Proza contemporana

Curcanul de Anul Nou

  Cred că aveam mai puțin de cinci ani când tata a adus acasă un curcan viu. Era după Crăciun,...

 

Cred că aveam mai puțin de cinci ani când tata a adus acasă un curcan viu. Era după Crăciun, țin minte că ningea și eu îl așteptam pe tata ca de obicei, cu nasul lipit de geamul balconului de la bucătărie. L-am zărit de departe venind pe aleea dintre blocuri ducând ceva în brațe. Când s-a apropiat am văzut un cap albăstriu cu mărgele roșii în jurul gâtului care se ițea dintr-o sacoșă mare. Ce-o fi? Un alt cadou de la Moș Crăciun?

Am alergat ca de obicei să-i deschid ușa. Îi auzeam pașii pe scări și din când în când un gâlgâit ca o bolboroseală de apă. Când a intrat în casă, mare mi-a fost mirarea să văd că tata avea în sacoșa de rafie o pasăre care semăna cu cocoșul pe care îl văzusem astă vară la țară la tanti Ioana, doar că avea capul golaș și creasta, în loc să stea semeață pe cap, îi atârna pe nas până la jumătatea gâtului, ca un ciucure roșu. Avea penele negre cu nuanțe arămii și verzui, care sclipeau ca beteala din brad.

Am crezut că tata mi-a adus o nouă jucărie, una vie, și abia așteptam să mi-o pună în brațe. Dar tata a dus-o în baie și a vârât-o în cadă. Eu fuga după el. „Ăsta e curcanul pentru Anul Nou” mi-a spus. Cum adică, nu am voie să mă joc cu el până atunci? Și de ce l-a pus în cadă? „Îl ținem aici două zile, dacă vrei îi poți da firmituri de pâine să mănânce, dar să nu te apropii prea mult că s-ar putea să te ciupească”.

Mă uitam la el cum cercetează noua locuință. Când ajungea la marginea căzii aluneca și își înfoia penele scoțând niște sunete ciudate, ca și când s-ar fi certat cu cineva. Atunci mărgelele de pe gât se umflau și deveneau și mai roșii, iar capul se albăstrea, mai puțin ciucurele care îi atârna pe cioc. Ochii ca două mărgele negre mă cercetau la rândul lor și era tare caraghios cum își lungea gâtul încercând să vadă dincolo de cadă.

Din când în când se apropia de robinet și îl ciugulea. I-o fi sete, mi-am zis. Și am dat drumul la apă. În secunda următoare, curcanul s-a zburătăcit, întinzându-și aripile, și a ajuns direct în chiuvetă, dărâmând tot ce era pe polița de deasupra ei. Vă imaginați ce zgomot a făcut, că în clipa următoare mama era în baie. M-a luat în brațe, s-a lămurit că nu eram rănită și m-a dus în dormitor. „Stai aici și joacă-te cu păpușile, curcanul nu e jucărie!”

Păi, dacă nu e de joacă, de ce l-o fi adus tata în casă tocmai acum? Stăteam chitic în pat, cu urechile ciulite, să aud ce se întâmpla în baie. Mama probabil că strângea de pe jos paharele, borcănașele cu cremă și sticlele de șampon, bombănind și oftând, iar curcanul parcă îi ținea isonul, că îl auzeam gâlgâind. M-am strecurat încetișor după ușa de la dormitor și l-am văzut pe tata intrând în baie cu un păhărel de băutură. Muream de curiozitate să știu ce se întâmpla în baie. Așa că mi-am făcut curaj și fuga pe hol. Am deschis ușa de la baie exact când tata îi turna curcanului pe gât lichidul maroniu din păhărel. „Îl liniștim puțin și îl și frăgezim!”

Eram din ce în ce mai nelămurită, ce însemnau oare vorbele astea? Nu pricepeam nimic, sora mea era plecată la o prietenă, cine îmi putea spune ce se întâmpla? Tata se purta ciudat, de obicei îmi explica tot ce nu înțelegeam, dar acum nimic! Aveam un prieten în bloc, cu un an mai mare decât mine, care stătea un etaj mai sus. Petreceam mult timp împreună, pentru că mama lui lucra acasă, avea un război de lemn în bucătărie la care țesea covoare. Ne plăcea să stăm cu ea să vedem cum aranjează firele colorate pe care le bătea cu un fel de ciocan de lemn și care formau ba o floare, ba o frunză, sau tot felul de alte modele.

I-am zis mamei că merg să mă joc cu Viorel și am și tulit-o pe ușă. L-am luat deoparte și i-am povestit ce se întâmpla la mine acasă. „O să îi taie gâtul și o să-l bage în cuptor!” mi-a spus mândru că el știe răspunsul. „Așa a făcut unchiul meu anul trecut.” Cum??? A început să-mi tremure bărbia și șiroaie de lacrimi au început să se înoade în bărbie. Printre sughițuri l-am rugat pe Viorel să mă ajute să fac ceva să salvez frumusețea aia care stătea în baie la mine. Să îl furăm și să îi dăm drumul pe câmp! Cartierul în care stăteam atunci era la marginea Bucureștiului și dincolo de șosea nu mai era nimic, așa că mi se părea soluția perfectă pentru curcan. I-am spus lui Viorel că eu merg acasă să îl păzesc până mâine dimineață și că îl rog pe el să meargă în spatele blocului să vadă dacă nu găsește o cutie goală lăsată de vreun vecin. O să îi facem o căsuță pe câmp, să nu îi fie frig, și o să îi aducem noi de mâncare în fiecare zi.

M-am întors acasă și toată ziua am fost mielușel, să nu care cumva să dau ceva de bănuit pentru ce aveam să fac a doua zi. Nu i-am spus nimic nici surorii mele când a venit acasă. Bietul curcan stătea ghemuit în cadă și când intram în baie, își ridica cu greu gâtul, bălăngănindu-se câteva clipe, ca mai apoi să se ghemuiască în pene. Mi se rupea sufletul când mă uitam la el. Pesemne că era așa din cauza a ce-i dăduse tata să bea. Mai târziu am aflat că era coniac. Nu știu cât am dormit în noaptea aia, că mă tot furișam să îl cercetez. Îl mângâiam pe cap și îi șoptem să nu îi fie frică, că mâine o să îl duc de acolo.

A doua zi de dimineața, după ce m-am spălat pe dinți și am mâncat, am rugat-o pe mama să mă lase să ies afară să mă joc cu copiii. M-a îmbrăcat bine și apoi a intrat în bucătărie unde tata și Cezarina o ajutau să taie castraveciorii murați, gogoșarii și cartofii fierți pentru salata de beuf. Am ieșit repede și m-am dus să îl iau pe Viorel. Într-unul din buzunarele de la palton aveam ascunsă sacoșa de rafie cu care tata adusese curcanul și în celălalt o bucată de pâine. Am coborît din nou împreună până în fața ușii mele, am deschis încetișor ușa de la intrare și l-am rugat pe Viorel să țină de șase. M-am dus tiptil până la baie, noroc că ușa de la bucătărie era închisă și tata dăduse drumul la radio. Am vârât sacoșa peste curcanul aproape adormit, și cu greu am reușit să îl trag afară din cadă. Din nou pâș-pâș pe hol, cu ditamai greutatea în brațe, până ce am ieșit pe ușă. Am coborât amândoi cele trei etaje, ținând fiecare de câte o baieră a sacoșii. Am luat din spatele blocului cutia de carton găsită de Viorel și am pornit-o spre câmp. Am găsit noi un loc, în spatele unei tufe uscate. Am cules cât am putut din ce frunze uscate și înghețate mai rămăseseră pe ea și i-am aranjat culcușul. Ba mi-am scos și fularul de la gât și l-am acoperit bine. Am făcut firmituri din bucata de pâine și i le-am pus în cutie. Eram fericită, curcanul meu era salvat!

Ce zarvă am găsit acasă, vă puteți imagina! A dispărut curcanul! Tata m-a luat din prima, cică unde l-am ascuns?? Căutase, săracul peste tot, și pe holul blocului, și în spatele blocului, dar de unde știa că eu îl luasem? Nu am avut încotro și în cele din urmă i-am spus, nu înainte însă de a-l face să promită că nu o să îi facă nimic. „Nu, fetiță, o să îl ducem la bunica, să îi facem culcuș în magazia de lemne, că pe câmp o să înghețe și o să moară!” Zis și făcut. L-am dus la locul cu pricina și am găsit curcanul mai mult mort decât viu. Avusese dreptate tata, dacă mai stătea puțin acolo, îl găseam om de zăpadă. L-am vârât din nou în sacoșă și ne-am urcat în autobuz. Bunicii stăteau atunci la o casă din Ferentari împreună cu mătușa mea. Am instalat frumos curcanul într-o cutie de aprozar în care bunica așezase o pătură veche, i-am pus alături un castron cu grăunțe de porumb și o strachină cu apă, l-am mângâiat pe pene și i-am promis că mă întorc să îl vizitez.

În seara următoare era Revelionul. Au venit bunicii și mătușa mea la noi încărcați cu bunătăți. Piftie, friptură, salată de beuf. „Ce carne e asta?” am întrebat. „De pui, am luat de la Gostat”, mi-a spus mătușa mea. „Și curcanul meu ce face?” „E bine, o să îi găsim în curând o casă nouă, cu frați mulți, să nu mai stea singurel.” Săptămâna următoare tata mi-a spus că mergem la Grădina Zoologică, că are o surpriză pentru mine. Ce fericire pe mine când am intrat acolo! Curcanul meu stătea într-o cușcă imensă înconjurat de alți zeci de frați gălăgioși, care și-au umflat penele imediat ce ne-au văzut, rotindu-se ca într-un dans! În noaptea aia am visat cel mai frumos. Se făcea că o zână frumoasă mă lua în brațe, mă mângâia și îmi șoptea ceva la ureche. Încercam să înțeleg ce îmi spunea, dar nu auzeam decât un „Glu-glu-glu-glu-glu…”

                                                                                                                                    Manuela HĂRĂBOR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>