Atitudini

Condamnarea profesorului doctor Ioan Scurtu pentru abordarea ca istoric a succesiunii FDGR după GEG-ul nazist: Judecători corupți sau pur și simplu inculți?

  Condamnarea istoricului Ioan Scurtu, aceeaşi metodă ca în cazul „FDGR-GEG” Nu poate nimeni să mă convingă că judecătorii care […]

 

Condamnarea istoricului Ioan Scurtu, aceeaşi metodă ca în cazul „FDGR-GEG”

Nu poate nimeni să mă convingă că judecătorii care l-au condamnat pe Ioan Scurtu pentru articolul din „Cotidianul” din 15 februarie 2017 ştiu ceva despre ce a fost „Grupul Etnic German”, cu atât mai puţin că ar putea să susţină o polemică pe această temă cu marele nostru istoric. Cu toate acestea, la ora actuală, prof. univ. dr. Ioan Scurtu, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, este condamnat definitiv pentru articolul „Schimbarea la față a Grupului Etnic German din România”, care a apărut în ziarul nostru (https://www.cotidianul.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-romania/)!

Această condamnare este una dintre cele mai mari ruşini naţionale, care lasă pe obrazul nostru, al tuturor, o pată pe care nu ştiu dacă va reuşi cineva s-o şteargă vreodată. Căci, cu puţine excepţii (ex. istoricul Ionuţ Cojocaru, Ion Cristoiu şi câţiva jurnalişti), toată lumea tace, într-o complicitate care spune foarte multe despre morala din noi. Nu-mi vine să cred că politicienii noştri de vârf nu scot o vorbă despre această aberantă sentinţă judecătorească, lăsând impresia că nu sunt interesaţi decât de propriile lor dosare. De asemenea, televiziunile, în goana lor după rating, par să nu fie atinse de efectele acestei grave erori judiciare, deşi, ca om cu experienţă în domeniu, le spun că acest subiect este de mai mare interes decât acţiunile lui Dide, Sandy Bătăuşul sau Mălin Bot la procesul lui Liviu Dragnea!

SENTINŢA PRIN CARE ISTORICUL IOAN SCURTU A FOST CONDAMNAT

Pentru a vă face o impresie exactă despre acest ciudat caz, în care a fost condamnat istoricul Ioan Scurtu la plângerea depusă de „Forumul Democrat German din România” (FDGR), vă invit să citiţi încă o dată dispozitivul Sentinţei nr. 10451/2017, pronunţată în 15.12.2017 de Judecătoria sectorului 6, rămasă definitivă prin Hotărîrea 3243/2018, pronunţată la Tribunalul Bucureşti la data de 04.10.2018:

Admite în parte cererea formulată de reclamantul FORUMUL DEMOCRAT AL GERMANILOR DIN ROMÂNIA, cu sediul în judeţul Sibiu, (…) în contradictoriu cu pârâtul SCURTU IOAN, cu domiciliul în Bucureşti, sect. 6, (…). Constată încălcarea de către pârât a drepturilor nepatrimoniale ale reclamantului la imagine şi prestigiu, prin formularea, acreditarea şi răspândirea în mass-media a unor afirmaţii şi acuzaţii denigratoare / defăimătoare prin publicarea articolului ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” în ziarul Cotidianul din 15.02.2017 şi pe blogul personal al pârâtului http://ioanscurtu.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-Romania/. Obligă pârâtul la încetarea încălcărilor drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să îndepărteze din mediul virtual, respectiv de pe blogul său, articolul ,,Schimbarea la faţă a Grupului Etnic German din România” şi interzice pe viitor pârâtului să facă afirmaţii care aduc atingere drepturilor nepatrimoniale anterior arătate ale reclamantului. Obligă pârâtul să publice în ziarul Cotidianul, pe cheltuiala pârâtului, într-un singur număr, dispozitivul acestei hotărâri. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 6000 lei cu titlu de daune morale. Cu drept de a formula cererea de apel, care se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.12.2017”.

Pe scurt, onorata instanţă a constatat încălcarea de către profesorul universitar doctor Ioan Scurtu a drepturilor nepatrimoniale ale FDGR „la imagine şi prestigiu”! Şi asta într-un articol în care 2/3 din text sunt consideraţii istorice de notorietate despre „Grupul Etnic German”, care a fost declarat „organizaţie fascistă” de către Tribunalul de la Nürnberg, fiind desfiinţată prin Legea 485/1944, care pune în aplicare decizia „Convenţiei de Armistiţiu”, legea fiind salutată şi în art. 5 al „Tratatului de pace” semnat la Paris în 10 februarie 1947!

Nu pot să cred că judecătoarea de la sectorul 6 contrazice aceste documente şi, pe cale de consecinţă, deciziile Marilor Puteri la încheierea războiului, căci, dacă dorea să facă acest lucru, trebuia s-o facă într-un tratat de istorie, nu printr-o sentinţă judecătorească. N-ar fi doar penibil, ci chiar periculos pentru judecătorii care ar gândi astfel, căci asta ar însemna că fac apologia fascismului.

Abia în ultima parte a articolului semnat de istoricul Ioan Scurtu este vorba despre „Forumul Democrat al Germanilor din România” (FDGR), mai exact depre acel deja celebru proces, în care FDGR-ul condus de Klaus Iohannis a cerut Judecătoriei Sibiu să oblige Primăria Sibiu, condusă tot de Klaus Iohannis, să recunoască statutul FDGR de succesor în drepturi al organizației fasciste „Grupul Etnic German.

Faţă de Sentinţa Judecătoriei Sibiu, istoricul Ioan Scurtu scria în articolul incriminat ceva care ar fi trebuit să-i facă pe judecători să fie foarte atenţi: În mod firesc, primarul ar fi trebuit să ceară respingerea cererii prin care Forumul Democratic se declara continuatorul unei organizaţii hilteriste, interzisă prin acte internaţionale. Nici judecătoarea care a instrumentat cazul nu a găsit de cuviinţă să se informeze (dacă nu ştia) şi să constate ce fel de organizaţie a fost Grupul Etnic German… Astfel, justiţia românească – despre care se spune că este corectă şi neinfluenţată politic – a luat o decizie unică în Europa: reabilitarea unei organizaţii hitleriste.

Era de ajuns ca judecătorii să citească doar acest pasaj din articolul pentru care l-au condamnat pe istoricul Ioan Scurtu şi ar fi înţeles că, dacă vor să aibă o părere despre subiect, trebuie SĂ SE INFORMEZE! Pentru o instanţă, asta însemna să ceară o expertiză, căci niciun judecător din lume nu poate să contrazică un istoric de meserie doar prin simpla lui părere! La noi s-a putut.

IOAN SCURTU: „SPER CA PREŞEDINTELE IOHANNIS SĂ CEARĂ ANULAREA SENTINŢEI”

Finalul articolului lui Ioan Scurtu este un apel către Institutul „Elie Wiesel” şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, care n-au avut nicio reacţie faţă de Sentinţa Judecătoriei din Sibiu, prin care era reabilitată organizaţia fascistă „Grupul Etnic German”, mirarea sa îndreptându-se şi către tăcuţii politicieni: „Este interesant de semnalat că niciun partid politic şi niciun parlamentar, dar nici Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului şi nici Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, nu au găsit de cuviinţă să protesteze şi să ceară anularea acestei decizii stupefiante”.

Mai mult chiar, cu o bunăvoinţă teribilă, istoricul Ioan Scurtu îşi încheie articolul cu speranţa că preşedintele Klaus Iohannis, deşi direct implicat în sentinţa Judecătoriei din Sibiu, prin care FDGR a fost declarat succesorul GEG, va putea să treacă peste interesele etnicilor germani, din care face parte, în favoarea intereselor generale ale românilor, pe care, ca Preşedinte, le reprezintă. Textul lui Ioan Scurtu este de o blândeţe dezarmantă: „Sper că, în calitate de preşedinte al României, Klaus Iohannis va face o cerere de anulare a sentinţei din 28 mai 2007, pentru a nu lăsa să planeze asupra ţării noastre acuzaţia că a contribuit la reabilitarea unei organizaţii naţional-socialiste”. Orice om de bună credinţă poate să remarce că textul lui Ioan Scurtu nu este altceva decît un apel către preşedintele Iohannis de a remedia în ultimul ceas o situaţie care poate să pună România într-o dificultate teribilă. Însă, după cum bine se ştie, Klaus Iohannis n-a scos un cuvînt despre acest subiect.

Spuneţi dumneavoastră, stimaţi cititori, recitind articolul publicat de istoricul Ioan Scurtu în „Cotidianul” (https://www.cotidianul.ro/schimbarea-la-fata-a-grupului-etnic-german-din-romania/), pentru ce s-a dat această condamnare? Care este delictul comis de Ioan Scurtu? Cu ce a încălcat Ioan Scurtu dreptul la imagine şi prestigiu al FDGR? Care sunt neadevărurile pe care le-a scris, din moment ce toate, dar absolut toate, opiniile despre „Grupul Etnic German” se bazează pe informaţii certificate de instanţele internaţionale şi pe exegeze istorice de notorietate?

Totuşi, în acest caz ar trebui să fie vorba despre România, care ar trebui să fie, în absolut orice ipostază, deasupra intereselor comunităţii germane atunci când aceste interese sunt divergente. Să nu uităm că Sentinţa dată de Judecătoria Sibiu în 2007 nu s-a limitat la succesiunea nepatrimonială a FDGR faţă de GEG, ci a avut consecinţe patrimoniale uriaşe, în baza ei fiind trecute din proprietatea legală a statului în proprietatea FDGR numeroase imobile pentru care Primăria Sibiu plăteşte acum chirii uriaşe!

În naivitatea mea, crezând că ilegalităţile nu se pot prescrie, am făcut recent un pariu simbolic cu Ion Cristoiu, acesta susţinând că în continuare se va aşterne tăcerea peste acest subiect, aşa cum s-a întîmplat şi cu altele de acest fel. Probabil că voi pierde acest pariu, căci cancanul, bucătăreala, chiloţăreala şi războiul valizelor par să fie pentru opinia publică din România, pentru politicienii români şi pentru cea mai mare parte a jurnaliştilor mult mai importante decât spolierea patrimoniului public printr-o sentinţă judecătorească aberantă.

Iată de ce spun că nimeni nu mă poate convinge că un judecător, oricare ar fi el, ştie mai mult despre istorie decât unul dintre cei mai mari istorici ai României. Pe cale de consecinţă, această Sentinţă, chiar definitivă fiind, nu poate să rămână aşa decât dacă s-a decis că acea „Convenţie de Armistiţiu” din 1944, Legea 485/1944 şi „Tratatul de pace” din 1947 nu mai sunt valabile.

                                                                                                         Ion SPÂNU

P.S. Pentru că ignoranţa multora ar putea să ducă la concluzia că Ioan Scurtu este un oarecare, iată lista cărţilor publicate de acesta, cf. Wikipedia:

  1. România. Viața politică în documente. 1945, 1946, 1947 (3 vol., în colab., 1994 – 1996).
  2. Minoritățile naționale din România. 1918 – 1938 (3 vol., în colab., 1995 – 1999).
  3. Totalitarismul de dreapta. Origini, manifestări, evoluție. 1918 – 1941 (6 vol., în colab., 1996 – 2003).
  4. Stenograme ale ședințelor Biroului Politic al C.C. al P.M.R., 1948, 1949, 1950 (3 vol. în colab., 2002 – 2004).
  5. Documente străine despre români (în colab., 1992), cu ediție în limba engleză (1992).
  6. Din viața politică a României. Întemeierea și activitatea Partidului Țărănesc. 1918 – 1926 (1975), ediția a II-a cu titlul Istoria Partidului Țărănesc (2002)
  7. Din viața politică a României. Studiu critic privind istoria Partidului Național-Țărănesc. 1926 – 1947 (1983), ediția a II-a, sub titlul Istoria Partidului Național- Țărănesc, apărută în 1994.
  8. Ion I.C. Brătianu. Activitatea politică (1992);
  9. Iuliu Maniu. Activitatea politică (1995).
  10. Viața cotidiană a românilor în perioada interbelică (2001)
  11. Istoria românilor în timpul celor patru regi (4 volume, 1006 p.).
  12. România și Marile Puteri (2 vol., 1999 și 2000),
  13. România în anii celui de-al doilea război mondial, vol. I (în colab., 1989),
  14. The Red Army in Romania (în colab, 2000).
  15. Alba Iulia. 1 Decembrie 1918 (1988),
  16. Anul 1940. Drama românilor dintre Prut și Nistru (în colab., 1992),
  17. Un episod dramatic din istoria României: 30 august 1940 (1990),
  18. Actul de la 23 August 1944 în context internațional (în colab., 1984),
  19. Sfârșitul dictaturii. București 21 – 25 decembrie 1989 (în colab., 1990);
  20. Marea Unire din 1918 în context internațional (în colab., 2003),
  21. Revoluția Română din Decembrie 1989 în context internațional (2006).
  22. 1907 în viziunea contemporanilor (în colaborare, 2007)
  23. Structuri politice în Europa Centrală și de Sud-Est, coord. (2 vol.), cu ediție în limba engleză (2003).
  24. Istoria Basarabiei din cele mai vechi timpuri până astăzi (în colab., ed. I-a 1994, ed. a II-a 1998, ed. a III-a 2003, și o ediție în limba rusă, 2001);
  25. România. Evoluție în timp și spațiu (în colab., 1996);
  26. Democrația la români. 1866 – 1938 (în colab., 1990);
  27. Istoria Românilor în secolul al-XX-lea (în colab., 1999);
  28. Istoria contemporană a României. 1918 – 2001 (2002, ed. a II-a, 1918 – 2003, în 2003;
  29. Enciclopedia partidelor politice. 1866 – 1994 (în colab., 1995);
  30. Enciclopedia de istorie a României, vol. I (în colab., 2000, ed. a II-a, 2001), vol. II (2003),
  31. Dicționar enciclopedic (în colab., vol. I – 1993, II – 1996, III – 1999).
  32. Coautor și coordonator al volumului VIII al Tratatului de Istoria Românilor. România Întregită (1918-1940), apărut sub egida Academiei Române în anul 2003.

                                                                                             Sursa: COTIDIANUL

 

 

 

1 Comment

  1. Anton Veronica

    De cateva zile citesc articole despre acest caz,si nu-mi vine sa cred ca nimeni nu face nimic.Ma astept la jurnalisti sa demareze nu numai o ancheta,dar sa ceara redeschiderea dosarului.Asta nu este orice fel de dosar si ar trebui insistat mult mai mult pe el.Faceti voi ceva,nu asteptati de la politicieni,ei nu vor avea treaba cu repararea erorilor justiei atat timp cat sunt si ei protejati.Si mai e ceva:Unde erau istoricii care sa faca scut in jurul acestui mare OM si istoric Ioan Scurtu?Oricum,felicitari Ion Spanu,Ion Cristoiu si mai nou Ilan Laufer de la care mai sper ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*