Atitudini

Despre Romania, de care altora le este scarba

Suntem lipiţi de televizoare ca muştele de miere, ca să pomenesc alt „produs” la care trag acele insecte. Ne interesează...

Suntem lipiţi de televizoare ca muştele de miere, ca să pomenesc alt „produs” la care trag acele insecte. Ne interesează doar scandalul, dar nu avem pusee de conştiinţă când ne privim în oglinzile din propriile case, pentru că la majoritatea locuinţelor de români aceste obiecte de uz casnic lipsesc. Şi e dureros. E adevărat că şi nouă, oamenilor normali, ne este scârbă de mârlanul care murdăreşte tot în această ţară, având grijă doar să se îmbogăţească împreună cu familia şi gaşca de escroci din jurul lui. De aceştia ne este scârbă, nu de România! Tot ce fac miniştrii noştri, demnitarii, politicienii, este joc de imagine. Nu se face un drum de dragul drumului. Se face de dragul tăierii panglicii. Miniştrii se duc cu alai pe şantierul unei autostrăzi, care înaintează cu viteza melcului. Şefii de partid trâmbiţează că se îngrijesc de pensionari şi nevoiaşi, pentru că aceştia aduc voturi, primarii se duc prin pieţe şi mângâie precupeţe, pentru că sunt filmaţi de nişte pupincurişti sau tonomate de presă. Românii însă au dovedit destule ca să fim mândri de noi. Dar ne este scârbă de unii din cei care se consideră elită a românilor. O elită pe care chiar noi ne-am ales-o şi de care acum nu putem scăpa. Pentru că tot noi o realegem din nou şi din nou. Slugărnicia fanariotă de sute de ani şi-a pus şi astăzi amprenta pe contemporani. Au fost trădări peste trădări a celor mai bravi conducători, apoi pupincurism comunist 40 de ani şi acum alţi 20 de ani de sclavagism rozaliu. Totuşi, dacă România este o ţară de care să-ţi fie scârbă, de ce atunci jidanilor le curg balele după ea? Trădătorul Iliescu a încurajat venirea în România a circa 400.000 de escroci perciunaţi din toată lumea. Cică s-au repatriat, cu toate că nu călcaseră niciodată în România. Fabricile occidentale de acte false pentru proprietăţi, studii, au început să duduie, cum zicea un alt escroc notoriu. O verificare a tuturor actelor de studii deţinute de mulţi repatriaţi, ar scoate la iveală surprize colosale. Preţul apartamentelor a explodat. Puzderie de vile, bănci şi BMW-uri, castele ţigăneşti, au apărut ca ciupercile după ploaie. Nu e rău că există, dar 99 % dintre ele sunt obţinute prin fraude. Mereu am afirmat din acest colţ de pagină că nu există mai multe Românii, ci doar una singură, cu bunele şi relele dintre frontierele ei. Este o ţară, România, populată cu cetăţeni români. O parte din românii ăştia sunt într-un fel, alţii în alt fel. Ţara-i tot aia. Nu există o Românie care-mi convine şi una care nu-mi convine. Îmi convine sau nu, asta e România, ţara în care trăiesc şi pe care o împart cu alte 20 de milioane de oameni cărora le convine sau nu situaţia. Nu mi-e scârbă de România pentru că este numai una şi cu nimic vinovată de atitudinile şi comportamentele unora dintre cei ce-o calcă în picioare. Sub stratul gros de mizerie de la suprafaţa vizibilă sunt adevăratele valori, tot ce am avut şi avem noi mai de preţ zace abandonat într-o uitare care îşi permite să fie generoasă doar la zile mari. Este clar ca lumina zilei însă că există şi România impostorilor, a parveniţilor, a hoţilor, a escrocilor, a nesătuilor, a incompetenţilor cu lustru dar şi cu mofturi, a corupţilor de tot soiul, a şmecherilor şi fiţoşilor, a bolnavilor după puterea care să le confere drepturi nelimitate. Dar această categorie există în orice ţară din lume, de la republica lui Platon încoace. Natura umană e departe de a fi perfectă, mai ales când nu există o autentică scară a valorilor, unanim recunoscută, la care să te porţi raporta. Spre deosebire de alte locuri însă nenorociţii de care vorbeam nicăieri nu s-au cocoţat pe atâtea cadavre şi suferinţă ca la noi. Nu au devenit în atât de scurt timp atât de mari din atât de mici cum erau înainte. România ajuns să se împartă între Ţara noastră şi Ţara lor. Numai că 85 % din populaţia noastră e aidoma politicienilor care ne conduc sau ne distrug. E acelaşi lucru. Pentru toţi aceştia ugerele pline ale României trebuie stoarse zilnic până la ultima picătură, pentru ca ei să prindă puterea de a o jecmăni în continuare. Aceştia sunt torţionarii României. Clasa muncitoare este prea puţin interesată de vreo carte sau măcar de vreun ziar. Poate numai cele cu subiecte de sex şi poze porno. Aşa că azi, după o sticlă de votcă sau o baterie de vin, se pun la televizor şi grohăie comentarii şi înjurături cât vor la adresa fotbaliştilor din echipa adversă, după care îşi încalecă consoarta şi dau patriei încă un student la Spiru Haret. Comuniştii sprijineau sportul din punct de vedere ideologic, pentru a folosi victoriile din sport ca victorii contra capitalismului. Şi să fie clar: autorităţile comuniste au folosit droguri şi alte substanţe chimice pentru stimularea performanţelor, fapt dovedit şi prin moartea sau handicapul pe viaţă al unor sportivi. România politică este România instituţiilor şi nu cea a funcţionarilor acestora, buni, răi, cum or fi ei. România este paradisul hoţilor, modelul perfect de haos social şi locul unde a triumfat nedreptatea şi prostia. Lucruri şi personaje care ar trebui ignorate sunt tot timpul în prime-time, iar oamenii cu adevăraţi importanţi sunt uitaţi într-un colţ umbrit al realităţii de azi. Noi n-am înţeles nimic, niciodată, nici din socialism, nici din comunism şi nici din capitalism, a se citi democraţie. Mie unuia mi-e scârbă mai degrabă de seturile de mentalităţi şi comportamente care ne fac să dispreţuim prea uşor, ori să iertăm aşişderea. Mi-e scârbă de ipocrizie şi cabotinism, de prostia ascunsă într-o diplomă universitară, de indolenţă şi „je-m’en-fiche-ism”, de grobianism şi impostură, de cei ce generalizează particularul şi particularizează generalul, căci fariseism se numeşte. Săraca România, ţară fără busolă, pe câţi trebuie să-i mai suporte! Cred încă în oameni adevăraţi, numai că ei se chinuie să iasă la lumină din hăţişurile minciunilor şi a flashurilor care „bâzâie” în jurul parveniţilor. Lumea nu se opreşte însă la o adunătură care nu va face „istorie”. Ce frumos este să fii ROMÂN ADEVĂRAT.  Cu plecăciune,

Pompiliu COMŞA