Pamflet

Dacian Cioloș: Nu ne temem de urși

  Telefonul scurt l-a trezit pe Dacian din platforma de reflecţie pentru viitorul României: – Domnule prim ministru Dacian Cioloş, […]

 

Telefonul scurt l-a trezit pe Dacian din platforma de reflecţie pentru viitorul României:

– Domnule prim ministru Dacian Cioloş, sunt foarte surprins. Stu-pe-fi-at! Ce facem dacă, după tigri şi urşi, Oraşul Meu va fi invadat de dinozaurii de partid, cărora nu li s-a micşorat urma încă? Eu cum mai ajung acasă în weekend, ca să verific dacă n-a lăsat vreun chiriaş gazul deschis, apa, lumina? Voi fi pus în situaţia de a face naveta la Miami. De astfel de emoţii negative avem nevoie noi, sibienii, acum?

– Voi cerceta cu celeritate. Vă informez totodată că mai mulţi miniştri meritocraţi vor demisiona.
– Sunt şi ei stupefiaţi?
– Nu! Sunt alocaţi pe listele partidelor care vor continua să salveze România.
– Să vedem mai întâi cine a împuşcat ursul.
– Nu ei l-au împuşcat.
– Evident, dar cine a tras trebuie sa aflam. Ursul nu e doctorat. Acolo ştim.
-Nu am primit nimic de la Servicii, dar mă voi informa personal. Noi nu ne temem de urşi!

Primul Ministru Dacian Cioloş a convocat imediat, într-o videoconferinţă STS, prefectul si primarul din Sibiu, pe şeful poliţiei de reacţie rapidă şi pe şeful inspectoratului de intervenţie tocmai la faţa locului.

– De ce aţi împuşcat ursul?
– Dragă domnule prim ministru, amu să ma iarte Dumnezău, ce era să facem dacă am rămas singuri cu el în curtea fabricii?
– Singuri cu ursul? Câţi eraţi?
– Vreo cincizeci, da’ neînarmaţi. N-aveam dacât pistoalele la noi şi vreo patru-cinci arme de vânătoare. Stăm prost cu dotarea.
– Şi puşca cu tranchilizante?
– O fost, da’ n-o mai avut seringi, v-am spus că stăm prost cu dotarea! N-avem nici vaccinuri la prunci, bată-le să le bată, d-apoi injecţii de adormit urşii.
– Cu vaccinurile se rezolvă, are ministrul pe acasa câteva camioane. Le trimite luni.
– Mulţam frumos. Dacă nu e cu supărare, ne-ar mai trebui nişte salarii la oameni, salvări, tulumbe de pompieri, pompieri, doua-trei elicoptere şi încă neşte gabori să plimbe ursul, că suntem oraş turistic.
– Cine a dat ordinul să omoare ursul?
– Eu aş zice că Domnul Prefect…
– În calitate de prefect vă informez că ordinul a venit de la Bucuresti, dar nu l-am dat eu. Eu nici o găină nu pot să tai! Şeful poliţiei a condus acţiunea.
– Amu, dacă îmi permiteţi să raportez, chestorul sef al poliţiei sunt, eu am dat un singur ordin, să dea cu maşina peste urs, cât era în stradă, dar băieţii, mulţumescu-le, n-au auzit, că eram la DNA acum, vorbeau cu Godină prin staţie, care le-o spus să nu asculte de ordin, că ursul e şi el tot om, se joacă copiii cu el.
– Cum, nu ştie nimeni cine a tras?
– Nu, că eram cu ochii sfoară pe el, să nu vină spre noi, să fugim care încotro. Se mişca foarte agil, ca un om. Şi când s-o ridicat în două labe şi ne-o întors spatele, atunci s-o auzit „No, hai!”. O puşcătură şi ursul o adormit de tăt, că s-o tras cu glonţ în el, în loc de seringă.
– Cine a tras?
– Dumnezău ştie! Vânătorul sau veterinarul.
– Repet întrebarea. Preşedintele doreşte să ştie cine a omorât ursul.
– Nu ştim a spune, că dupa ce or tras or plecat şi s-o secretizat. Ca în ‘89.
– Şi cine a zis „No, hai!”?
– Pe bandă se aude vocea lu’ Domnul Prefect.
– Prefectul sunt, dacă îmi permiteţi, domnule prim ministru. Eu am zis „No, hai!”, când am văzut că s-a urcat Moş Martin pe vasul de flori ca să sară gardul, cum fac copiii când se joacă. De mirare. Mi-am pus mâna la ochi şi am dat să plec, că nu suport să văd sânge. Şi atunci Rusu a tras. Nu ştiţi de la mine.
– Care rus?
– Care o plecat şi s-o secretizat dupa aceea. Chestorul sunt.
– Şi n-a încercat nimeni să vorbească cu el, să-l linişteasca?
– Cu cine sa vorbeasca, cu rusu’?
– Cu ursu’. Ce tot aveţi cu rusul, că nu ne-a atacat Putin încă!
– Pentru ruşi suntem pregătiţi, avem proceduri, pentru urşi nu am fost pregătiţi. Aş spune chiar că ne-au luat prin surprindere. Sibiul e un oraş cultural, nu e destinul lui să se lupte cu urşii. Nici Sereiul nu ne-a avertizat.
– Cum adică nu v-a avertizat?
– Nu. Amu, nici urşii ăştia nu vorbesc la smartinfoane, bată-i norocu’. Şi o venit şi dis-de-dimineaţă. Am umblat după el tăt oraşul, cât o fo ziulica de mare, numai cu loganele şi cu staţiile l-am urmărit.
– Drone nu aveţi?
– V-am raportat cum stăm cu dotarea. Avem miguri la Turda şi tancuri la Cincu.
– La ce vă trebuie?
– Când o veni Rusu peste noi.
– Lasă-i, domnule, pe ruşi, eu vreau să aflu cine a omorât ursul.
– Amu, că ne-aţi luat aşa repede, ce să zicem? Să aşteptăm autopsia. Bine că s-o gătat, că dacă s-ar fi dat la cetăţeni nu ştiu ce-i făceam!
– Preşedintele este stupefiat de prestaţia voastră.
– Şi eu sunt stupefiat vă rog să mă iertaţi că plâng în videoconferinţă, dar nu mai pot face faţa la emoţie, cum a spus şi domnul Preşedinte. Nu ştiu de ce mi se întâmplă tocmai mie, prefect, una ca asta…
M-a părăsit soţia. A plecat cu copilul şi mi-a lăsat un bilet. „Criminalule, ai omorat un animal nevinovat, copilul plânge,nu vreau să te mai văd în faţa ochilor!”. Eu, care nu pot să omor o muscă!
De ce a trebuit să vină ursul ăsta tocmai acum la Sibiu, să ne destabilizeze?

                                                                            Adrian Sârbu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*