Editorial

Cucută pentru „bugetivorii” corupţi din primării

La câţi bani publici s-a furat de către primarii din România, noi credem că „decimarea” prin arestare ar lăsa în...

La câţi bani publici s-a furat de către primarii din România, noi credem că „decimarea” prin arestare ar lăsa în libertate doar unul din zece, fiind necesară aplicarea unei proporţii inverse faţă de antici. Adică, la o numărătoare aleatorie, nouă din zece trebuie „executaţi” cu câte un mandat de arestare şi doar unul să nu fie reţinut, pe urmă iar nouă arestaţi, unul lăsat liber şi tot aşa în continuare!
După stârpirea răului, de la rădăcină, va urma prăbuşirea sistemului mafiot conform „principiului dominoului”, adică „piesa” căzută va determina năruirea celorlalte componente care se sprijineau pe ea. Primarii care vor urma celor cazaţi acolo unde le era locul demult, în penitenciare, vor fi obligaţi să cureţe „buruienile” din propria ogradă, lăsate moştenire de „puşcăriabili”. Altfel vor avea aceeaşi soartă ca şi predecesorii lor!
Nu spunem că toţi primarii sunt hoţi, ci doar că prea puţini sunt cei cinstiţi! La fel stă treaba şi cu subalternii acestora, şefi de direcţii sau servicii, angajaţi pe bază de relaţii, cumetrii, favoruri materiale sau sexuale. Odată aduşi în sistem, aceşti umili trepăduşi devin beneficiarii sinecurilor şi sclavii celui care le-a oferit pe tavă o muncă uşoară, relativ bine plătită şi cu posibilitatea unor câştiguri suplimentare de la contribuabilul doritor de niscaiva avize sau autorizaţii din primăriile patriei. Inspiraţi de modelul Mafiei siciliene, noii veniţi, un soi de „locotenenţi”, nu au pregetat să aducă, la rândul lor, o droaie de rubedenii care au pupat cu smerenie şi fără să pregete inelul „naşului” instalat confortabil în jilţul de prim-edil, primind şi aceştia un post călduţ în primărie. Astfel s-a edificat un sistem bazat pe reciprocitate – solidaritatea hoţilor! – unde regula numărul unu este „Omerta”, legea tăcerii! Aceasta este explicaţia mitingurilor de protest, organizate de funcţionarii din primării, atunci când „tătucul” lor era „săltat” de autorităţile statului. Vorbim de statul de drept, nu de „statul degeaba” pe banii contribuabililor! La fel de corupţi ca şi cel care i-a angajat, „dându-le şi lor o pâine”, şpăgarii din administraţiile locale, mobilizaţi de „locotenenţii” şefului arestat, s-au bulucit să iasă în stradă şi să protesteze. În favoarea cui şi pentru a apăra ce? Nu doar pe cel arestat, simbol al corupţiei, ci mai mult pentru a-şi apăra propriile sinecuri, suplimentate de marile lor „tunuri” şi micile găinării tolerate de cel proaspăt încătuşat, că doar se ştie: „stăpânul învaţă sluga hoaţă”. Doar hoţii se solidarizează cu alţi hoţi, mai cu seamă când fac parte din aceeaşi bandă! Chiar în oraşul nostru este vizibilă recunoştinţa faţă de primar a acestor profitori cu posturi călduţe, mai ales în prejma alegerilor, când aceşti funcţionari publici devin, în mod voluntar – asta nu însemnă că şi dezinteresat! -, agenţi electorali de nădejde, care militează pentru realegerea şefului lor suprem. Tot ei sunt cei foarte activi pe internet, cei care postează pe forumurile sibiene şi la comentariile articolelor din presa locală laude la adresa edilului-şef şi înjurături pentru criticii satrapului cu puteri absolute.
Traian Băsescu a câştigat alegerile tocmai pentru că a luptat pe faţă – şi aproape de unul singur -împotriva unei coaliţii clădite nu pe principii politice, ideologice, ci pe interese economice susţinute de structuri mafiote şi oculte. Românii au dovedit că nu sunt chiar aşa de proşti pe cât îi credeau cei care încercau să-i manipuleze prin intermediul mass-media, iar rezultatul s-a văzut la vot. Cei care au votat împotriva „mogulilor” şi a sistemului corupt reprezentat de aceştia aşteptau să vadă dacă preşedintele se ţine de cuvânt sau vorbele din campania electorală nu au fost altceva decât discursurile demagogice, standard, cu care au fost îndopaţi douăzeci de ani de către politicienii mincinoşi. Minune, iată că este prima dată când vedem o luptă reală împotriva corupţiei, cu condamnări şi arestări. Până acum am asistat doar la discursuri despre corupţia generalizată, dar – ciudat! – nu existau corupţi. Noi plebea, noi, cei sărăciţi datorită „băieţilor deştepţi” care au jonglat cum au vrut cu banii publici, suntem satisfăcuţi că se face, în sfârşit, dreptate! Mai bine mai târziu, decât niciodată.
Ca simpli observatori ai fenomenului, nu putem decât să apreciem o strategie deosebit de inteligentă în această „cruciadă” pornită împotriva corupţie şi a furtului banilor publici. Probabil că tot românul a observat argumentul invocat, în trecut, de către cei care erau chemaţi să dea cu subsemnatul pe la D.N.A. în calitate de învinuiţi. Aceştia, fără excepţie, invocau o aşa-zisă „comandă politică”. Adică – vezi ,Doamne! – ei sunt curaţi ca lacrima, dar doar convingerile lor politice au fost cauza demarării anchetelor şi totul nu este decât o înscenare, ca să fie eliminaţi de pe scena politică. Aiurea! Corupţia nu are frontiere politice sau etnice, nu există partide corupte sau etnii corupte în totalitate, ci doar persoane pervertite infiltrate în toate partidele sau aparţinând tuturor etniilor trăitoare în România. Primele arestări de primari au fost taman din rândul membrilor partidului aflat la putere, aşa că nu mai poate nimeni să invoce „comanda politică”. La fel, a fost „tăiată şi maioneza” celor care vor urma, probabil membri ai partidelor din opoziţie, care nu vor mai putea să aducă argumentul, clasic deja, al „execuţiei politice”, din moment ce precedentul arestărilor a fost creat cu oamenii partidului de guvernământ. Primul primar de la alt partid, Cristian Anghel, membru P.N.L. şi edil-şef în Baia Mare tocmai „a spart gheaţa” săptămâna trecută, fiind condamnat la doi ani şi şase luni închisoare pentru abuz în serviciu. Aşa că cei care conduc nu pot să fie acuzaţi de „vânătoare de vrăjitoare” pe criterii politice, din moment ce primii arestaţi au fost chiar oamenii lor! Mircia Gutău, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea este în închisoare, Antonie Solomon, primarul Craiovei se află în „purgatoriul” arestului preventiv. Amândoi au fost membri marcanţi ai Partidului Democrat-Liberal aflat la putere. Nici unul dintre ei nu poate invoca aşa-zisa „comandă politică”! La fel, nici următorii „candidaţi” la un loc în celulă nu o să mai poată susţine, ca argument în favoarea lor, „abureala” cu imixtiunea politicului în aplicarea legilor. Cum poţi să mai spui că P.D.L.-ul sau Băsescu se folosesc de Parchet sau Justiţie pentru eliminarea adversarilor, din moment ce primii încarceraţi au fost chiar reprezentanţi marcanţi ai acestui partid, iar unul dintre ei se îmbrăţişa cu „bădica Traian” de mama focului, pe scenă, telegenic, în văzul întregii ţări, cu doar trei luni în urmă? Aceasta este şansa cea mare pentru revenirea la normalitate a justiţiei. Acum putem să ne lepădăm de „tinicheaua” corupţiei, pe care ţara noastră este acuzată că o zdrăngăne prin Uniunea Europeană! Circulă zvonul că următorii, pe lista primarilor corupţi şi anchetaţi, vor fi doi milionari în euro, oameni grei, cu conturi şi proprietăţi în străinătate, care nu pot fi justificate prin salariile lor de bugetari. Numele lor: Radu Mazăre, primarul municipiului Constanţa şi Klaus Werner Iohannis, primarul -„premier” al Sibiului.

Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>