Editorial

DA, RECUNOASTEM, SUNTEM FRUSTRATI!

Am remarcat, la aceşti comentatori anonimi, o adevărată încrâncenare în a acuza sau a apăra diverse personaje cunoscute în mediile […]

Am remarcat, la aceşti comentatori anonimi, o adevărată încrâncenare în a acuza sau a apăra diverse personaje cunoscute în mediile de afaceri sau politice. Unii o fac fără a aduce argumente în sprijinul afirmaţiilor proprii. Aceştia scriu doar pentru a se afla în treabă sau pentru că aşa au primit ordin. Primarul Iohannis, cel puţin, are permanent la dispoziţie „echipa de zgomote”. Unii vin cu teorii pertinente, care dovedesc o doză de competenţă din partea autorilor, alţii pur şi simplu împroaşcă cu injurii, folosind un limbaj violent şi vulgar. Mai sunt şi comentatori care se rezumă doar la a face observaţii de ordin gramatical, nu doar celorlalţi comentatori, ci şi aşa-zişilor gazetari fără prea multă carte, care se dau mari europeni şi filogermani, deşi aceşti epigoni jalnici nu-şi cunosc nici propria limbă! Unul dintre aceşti lingvişti de ocazie a încercat să explice în mai multe rânduri sensul adjectivului ,,frustrat”, cuvânt folosit în exces mai ales de către ,,avocaţii din oficiu” a două personaje: pseudopoliticianul Klaus Werner Iohannis şi afaceristul Ilie Carabulea. Cum îndrăzneşte să se atingă vreun comentator de ocazie de unul dintre aceste două persoane considerate ,,tabu” în presa sibiană, cum sar prompt trepăduşii de serviciu ai celor doi, aruncând către fiecare contestatar apelativul ,,frustrat”, de parcă ar fi vorba de ceva reprobabil, blamabil, un fel de boală venerică, o blenoragie sau sculament în exprimarea populară, ca să înţeleagă şi ăia de folosesc cuvinte al căror sens nu-l cunosc!

Indivizii care sar în apărarea celor doi au impresia că frustrat este sinonim cu ratat, lipsit de valoare sau invidios pe bunăstarea altuia. Cel puţin aşa reiese din sensul dat de ei propoziţiilor şi frazelor construite. Ne raliem anonimului care a explicat în repetate rânduri, pe internet, sensul real al termenului ,,frustrat” şi aducem ca argument lămuritor definiţia din DEX a verbului din care derivă adjectivul cu care ,,înfierează” sfertodocţii dedicaţi termenilor pretenţioşi. FRUSTRÁ vb. I. tr. A lipsi, a priva pe cineva de un bun, de un drept; a înșela. [< fr. frustrer, lat. frustrari]. Deci, prin derivare, frustrat înseamnă înşelat, păgubit de un drept sau un obiect, la care o persoană avea dreptul. Acum credem că le este clar şi amatorilor de neologisme, care folosesc diverse cuvinte împrumutate din alte limbi doar pentru că sună bine şi le conferă lor, papagalilor, o aureolă de intelectuali rasaţi. Dacă tot am lămurit sensul real al termenului frustrat, daţi-ne voie să ne declarăm, ca sibieni, frustraţi!

Da, suntem frustraţi, ca plătitori de taxe şi impozite la bugetul local, pentru că vom plăti noi, dar şi viitorii noştri nepoţi, datoriile contractate de primarul Klaus Werner Iohannis, în numele oraşului, prin împrumuturi bancare neperformante şi iresponsabile. La fel de frustraţi suntem şi pentru că nu regăsim aceste sume enorme în infrastructură sau servicii. Străzile au devenit şantiere permanente pentru că ceea ce se asfaltează astăzi, poimâine este iarăşi plin de gropi, trotuarele prin cartiere au rămas neremediate de pe vremea regimului comunist, parcările cresc doar pe hârtie, în raportările Primăriei sau se obţin prin închiderea unui sens de circulaţie şi ocuparea lui cu dungi vopsite în alb şi puse de-a curmezişul ca să stânjenească astfel atât circulaţia, cât şi modalitatea de a parca. Suntem frustraţi atunci când ne scrântim picioarele, iar doamnele noastre îşi rup tocurile pe piatra cubică şi nefinisată pusă pe bani grei pe Corso, când facem slalom printre terasele şmecherilor de pe centru care blochează accesul pietonal, obligaţi fiind să suportăm dimineaţa, în aceeaşi zonă, mirosul greu de urină care se revarsă de prin curţile „inundate” peste noapte de cheflii aceloraşi terase, iar, la amiază, împuţiciunile de la mâncarea alterată şi damfurile de băutură ordinară vândută la preţuri de lux. Aceeaşi frustrare o simţim atunci când suntem obligaţi să ascultăm, cu sonorul la maximum, manele sau rock în Piaţa Mare, chiar dacă nu agreăm nici unul din genurile muzicale respective. Frustraţi sunt până şi câinii noştri, atunci când încep să latre la miezul nopţii, speriaţi de bubuiturile focurilor de artificii trase aiurea pentru evenimente cu iz electoral, inventate doar pentru imaginea primarului, dar executate pe banii noştri. Serviciile sunt execrabile, armata de bugetari din administraţia locală te tratează cu aceeaşi veşnică sictireală sau, în cazul fericit, cu un zâmbet tâmp, dar şi acela departe de aşteptările tale.

Suntem frustraţi pentru că şi din banii noştri s-a construit Aeroportul internaţional cu care autorităţile locale se mândresc, dar este ineficient, fără prea multe curse internaţionale, având aerogara enormă veşnic goală şi cu vicii de execuţie, chit că a fost construită de o firmă nemţească. Suntem frustraţi că acest aeroport a fost executat cu costuri enorme doar ca să meargă neamţul Iohannis în concediu la nemţii lui sau să se plimbe prin Japonia, pe banii comunităţii, deci şi ai noştri, ca un şef de stat, deşi este doar primarul unui oraş de mărime medie, care, iată, a devenit prea mic pentru un primar atât de „mare”! La fel, am fost frustraţi când un prieten pe care l-am aşteptat la gară a exclamat, văzând deşertul de piatră adusă din China în care s-a transformat Piaţa Gării, tot pe banii noştri: „Cine a sluţit în halul acesta zona care era, altădată, plină de verdeaţă şi de viaţă?!”

Da, suntem frustraţi că ne sfidează în trafic, călcând şi cele mai elementare reguli de circulaţie rutieră, copiii de bani gata încoţopeniţi la volanul limuzinelor, jeepurilor sau maşinilor sport cumpărate de părinţii lor din banii furaţi de la stat, deci, implicit, de la noi, care „cotizăm” o viaţă întreagă la bugetul acestuia. La fel, suntem frustraţi că pentru a obţine o aprobare de construcţie într-un sat trebuie să umblăm până ne tocim pingelele şi să ne izbim de o armată de birocraţi, care de care mai „vigilent”, în timp ce partenerii de afaceri ai primarului demolează imobile de patrimoniu, în plin centru istoric şi, apoi, construiesc nişte clădiri  înfiorătoare, care sluţesc, pur şi simplu, oraşul, fără nici un fel de avize şi fără să fie deranjaţi de nici una dintre autorităţile pe la uşile cărora ne agităm noi cu hârţoage în mână pentru a fi în deplină legalitate. Pe măreţii constructori, agreaţi de primar, îi doare exact în cot de avize, autorizaţii şi legi!

Suntem frustraţi pentru că Herr Iohannis, împreună cu familia sa, a furat case de la statul român, deci, şi de la noi, deoarece şi noi reprezentăm o părticică din acel stat, la fel ca şi dumneata, cel care citeşti aceste rânduri, la fel ca şi orice cetăţean al României. Dacă statul ne-ar fi dat, în compensaţie pentru casele furate de Iohannis, câte o jumătate de bancă în parcul Astra, care să aparţină pe veci familiilor noastre, tot frustraţi rămâneam, deoarece nu se compară „boul” furat de Iohannis cu „oul” oferit nouă! Suntem tot aşa de frustraţi şi pentru copiii vânduţi în Canada la începutul anilor 1990 de către acelaşi Iohannis, împreună cu nevastă-sa, chiar dacă acei prunci nu ne erau rude, dar erau români de-ai noştri, sânge din Neamul Românesc!

Am fost frustraţi, până mai ieri, pentru că toată lumea spunea despre acuzele aduse dictatorului Iohannis, în această publicaţie, că sunt minciuni, invenţii, cu toate că noi am prezentat în paginile revistei nenumărate dovezi, probe reale şi incontestabile. La fel, toţi susţinătorii fanatizaţi ai primarului spuneau că directorul publicaţiilor Justiţiarul, Marius-Albin Marinescu este nebun (acesta fiind şi „argumentul” suprem al celor lipsiţi de argumente pentru anihilarea oponentului), fiind o voce singulară ridicată împotriva autocratului local. Între timp, din cauza împingerii forţate a impostorului Iohannis pe scena politică, la nivel naţional şi la vârf, de către masonerie prin intermediul politicienilor marionete, presa centrală,  care nu este aservită în totalitate ca presa locală, a început să vină cu acuze la fel de grave împotriva Kaiser-ului Klaus. Înseamnă că, în afară de noi, care l-am demascat frecvent, aproape în fiecare număr al revistei, sunt „nebuni” şi ziariştii care au scris – independent de noi! -, despre ticăloşiile primarului Iohannis, împins în mod ocult de P.N.L. la postul de premier, în publicaţiile  Gândul, Ziua, Interesul public, Evenimentul zilei, Academia Caţavencu,Gardianul şi altele?!

În urmă cu câţiva ani, unor jurnalişti de la publicaţii cunoscute le ofeream „pe tavă” probe zdrobitoare privind actele de corupţie în care era implicat „bravul şi cinstitul” nostru primar – dar au refuzat să le preia, atunci, pe motiv că Iohannis este mai presus de orice suspiciune, uzând de pseudo-argumentul „E neamţ, domnule!”. Adică, vezi, Doamne, dacă-i neamţ, nu ştie să facă porcării, deşi corupţia nu are naţionalitate ! Acei jurnalişti ne-au căutat acum să ne solicite ceea ce refuzaseră atunci. A fost rândul nostru să-i refuzăm, spre marea lor nedumerire. Adică, noi cu munca şi ei cu culesul laurilor: noi cu ponoasele, iar ei cu foloasele! Jurnaliştii în cauză erau miraţi cum de le pot fi refuzate acele dovezi, mai ales că ei trăiau cu impresia unui drept care li se cuvine…A venit vremea să se simtă şi alţii frustraţi!

 

Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*