Semnal

Corneliu Bucur – septuagenar

Dotat cu o inteligenţă sclipitoare, animat de o mare voinţă şi de o putere de muncă impresionante, etnologul şi muzeograful […]

Dotat cu o inteligenţă sclipitoare, animat de o mare voinţă şi de o putere de muncă impresionante, etnologul şi muzeograful sibian a confirmat din plin superioritatea. Orator de excepţie, combatant cu energii inepuizabile, Corneliu Bucur a „sărit” mult peste ceilalţi, dominându-i. Conflictele de idei în care a strălucit, capacitatea sa de organizator şi manager l-au impus ca pe o personalitate obişnuită să câştige. Deloc comod pentru colaboratori şi, mai ales, subordonaţi, conducătorului Corneliu Bucur i-a plăcut să se bată, să-şi învingă adversarii, antrenându-se în conflicte cu convingerea superiorităţii sale.
Vreme de peste două decenii, în perioada comunistă, a fost silit să lucreze pe o poziţie secundară, abia după decembrie 1989 stofa sa de lider înnăscut reaşezându-l în fruntea instituţiei pe care a servit-o cu dăruire şi pasiune: Muzeul Astra. Ultimele două decenii de activitate profesională au dezvăluit, aşadar, în completitudinea lor, calităţile acestui mare muzeograf. Dacă muzeul sibian se găseşte acum, ca rang şi poziţie, între instituţiile naţionale şi având o ex­cep­ţională recunoaştere internaţională, se datorează categoric demersului insistent şi neobosit al colegului nostru. E drept însă, a spune, că destinul european al muzeului a fost fixat de cel care l-a gândit, l-a proiectat şi l-a impus lumii: Cornel Irimie. Şi că, de la fondarea lui, elitele culturale şi confraţii l-au privit ca pe un muzeu de anvergură universală, susţinându-l!
Deci destinul colegului nostru stă sub semnele celei mai bune zodii, legat de un loc şi de o instituţie ce s-a bucurat mereu de susţinere. Dar toate acestea nu sunt suficiente fără de cel care s-a identificat întru totul cu muzeul, dăruindu-i tot ceea ce avea mai de preţ: pasiune, timp, energii, talent de organizare, muncă sistematică, rigoare ştiinţifică şi o autoritate de netăgăduit.
Iubitor de putere şi conştient că doar având-o îşi putea împlini visurile, etnograful şi muzeograful, directorul de muzeu Corneliu Bucur a „gustat”-o şi politic. Încă o dată, în postura sa senatorială, muzeul şi rosturile sale i-au dominat toate gesturile. Sigur că unele au nedumerit prin tenacitatea lor, altele au căpătat o alură prea combatantă, nu puţine au deranjat şi au fost considerate chiar deplasate. Dar cei care ştiu în ce context politic erau acestea făcute îşi pot explica subiectivităţile autorului, căruia oricum nu-i pot fi imputate elanurile pro domo. Corneliu Bucur a fost cel mai reprezentativ parlamentar ce provenea dintre muzeografi, drept care s-au aşteptat de la el demersuri pentru comunitatea pe care o putea reprezenta, dar dacă acestea nu s-au evidenţiat, în schimb cele pentru Muzeul Astra i-au dominat toate gesturile publice. Lui, ambiţiei şi orgoliului său, i se datorează dezvoltarea patrimonială substanţială, introducerea unor programe educaţionale moderne, o dinamică fără precedent în ceea ce priveşte conservare – restaurarea, desprinderea muzeului de rutina unei organizaţii prea tradiţio­naliste. De la publicaţiile la proiectele de restaurare, de la identificarea patrimoniului imaterial ca resursă la demersul internaţional, în fiecare segment regăsim ideile colegului nostru, în urma cărora Muzeul a ieşit din zona instituţiilor provinciale, ambiţionând pe drept la statut naţional.
Ca pragmatism muzeal, ca aplicaţie la nou, acest muzeu este greu de depăşit, energiile lui Corneliu Bucur rămânând şi după ieşirea sa la pensie. E destul să faci o vizită în Dumbrava Sibiului ca să te convingi! Opera sa practică, cu importante consecinţe pentru destinul muzeului, este cu siguranţă latura cea mai valoroasă pe care confratele nostru o lasă celor care-i urmează. De altfel nici seria studiilor şi articolelor sale, lucrările monografice nu reprezintă altceva decât aplicaţii directe, necesare şi categoric orientative pentru ei care, ca studenţi, doctoranzi şi colaboratori l-au urmat.
Privind la acest parcurs profesional de aproape cinci decenii, al unui om ce a pus în centrul preocupărilor sale muzeul, confundat adeseori cu propria-i viaţă, nu ne putem reţine admiraţia. Nici cei care îl apreciază pe distinsul nostru coleg, nici cei care au reţineri sau chiar critici în ceea ce-l priveşte. Aşadar acum, la ceas de aniversare, sperăm ca-n muzeele României specia Bucur să crească, să rodească, să fie dată ca exemplu celor din tânăra generaţie. Modelul său ne face să-i aducem laude pentru o muncă uriaşă dar răsplătită, încrezători că noua generaţie va şti să răsplătească prin recunoştinţa ei pe cei mai buni.  La mulţi ani!

Ioan OPRIŞ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*