Lichele

Dan Tăpălagă a plecat în lume de pe meleaguri sibiene pentru a deprinde alesul meșteșug al pupincurismului

În loc de „Cuvânt înainte”: Dan Tăpălagă, lingător de clanțe și „influencer” al propagandei globaliste Pe Dan Tăpălagă l-am cunoscut în […]

În loc de „Cuvânt înainte”: Dan Tăpălagă, lingător de clanțe și „influencer” al propagandei globaliste

Pe Dan Tăpălagă l-am cunoscut în luna iunie a anului 2000 la București. Klaus Iohannis tocmai câștigase alegerile de la Sibiu și se instalase pentru prima oară în fotoliul de primar al orașului de pe Cibin. Tăpălagă scrisese în anul 1997 un articol în ziarul „Ziua de Ardeal”, unde îi acuza pe soții Iohannis de trafic internațional cu copii şi era emisă ipoteza că aceşti copii au devenit „piese de schimb” în bănci de organe. Cum eu urma să apar în emisiunea „Senzațional” a lui Dan Diaconescu, de la postul de televiziune „Tele 7 ABC”, cu dezvăluiri despre proaspătul primar al Sibiului privind nu doar traficul de copii al soților Iohannis, ci și furtul de case cu acte false și uz de fals al acelorași soți Iohannis, m-am decis să mă întâlnesc cu primul acuzator public al celor doi soți.

De ce eram așa pornit pe proaspătul primar? Simplu, mă aflam în plin proces de evacuare cu spațiul primei și singurei biblioteci publice din România cu capital privat, al cărei proprietar eram, împreună cu fiica mea. Detalii aici: Ce-ai cu Iohannis, dom’le? Deci, practic, eram în „legitimă apărare”, mai ales că descoperisem că imobilul din care urma să fiu evacuat fusesese obținut, împreună cu încă unul, la fel de mare și de ultracentral, prin fals în acte și uz de fals de către o gașcă de escroci, din care făceau parte și soții Iohannis împreună cu soacra noului primar sibian. Klaus Iohannis venise la biblioteca mea exact în urmă cu an, atunci fiind inspector școlar, împreună cu complicele Baștea Ioan, ca să-mi spună că ei deveniseră proprietari peste noapte și că noua chirie, cu mult mai mare decât cea pe care o plătisem până atunci statului român, va fi stabilită de soții Iohannis, lor urmând să le și achit lunar banii respectivi. Deoarece, ulterior, nu am fost de acord cu chiria exorbitantă stabilită de cei doi soți hrăpăreți, Klaus Iohannis personal m-a dat în judecată, solicitând evacuarea mea.

Nu mai știu de unde făcusem rost de numărul de telefon al lui Dan Tăpălagă, dar nu a fost greu de aflat în Sibiu unde făcuse facultatea de jurnalism, el fiind din comuna sibiană Axente Sever, localitate lipită de „celebra” Copșa Mică. Am vorbit la telefon și a acceptat să ne întâlnim. Pe vremea aceea, Dan Tăpălagă locuia deja la București într-un apartament situat în Pasajul Victoria, împreună cu proaspăta soție, o tânără și frumoasă avocată. Ulterior am aflat că a părăsit-o pentru o băbătâie urâtă din Ministerul Justiției, care o fi fost ea bătrână și boccie, dar i-a asigurat oportunistului relațiile și cariera ulterioară!

În timpul întâlnirii cu acesta, două lucruri m-au frapat la alunecosul personaj, care de pe atunci era plin de sine, un infatuat cu aere de vedetă, deși era încă un neica nimeni de care puțini auziseră în anul 2000.

În primul rând, m-a surprins că începuse să se dezică de cele scrise cu mânuța lui în anul 1997. Cică nu era chiar așa, articolul a conținut exagerări și Iohannis nu ar fi chiar așa de ticălos. Mai mult, mi-a dat de înțeles că articolul a fost scris la ordin cu scop de șantaj. „Ziua de Ardeal”, ziarul care găzduise articolul lui Tăpălagă, era o franciză de la „Ziua” lui Sorin Roșca Stănescu, „tăticul” șantajiștilor de presă zis „Nașul”, publicația zonală fiind condusă de la Cluj de alți trei mari șantajiști: Liviu Man, Aurelian Grama și Octavian Hoandră. Primii doi au și fost arestați pentru șantaj prin presă, dar taman tartorul șantajiștilor, Octavian Hoandră a scăpat, el deținând probe compromițătoare despre procurorii și polițiștii care i-au săltat pe colegii lui.

Parvenitul Hoandră, originar și el de pe meleaguri sibiene, din Tălmaciu, a fost mentor în ale șantajului prin presă și model de îmbogățire pe banii politicienilor sau oamenilor de afaceri pentru Dan Tăpălagă, Liviu Alexa și Rareș Bogdan. Dețin dovezi și am martori privind șantajul lui Octavian Hoandră asupra următoarelor persoane: primarul sibian Klaus Werner Iohannis în anul 2000, înainte de alegeri și imediat după acestea, grecul Dimitrios Samaras – există înregistrarea audio a tentativei de șantaj –, director general la „Sometra” SA Copșa Mică și inginerul silvic Robert Blaj , director în mai multe rânduri la Direcția Silvică Sibiu.

Revenind la articolul scris de Tăpălagă în anul 1997 despre adopțiile de copii la grămadă, demarând propriile mele investigații, m-am convins că faptele comise de soții Iohannis erau mult mai grave decât cele scrise în „Ziua de Ardeal”, fiind vorba de implicarea într-un grup de crimă organizată specializat în traficul de internațional de carne vie. Singura exagerare a fost acuza cu băncile de organe. Eu nu am scris niciodată că acei copii traficați de soții Iohannis și complicii lor ar fi fost destinați băncilor de organe umane. Nici nu aveau cum, fiind prea mici pentru ca organele lor să fie compatibile cu ale adulților, doar dacă ar fi fost crescuți, ascunși departe de ochii autorităților în mijlocul întinselor păduri canadiene virgine, în scopul unei sacrificări ulterioare pe bază de comandă fermă susținută de bani grei. Nu am deținut niciodată probe pentru așa ceva și de aceea nici nu am scris!

În al doilea rând, m-a surprins și mi-a dat de gândit afirmația lui Dan Tăpălagă că el este un fel de „far călăuzitor”, de la care „iau lumină” alți jurnaliști din presa românească, promotori ai globalismului și susținători ai intereselor străinilor în România. Îl întrebasem unde lucrează și mi-a răspuns că la posturile de radio Europa Liberă și BBC, secția română. I-am spus că nu mai ascultă nimeni Europa Liberă, BBC sau Vocea Americii, după mai bine de zece ani de la schimbarea regimului, fiindcă posturile de radio românești au libertatea toală să vorbească despre orice, cenzura fiind dispărută de un deceniu. Replica lui a fost că emisiunile lor nu sunt pentru marele public, ci pentru unii jurnaliști români așa-ziși „formatori de opinie”, fripturiști care au prins burse în străinătate, ca și el (Tăpălagă a fost bursier „Freedom House”), în special în Germania, Franța și SUA, respectivii ziariști având datoria de a prelua subiectele și de a promova respectivele idei proaspăt lansate la posturile de radio străine prin articole proprii, ei fiind „răspândaci” propagandistici. Atunci, la începutul noului secol, propaganda dirijată din exterior nu era așa vizibilă ca acum, când rolul „căsuțelor poștale” de la posturile de radio Europa Liberă și BBC a fost preluat de SRI.

Dan Tăpălagă, cel care-i acuzase în anul 1997 pe soții Iohannis ca fiind furnizori de carne vie pentru bănci de organe, a devenit din anul 2015 pupincurist oficial al cuplului prezidențial, el fiind primul care i-a dedicat ode stafiditei Carmen Iohannis și cel care a solicitat public înființarea instituției primei doamne, după model american. Interesant este că și Rareș Bogdan, celălalt discipol al lui Octavian Hoandră, a devenit pupincurist oficial al președintelui Klaus Werner Iohannis.

                                                                                                Marius Albin MARINESCU

 

                         Tăpălagă și asociații

 

Dan Tăpălagă cățărîndu-se pe scuipatul lui Băsescu. E poza intermediară a unui destin de lingău, frînt, temporar, de mînia zeului bețiv pe care Tăpălagă l-a pupat în cur zece ani bătuți pe muchie. „Tăpălagă m-a lins fără să-i cer. Acum a schimbat sensul lingerii”, zice Băsescu, în 2016.

Sensul lingerii se schimbase, pare-se, încă din 2015, cînd același Băsescu observă limba fostului său sclav pe clanța ambasadelor. „Lingătorul de clanțe de la ambasadele occidentale”, formulase atunci Băsescu, cel mai informat om din România, după cum aveam să înțelegem cu toții prea tîrziu. Tot cu sensul lingerii schimbat îl surprinde pe Tăpălagă și colegul lui, Mircea Marian: „postura de lingău al președintelui Iohannis e ridicolă”.

Lingerea, la Tăpălagă, e deghizată, de obicei, în datorie: „Avem datoria să apărăm CSM, Parchetul General, DNA… inclusiv serviciile secrete, mai ales SRI”. O altă poză, mai veche, îl surprinde pe Tăpălagă bîjbîind prin vaporii de merlot ai doamnei Macovei, îndrăgostit de Justiție pînă la infracțiunea de pătrundere ilegală în arhiva SIPA, fără certificat ORNISS. Fosta procuroare comunistă, implicată în anchetarea tinerilor bătuți în Piața Universității în 1990, e reperul lui moral. Cînd Macovei smulge procurorii de sub CSM și-i pune pe tavă lui Băsescu, Tăpălagă e deja angajat, cu tot cu nevastă, la Ministerul Justiției. E jurnalist detașat la stat, plătit din banii poporului. Pe atunci, e drept, la vedere.

Pe firul aburului de alcool, Tăpălagă ajunge în perimetrul răsuflării lui Băsescu. Să amintim cine era președintele Băsescu: colaborator al vechii Securități, dovedit cu opt probe materiale, distrugătorul flotei comerciale a României, dușmanul infrastructurii rutiere, erou principal în dosarele „Casa din Mihăileanu” și „Șpagă de la Cășuneanu”, cu toate faptele săvîrșite deja. Mai era și șeful noului clan represiv Coldea-Maior-Kövesi-Morar, la ale cărui puteri meșterise împreună cu Macovei. Clanul avea nevoie de un slogan (lupta anticorupție) și de o trompetă.

Aici începe, pentru Tăpălagă, adevărata Epocă a Lingerii. Cariera, însă, conta și ea. „M-a sunat Dan Tăpălagă acum mulți ani. Zisesem eu niște lucruri despre el pe post, că e servantul lui Băsescu, ceea ce, cu toată dragostea, chiar era. M-a sunat să-mi spună că are o carieră, că nu e chiar așa, că are o imagine publică și nu prea îi convine să se spună că e sclavul lui Băsescu. Cu alte cuvinte, spunea să nu mai dau «corecte», să mai trec cu vederea”, zice Mircea Badea. Exista, deci, o conștiință a păcatului și o dorință de a șterge urmele.

Contribuția pe care Tăpălagă a adus-o jurnalismului, alături de alți pionieri, e o formă algoritmizată a lingerii: propaganda. Ce înseamnă propaganda? Acțiunea desfășurată sistematic în vederea răspîndirii unei doctrine politice, a unei viziuni de putere și justiție, pentru a cîștiga adepți, de exemplu. Tăpălagă a făcut și face propagandă fără ca știința sau apropiații să detecteze în opera lui scrisă un moment de oboseală. Tăpălagă a schimbat semnul criticii de presă și a trecut în genul „pro”: pro-Băsescu, pro-Macovei, pro-DNA, pro-SRI. Jurnalismul rațional critică, indiferent ce. Etica internă a meseriei cere asta, logica și nevoile adevărului cer asta. Jurnalismul de propagandă laudă sau, după caz, linge în direcția unui interes. Tăpălagă a fost și continuă să fie un lingău entuziast, după cum arată necurmata lui activitate de susținere a unor găști funeste, pe care, să sperăm, istoria le va conduce, pînă la urmă, într-o sală de judecată.

Un instantaneu din 2006 îl surprinde pe Tăpălagă la mine în birou. E șeful secției politice de la Cotidianul și membru într-o celulă radicală în interiorul redacției: Carol Sebastian, Traian Ungureanu, Gelu Trandafir. Toți scriu fățiș, nerezonabil, în linia Băsescu-Macovei. O sută de oameni din redacție găsesc asta scandalos. Eu accept lucrurile așa cum sînt. Atunci i-am spus „diversitate de opinie”, „libertate de exprimare” și „independență editorială”. Azi i-aș spune prostie. Cînd redacția descoperă că Sebastian, redactorul-șef, a fost informator al Securității, Tăpălagă îmi cere să facă el un interviu cu deconspiratul. Accept, și Cotidianul publică un interviu rușinos, în care informatorilor li se caută scuze. Tăpălagă intervine la editori și îndulcește textul și mai mult în favoarea informatorului Sebastian. Ziarul se afla într-o campanie avîntată de deconspirare a foștilor turnători la Securitate și scosese la iveală mitropoliți, actori, politicieni, academicieni, cărora nu le arătase nici o milă.

Cînd Sebastian e dat afară, noul redactor-șef mă anunță că îl va schimba pe Tăpălagă de la Politic la Eveniment, fiindcă ziarul virează periculos în direcția Băsescu-Macovei. Așa că Tăpălagă e iar la mine în birou și mă roagă să nu-l schimb. Era mai slab ca acum, mai sănătos la cap, morbul lingerii abia începuse să-l roadă pe dinăuntru, dar din afară încă părea o acnee de tinerețe. Îmi plăcea Tăpălagă pentru felul în care se dedica total subiectelor. Cred că o dată sau de două ori, la ședințele de redacție, l-am făcut să rîdă. Am vorbit, așadar, cu redactorul-șef, dar Cristian Grosu, care-l înlocuia pe Sebastian, a refuzat. Tăpălagă a pierdut secția politică și, odată cu ea, sensul existenței lui la ziar. Fără posibilitatea de a-și sprijini tutorii politici, a plecat la scurtă vreme, fiind urmat, cu timpul, de ceilalți coechipieri fanatici. Nici unul n-a fost lăsat de căruță, partidul lui Băsescu a avut grijă de toți: Sebastian a ajuns la PDL, Gelu Trandafir la CNA, Traian Ungureanu e multiplu europarlamentar pe listele PDL.

O fotografie mai recentă îl înfățișează pe Tăpălagă atacîndu-mă cu o furie de – cum ar spune Mihai Șora – agitator cu munca de partid. Pe lîngă mizeriile mici, pe care le-am explicat din respect pentru cititorii acestei reviste, în ediția trecută, Tăpălagă reia una din marile mizerii care au fost montate presei în 2010 de regimul Băsescu. Stenogramele convorbirilor telefonice dintre jurnaliști și Sorin Ovidiu Vântu au beneficiat nu numai de aspectul ilegalității – convorbiri private, introduse într-un dosar penal, fără să aibă cea mai mică legătură cu faptele din dosar –, ci și de premeditarea demonstrativă a echipei Băsescu-Kövesi-Maior-Coldea. Operațiunea a avut sprijinul trompetelor din presă ale grupului politic SRI-Parchet, dar a beneficiat și de prostia unor jurnaliști de rînd, care nu s-au obosit să verifice un fals.

Cum au acționat făptașii: Kövesi trimite unor ziariști arondați, pe mail, ceea ce ea însăși numește „rechizitoriu curățat”. Mail-ul e capturat din întîmplare: are contul ei, numele ei, și destinatarul e Mircea Marian de la Evenimentul zilei. În cîteva minute, zeci de pagini cu stenograme ale jurnaliștilor de la Realitatea invadează presa, toate presupuse a fi copiate în intervalul de zece minute în care dosarul a fost depus, fizic, la dispoziția ziariștilor cu creion și hîrtie. Le-ar fi luat o zi să transcrie ceea ce a fost redat identic și sincron, în anumite canale cu chipiu, în doar cîteva minute. Stenograma în care eu vorbesc cu Vântu e falsificată, e editată prin omisiune, replicile mele sînt scoase la modul evident, interlocutorul meu se ceartă cu el însuși. Dar pentru mintea puțină a unor redactori, asta pare destul: ei iau tonul de la trompetele sistemului și continuă melodia. Sînt făcut sluga lui Vântu, ceea ce toți cei care cunosc realitatea acelei relații, care privesc faptele și care citesc cu atenție stenograma știu că e fals. Kövesi însăși explică cum stau lucrurile în astfel de situații: „Nu am luat laptop-ul la mine, vă arătam cu un simplu soft de pe net și o relatare din fața DNA cum nu criticați DNA, ci îl lăudați”, zice ea, cînd susține existența înregistrărilor falsificate. „Acest lucru mi s-a întîmplat mie și s-a dovedit printr-o expertiză, că s-au făcut juxtapuneri de cuvinte”, continuă doamna să-și dea în vileag arta, atunci cînd i s-au pus la tîmplă stenogramele în care își amenința procurorii din subordine.

Ei bine, Tăpălagă s-a aflat și atunci în avangarda celor care s-au grăbit să mă înjure, dar am luat-o ca pe o formă de contaminare cu prostie și lichelism, fiindcă mai mulți pupincuriști prezentau aceleași simptome. Zilele trecute, însă, cînd l-am văzut iar jucîndu-se cu falsul așa cum se joacă bătrînii onaniști cu dragostea, am înțeles că e o misiune ce străbate epoca.

Căci, de atunci, Tăpălagă a urcat simțitor în carieră. S-a ridicat de la frapiera lui Băsescu pînă la biroul lui Coldea. Asta e o fotografie care face pași mari în jurnalism. În toiul campaniei de arestări politice, pe care DNA le face pe picior, Tăpălagă conduce lupta mediatică de înfierare a penalilor. Nimeni nu e mai turbat și mai harnic ca el împotriva corupților și e aproape un noroc că nu i s-a încredințat atunci un mandat de procuror cu care și-ar fi putut implementa textele direct pe dușmanii indicați. Vibrația asta civică îi venea, odată cu documentele, din biroul lui Coldea. Așa zice fostul adjunct al lui Coldea, așa explică, mai mult decît această dezvăluire, evidența.

În birourile SRI n-a fost numai Tăpălagă, au fost zeci de jurnaliști care-și poartă cu nesimțire vorbele și semnătura prin spațiul public, susținînd o anticorupție cu caschetă și epoleți, infirmată de instanțe aproape zi de zi. Sloganurile aberante ale unui plan de exterminare la grămadă a adversarilor, fără nuanțe și fără măsură, amestecînd corupția cu dorința de a-i vedea pe unii dispăruți și înghesuind masele într-un ungher irespirabil, burdușit cu dezbinare și violență de limbaj, sînt angajamentele de colaborator la vedere ale celor din stirpea lui Tăpălagă.

Erau, la urma urmei, corupți peste tot. Trăim într-o țară plină de hoți, să nu uităm, și le puteau fi luate datele din presă în ordinea publicării. Numai că recolta trebuia extrasă dintr-un anume lot politic, ca să iasă jocul de putere al sponsorilor nevăzuți.

De ce mă înjură Tăpălagă zilele astea? E faza de declin a unui unui război din care s-au hrănit acoperiții presei române. Guvernul de proști de la Palatul Victoria a decis să taie masiv bugetul SRI la rectificare. Asta înseamnă fonduri mai puține pentru acoperiți (să ne amintim că, după Radu Timofte, George Maior însuși a recunoscut racolarea jurnaliștilor). Pesediștii au încercat să scape de pușcărie mărind bugetul SRI, dublat în intervalul 2012-2017 de seria premierilor cu cîntec Ponta-Grindeanu-Tudose. Acum, se vede treaba, încearcă să scape micșorîndu-l.

Eu am cerut restrîngerea puterii SRI încă din anii cei grei ai regimului Băsescu. Am cerut, în micul meu cotlon de presă, cu documente, cu cifre și invocînd practicile ilegale ale șefilor de parchete și servicii, limitarea fondurilor și abuzurilor secrete la perimetrul necesar și constituțional. Am expus ilegalitatea interceptărilor SRI și am scris despre colaborarea otrăvită dintre procuror și ofițerul de informații. Nu cred că m-a luat cineva în seamă, dar tăierea bugetului SRI e pe țeavă, iar gîndacii presei acoperite se foiesc disperați.

Tot așa, protocolul secret, pe care SRI l-a ascuns și acum nu mai știe cum s-o dreagă, a stat o vreme prin redacții. Nu se poate ca SRI să nu fi aflat una ca asta, mai ales că mulți dintre jurnaliștii la care a ajuns întrețin relații cu Pădurea. Așa o fi aflat serviciul că a ajuns și la mine și că am de gînd, la un moment dat, să întreb de existența lui. Ceea ce am și făcut. Așa am devenit popular în rețeaua jurnaliștilor din biroul lui Coldea, care nu-și pot justifica financiar existența lor și a organelor de presă în care se produc. Sînt pur și simplu găuri contabile, umplute prin donații anonime și sponsorizări acoperite, despre care, ca să-l cităm pe președintele Iohannis, se poate spune doar: „Ha-ha-ha!”.

Tăpălagă e liderul proeminent al acestei industrii de împroșcare. Firea lui de lingău întunecat l-a împins în avangarda unui război grotesc, purtat în folosul noii Securități. El și frații lui de meșteșug, indiscutabil mai proști, umplu de adevăr vorbele bețivului depotic, fostul lor stăpîn: „hoardă de propagandiști”.

                                                                                                                           Doru BUȘCU

Sursa: CAȚAVENCII

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*