Editorial

Consiliul Local, un apendice inutil al Primariei Sibiu

Dar, în esenţă nu s-a schimbat nimic şi Consiliul Local a rămas aceeaşi maşină docilă de vot aflată la dispoziţia […]

Dar, în esenţă nu s-a schimbat nimic şi Consiliul Local a rămas aceeaşi maşină docilă de vot aflată la dispoziţia primarului Iohannis. Acesta este iniţiatorul tuturor proiectelor de hotărâri, consilierii aleşi de sibieni fiind lipsiţi de orice fel de iniţiativă! Atunci, care mai este rostul lor şi de ce încasează banii contribuabililor sibieni sub formă de indemnizaţii lunare, dacă tot nu fac nimic şi nu se remarcă decât prin veşnicele mâini ridicate pentru a vota, permanent favorabil, proiectele primarului? De fapt votul în turmă, fără discernământ, al consilierilor locali, nu este altceva decât o reflectare a votului de aceeaşi manieră prin care electoratul sibian i-a girat cu încrederea sa.

Într-o democraţie reală, normal ar fi ca aleşii cetăţenilor, cei care-i reprezintă în  Consiliul Local pe alegători, să constituie forul legislativ al oraşului. Primarul, cu întreg aparatul administrativ pe care-l conduce, fiind doar organul executiv, cel care aplică hotărârile consilierilor. Ori, la nivel de municipiul Sibiu, se vede clar că nu este de loc aşa şi democraţia este doar mimată! Din moment ce primarul este autorul proiectelor de hotărâri, el le aprobă prin intermediul maşinii de vot a consilierilor, care provin în majoritate din F.D.G.R. (14 consilieri din totalul de 23!) condus tot de Iohannis, în calitate de preşedinte şi tot omniprezentul Klaus transpune în practică aceste hotărâri, este clar, trăim într-o colectivitate condusă în mod dictatorial! Până şi restul de 9 consilieri, proveniţi de la alte partide, nu manifestă niciun fel de opoziţie la iniţiativele Fuhrer-ului local, măcar aşa o împotrivire formală, cât de cât, să pară totuşi reală minciuna aceasta cu democraţia. Un organism politic, fără opoziţie în cadrul său, este mort încă de la naştere!

Cu unanimitate absolută la vot, în şedinţele de Consiliu, ne întoarcem exact în comunism, unde toţi politrucii, care ne hotărau soarta, erau “uniţi în cuget şi simţiri”, iar singurul care avea putere de decizie era Ceauşescu.

Faptul că opoziţia este inexistentă şi absolut nimeni nu se opune iniţiativelor unilaterale ale primarului îl  determină pe orice observator lucid al fenomenului să se gândească automat la CORUPŢIE, asta pe lângă autocraţia vizibilă şi de netăgăduit! Pentru acelaşi observator obiectiv, dacă efectuează un tur al oraşului şi vede blocurile noi înghesuite dizgraţios printre case sau, invers, case strecurate printre blocuri, în total dispreţ faţă de estetica ambientală, toate aceste construcţii aberante fiind rodul aprobărilor date pe bandă rulantă în Consiliul Local Sibiu, convingerea că administraţia locală este coruptă va fi absolută. Ce să mai vorbim de documentele care au stat la baza licitaţiilor trucate pentru lucrări pe bani publici sau hîrţoagele declanşatoare de retrocedări abuzive către falşi proprietari? Documente care ori nu sunt complete sau, în cazul retrocedărilor frauduloase, au şi dispărut probabil din baza de date, la fel ca la Primăria Bucureşti, unde tocmai s-a declanşat un scandal cu implicaţii penale pe tema aceasta. La fel, ce să mai vorbim despre armata de conţopişti angajaţi cu acordul consilierilor, dar pe banii contribuabililor, Iohannis transformând instituţia într-un mamut bugetivor. Sau, mai conteză că majoritatea acestor trepăduşi sunt angajaţi pe bază de pile şi nepotisme, în Primărie lucrând familii complete? Unde mai pui, că aceşti frecători de mentă, pe banii noştri, primesc rapid şi locuinţe prin bunăvoinţa aceloraşi consilieri binevoitori şi receptivi la ordinele Kaiser-ului, asta în timp ce oamenii necăjiţi şi cu copii mulţi nu au unde să locuiască, iar cei puşi pe drumuri de mafia retrocedărilor, condusă de acelaşi Iohannis, dorm pe unde apucă!

Să vedem ce spune Legea nr. 215/ 2001,privind administraţia publică locală, la articolul 38, paragraful (2), litera “r”, despre atribuţiile consiliilor locale privind mediul şi monumentele istorice: “acţionează pentru protecţia şi refacerea mediului înconjurător, în scopul creşterii calităţii vieţii; contribuie la protecţia, conservarea, restaurarea şi punerea în valoare a monumentelor istorice şi de arhitectură, a parcurilor şi rezervaţiilor naturale, în condiţiile legii;” Ce a făcut Consiliul Local Sibiu în acest sens? S-a împotrivit sau a schiţat măcar un gest de revoltă atunci când au fost distruse parcuri şi demolate monumente istorice? Aiurea! Aceşti “aleşi” s-au remarcat doar prin indiferenţă şi slugărnicie în faţa despotului Iohannis, un fel de Ceauşescu al sibienilor, permanent ridicat în slăvi de o presă locală obedientă. Interesul comunităţii i-a durut pe consi‑

lieri exact în cotul ăla de-l ţin permanent ridicat când voteză “pentru” la comanda satrapului local!

Unul dintre cele mai flagrante şi nesimţite abuzuri, aprobat de indivizii ăştia, care, cică ne reprezintă, a avut ca efect distrugerea parcului de la intersecţia străzilor Turismului şi Darwin, ca să-şi construiască şeful Curţii de Conturi Sibiu, Emil Citrea, un hotel dizgraţios înghesuit între case. Da, da, vorbim de cel care, teoretic, contolează cheltuirea banului public de către administraţia locală! Vă mai miraţi că aceste controale au, de fiecare dată, un final fericit, deşi înprumuturile uriaşe ale Primăriei Sibiu şi bugetul care, conform primarului, a crescut de 17 ori faţă de anul 2000 când a fost el “înscăunat” prima oară, nu prea sunt vizibile în infrastructura oraşului, dar averile şefilor din această instituţie au crescut inexplicabil pentru nişte “bieţi bugetari” care tocmai pun de-o grevă pentru salariile lor mici?

Aceiaşi consilieri locali, pinguini încremeniţi pe banchiza Primăriei, privesc indolenţi la viitoarele defrişări puse la cale de clientela primarului. Ne referim la pădurile Dumbrava şi Dealul Guşteriţei. Doamnelor şi domnilor consilieri, la ce mai vegetaţi în aceste funcţii, din moment ce nu faceţi nimic pentru cetăţenii care v-au ales? Pentru FIGURAŢIE, vă sfătuim să vă adresaţi studiourilor cinematografice din oraşul Buftea, judeţul Ilfov!


Justiţiarul sibian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*