Cultura

CRISTIAN TUDOR POPESCU SI LULU, PORCARIOARA LUI PURCARETE

Nu-mi mai rămâne decât să-l rog, cu toată dragostea, pe domnul Silviu Purcărete să oprească pur şi simplu reprezentaţiile cu […]
Nu-mi mai rămâne decât să-l rog, cu toată dragostea, pe domnul Silviu Purcărete să oprească pur şi simplu reprezentaţiile cu această lulăială monstruoasă.” – îşi anunţă Cristian Tudor Popescu cititorii în articolul  „Monstrul obosit” publicat în ziarul „Gândul” din data de 10 noiembrie 2008.
Rezultatul acestui virulent articol preluat şi de presa locală sibiană, şocant prin duritate şi mai ales prin momentul apariţiei sale – în plin Festival Naţional de Teatru 2008 – a fost o cutremurare a celor ce văd cu adevărat teatru şi mănâncă  „teatru pe pâine” cum se tot exprimă, repetitiv până la obsesiv de a început să ni se acrească de pâinea aia, o jurnalistă pretins  „culturală” de la „Tribuna” sibiană.
Ce s-a întâmplat de fapt şi, mai ales, de ce s-a întâmplat ne-am propus să investigăm pe scurt în prezentele rânduri. E un strigăt de revoltă, un semnal de alarmă pe care l-a tras un om de valoare incontestabilă, care a demonstrat că ştie să fie un analist priceput atât în zona social-politică dar şi în cinematografie şi teatru.
{mosimage}Cristian Tudor Popescu numit şi cu drag şi cu ură de unii şi de alţii  „CTP” este poate cel mai cunoscut nume al gazetăriei româneşti postdecembriste.Între 1991-1996 a fost redactor şef adjunct al cotidianului Adevărul, iar între 1996-2005, redactor şef al aceluiaşi cotidian. De asemenea, a fost redactor-şef al săptămânalului „Adevărul literar şi artistic” în perioada 1996-2000. În anul 2005, demisionează de la cotidianul „Adevărul” şi, împreună cu Mircea Dinescu, fondează ziarul „Gândul”. A avut numeroase apariţii în mass-media, îndeosebi în cadrul unor incitante talk-show-uri, fiind invitat permanent la emisiunile televizate „Cap şi Pajură” (social-politic) şi CineTePrinde (în calitate de cinefil). În martie 2003, este ales preşedinte al Clubului Român de Presă, demisionând din această funcţie în noiembrie 2006, pe motivul „mercenarilor din presa românească“. A fost reales în februarie 2007. Cristian Tudor Popescu s-a remarcat şi ca un important autor de proză SF. Această scurtă biografie am prezentat-o cititorilor spre a nu exista dubii asupra profesionistului Cristian Tudor Popescu.

Să revenim la investigaţia noastră.
    
Spectacolul cu piesa  „Lulu” produsă de Teatrul Naţional  „Radu Stanca” a fost selecţionat să deschidă la Sibiu Festivalul Naţional de Teatru  „I.L.Caragiale” 2008, ceea ce s-a şi întâmplat pe 2 noiembrie. Interesant că, selecţionerul festivalului este nimeni alta decât fosta subalternă a d-lui CT Popescu de la ziarele „Adevărul” şi „Gândul”, Cristina Modreanu. Din ziarul „Gândul”, ediţia 22 ianuarie 2008, aflăm că,  „Cristina Modreanu a fost aleasă, de Senatul UNITER, director artistic al Festivalului Naţional de Teatru (FNT), pentru un mandat de trei ani, potrivit reprezentanţilor UNITER. În urma acestei alegeri, Cristina Modreanu s-a retras din funcţia de redactor-şef adjunct al ziarului „Gândul”, în scopul eliminării unui conflict de interese între cele două ipostaze profesionale.”
De aici concluzionăm că, CTP s-a deplasat la Sibiu la deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, cu  „Lulu”, mergând pe mâna pricepută în arta teatrală a Cristinei Modreanu pentru a vedea un spectacol grozav, ceea ce ne spune şi el:  „Am bătut o jumătate de ţară, dus-întors, în 12 ore, ca să văd Lulu în regia lui Silviu Purcărete. Ba mi-am luat şi băieţii cu mine, împins de regretul că văzusem fără ei anul trecut extraordinarul Faust făcut de Purcărete tot într-o hală din Sibiu.”
{mosimage}Iar opiniile lui CT Popescu despre ce şi cum trebuie să fie criticul de teatru le găsim exprimate chiar cu privire la Cristina Modreanu în  „The fair lady”(2003) :  „Cristina e un critic cinstit. Dacă artistul poate fi mitoman, oportunist, fanfaron, şi tot artist rămâne, cinstea este condiţia sine qua non a existenţei criticului. Un critic care falsifică premeditat, un critic care prezintă impostura drept geniu şi loveşte într-un talent autentic pentru că aşa îi dictează interesele lui de moment, oricât de bine ar scrie, este nu doar nul, este negativ.”
Una peste alta, slecţionat în manifestarea de valoare a teatrului românesc care este Festivalul Naţional de Teatru,  „Lulu” ar fi trebuit să îi aducă satisfacţie spectatorului şi criticului Cristian Tudor Popescu, şi nu numai lui, dar nu s-a întâmplat deloc aşa.
Istoria punerii în scenă a acestui  „mega-spectacol” cum s-a vrut a fi, porneşte de la premierea actriţei principale – Ofelia Popii declarată la Gala Uniter 2008 „cea mai bună actriţă a anului 2007”, ca urmare a memorabilului rol creat în Faust-ul – regizat de acelaşi Siviu Purcărete. După acest succes răsunător al Ofeliei Popii, Constantin Chiriac – actorul director general de la Teatrul Naţional  „Radu Stanca”, marele regizor Purcărete şi la fel de marele scenograf Helmut Stürmer au dorit să pună în scenă o piesă pentru Ofelia. De fapt, credem că toţi actorii din teatrul sibian în frunte cu directorul şi-au dorit să joace alături de premiantă, spre a se răsfrânge şi asupra lor ceva din aura de valoare declarată a acesteia… Numai că, vorba lui CTP, a ieşit  „miorlăiala unui taraf de cotoi buimaci, având ca solistă o pisică de Angora tunsă la piele. Căci aşa am văzut-o pe Ofelia Popii goală, deoarece n-am reuşit o clipă să cuplez la demonstrativismul disperat al jocului ei de curvă fatală.”
Veţi spune unii dintre dvs., pe drept cuvânt, că e părerea subiectivă a unui critic sau spectator sau ziarist. Din nefericire, nu este numai părerea lui Cristian Tudor Popescu.
Liviu Ornea în articolul  „Lulu – un studiu de caz” publicat în „Observatorul cultural” din noiembrie 2008 vorbeşte clar de o  „ratare” a lui Purcărete:  „N-aş zice că spectacolul acesta, destul de nelegat, mi se pare o izbândă. Dar e un spectacol care merită văzut pentru că, s-o recunoaştem, la Silviu Purcărete şi ratările au ceva frumos.” Şi tot el, analizează prestaţiile câtorva dintre actori :  „Din distribuţie se detaşează Ofelia Popii, capabilă să atingă un evantai enorm de nuanţe, să alterneze expresiile şi intonaţiile şi, mai ales, să dozeze corect implicarea şi detaşarea. Este exact ceea ce nu cred că îi iese lui Constantin Chiriac, al cărui joc mi s-a părut mult prea exterior, nici lui Mihai Coman (Pictorul), mai degrabă caricatural. Surpriza foarte plăcută pentru mine a fost Dan Glasu, în rolul tatălui, cu o siguranţă şi un firesc în întruchiparea poftei lubrice de-a dreptul remarcabile.»
Scriam la început că, revolta  „publicată” a lui CTP a apărut în mijlocul Festivalului Naţional de Teatru, şocând lumea teatrală.Mai interesantă ni se pare, însă, reacţia cititorilor, prezentă în comentariile la articolul respectiv – comentariile sunt preluate din ziarul  „Gândul” articolul  „Monstrul obosit” din 10.11.2008 fără diacritice şi majuscule, exact aşa cum au fost publicate:
Postat de mircea la 10.11.2008 13:06
„de ce ne mai miram, cand acum cateva luni bune, in america, sub patronajul ministerului culturii si al lui patapievici, s-a deschis o „galerie de arta“ pornografica, galerie care, in acceptiunea mai marilor culturii reprezenta Romania, arta si cultura din Romania”
Postat de dezamagire la 10.11.2008 13:48
 „buna ziua! va inteleg perfect frustrarea. si eu am plecat din bucuresti special pentru a vedea acel spectacol si la randul meu am luat dupa mine o persoana care nu mai vazuse nimic de purcarete si careia ii promisesem o experienta unica. dezamagire totala!! mai tare m-a dezamagit reactia din final a publicului, care s-a ridicat in picioare si a aplaudat furtunos! (majoritatea oamenilor care au aplaudat erau pe punctul de a adormi in timpul reprezentatiei…i-am urmarit)…”
Postat de Lulu la 11.11.2008 03:45
„pentru lulu consilierii au mai aprobat in 30 octombrie inca 3 (trei) miliarde. poate ne spune cineva unde-s banii. comunitatea este datoare vanduta si primarul daca nu da de la el. si da ca banii ajung tot la el, la chiriac si la bandescu. sa-si mai traga niste case. despre spectacol, in stil chiriac, cand nu ai ce spune dezbraca-i pe toti, cine nu intelege „actul artistic“ e depasit. noroc cu aplaudacii functionari publici care intra gratis. e ca in povestea cu hainele imparatului, trebuie sa vina ctp ca sa vedem ca imparatul e gol pusca.”
Şi haideţi să ne oprim puţin, asupra ultimului comentariu, nu de alta dar publicaţia noastră scrie de ani buni despre direcţia greşită pe care Constantin Chiriac, cel care conduce de aproape 9 ani teatrul sibian  „Radu Stanca” a dat-o actului cultural-educativ pe care trebuie să îl realizeze această instituţie, prin realizarea şi promovarea unor spectacole experimentale suprarealiste, postmoderniste cu un accent de-a dreptul bolnav pus pe nuditate, sex, violenţă, obscenitate şi kitsch, acestea fiind în majoritate producţii care  „să meargă” afară, la festivalurile şi turneele internaţionale. Rezultatul acestei  „educaţii” îl ştim cu toţii, din evenimentele care se petrec zilnic sub ochii noştri. Nu credem că teatrul trebuie să adâncească aceste înclinaţii spre negativ, să dezvolte pornirile atavice ale fiinţei umane înapoind-o la bucăţile de carne crudă pe care le consumau animalic primitivii, ci , dimpotrivă să dezvolte cunoaşterea şi respectul pentru cultura adevărată. Suntem, totuşi, în secoul XXI !
Revoltător este faptul că, onoraţii  „aleşi” din Consiliul Local al Sibiului şi ordonatorul principal de credite – primarul Klaus Werner Iohannis, Ministerul Culturii şi Cultelor în frunte cu Adrian Iorgulescu, ministrul Culturii, susţin astfel de producţii artistice cu sute de miliarde (lei vechi) de la bugetul de stat şi cel local, în amintirea anului  „Capitalei Culturale Europene Sibiu 2007” pentru care nu au mai prididit să se premieze reciproc, în dauna cetăţenilor contribuabili şi a celorlalte domenii unde alocaţiile bugetare sunt într-adevăr stringent necesare: locuinţe sociale, sănătate, învăţământ şi mai nou, locurile de muncă.
Cristian Tudor Popescu îşi încheie articolul despre  „Lulu” rugându-l cu decenţă pe Silviu Purcărete  „să oprească pur şi simplu reprezentaţiile cu această lulăială monstruoasă.” Ne îndoim că, un spectacol în care joacă directorul general al teatrului se va opri. Dimpotrivă, de cele mai multe ori, publicitatea negativă are efectul invers celui scontat, aşa că nu ne vom mira dacă această  „Lulu” discreditată acum, va lua la anul unul dintre premiile Galei UNITER… !
În final, vom relata cititorilor noştri un fapt absolut senzaţional, nu pentru Sibiu, ci pentru o lume întreagă. Şi, sperăm, un exemplu de conduită pentru cei care gestionează bugetul naţional şi bugetul comunităţii sibiene, în special. Din articolul  „Vladmir Putin – critic de teatru în timpul liber” de Ana Maria Merticaru apărut în ediţia din 12 martie 2008 a ziarului  „Gândul” aflăm că preşedintele în exerciţiu (pe atunci !) Vladimir Putin şi soţia sa au asistat inopinat la un spectacol al unui teatru din Moscova cu populara comedie rusă din secolul al XIX-lea  „Gore ot uma” ( „Prea multă minte strică”), în care este satirizată societatea moscovită după războaiele napoleoniene. La sfârşitul spectacolului, Putin a discutat cu actorii în calitatea adoptată ad-hoc de critic de teatru exprimându-şi unele nemulţumiri faţă de jocul actoricesc şi de regie. După cum ne informează autoarea articolului,  „vizita lui Putin la teatru aminteşte de o scenă din vremea lui Stalin. În timpul premierei unei piese de teatru, Stalin s-a ridicat brusc şi a ieşit cu treabă, enkavediştii fiind convinşi că generalissimului nu i-a plăcut ce a văzut, drept pentru care i-au deportat pe actori şi pe regizor în Siberia. După ceva timp, aducându-şi aminte de piesă, Stalin şi-a întrebat apropiaţii când se mai joacă, pentru că ar vrea să o vadă până la sfârşit. Perplecşi, aceştia i-au răspuns că nu se mai joacă, întrucât toată trupa este…în Siberia…”
Asta se întâmpla în dictatură, veţi spune şi aveţi perfectă dreptate.Democraţia ar trebui să dea drumul robinetului adevăratelor valori să se afirme, experimentul ar trebui să se produc pe banii sponsorilor, nu pe cei ai cetăţenilor cinstiţi. Dar ce te faci când conducătorii se înţepenesc în nişte funcţii pe care nu mai vor să le părăsească chiar dacă, după 8-9 ani de  „funcţie”, s-au tranformat din democraţi în dictatori ? Şi mai ales, dacă aceştia sunt deplin conştienţi că au în mână pâinea şi cuţitul unor fonduri publice pe care, sub pretextul investirii în cultură şi educaţie, le folosesc dictatorial întru propăşirea familiilor şi găştilor lor mai mult sau mai puţin…  “bugetivore” ?
Răspunsul îl aflăm din acelaşi articol mai sus menţionat: Putin, a afirmat cu privire la funcţionarii corupţi că ar trebui să li se  „taie mâinile” ca în Evul Mediu, liderul rus exprimându-şi mai departe ideea :  „Va fi suficient doar să iniţiem o asemenea practică, pentru că imediat mâna nu se va mai mai întinde după şperţ” – iată o conduită care, fără să ajungă în faza concretă, ar putea stopa fraudele bugetare.
Drept urmare şi noi întrebăm : Trebuia să vină Cristian Tudor Popescu să ne spună că un spectacol al Teatrului Naţional sibian, produs pe bani (mulţi !) din bugetul local, cade  „în oboseală, stridenţă şi confuzie” ? Pe când vom vedea o luare radicală de poziţie, după exemplul lui Putin, măcar metaforică, a primarului Iohannis şi a consilierilor locali şi judeţeni ai Sibiului faţă de  „scurgerile de bani publici” care au umplut unele buzunare particulare – a se vedea declaraţia de avere a directorului general Constantin Chiriac postată pe site-ul Primăriei Municipiului Sibiu – în detrimentul valorii actului artistic la Teatrul Naţional  „Radu Stanca” Sibiu?

Doina DAMIAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*