Atitudini

Cum văd alţii Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

Suntem sătui de odele de-a dreptul scârboase apărute prin mass-media şi suntem plictisiţi de linguşelile unor manipulatori mai cunoscuţi, aşa...

Suntem sătui de odele de-a dreptul scârboase apărute prin mass-media şi suntem plictisiţi de linguşelile unor manipulatori mai cunoscuţi, aşa ca Emil Hurezeanu sau mai puţini cunoscuţi, cum este Octavian Hoandră de la Cluj. Aceştia ridică în slăvi nu atât circul stradal de prost gust, ridicat la nivel de cultură, cât mai ales pe „cârmaciul” Klaus Iohannis, aşa cum s-a întâmplat ieri, 14 iunie 2013, pe postul de televiziune „Realitatea”, când ex-sibianul Hoandră se trăgea de şireturi cu un Iohannis vizibil crispat atunci când era tutuit şi apelat cu prenumele Klaus. Era penibil să-i auzi pe participanţii la emisiune vorbind cu foc despre cultură în timp ce pe ecran erau prezentaţi în direct nişte indivizi care scuipau foc la propriu şi jonglau cu flăcări în Piaţa Mare din Sibiu. De fapt, acesta-i în esenţă lăudatul festival de la Sibiu, circ stradal cu clovni, saltimbanci pe picioroange, femei despuiate şi jonglerii cu flăcări! Am fost surprinşi să găsim totuşi, pe lângă osanale deplasate şi altfel de percepţii, mult mai apropiate de realitatea crudă:

 

Paradoxul României: între lux şi sărăcie lucie – Sibiu!

Am revăzut zilele trecute România şi Sibiul. Sibiul este un caz despre care îmi propun să scriu mai jos. Am prins chiar primele zile ale Festivalului Internaţional de Teatru. Până în 16 iunie la Sibiu sunt aşteptaţi peste 2.500 de invitaţi din 50 de ţări. 300 de spectacole se vor juca în 60 de spaţii. Organizatorii susţin că vor veni peste 600.000 de spectatori. Cred că cifra este puţin umflată. Adică, cum poţi face o astfel de estimare? Am bănuieli că în cazul unui eveniment de o asemenea amploare estimările nu sunt echivalente cu rezultatele.

În 2012 bugetul a fost de 5.5 milioane de euro dintre care, spunea directorul, că doar 21% au fost bani publici. Fie! Dar nouă nu ne-a fost dat să citim prea multe rezultate şi concluzii, puncte tari şi slabe, critici şi evaluări, despre ce a ieşit bine şi ce a fost prost sau dacă chiar au sosit 2.500 de invitaţi sau 2.100, dacă o anume trupă de teatru a meritat investiţia sau nu, niciun raport post-eveniment. Nici cât s-a cheltuit şi cât a rămas în buzunarul unuia sau altuia. Tind să cred că regula românească „dă şi mie, ia şi ţie” merge şi aici. Totuşi, în România astfel de calcule şi de justificări sunt moarte.

Despre calitatea spectacolelor e bine să scrie cei ce se pricep mai bine. Marele teatrolog de la Paris, George Banu, declara în alt loc: „câţiva dintre artiştii care vin pe aici, la Sibiu, sunt între ghilimele artişti internaţionali”. Pe mine m-a uimit repetat că teatrul clasic a dispărut, că nu am regăsit Shakespeare, Beckett, Molière, Ibsen sau Dostoievsky şi nici măcar pe al nostru Eugene Ionesco. Că până şi piesele celebre au interpretări moderne (vezi un prinţ german în blugi cu o halbă în mână), că banalul, simplitatea, vulgarul şi sexualitatea nu fac excepţie. M-a surprins că teatrele din oraşele româneşti nu şi-au cam găsit locul. Oare nu se cuvenea şi o promovare a acestora? Dan Puric se plângea că spectacolele sale nu au fost acceptate. M-a uimit apoi anularea (sau eşecul) unor spectacole în aer liber din pricina ploii. Adică la o investiţie de milioane de euro nu s-au găsit câţiva lei pentru un pavilion impermeabil?

Un lucru este cert: Sibiul prin teatru este pe poziţia trei ca importanţă în Europa după Edinburgh şi Avignon numai că România nu se aseamănă nici Angliei, nici Franţei. Şi, totuşi, cum este posibil? Negreşit este meritul unor oameni, nu doar al unui director de teatru, un parcurs de 20 de ani şi mai ales de un context de factori care nu face subiectul acestui articol. Negreşit e o muncă enormă cu luni înainte. Anul acesta 300 de voluntari muncesc că e ploaie, că e soare. Unii sunt bucuroşi, alţii dezamăgiţi. Rămâne o dilemă morală: să lucrezi cu voluntari la un spectacol, la un proiect unde se primeşte şi se oferă bani. Şi se plătesc bilete! Hmm… Paradoxul este tocmai următorul: într-o ţară săracă unde majoritatea oamenilor trăiesc prost banii se învârt foarte bine.

Cei ce fac elogiul Sibiului sunt turiştii şi cei ce citesc presa, se plimbă două zile, stau la hotel şi mănâncă bine, nu sibienii. Sibienii de rând o duc rău. O ţară care nu are grijă de cei săraci este ea însăşi o ţară săracă şi o ţară care nu are grijă de cei bolnavi este ea însăşi bolnavă. Zilele trecute am întâlnit foşti colegi de facultate printre care unii, după luni de căutare, încă nu aveau un loc de muncă sau alţii munceau fără mulţumire la supermarketuri, nonstop-uri sau ca paznici de noapte. Pe un alt coleg l-am zărit taximetrist. Da, centrul Sibiului e plăcut şi minunat. Dar dacă treci două străzi spre oraşul de jos vezi case dărâmate, gropi mari, murdărie, sărăcie şi străzi neasfaltate. Am plecat cu trenul la 3 noaptea spre Timişoara. Am întâlnit spre gară aceiaşi cerşetori din 2003 ce dormeau pe băncile infecte din faţa gării. Nimeni nu le-a oferit vreun adăpost în noapte în ultimii ani. O gară jalnică şi urât mirositoare, fără lumină şi decenţă, o toaletă fără hârtie şi săpun. Pesemne primarul nu foloseşte trenul regional. O ţară care nu are grijă de cei săraci este ea însăşi o ţară săracă şi o ţară care nu are grijă de cei bolnavi este ea însăşi bolnavă. Tema teatrului din 2013 este „DIALOG” dar fără îndoială nu e un dialog între bogat şi sărac, între primar şi cerşetor, între director şi salariat. Primarul se laudă că şomajul nu este foarte mare în Sibiu însă sasul ignoră că un şomaj scăzut nu înseamnă un bun nivel de trai. Când munceşti 30 de zile pentru 600 de lei nu eşti şomer dar tot rău o duci. I-am mărturisit unui englez cât e salariul în România şi credea că îi spun bancuri. Bugetarii din Sibiu, foşti colegi, tineri, nici 800 de lei nu primesc. În ziua de salarii cozile la bancomatele din centru sunt lungi, oamenii trăiesc în împrumuturi şi datorii. Văd magazinul din colţ că încă oferă la cunoscuţi produse „pe caiet”, văd pensionari fără speranţe şi copii şi adulţi cu handicap fără îndemnizaţii. Văd sărăcie în România şi da, şi în Sibiu. Văd şefi autoritari fără scrupule care îşi exploatează, ameninţă şi înjură salariaţii umiliţi. Într-o dimineaţă când ploua puternic am ascultat două ceasuri povestea unui domn apropiat de pensie speriat de ameninţările şefului său barbar fără justificări şi bazate doar pe zvonuri.

În tot acest timp ne umplem golurile interioare prin lucruri exterioare: o Alee a Celebrităţilor se va deschide sâmbătă la Sibiu, ne exprimăm românismul greşit printr-un mega tricolor şi chemăm pe alţii să consemneze minunea de pânză sau strângem 2.000 de studenţi la absolvire în Piaţa Mare pentru a arăta că avem „educaţie de prestigiu”. Fals! Hai să lăsăm pe alţii să ne constate valoarea şi autenticitatea şi să ne aprecieze. Văd o lipsă de empatie incredibilă. Cei 2.500 de artişti după 10 zile vor pleca din Sibiu şi viaţa oamenilor de rând nu va suferi nicio îmbunătăţire. Salariile vor fi la fel, gropile tot acolo, preţurile şi mai scumpe. O Românie prea tristă pentru un spectacol prea vesel.

11 iunie 2013                                                Mihai COPĂCEANU

Sursa: http://adevarul.ro/news/societate/paradoxul-romaniei-lux-saracie-lucie-sibiu-1_51b75cf3c7b855ff56807b90/index.html

Nota redacţiei: Autorul scrie următoarele: „M-a uimit apoi anularea (sau eşecul) unor spectacole în aer liber din pricina ploii. Adică la o investiţie de milioane de euro nu s-au găsit câţiva lei pentru un pavilion impermeabil?” Ne simţim obligaţi să-i răspundem! Există sau ar trebui să existe cortul de circ închiriat în anul 2007 cu fabuloasa sumă de 940.000 de euro pentru 11 luni. Ni se dusese buhul cu acel cort grotesc, iar capitala culturală fusese transformată în capitală „cortorară” de către unii mai mucaliţi. Preţul de închiriere al hidosului cort, care a tronat vreo doi ani în centrul Sibiului, potrivindu-se, din punct de vedere arhitectonic, „ca nuca în perete” a fost dublu faţă de preţul de cumpărare al unui cort de aceleaşi dimensiuni, dar nou-nouţ!

SAMSUNG DIGITAL CAMERA

Nu a fost suficient „tunul” de aproape un milion de euro tras statului român, care a plătit suma uriaşă pentru un penibil cort de circ numit pompos „pavilion multifuncţional”, căci urma şi vânzarea către municipiului Sibiu la un preţ de vreo 800.000 de euro. Una peste alta, ce constatăm? Că se dorea să se ajungă cu totul la suma de 2 milioane de euro sau măcar pe-aproape, adică suma imensă vehiculată iniţi­al pentru cumpărarea acestui cort în 2007, când cu capitala culturală europeană. De ce? Simplu: cortul s-ar fi plătit dublu. O dată prin chiria plătită firmei nemţeşti în anul 2007, iar a doua oară, prin cumpărare în anul 2008! Astfel, banii achitaţi din fonduri publi­ce se puteau întoarce în buzunarele interesate. Ingenios, nu? Până la urmă, lovitură de teatru: cortul nu s-a mai vândut după ce capitala culturala s-a încheiat, ci a fost… donat municipiului Sibiu. Foarte corect şi frumos din partea neamţului, care ar fi meritat să îngroaşe numărul cetă­ţenilor de onoare ai Sibiului, făcuţi pe bandă rulantă de Iohannis, pentru aşa o faptă creşti­nească. Doar că… În luna ianuarie 2008 firma cea nemţească Bento’s Event Ten, cu sediul în Weiterstadt, str. Weierweg, nr.4 face municipiului Sibiu act de donaţie a cortului denumit – să vezi şi să nu crezi – „cort multifuncţional cu accesorii” cu o valoare de 452.280 lei. Ceea ce înseamnă o valoare de 120.000 de euro la data donaţiei, când 1 euro valora 3,76 lei, conform contrac­tului de donaţie autentificat cu încheierea de autentificare nr.140/29 ianuarie 2008 de nota­rul public Bucşa Gabriel (partenerul de hoţii imobiliare a lui Klaus Iohannis, cum am arătat în nenumărate articole). Dacă fa­cem calculul chiriei medii achita­te lunar pentru „pavilionul multi­funcţional” al capitalei culturale, care la data donaţiei s-a transfor­mat subit în ceea ce noi am văzut de mult că e, adică un prăpădit de cort pentru spectacole de circ (!) şi împărţim 940.000 de euro cât a plătit Iohannis chirie, la 11 luni de închiriere, constatăm că municipalitatea sibiană ne-a fentat şi s-a fentat cu o sumă de 820.000 de euro! Deoarece, cor­tul în cauză se putea cumpăra cu valoarea a mai puţin de o lună şi jumătate de chirie! Apropo, unde-i cortul Herr Iohannis?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>