Suntem cu ochii pe voi!

DIN CICLUL ELECTORAL „FAPTELE VORBESC”

Spirit analitic din fire şi prin profesia de cercetător ştiinţific (exersată timp de 15 ani până la îndepărtarea mea, samavolnică,...

Spirit analitic din fire şi prin profesia de cercetător ştiinţific (exersată timp de 15 ani până la îndepărtarea mea, samavolnică, din funcţie, chiar la ordinul personajului din postere), mi-am propus o analiză pe întreg spectrul obligaţiilor legale şi atribuţiilor funcţiei ocupate de cel în cauză, căutând, „sine ira et studio” (fără ură şi părtinire), să descopăr faptele nemaipomenite pentru care Klaus Iohannis solicită, foarte mulţumit de sine, un vot majoritar reînnoit din partea sibienilor, la data de 10 iunie.
Am început cu „legea administraţiei publice locale” , care ar trebui să reprezinte „legea fundamentală” în exercitarea atribuţiilor tuturor primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene din România sau „cartea lor de căpătâi”.
Cum a respectat primarul nostru, cel atât de lăudat, „legea de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale”(Art. 1), vom vedea din cele ce urmează, acesta fiind şi „testul de minimă rezistenţă” al respectării principiilor fundamentale ale Democraţiei, ştiind din Constituţie (Art.16) că „Nimeni nu este mai presus de lege”!
Voi începe abrupt cu Jurământul depus de primarul ales, deîndată ce s-a validat mandatul, nota bene, în faţa Consiliului local (cf. Art. 60), pe textul enunţat de lege la Art. 12, (fiind comun şi consilierilor), care sună aşa :”Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună credinţă, tot ceea ce stă în puterile mele pentru binele locuitorilor municipiului. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” (Şi întrucât dl. Iohannis este un creştin practicant, a jurat, neîndoielnic, şi pe Biblie, nu doar numai pe Constituţie).
Din Articolul 1 al legii aflăm că primarii reprezintă autoritatea executivă, iar consiliul local, autoritatea deliberativă, iar din Art. 36 aflăm că : „Consiliul local are iniţiativă şi hotărăște, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi”.
Asta poate „la alţii”, că la noi în Sibiu, cel care hotărăşte „de capu’ lui”, în toate cele, peste capul Consiliului local (tratat cu o sfidare fără seamă şi cu o desconsiderare absolută), este  primarul, care şi-a luat de la el putere, împotriva legii, să dicteze toată politica consiliului, transformându-l pe acesta, cu concursul profund obedient al consilierilor pro­veniţi din F.D.G.R., într-un organism obedient, fără nici o altă atribuţie decât aceea de a vota mecanic, „orbeşte”, tot ceea ce voieşte stăpânul absolut al Primăriei şi al locuitorilor Sibiului, după legea feudală a atotputerniciei proprietarului de domeniu, lăsat moştenire „din neam în neam”. Aceasta este numai prima dovadă, este adevărat, supremă, de dispreţuire a legii proprii, ca primar.
Să trecem, însă, la atribuţiile primarului, conform Art.61. Prima dintre acestea (!) este aceea  că primarul „asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, decretelor Preşe­dintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local”. Aşa o fi „la alţii”, că la noi, la Sibiu, primarul nostru, cel adulat de o lume întreagă, a adus un amendament textului legii : „Dacă vreau eu”! (asemeni „Regelui Soare”, care ne-a lăsat celebra sintagmă despre absolutismul feudal: „Statul sunt Eu!”). Şi tot aşa, augusta Sa persoană nu vrea  să accepte din textul legii decât ce-i convine!
De pildă, nu vrea să acorde audienţe cetăţenilor, căci nu are răbdare să-i asculte şi nici nu-l prea interesează necazurile celor pe care-i păstoreşte administrativ!
Cât priveşte drepturile constituţionale, după comportamentul său arogant şi dispreţuitor, ai impresia că nu şi-a bătut capul niciodată cu lectura şi memorizarea câtorva articole din Constituţie referitoare la drepturile cetăţenilor României, Cât despre „Drepturile universale ale omului” sau, mai nou (după adoptarea Tratatului de la Lisabona, din anul 2010), despre drepturile cetăţenilor din toate ţările Uniunii Europene (cf. „Chartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”, în care Art. 1 se referă la „dreptul la demnitate”), sunt convins că nici n-a auzit până acum de acestea, lectura nefiind o „îndeletnicire” printre înclinaţiile favorite ale profesorului de fizică, Klaus Iohannis.
În conducerea curentă a consiliului local, ca şi al celui judeţean, conform Art. 97, consilierii municipali (ca şi cei judeţeni), organizaţi în comisii de specialitate (normal, prin repartizarea în aceste comisii pe baza criteriilor de calificare, specialitate şi expertiză profesională a consilierilor) sunt chemaţi, ei cei dintâi, să elaboreze şi să propună dezbaterii în plenul consiliului a proiectelor de hotărâri. Asta, poate „la alţii”, căci la noi în Sibiu, deopotrivă la Consiliul local şi la cel judeţean, de această grea povară se ocupă aproape exclusiv cei doi „şefi”, primarul şi preşedintele C.J., cu asistenţa „calificată” a celor doi secretari, bine „dresaţi” în acest scop. (Halal democraţie, totală umilire a celor peste 60 de consilieri!).
Să ne mai mirăm, în atare condiţii, că toate programele de dezvoltare şi de activitate anuală, pe toate palierele, de la investiţii la cultură, de la arhitectură la lucrările edilitare, de la protecţia mediului la sănătate, poartă „amprenta personală” a celor doi „demiurgi” sibieni? Să ne mai mire faptul că Primăria, secondată de un consiliu local adus în starea de accesoriu al Primăriei, a susţinut proiecte aberante şi ilegale, precum cel al amenajării unui Aqua-land, pe 40 ha,. în Pă­durea Dumbrava, aceasta având statutul legal de „Parc natural protejat”?
Sau că același primar, secundat de același consiliu obedient, au girat proiectul, la fel de inept şi ilegal, promovat cu insistenţă diabolică, de magnatul Ilie Carabulea (un apropiat al primarului nostru şi un client peren al accesării fondurilor de investiţii ale Primăriei şi Consiliului judeţean), prin încălcarea flagrantă a  prevederilor Convenţiei Europene de la Florenţa, din anul 2000 (la care România a aderat prin Legea nr. 451/2002, votată în Parlament, în anul 2002), privitoare la „protecţia peisajului natural şi cultural”), constând din construirea unui cvartal de blocuri, cu 3000 de apartamente, în regim de P+ 24, ceea ce ar fi afectat dezastruos perspectiva din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului spre munţii Cibinului şi Vârful Cindrel?
Să ne mai mire, oare, în aceste circumstanţe, că, având avizul serviciilor Primăriei, o serie de guşteri (potentaţi locali, între care şi parlamentari) şi-au construit, în spatele Hanului „ Dumbrava Sibiului”, încălcând prevederile Puz-ului aprobat, blocuri de locuinţe cu mai multe nivele, în locul unor „cabane turistice”, aşa cum era legal?
Nu, stimaţi cetăţeni! Să nu vă mai mire nimic din ce se întâmplă la Sibiu, ilegal, cu concursul actualelor conduceri alee administraţiilor publice locale, şi nici acumulările de avere cu mult peste posibilităţile unor slujbaşi oneşti, care au jurat să se dedice, cu trup şi suflet interesului vostru colectiv şi nu preamăririi lor!

DESPRE PROIECTELE, STRATEGIILE ŞI OBIECTIVELE ÎN DOMENIILE :  PROTECŢIEI MEDIULUI, DEZVOLTĂRII ECONOMICE ŞI SOCIALE, PRECUM
ŞI AL DEZVOLTĂRII URBANISTICE A  SIBIULUI ÎN PERIOADA 2000 – 2012

Să continuăm tot cu prevederile Legii 215/2001, reactualizată şi republicată în anul 2007, luând ca repere atribuţiile primarilor de municipii şi oraşe, stipulate expres la Art. 63.
1. În domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor, articolul sus citat prevede, la punctul 5, aliniatul h, ca atribuţie exclusivă a primarului, următoarele : „asigură realizarea lucrărilor şi ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecţiei mediului şi gospodăririi apelor”, cu respectarea legislaţiei în domeniu, adăugăm noi, ca de la sine înţeles.
Esenţial de reţinut este faptul că în anul „înscăunării” celei dintâi a d-lui Iohannis în jilţul de primar al Sibiului, fusese adoptată „Convenţia europeană de la Florenţa privind protecţia peisajului natural şi cultural”, pe care România a ratificat-o doi ani mai târziu, prin adoptarea de către Parlamentul României a  Legii nr.451/2002. Acestea erau documentele oficiale, naţionale şi internaţionale, care trebuiau – pe lângă, fireşte, Legea mediului, să ghideze politicile Primăriei şi Consiliului local din Sibiu în elaborarea programului şi strategiei în domeniul mediului şi peisajului natural şi cultural, începând chiar din anul 2000, asta în cazul în care cei în cauză ar fi  cunoscut şi luat în serios legislaţia şi convenţiile internaţionale !
Care sunt faptele înregistrate în acest domeniu, capital pentru un oraş cu înzestrarea naturală şi peisagistica naturală şi culturală, de excepţie, a Sibiului ?
1.1. In parcul dendrologic de „Sub arini”, renumit odinioară şi exemplar pentru toate oraşele din Ardeal, prin colecţia sa de arbori de cele mai diverse specii, aduse din toate colţurile lumii, nu s-a făcut nimic altceva, în ultimii 22 ani, decât îndepărtarea arborilor uscaţi sau accidentaţi. Aşadar, nici o plantaţie nouă, nici o editare a unui catalog complet al provenienţei speciilor existente, al arealului lor de răspândire, nici o promovare turistică specială, ceea ce a făcut ca acesta să cadă în anonimat.
1.2. In Dumbrava Sibiului, peisajul din zona Grădinii Zoologice, aflată în administrarea directă a Primăriei, este de-a dreptul dezolant, neigienizat de ani de zile, iar prin avizarea de către Primărie a proiectelor „Aqua-landului” şi „Cartierului de blocuri al lui Carabulea”, proiectat în regim de P+ 24, în imediata proximitate a Muzeului în aer liber, s-a atentat, în modul cel mai grosolan, la peisajul natural (zonele aparţin „parcului natural protejat”) şi cultural (cele două investiţii ar fi degradat profund peisajul cultural al „celui mai frumos muzeu din Europa”, cum a numi Bernet Kempers  din Olanda muzeul etnografic de aici, încă din anul 1966, sau mai recent (prin publicaţia de elită apărută la Paris, în anul 2011), unul dintre „cele mai frumoase 100 de muzee din Europa”. Noroc cu societatea civilă care s-a opus cu vehemenţă acestor proiecte ce ar fi devastat cea mai frumoasă zonă naturală de agrement a Sibiului, că am scăpat, deocamdată de acest atentat la una dintre valorile culturale superlative a Sibiului, a României, a Europei!
1.3. În Staţiunea Păltiniş, pentru care primarul Sibiului „a urzit” tot felul de „planuri”, în dezacord cu primăriile comunelor care sunt proprietarele terenurilor din zona staţiunii şi într-o relaţie de-a dreptul duşmănoasă cu principalii investitori privaţi din zonă, nu s-a materializat nici un proiect, staţiunea – cu cea mai veche istorie din Carpaţii Meridionali – rămânând pe ultimul loc din punct de vedere al investiţiilor şi modernizării.
1.4. Râul Cibin, care străbate oraşul şi care, dacă ar fi fost igienizat, ecologizat şi amenajat, ar fi putut deveni – aşa cum s-au petrecut lucrurile în mai multe oraşe din România, mai puţin făloase şi mândre de originile sale istorice şi de patrimoniul lor arhitectonic medieval – o adevărată „rivieră”, adică o zonă de promenadă şi de agrement dintre cele mai atractive, complementare zonei împădurite a Dumbravei, este „tratat” cu totală ignoranţă.
1.5. Dacă cineva îşi închipuie că în cartierele de mare densitate locativă, fie acestea mai noi (Vasile Aaron, Ștrand, Valea Aurie), sau în cele mai vechi (Terezian, Hipodrom, Țiglari), au  fost realizate şi aplicate proiecte de amenajare peisagistică urbană, care să prevadă plantaţii de zone verzi, amenajarea unor parcuri de joacă pentru copii, parcuri umbroase şi răcoroase, odihnitoare pentru vârstnici, liziere de copaci care să protejeze zonele de habitat de furtunile de zăpadă – iarna, sau de vânturile reci – toamna, ori să oxigeneze aerul cartierelor, curăţindu-l de praf – vara, acela se înşeală profund. În aceste condiţii, viaţa de zi cu zi a locuitorilor din aceste cartiere este total defavorizată, iar cea a locuitorilor din cartierele „ghetou” comuniste, un adevărat calvar, interesul edilului nostru şef concentrându-se, în toate privinţele, exclusiv pe centrul istoric al urbei, fireşte că din motive de patriotism!

2. Cu privire la „Dezvoltarea urbanistică” a oraşului, „faptele care vorbesc” -  prin capacitatea lor de a ilustra modul de aplicare a atribuţiei excepţionale a primarului, prevăzută în același articol 63, punctul 5, dar la litera f şi anume : „asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local şi acţionează pentru respectarea prevederilor acestora” – ar trebui să ilustreze înfăptuiri notabile şi realizări exemplare pentru faciesul nou, modern, impunător, exemplar – în viziunea primarului nostru -  al „Sibiului contemporan”.
In loc de acestea, ceea ce ni se înfăţişează în toate cartierele noi ale oraşului, ca şi în zonele centrale, indică, mai degrabă, absenţa oricărui plan judicios de dezvoltare a Sibiului (cât despre profesionalismul  şi concepţia modern-europeană a „planurilor de urbanism”, nici că poate fi vorba!). Puţinele exemple pe care ni le permitem, limitaţi fiind de spaţiu, sunt mai mult decât elocvente pentru „corigenţa” Sibiului (şi a edilului şef) în acest domeniu care conferă oricărei localităţi urbane, fie calificativul de excelenţă, fie acela de repetenţă.
2.1. În centrul oraşului, în 12 ani de „augustă prestaţie” a ilustrului nostru primar, acesta – înconjurat de o pleiadă de istorici ai oraşelor medievale, arhitecţi şi designeri – nu a fost în măsură să elaboreze un proiect prin care să se „vindece rana deschisă” a locului viran lăsat moştenire de năstruşnicul primar comunist, care a decis să demoleze cazarma militară austriacă din secolul XVIII, preferând, de peste un deceniu, formula cea mai comodă, dar şi cea a impotenţei manageriale, a amenajării a unui parking! (De parcă acesta nu se putea amenaja în subteran, suprateran ridicându-se o construcţie, în stilul arhitecturii monumen­tului demolat, care să ofere servicii turistice şi culturale la cel mai înalt nivel).  
Şi tot aici, în imediata vecinătate, în locul reconstituirii „Porţii Cisnădiei” (mai mult decât posibilă, în situaţia în care noi sibienii beneficiem de avantajul extraordinar de a avea, la Muzeul Brukenthal, celebra colecţie de acuarele a lui August Bobel – brutarul-pictor de mare talent care a „imortalizat” prin lucrările sale de un real talent artistic, toate porţile cetăţii Hermannstadt şi toate elementele care formau sistemul de fortificaţii ale oraşului medieval, începând cu cele din secolul al XIII-lea şi încheind cu cele din secolul XVIII, înaintea demolărilor din anul 1856, când comunitatea sibiană a hotărât să-şi demanteleze o parte din aceste fortificaţii şi porţi pentru a permite extinderea şi „modernizarea” oraşului), dl. Iohannis a preferat – sfidând principiile conservării monumentelor din Carta UNESCO – să-şi servească bunul prieten (pe magnatul Ilie Carabulea), dând ordin subalternilor să avizeze instalarea, aproape pe locul vechii porţi medievale, a hotelului „Ramada”, deşi Consiliul Local  emisese o Hotărâre care-l obliga pe cumpărătorul fundaţiei şi structurii de rezistență, deja construite, ca destinaţia viitoarei clădiri să fie centru de învăţământ! (Să nu ştie, oare, dl. Iohannis, să nu fi văzut, cu ochii lui, pe unde a tot umblat – că, după kilometri parcurşi în cei 12 ani l-am putea declara „turistul emerit al Sibiului! – că cele două perimetre urbane – „oraşul vechi” şi „oraşul nou” – sunt delimitate spaţial, în toate oraşele care îşi respectă trecutul istoric, în modul cel mai riguros posibil, prin nor­me absolut intangibile şi inalienabile?).
Tot în zona centrală, pe artera principală de acces dinspre Şoseaua Alba Iulia, pe strada dominată de sediul Prefecturii, avem cea mai urâtă (inestetică) şi respingătoare intrare către centrul oraşului, cele câteva case de o parte şi alta a străzii, nerestaurate şi nezugrăvite de peste un secol, servind de „carte de vizită” a oraşului nostru şi ilustrând cum nu se poate mai bine impotenţa sau dezinteresul Primăriei şi Consiliului local faţă de restaurarea patrimoniului construit al oraşului.
Dacă intrăm pe Calea Dumbrăvii, ne întâmpină cea mai mare oroare arhitectonică a Sibiului „de după comunism” : monstrul de la „Dioda”, „compensat”, de cum faci colţul spre Şcoala de înot, de „pleiada de „hoteluri – turn”, care par să se „ia la întrecere” cu blocurile din perioada ceauşistă. Un talmeş-balmeş de ai crede că te afli oriunde în ţara asta, numai în „stilata” cetate a lui Hermann, nu!  
Şi dacă am continua cu numeroasele plombe şi inserţii de blocuri şi locuinţe cu mai multe nivele decât ar fi îngăduit trama stradală, apărute peste tot în oraş, multe din acestea absolut aiuritoare, am avea tabloul fidel privind modul – să îl numesc cu un eufemism, indisciplinat, de fapt haotic – în care s-a dezvoltat Sibiul, în plan urbanistic, în perioada analizată.

3. Neîndoielnic, însă, că dintre toate domeniile, cel mai important rămâne cel al dezvoltării economico-sociale a urbei noastre, în ultimii 12 ani, aici putând detecta calitatea vizionară a primarului nostru, capacitatea sa de proiectare şi înfăptuire, printr-un ambiţios plan de investiţii, riguros etapizat în cele trei mandate, întru totul fezabil financiar,cu fonduri atrase de la Uniunea Europeană (în domeniul relaţiilor externe domnia sa excelând, cel puţin în materie de vizite, de primiri la cel mai înalt nivel şi de medalieri internaţionale, pentru care l-ar putea invidia chiar şi toţi prim-miniştri României de după 1989, luaţi la un loc!)
Aceeaşi lege invocată şi în cazul celorlalte domenii, îi conferă un rol dominant în materie de concepere/proiectare şi elaborare de strategii privind dezvoltarea oraşului, acţiuni capabile să-l facă, cu adevărat, „ilustru şi nemuritor” prin perenitatea operelor sale. Astfel, Art.63, la punctul 3, aliniatul c, face precizarea că printre cele mai importante atribuţii ale acestuia figurează şi aceea, potrivit căreia, el  „elaborează proiecte de strategii privind starea economică, socială şi de mediu a unităţii administrativ-teritoriale şi le supune aprobării consiliului local”.
Potrivit acestei atribuţii, primarii sunt demiurgii contemporani ai dezvoltării oraşelor noastre şi acestea vor arăta, în viitor, aşa cum le-au proiectat, prin strategiile de dezvoltare, cei aleşi în fruntea comunităţilor, printre altele şi în acest scop nobil!
Dacă astea sunt premizele, să evaluăm faptele, numai cele care „vorbesc” sincer, aşa cum se prezintă ele „de plano”, nemachiate şi nefalsificate în interes electoral.
3.1. În domeniul transporturilor interne, externe şi internaţionale, acestea reprezentând „sistemul vascular” al unei economii, inclusiv urbane, trei au fost provocările primarului Sibiului, ales cu cele mai mari speranţe, în anul 2000, pornind de la percepţia generală, formată în secole de convieţuire cu coloniştii saxoni, că „saşii sunt oameni harnici, serioşi şi, neîndoielnic, dedicaţi lucrărilor în folosul obștii”).
Prima şi cea mai urgentă a fost centura ocolitoare a oraşului, ca să scoată traficul auto de tranzit şi internaţional, de mare tonaj, extrem de poluant cu bioxid de carbon. Ce a ieşit din „marea aventură a centurii ocolitoare” ştim, astăzi, cu toţii : ea s-a finalizat abia după zece ani, cu costuri mai mult decât duble faţă de devizul general de pornire, după ce primul antreprenor (italianul Todini) a fost eliminat şi în locul lui „adusă” firma germană „Max Boegl”(care după eşecul de proporţii de la lucrările Aeroportului, şi-a câştigat un prost renume), care a dublat, instantaneu, costul lucrărilor (desigur că justificări şi motivaţii s-au găsit din belşug!)
Cea de a doua a reprezentat-o „Extinderea şi modernizarea Aeroportului internaţional Sibiu”, lucrare care trebuia să fie recepţionată încă din septembrie 2007, dar care nu numai că nu poate fi recepţionată nici astăzi, în mai 2012, ci mai mult, trebuie refăcută, aproape complet, pe baza altor proiecte şi cu costuri considerabile, cele trei firme contractate din Germania şi una din România fiind în proces cu Consiliul judeţean Sibiu, toţi cei cinci dându-se reciproc în judecată !
La acest obiectiv „strategic” a ţinut să se implice personal şi dl. primar Iohannis, care a însărcinat/convins şi Consiliul local să intre în horă şi să co-finanţeze lucrarea, ca un garant că investiţia este „pe mâini bune” şi că „totul se va termina cu bine şi la timp”.
Ce a ieşit din exerciţiul managerial „de excepţie” al celor doi conducători ai administraţiei publice locale se ştie, azi, de toată lumea : Sibiul a rămas fără un aeroport performant, după ce a cheltuit peste 72 milioane Euro (alţii spun că peste 100 milioane!), iar preşedintele Consiliului judeţean, Martin Bottesch, se găseşte în situaţia mai mult decât jenantă de „anchetat penal” de către D.N.A. Bucureşti! (Abil, cum îl ştim, dl Iohannis s-a delimitat de lucrările de la Aeroport, după metoda ilustrată de proverbul neaoş „Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase”).
Al treilea obiectiv, la acest capitol, anunţat cu surle şi trâmbiţe de dl. Iohannis, în campaniile sale electorale, a fost reintroducerea tramvaiului electric în Sibiu!
Nu numai că primarul nostru şi-a uitat promisiunile din campanie (că vorba românului nostru: „şi minciuna-i vorbă”), dar mai mult, dacă nu l-ar fi salvat, la propriu, primarul comunei Răşinari (care s-a oferit să realizeze, în comună, depoul pentru tramvaie), în mod sigur, la ora aceasta tramvaiul de Răşinari era „o filă de istorie” ca şi cel din Sibiu. Pe lângă tramvai, primarul a renunţat şi la liniile de troleibuze, Sibiul rămânând fără mijloace de transport ecologice, nepoluante şi silenţioase.
Acestea sunt faptele „goale-goluţe” care „vorbesc” despre „performanţele”, şi în acest domeniu, ale ilustrului nostru primar, marele iluzionist al perioadei de tranziţie!

3.2. In domeniul social, de primă importanţă pentru o comunitate, fie ea urbană sau metropolitană, cel al spitalelor, marile promisiuni ale edilului nostru şi ale acoliţilor lui au fost realizarea, la Sibiu, a unui Spital de pediatrie modern (unitatea spitalicească de la „Luter” fiind depăşită fizic şi moral, de peste 20 de ani), precum şi un Spital de urgenţă, cu o dotare la nivel european, ambele rămase în stadiu de simple promisiuni (ca şi tramvaiul) de campanie.

3.3. In domeniul bazelor sportive şi al locurilor de agrement (spre ex. Ştrandurile, parcurile de joacă pentru copii)), situaţia este şi mai dramatică : Stadionul de fotbal este într-o stare jalnică, evoluţia echipei sibiene în primul eşalon fotbalistic fiind dezonorantă în primul rând datorită stării deplorabile a terenului de joc şi probabil şi a restului unităţilor din baza sportivă, iar terenurile de rugbi şi cel numit în tradiţia sibiană, „Voinţa” au fost lăsate de izbelişte, ultimul stârnind un mare scandal de presă datorită intenţiei Primăriei de a-l privatiza şi apoi, de a fi scos din circuitul funcţiei sale de arenă de sport.
Despre o sală nouă pentru gimnastele Sibiului, odinioară pe podiumurile naţionale, evident că nici nu s-a pus problema, restul sporturilor (baschetul, handbalul) aciuindu-se în Sala „Transilvania”, construită de Consiliul Judeţean pe când acesta era condus de mari iubitori de sport (Romeo Trifu, Nicolae Nan).
Cu o asemenea infrastructură sportivă, să ne mai mirăm că sportul sibian este „în cădere liberă” de peste 10 ani, o contribuţie deosebită aducându-şi-o, cu sârg,  primarul nostru iubitor de un sport, care nu necesită investiţii, ci doar vopsirea unor porţiuni de drumuri : ciclismul de agrement!  Fapte, nu vorbe ! Fapte mai elocvente decât orice discurs electoral!
În ceea ce priveşte singurul ştrand al Sibiului, acesta a fost închis după privatizare, cam zece ani, ceea ce, desigur, că nu i-a provocat nici insomnii şi nici nevralgii imperturbabilului nostru primar, chiar dacă situaţia – nemaiîntâlnită în nici un oraş cu pretenţii de a fi un centru turistic, i-a adus la disperare pe copiii şi tinerii din Sibiu, în toate sezoanele estivale!
Despre parcurile de joacă pentru copii, acolo unde totuşi există (spre exemplu în parcul Sub Arini), acestea uluiesc, într-o ţară membră a Uniunii Europene şi într-un oraş ca Sibiul, prin sărăcia dotărilor sale, mai sărace decât cele ale suratelor lor din orice comună europeană! In starea lor jalnică, sfidătoare, ele ilustrează, în cel mai înalt grad, dispreţul (nu doar numai dezinteresul) primarului, Primăriei şi Consiliului local pentru cea mai tânără generaţie a urbei!

Pentru cei ce vor sări în sprijinul iubitului nostru primar, acuzând că „nu putea face mai mult, din lipsă de fonduri”, răspunsul meu este acela al omului din popor : „dacă nu te doare, nu te legi la cap”. Cum o să poată „face mai mult”, când la nivelul accesării fondurilor de la Uniunea Europeană, Municipiul Sibiu ocupă locul cinci din coada clasamentului naţional, cu cei numai 3.605.041 Euro, faţă de cei 75.1006.259 Euro încasaţi de municipiul Iaşi, aflat pe primul loc, sau faţă de cei 58.204.115 Euro, câţi a accesat Alba Iulia, aflată, în acest „clasament al adevăraţilor primari-manageri” pe locul cinci din frunte!
Aceasta este „hârtia de turnesol” care evidenţiază, dincolo de orice teorie sau aserţiune, de propagandă electorală sau de contestare a meritelor reale ale cuiva, adevăratul interes al primarului nostru faţă de problemele oraşului şi cetăţenilor lor de toate vârstele! Restul este, pe limbajul electoratului simplu doar „vrăjeală”!

Despre instituţiile de cultură, despre politicile culturale, despre infrastructura culturală a Sibiului şi despre „interesul real pentru Cultură” al primarului Klaus Iohannis, în numărul viitor.

Profesor Dr. Corneliu BUCUR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>