule-n lăzi orânduite,
şi cuie noi sau ruginite,
cu un anume foarfece
cu care-şi tundea oile.
Acolo sus, în podul lui,
era şi roata timpului.
şi o-nvârteam iscoditor
şi în trecut şi-n viitor.

Avea un leagăn minunat
de-o grindă groasă atârnat
şi îmi plăcea în zbor să cânt
şi nimeni zborul nu mi-a frânt,
c-am fost acolo, şi mai sunt!

Avea un nuc şi un cireş
în care mă urcam ades,
livezi cu pruni, butoaie adânci
în care prunele să-arunci
şi-avea, în serile cu ger,
şi ţuică fiartă cu piper.

Avea un plug, cu el ara
pământul şi-l însămânţa
şi niciodată n-a lăsat
pământu-n rugă nelucrat!
Şi-acum din cer, de sus din stele,
el ară-n gândurile mele,
c-avea dreptate când mi-a zis
că va pleca în paradis!

Avea bunicul meu cel bun
prin vene sevă de gorun,
avea bunicul meu cel drag
dulceaţa fructelor de frag.
Avea bunicul meu iubit
ceva frumos, neprihănit:
avea copilăria mea
şi a plecat cu tot cu ea!

4 Comments

  1. Paraschiva

    Multumesc din suflet pentru poezii !M-au facut sa traiesc putin in trecutul destul de indepartat al copilariei mele,cand aveam si eu bunici !Da,a fost mult mai frumos sa ne urcam in pod,in sop,in copaci,sa mancam dude si cirese culese chiar de manutele noastre !Uneori mai cadeam,mai plangeam,dar continuam sa colindam dealurile si sa ne urcam in copaci !Cine statea in casa ?Nici iarna nu ne oprea sa stam in casa !Veneam inghetati,uzi,obositi ,dar nu ne speriam ca sa nu o luam de la capat a doua zi !Ce frumos a fost o data !

  2. teo

    minunat, felicitari.
    draga redactie vreau adresa dansei poate colaboram la o carte.
    multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>